nu a fost.
a fost un concert foarte bun şi/dar rigid.
orice om pus într o împrejuare majoră reacţionează aşa. dacă n are cravată, şi o pune. dacă are cravată, strânge ndoul de emoţie, de i sar ochii din cap.
cred că la Kummi le au sărit ochii din cap prea încercând să fie bine pentru toată lumea. Cred că să le fi păsat mai puţin de faptul că, VAI, aceasta este o lansare, ar fi fost mai bine pentru ei.
Mai cred că dacă cineva ar fi putut să se ocupe de toate în locul lor şi ar fi putut să i lege la ochi şi să le facă vânt pe scenă, unde d abia peste 2 piese să i desfacă şi să se prindă ei că, VAI, au lansare, ar fi fost cel mai bine.
Dar desigur, asta când se va putea ca ei DOAR să cânte. Să apară acolo şi să fie frumoşi şi noi să i iubim şi altcineva să se ocupe de restul.
Artistul nu trebuie să devină contabil decât de sentimente.
Welcome, Far From Telescopes. You are in good hands. Good luck.
post scriptum. merci echipei de şoc. cătălina, dana, dan, marius chivu, alexa, dana p., andreea, teodosiu, vlad petreanu, zoso
31.10.09
30.10.09
27.10.09
26.10.09
originalul...
Kumm – o iarnă caldă
Grupul Kumm lansează pe 30 octombrie , la clubul Silver Church,al cincilea album din carieră, intitulat „Far From Telescopes”. Iată,deci, o bună ocazie de a discuta cu patru dintre membrii grupului despre cum a evoluat muzica Kumm de-a lungul timpului.
A.C. Tradiţia e că, atunci când un grup lansează un disc nou, trebuie să compară în faţa media şi să arate ce copil frumos a făcut. Vi se pare obositor acest lucru?
Kovacs Andras (clape): Deloc.Ne place sa ne lăudăm cu ceva nou.
Eugen Nuţescu (chitară): Poate că sună aberant, dar dat fiind că, până acum, am crezut cu maximă sinceritate că fiecare nou album al nostrum este cel mai bun, am jucat acest rol destul de sincer. Cred că aşa simţim şi legat de “Far From Telescopes"
A.C. Dar cum e să explici mereu la ce te-ai gândit, cum s-a desfăşurat procesul de creaţie?
M.I. Cred că cel mai bine nu explici. Poţi să spui nişte lucruri, dar nu poţi oricum să înlocuieşti muzica în sine, aşa că...
Cătălin Mocan(voce) Trebuie să laşi loc fiecăruia care ascultă să-şi facă propria impresie.
E.N. Arhitectul Frank Gehry a fost întrebat odată, la conferinţa de presă prin care s-a inaugurat o clădire de-ale sale, la ce s-a gândit când a construit-o. Şi el a răspuns :„ Întrebaţi-l pe psihologul meu.” Cred că un artist, dacă simte nevoia să adauge ceva, verbal, la muzica pe care a făcut-o, o face singur.
C.M. Asta pe lângă faptul că e mult mai fermecător să-şi facă fiecare părerea, când ascultă. Dacă tu spui că o piesă este despre ceva anume, poţi să produci chiar confuzie, pentru că cel care ascultă acasă încearcă automat să facă legătura cu ce ai spus tu. Asta înseamnă să-ţi pui ascultătorul pe un făgaş care, poate, nu e neapărat cel mai bun. Eu am păţit ceva asemănător cu o piesă de la Velvet Underground, „ Candy Says”. Îmi imaginam că e vorba în ea de o fată bogată şi plictisită. Când am văzut un documentar despte trupă, în care au spus că piesa este despre un travestit sătul de corpul lui, mi s-a stricat filmul, fără să am ceva împotriva travestiţilor.
E.N: E ca atunci când cineva face un film care nu ţi-a plăcut, după o carte care-ţi place. De fiecare dată când vei reciti cartea, o să-l vezi numai pe actorul ăla din rol. Unul pe care, eventual, nu-l poţi suferi.
A.C. Există o cotitură stilistică pe „Far From Telescopes”. Cum aţi descrie-o?
C.M. Cum zic americanii, „Thanks God” că există această cotitură de stil. Dacă nu este mereu ceva nou, te plafonezi. În plus, nu mi se pare că e nimic brutal în această schimbare.
