femeieşti

era o vreme când mă preocupau toate drăciile care l interesau sau de care avea nevoie prietenul tobar nepereche. printre altele, omul cultiva prezenţa monedelor vechi, de 100 de lei, deja cam scoase din circulaţie.

- dar ce faci cu ele?
-le pun pe plasticul de la toba mare, îmi place mie cum sună.

whoaaa, mi am zis eu atunci, încântată în cap. şi aşa că vânam monede.
- păi, şi de câte ai nevoie?
- oricâte. nu strică.

nici nu era prea pretenţios! monedele apăreau greu şi rar şi n capul meu se născuseră, datorită unui minim spirit practic (pentru ce este nevoie de atâtea monede?) poveşti fantastice despre forţa loviturii, care topeşte sau, mai ştii, găureşte moneda.

parcă m am mai liniştit atunci când, la un concert din Lăptărie, în urma sforii date expres în ţară, a venit prietenul Zemi cu o pungă de senvişuri plină de monede de 100 de lei.
Oarecum triumfători, i am înmânat tobarului punga şi ochii i au sclipit.
Noroc că mai târziu, acasă, nu era nimeni de faţă când l am întrebat:
-auzi, mă dar de ce ţi trebuie atâtea? se deformează, se tocesc, se...topesc?
- E, pxxx, o întoarce ăsta izbucnind în râs. Le uită R.pe tobă!

Atunci interesul mi a scăzut brusc. Şi cred că aşa sunt toate femeile, când ceea ce consideră ele eroism se pierde în logic:)
totuşi, într un sertar din casă am şi acum nişte monede din acelea. când mai caut câte un nasture, dau de ele şi le privesc cu drag şi nici prin gând nu mi trece să le arunc. umbra eroului nu se stinge niciodată, în inima unei femei.

an orange blanket

Cred că fiecare dintre noi poartă cu el speranţa unui pled portocaliu. Unul îi spune suflet pereche, alta, iubirea vieţii, mulţi doar o dragoste mare. Eu am numit aşa acest sentiment, de când am fost convinsă că l am găsit. Probabil că n o să pot curăţa niciodată culoarea intensă, imprimată sub pleoapele mele, a momentului când am simţit c am găsit şi trăit.
Probabil că de-aia am şi greşit, când am încercat să reţin şi -fără să mi dau seama- să sufoc momentul acela, în loc să l fi lăsat, simplu, să se multiplice sau nu, după voia lui.
E tare bizar şi înfricoşător momentul în care te simţi, în sfârşit, fără oprelişti, iubit. Dacă eşti aşa nepregătit, cum am fost eu, poţi, din prea multă strălucire, să l şi omori.
Şi după aia rămâne restul. Restul celor care nu se mulţumesc cu ceva mai puţin. Un rest de singurătate deplină.
noapte bună.

iar azi, în mod excepţional, împlinesc 34 de ani şi 10 luni. Tadaam:)

azi

este ziua de naştere a lui David Coverdale:)


şi răspunsul său, pe forumului whitesnake.com la urările noastre...

Bonjour, Boys & Girls!...Man...are there any words to express my continued astonishment at all your generosity of Spirit?...I am not sure, but, I genuinely, sincerely appreciate your thoughts & good wishes on the 58th...( ahem )...of my birth day...Tiara & to all who assisted you putting together the incredible selection of cards & sentiments...Thank you, thank you, thank you...what an incredible, auspicious start to my my birthday month...Yes!...Bugger it...why not???...& with that, a quick spot of cardio, then fresh air walkies in this blessed, sacred garden of Lake Tahoe...Ahh...the day has started simply splendidly...thank you again for sharing it, & for you in my life...your support is so very, very welcome & appreciated...Love & LIGHT to You & Yours, Lads & Lasses...Big, Manly Hugs...David C...XX

azi

era ziua de naştere a lui Valeriu Sterian.

despre pâine

dacă el e "invidios" pe mine pentru un anumit lucru, sunt şi eu pentru mai multe. de exemplu, pentru cum a făcut cozonaci cu bunica şi pâine cu violeta. Despre brutarul de frati miu cu blog:), cu smiorcăiala mie de ce nu mi ai ziiis?

the city

aseară, după 8 ani de avut maşină, am trecut şi eu botezul oraşului plin de oameni ciudaţi, care când se plictisesc împodobesc o maşină cu cheia. drăguţa şi normala pejoţică a fost zgâriată aproape de la un capăt la altul cu o cheie şi cu multă sete!