M.I. Am aruncat o parte din piese în concert, înainte de lansare, şi atunci poate diferenţa nu mai pare atât de mare. În momentul în care asculţi albumul, ai avut o şansă să te obişnuieşti cu unele dintre piese.
E.N. Eu cred că diferenţa vine mai ales din orchestraţie, chestie care sare în ochi, pentru că e mai simplă, mai rock’n’roll. Poate dacă am cânta piese de pe albumul anterior cu orchestraţiile pe care le-am folosit acum, distanţa n-ar mai fi percepută atât de intens. Este, într-adevăr, o diferenţă şi de sound, care ţine de experienţa noastră ca muzicieni, de inginerul de sunet cu care am tras, de studioul de sunet în care am tras, toate astea contribuie la faptul că totul sună altfel .
A.C. Este „Far From Telescopes” un album mai happy?
E.N. Mie nu mi se pare un album foarte happy. Aş fi vrut să fie mai happy şi chiar este mai luminos decât „Different Parties”, dar nu într-o atât de mare măsură.
M.I. Faţă de „Different...” în special, este totuşi mai vesel. Albumul din urmă era mai întunecat,aşa.
C.M. E un album care spune chiar şi lucrurile triste cu un surâs în colţul gurii. Sunt piese care sunt vesele sau în prima fază aşa par, dar sunt şi piese care aduc aminte de atmosfera albumului anterior. Vorba unui Beatles, acuma nu-mi vine care: “Dacă vrei s-ajungi la sufletul publicului trebuie să ai priceperea de a combina comedia cu drama sau invers”. Astfel, toată lumea se va regăsi, cumva, în cele spuse de tine. Lucrul ăsta cred că ne-a ieşit cu acest album.
A.C. Într-adevăr, la o ascultare mai atentă, textele nu susţin în mod deosebit impresia de album vesel...
M.I. Cu textele a fost haios că de data asta am scris mai mulţi din trupă şi se simte asta.
E.N.Unele au fost scrise chiar la masa asta, la bere.
M.I. Ba nu, la aia...
A.C. Ce ne facem totuşi cu fanii care se înnebuneau după deprimări la tavă, ca „Red Coffee”, de exemplu?
E.N. Au câteva piese care să-i mulţumească.
M.I. Dacă am sta să ne mai gândim şi la asta, nu ştiu dacă am mai avea timp să cântăm. Ar fi ca şi cum ne-am gândi care va fi rolul nostru în istoria muzicii. Egal, la fel de aberant.
K.A. Uite, a fost cineva pe forumul nostru, care a semi-desfiinţat albumul anterior imediat după ce apăruse. Apoi probabil că l-a ascultat şi s-a obişnuit cu ideea. Acum, după ce a ascultat cele câteva piese noi, pe care le-am cântat live, a zis că „nimic nu va mai fi ca Different Parties”.
E.N. : Totuşi, am avut mereu un nucleu dur de fani. Sunt oameni care au trecut peste toate furtunile stilistice şi de componenţă şi au rămas cu noi, pentru că într-adevăr există un filon care se păstrează în muzica noastră, evident în mod natural.
K.A.: . Oamenii totuşi aşteaptă mereu ceva nou. Poţi să cânţi anumite piese ani de zile, uite, de exemplu „Dictionary” are 12 ani. Dar e de preferat să le oferi mereu ceva nou.
E.N.: E o chestie foarte democratică, de fapt. Noi o propunem o cărare, un drum. Cine are chef, se ia după noi, cine nu, poate coborâ la prima.
A.C. Mi se pare că astfel de schimbări se petrec de câte ori apare cineva nou în formaţie. Venirea tobarului Paul Ballo a atras, parcă, după sine, nişte ritmuri mai dansante...
C.M. Piesele erau toate făcute înainte de venirea lui Paul El şi-a impus desigur, părerea, în tratarea ritmică a cântecelor, dar totuşi, ele erau gata înainte.
E.N. Dacă aducem în discuţie schimbarea care a avut loc atunci când a venit Cătă, e altceva. Când se schimbă solistul e ceva mai personal. E mai grav şi totodată mai puţin grav. Într-un fel e mai grav, pentru că mulţi oameni se ataşează mai mult de imaginea ta, decât de muzica ta.