sunt momente când detest oamenii şi oraşul acesta în care m am născut şi am fost fericită, am familia şi căldura, prietenii şi serile frumoase, parcurile şi cafenelele şi mirosul de oraş al meu.

mărturisesc şi că sunt şocată când întâlnesc asemenea gesturi şi că mintea mea cumsecade se blochează în faţa lor. da, sunt prinţesa mazăre, deocamdată n am avut de a face cu multe şi cu mult. să fiu binevenită pe tărâmul cruel city...

pumnii strânşi

după aceste 2 săptămâni, pe care o să mi le ocup oricum până la refuz cu diverse exerciţii, pedale şi promouri la cireaşă, (of) o să plec într un loc frumos şi simplu ca n poveşti. mi l doream demult şi l am găsit cu ajutorul unei consfătuiri cu colegii, până când unul a sărit cu ideea. n aş spune unde, dar aş spune că ABIA aştept să merg în ţara poveştilor, cu lapte proaspăt,cu ziduri vechi de biserică, cu paturi cu ladă, fără nichel şi termopan şi zgomot. O să fiu plecată într un basm, la începutul lunii frumoase a lui octombrie. eu.

două vorbe

mi e greu să recunosc, dr fascinaţia converse a început să se manifeste şi la mine. mă cam tare bate gândul să mi mai iau o pereche (şi atât!) gri.

suntem bogaţi

ne avem pe toţi ai noştri şi, în plus, 3 căţei şi 3 pisici dintre care două abia au venit pe lume şi despre care povesteşte frumos fratele cu blog.

nunta

cea mai hard probă a nunţii la care fusei s a desfăşurat după ce am plecat, respectiv acasă - unde acasă nu e " la mine acasă". şi unde, după ce am evitat cu graţie în ultima clipă folosirea greşită a lui ducray şampon pentru păr devitalizat, am decis că mă pot demachia cu cremă de vergeturi! cu această ocazie, am aflat că crema contra vergeturilor este un excelent demachiant, dar am şi preîntâmpinat formarea vergeturilor la pleoape şi în ochi.
în rest, m am îndopat cu fructe trase în ciocolată curgătoare, deci a fost extraordinar de bine.

I' d rather dream 'till I close my eyes, than fail with them open...

diszparate

ieri pe trotuarul din pipera - au trecut doi oameni. pe jos zăcea un pachet de pall mall. unul din bărbaţi a ridicat pachetul. în timp ce mergeau mai departe, bărbatul l a controlat şi era gol. aşa că pachetul a sfârşit tot pe jos, la câţiva paşi mai încolo de unde fusese ridicat. am zâmbit cumva. oare cât ar putea călători aşa un pachet gol de ţigări şi pe lângă câte coşuri de gunoi ar putea trece?

ieri la şcoală s a întrerupt curentul. basiştii şi chitariştii, invidioşi: ce bine de tine, că poţi repeta!

am uitat Edenul acasă, aşa că, în disperare de deplasare, m am aruncat asupra povestirilor lui hemingway, publicate sub numele " zăpezile de pe kilimanjaro
şi alte povestiri". Minunate.

Fratele cu blog mi a spus cum suedezii duc o campanie susţinută în favoarea mâncării fructelor atunci când este sezonul lor. Bunăoară, să mâncăm pepeni vara, la fel fructe de pădure sau căpşune, pentru că, dacă le consumăm iarna, asta înseamnă că ele sunt transportate de undeva, (de foarte departe) egal poluare.

Azi sunt nevoită - de prietenia care mă leagă de colegul- să mă duc la o nuntă. n am haine, nici pantofiori,n am machiaj, nici coafaj,mno. aia e.

8şi9

azi a fost ziua unor oarecari confuzii, cu sfinţii ăştia.
de dimineaţă scrie foarte matinal chivu " la mulţi ani şi să ştii că mi eşti cea mai apropiata ana, după vară meaŢ.
după ce mi am revenit din "iritarea" iniţială.datorată faătului că mereu se găseşte câte un ameţit care crede că ana m. vine de la maria, am zâmbit şi i am răsuns " merci pt mâine, că maria nu s".
telefon: - deci mâine e sf. ana? şi ioachim?
- da:)
-aha, deci pe taică meu nu l mai sun!
- îl cheamă ioachim?:)
-da. şi e şi singurul pe care l cunosc.
reflectez...şi eu.
-aaa, deci asta era legătura cu vară mea, ana, că ea i născută mâine.
-da,mă, asta e.
- no, bine, la mulţi ani pentru mâine.
thanx. să nu uit să l sun mâine pentru taică su. singurul ioachim pe care l ştiu şi eu.

îmbucurător, prietenii mei, în majoritate vechi, nu s au îmbulzit pe mess. o prietenă mai nouă, care mi a dăruit un vis bizar, cu salvamar (:)) a întrebat totuşi, eşti şi maria?
- nu.
- ahaaa. deci eşti doar ana.
-da, am înghiţit niţel în sec, la gândul că sunt " doar" ana, deşi nu mă simt doar ana...
mai târziu, găsesc eu ceva amică, de i zice mary. şi i scriu frumos " la mulţi ani". ea răspunde " merci, dar eu nu s maria!". Ei, Doamne să vă mai înţeleagă, să ţi zici Maria şi să nu fii. Mai încolo, o Alina zice " şi e şi ziua mea azi". Păi, nu eşti Alina? Ba daaaa.... Şi Maria, Şi Cristina. O-hooo!
seara, la o discuţie despre ciorbe, paste şi botezuri cu somon, mă laud cătălinei cu metronomul şi pad practice ul primite. la care doamna, pisând la usturoi:
- aoleu,păi ce, eşti şi maria?
- nu, măăă, dar am fost cu reprezentatul la muzica şi le am primit pentru mâine...

so, recapitulăm
8- sf maria
9- sf părinţii ioachim şi ana. Merci, pentru mâine.

:)

Bucureştenii care se plictisesc pe blogu mi ar putea afla, dacă s ar uita spre cer, cum arată vremea mea preferată. Mă uit şi eu pe geam din micuţa garsonieră şi mi pare că rar prind ceva aşa frumos. Copacii s drepţi, plini de frunze şi puţintel trişti. Acoperişurile sunt ude. Deasupra stă domol, picior peste picior, un cer de toamnă, ca un cărbune topit de apă. Totul pare să se înmoaie încetişor şi să picure pe lemnăria mea.
o vreme liniştită ca un bătrân ascet. vremea mea.

despre kumm e

aproximativ " "

"ştiu că sunt mai protocolar. sunt şi foarte emoţionat să văd că vă place într adevăr muzica noastră. de fapt, cred că sunteţi nişte extratereştri..."

prea puţin comerciale, poate, şi foarte puţin sigure speach urile acestui solist, căruia i prind bine, însă, particularizarea şi emoţia. sper, totuşi, că acel cuvânt reprodus în italice, nu trădează mai mult decât emoţia entuziasmului de a auzi vreo maxim 300 de oameni reacţionând frumos şi corect la o muzică bună.
nu de alta, dar:

- n aş dori să simt subtil jignite alte gusturi sau afecţiuni de ale mele,în materie de muzică.

- la concertul trupei de la stufstock, m am temut că n o să i pot vedea decât în condiţii de groaznică aglomeraţie. acestea i ar fi însumat şi pe tereştri, în opinia lui mocan. totuşi, după zob, publicul s a retras în aşa măsură, încât am ajuns fără dificultăţi la gardul din faţa scenei. şi zăcu că nu cred că ăia plecaţi n auziseră de trupă.

- detest discriminările, în orice formă a lor, de la subtilă, până la făţişă. nici nu vreau să mi imaginez ce ar face eclecticul solist al kumm, dar şi compania sa, dacă ar afla că una din trupele mele de suflet - mai mult pentru munca şi zdruncinarea ei şi doar în parte pentru produsele finale - este cargo.

- cred că important pentru fiecare este ce crede fiecare. nu am deloc chef să mă simt sfâşiată de contradicţii şi vini pentru muzica pe care o ascult. şi nu vreau să mă simt jignită nici măcar 1% pentru asta.

-publicul unui concert trebuie tratat cu respect, atâta timp cât te tratează cu respect. sunt puţin importante motivele care l au făcut să vină acolo: curiozitate, plictiseală, o seară în oraş cu gagica, un loc în care să bei... important e faptul că a ales să rămână şi să te asculte, necum studiile lui de acasă, faptul că şi bate nevasta, că scrie greşit sau e bântuit de hiperpolitcially corect. nimic din toate astea nu mai e treaba ta.

- oare mamele lui kumm ascultă formaţia şi le place într adevăr la toate? că dacă nu, zău, mă aştept la o denunţare majoră de terestre, în formula as.

nu sunt supărată, dimpotrivă. găsesc (doar) că această abordare e una impetuoasă, tinerească. dacă aşa va fi fiind, trupa, fiind atât de tânără, mai are desigur de aşteptat până la confirmare şi consacrare. aşa cum se întâmplă, în definitiv, cu toţi.

in cold blood

o lectură destul de frisonantă acest truman capote, rămas foarte în urmă pe lista mea de lecturi- noroc cu frati miu şi biblioteca lui, dar şi cu mine, care n am avut chef de librării din care să mi cumpăr invariabil toate tâmpeniile. frisonantă o fi fost şi datorită (?) răcelii cu care mă lupt de o săptămână, mai abitir decât o făcut o Făt frumos cu Balaurul cu 3 capete. Răceala sau nu m a făcut să devorez multele pagini ale romanului de crimă construit cu tenacitate şi exactitate de unul dintre cei mai controversaţi scriitori de investigaţie americani.

cum n are rost să mai comentez subiectul şi cartea, apăs doar pe imaginea cea mai vie, lăsată mie de paginile ei: cele două pisici cenuşii, jigărite, pe care le vede zilnic perry din celula sa de dinaintea procesului din kansas city. ele îşi fac rost de o masă frugală, căutînd să scoată păsările moarte din grilajul maşinilor parcate. cred că este cea mai bună şi restrânsă metaforă pentru viaţa şi destinul sumbru al criminalilor familiei clutter.

mi s a părut, iarăşi, fascinant, felul în care reuşeşte capote să te facă să ţi schimbi sentimentele o dată la 3 pagini, făcându le să atârne când nemilos, când oarecum suav deasupra capetelor celor 2 criminali. în aceste condiţii, parcă nu mai e aşa uşor să te revolţi în faţa declaraţiei celui mai controversat jurat al procesului, la întrebarea "ce părere aveţi de pedeapsa cu moartea?". el a răspuns ceva de genul " în principiu nu sunt de acord, dar în acest caz..."

totuşi, fără a merge cu cercetările prea departe, ci doar luând de bune paginile lui capote, care cuprind declaraţiile aproape ORICUI, tind să cred că dacă un om - perry smith - a fost în stare să ucidă lejer 4 persoane " doar" fiindcă a avut un conflict legat de curaj şi atitudine cu complicele său găinar, pedofil şi cu gura mare, - dick hitcock - poate că n ar fi indicat să pedepsim mintea dezaxată prin extincţia corpului, fiindcă nu ne foloseşte la nimic. nişte mai atente cercetări psihiatrice, refuzate de tribunal în cazul celor 2, ar fi ajutat mai mult. în plus, chiar dacă s a acţionat pe principiul " ochi pentru ochi", oricum au fost 2 perechi de ochi prea puţin, după cum remarcă, citat de capote, un alt personaj minimal al cărţii.

la vremea aceea, america o fi respirat mai liniştită, la gândul că 2 criminali - oricumdeja ferecaţi - au fost scoşi pe uşa din dos a lumii. sper, totuşi, că unii s au întrebat şi dacă nu cumva o cercetare pe cât posibil de minuţioasă a abisurilor lui smith şi hitcock, ne ar fi ajutat să ne descurcăm cu ceilalţi. cei vii şi rămaşi în ea.

catalogul lecturilor mele haotice continuă cu o pastilă de bun simţ despre gaudi - de la cotidianul. farmecul formelor şi volumelor sale, ca şi acele trencadis uluitoare, mă fac să mi doresc cu ardoare o călătorie la barcelona - mereu amânată, ca şi roma, din acele cauze...

mai păstrez alături o broşură rembrandt, care urmează să mă ajute să hotărăsc dacă voi face sau nu călătoria la amsterdam - contractată în condiţii nefericite mie.

o lectură foarte grea, dar încăpăţânată, datorez Confesiunilor unui opioman, de Quincey.

datorez o re citire Micului prinţ, poate fiindcă, dincolo de întâlnirile prea rare, simt mereu zîmbetul Mădălinei. Am regăsit la ea, clipind, bucăţele din carte. Mi le am reamintit şi înviat, la fel ca pedalarea pe bicicletă, după câteva scufundări în apa totuşi limpede a sufletului meu.

Mda, păi nici eu nu mai ştiu ce şi cum. Doar că transpir ca un cal şi am temperatură.

marea pierdere

singură sau însoţită, mereu am mers cu încredere pe orice drum. mai scurt, mai lung, mai întortocheat sau mai stricat, nu m am temut că mă rătăcesc şi nu m am plâns niciodată de oboseală. sunt făcută pentru drum. câteodată m am mai pierdut câte puţin, altă dată am ajuns în locuri prin care ceilalţi n au trecut sau nici nu şi au dorit să treacă.
Băi, dar ca azi, la întoarcerea din 2 Mai, nu m am pierdut niciodată! (credeaţi că i vreo ceva metaforic, ha?, ţeapă!). M am pierdut eu niţel şi la ducere, că nuş cum am reuşit să fentez Topraisar şi s ajung în Independenţa, dar nu m am pierdut mult şi am ajuns tot la locurile propuse, Albeşti, Negru Vodă,Limanu. Poate pentru faptul că la 1 iulie, când am mers prin " Dobrogea profundă" spre Kavarna, am reuşit să pierd tobarul şi pe mine la Dumbrăveni, capăt de drum, câmpie, over hartă, stop stop. Vreo 4km, nu ne am chinuit mult, măcar.
Dar azi, azi... dintr o sumă de intenţii şi indicatoare bune, am ajuns la naiba în praznic. Am luat o intenţionat tot spre Independenţa (nu Băneasa - Şipotele) că îmi trebuia benzinăria mobilă Rompetrol. Eh, d acolo numai Doamne Doamne mai ştie ce am făcut eu, că am parcurs un dreptunghi de Dobroge lat de 20km în zig zag până când m am pomenit pe drum de pietriş, înfundat de ploi, cu canalul Dunăre Marea Neagră în stânga, pod în faţă. Numai un copil putea să şi imagineze c ajunsesem la Feteşti. Nu, am ajung la LAZU. LAZU. adică înainte de Constanţa, da??? Când eu îmi propusesem să evit nebunia, s o iau prin Dobrogea, pe drumul - credeam, binecunoscut - care să mă scoată în giratoriul de la Medgidia, am reuşit ca după 125 (!!! o sută douăzecişicinci de km!) de rătăciri prin ţinut, să ajung aproximativ 40 (!) de 2 Mai, la LAZU!
Eu acu' oricum deja ziceam merci că văd un drum mare cu maşini multe pe el, dar şi când m am pomenit în Lazu cu hoarda de intraci în Constanţa, îmi venea să mă bag la loc în Dobrogea şi să mă pierd. Aşadar, cu un ocol de 85 de km, am reuşit să ajung acasă, plecată din 2 Mai la 12.15, la ora 17.00. Am recuperat ştiu eu cm, dar n aş vrea să afle şi alţii, pe autostradă.
Când mă uit la hartă, mă bufneşte râsul. Traseul meu arată ca un zig zag trist şi tăntălău. Unde am zis c o iau spre Ciocârlia de Sus, (şi eram deja după ocolul Amzacea- Topraisar, departe de unde ar fi trebuit să fiu, oricum) am luat o de fapt spre Tuzla.
Cred că dacă mai aveam şi gps, acu eram la Izmir...

o zi frumoasă

şi mai degrabă spre excepţională, crescând invers.
de obicei mă trezesc dimineaţa cu capul plin de fapte mari şi bună dispoziţie. mă chircesc spre seară, când îmi fac tot felul de gânduri.
azi o luai invers, cu pe la 10 dimineaţa gânduri din alea, păi şi la ce bun să aia şi ailaltă, că oricum iaca îmbătrîneşti şi mori şi a mî dî, era un soare afară, kiri dădea din coadă şi eu vedeam dricuri.
pe urmă, în timpul zilei, lucrurile au crescut în bine, după ce am făcut un poc POC tare şi m am certat cu strigături - pe mess!!! - cu o amică. până acum câţiva ani nu ştiam cum e să urli în şoaptă, am învăţat datorită lui coman care după ce că l am salvat de luarea carnetului şi l am dus din cârciumă până acasă, (unde cârciuma la 1km de casa mea şi 7 km de casa lui) cu maşina lui, cu care într a doua te lua poliţie pentru depăşirea dublă triplă a limitei de viteză în oraş, s a găsit să mă sune când să mă bag în pături, la 5.40 dimineaţa, că unde sunt, că el vine după maşină să se ducă la ofelia, la horezu. Mda. Asta în condiţiile în care îi zisesem, bă, să nu suni mai încolo că doarme cineva obosit rău acas. Aşa am urlat eu în şoaptă, de s a trezit preopinentul obosit şi a zis " poţi să urli de a binelea".
Azi am învăţat aşadar să mă porcăiesc pe net, mă rog, că ştiam cum e să fii porcăită, dar deci pasiv, nu activ...
După asta m am dus la curs şi am plâns de 2 ori într o oră. că nu mi ieşea. că nu stăteam corect. că nu mişcam mâna corect. că nu s în stare să mi ţin ritmul printr o mişcare, - oricare, în afară de vreuna cu membrele, toate membrele, care s ocupate deja - ca să mi fie mai uşor. că mă doare piciorul. că mă doare cxru. no, stai că n ultimele 10 minute mi am dat eu drumul şi de bine ce mi am dat făcui febră musculară, de nu mă trezesc eu mâine înţepenită de la cursul de instrument (muzical, băăăi) de numa.
spre seara târziu ziua a început să arate bestial, în sensul că am cam terminat ce aveam de făcut şi mâine pot să plec la mare, ceea ce mi dă aripi. aşa c am ieşit, cu aripile strânse - că e noapte - şi am plimbat kiri, iar pe drum am întâlnit un domn pe care l am mai întâlnit seara la ora asta. acum el a zis cuţu cuţu şi am intrat în vorbă. mi a povestit că stă în cartier de 50 de ani, mi a arătat o casă şi acolo fusese un parc unde se vindea gheaţă la calup, mi a arătat un bloc, unde era o sifonărie pe vremuri şi apoi a făcut un gest ca ceauşescu, spre toate blocurile de pe titulescu, zicând " şi acolo erau numai case". M am simţit grozav, am văzut lumea mea din cartier cu alţi ochi, mai frumoşi.
noaptea zilei care a început tragic - în capul meu - a culminat spre foarte faină cu oprirea la benzinărie, (motorină, 2 Mai, fac o baie cum ajung...) unde domnul prieten benzinar mi a povestit cum bate minculescu la tobe (!!) şi un domn amabil benzinar mi a şters geamurile şi oglinzile şi tot tot, din curtoazie aşa. şi pe urmă le a şters cu hârtie moale, " că se pune praful, doamnă".:))
eu, în această aşezare de idei, aş prefera să trăiesc noaptea atunci, să fie o noapte aşa, literară, cam ca n murakami. mai prezint onoratei blogosfere un spot de care sunt foarte mândră, pe care l am gândit, (mă rog, nu i mare scofală) produs şi montat cu larga participare a colegilor iulia( support), adi)camera), denis(scrisuri), mircea(filtre imagine), doru, (sunete) dana, (valiza) corina, (agenţi şi hummer) horia (el însuşi!) şi al prietenilor de la Restaurantul Tarot Mugurel şi Radu plus 2 doamnele drăguţe bucătărese pe care nu ştiu cum le cheamă, plus claudia (cireaşa de plastic!!!). Cam lungă listă pentru 30 de secunde, nu? Aşa se întâmplă de obicei...

despre fericire şi Stockholm

zice fratele cu blog

wtf sau ceva de genul

mi am adus aminte de asta şi mă amuzam.
mai devreme, când mi a plăcut mie un băiat (mâine poimâine am patruj de ani şi eu tot băieţi le zic, asta e, nu mă pot obişnui) şi el pe mine cam deloc, mai vorbeam cu maică sa (over too). şi m a întrebat, ca oamenii normali, de familie, de muncă, de sănătăţi, fraţi, una alta. Ca să rezum, am avut la sfârşit o frază cam aşa:
- Am o familie minunată, fraţii, părinţii, bunica şi căţeii mei sunt tot ce mi aş putea dori, la serviciu sunt bine, câştig suficient şi îmi plac tare mult colegii mei, sunt sănătoasă şi pot să mi fac mereu bucurii.

La care doamna (probabil discutată şi ştiind cum stau lucrurile cu băiatul din proprietate) îmi răsunde senină:

-Păi, măi, Ana, şi atunci ce mai vrei ? Vrei să le ai chiar pe toate?

În momentul ăla m am simţit ca şi cum aş putea să izbucnesc într un formidabil hohot de râs, în timp ce m aş fi poicnit repetat cu capul de ceva.
Acum... eh, acum am luat o şi eu mai uşor.

paradoxuri

câteodată fac ce fac, mă ocup, îmi aglomerez mintea şi inima şi (te) uit.
după o vreme scurtă, îmi aduc aminte şi mi fac singură observaţite că (te ) am uitat.

XXX

unele chestii sunt aşa cum sunt. şi se întâmplă aşa, pentru că se întâmplă. Şi pentru că tot ce am avut noi de spus a contat mai puţin.

azi

am văzut un domn cu tricou metallica ride the lightning pe scuter, mergând în bandă, ca orice automobil. l am văzut bine, era în faţa mea. glorious tuesday!