M.I. Şi mulţi oameni se uită la solist!
A.C. La venirea lui Cătălin registrul s-a schimbat drastic...
C.M. S-a modificat contextul de fapt. Când am apărut eu, au apărut şi piesele care s-au potrivit mai mult cu mine. În acelaşi timp, puteam fi oarecum nepotrivit pentru piesele compuse în perioada Byron. Dacă Byron rămânea, albumele erau diferite de ceea ce am scos noi acum, normal.
E.N. Cred că muzica îi reflectă pe cei care suntem la acel moment în Kumm.
M.I. Tu de fapt te-ai prins de o chestie care la noi e o tradiţie. De câte ori a venit cineva nou, când s-a observat că omul poate să funcţioneze în contextul Kumm, s-a trecut imediat la a compune cu el, ca să vedem exact ce ar face el. Mereu li s-a dat frâu liber noilor membri, să vedem ce poate face fiecare, la nivel creativ.
C.M. Totul e ok, de fapt. Atâta vreme cât nu încerci să iei viaţa altuia...
A.C. Apropo, are un vocal actor nişte aşi în plus, în mânecă, datorită şcolii
absolvite?
C.M. De unde văd eu lucrurile, nu neapărat. Poate că şcoala de actorie ajută, în sensul că eşti obişnuit mai mult cu scena . Eşti acolo şi trebuie să exişti pe scenă şi poate nu trebuie să stai cu mâinile în buzunare. Personal, cred că e mai mult o problemă individuală.
E.N. Cred că există oricum o largă colaborare în zona asta. Sunt nişte actori care s-au făcut solişti rock şi sunt foarte mulţi solişti rock care s-au făcut actori.
C.M. Eu preţuiesc mai mult partea de actorie decât cea vocală, propriu zis. Partea vocală mie mi se pare o chestie mai tehnicistă, ori eu nu ţin să fiu tehnic. Aş putea să stau acasă să fac exerciţii non stop şi să cânt o linie de cristal, dar doar atât. Să nu intri niciodată în palatul de cristal....Prefer să cânt ceva care să spună ceva fiecăruia din public. Prefer să cânt în aşa fel încât să spun ceva despre viaţa mea.
A.C. Mie mi se pare că sunteţi oarecum suspendaţi între trupele bătrâne, consacrate demult şi stratul neconsistent de trupe noi, la care auzi o piesă, după care nu mai auzi de ea... Cred că lipseşte pătura medie, de trupe bune...
M.I. . Cine a avut ghinionul să prindă anii 70 - 80 în România, dacă nu a deschis urechile să vadă ce se mai întâmplă şi în afară – şi, după părerea mea, gusturile se opresc din formare la 25 de ani – a rămas cu 3 trupe, 5 actori şi cam atât. Pe vremea aceea, apariţia unui disc Iris era un eveniment în sine, aşa că sigur ţi-l luai. Nu avem cum să luptăm cu asta. E ca la prima dragoste...
E.N. Exact. A fost naşpa, dar a fost.
C.M. Eu cred totuşi că există un strat mediu. Eu aş spera să fim în zona aceea de Viţa de Vie, Omul cu Şobolani, Vank...
E.N. Eu sunt mai radical şi spun că nu există rock’ n’ roll în România. Există o sumă de oameni talentaţi, dar a căror mentalitate, la fel cu a celor mai mulţi români, nu are nici o legătură cu rock’n’ roll- ul. Românul s-a născut folkist...
A.C. Oare de aceea a spus Cătălin la un moment dat, într-un concert la Vama Veche „ Vă mulţumim că vă place muzica noastră. Cred că sunteţi nişte extratereştri...”?
E.N. Eu nu empatizez deloc cu gusturile ţării ăsteia, în materie de muzică. Mă simt bine din punct de vedere uman şi social, dar artiştii care mie-mi plac şi sunt imenşi în State sau Anglia, aici n-ar umple Sala Palatului. Aşa că pot să-i înţeleg remarca. Nu are nimic de-a face cu ideea de „noi suntem buni, alţii sunt răi”. E exact ca la divorţ, nepotrivire de caracter. Vorbea Matei Florian despre asta, într-un articol. Între The Smiths şi Metallica, românul a ales Metallica. Asta e.
A.C. Poate prezenţa unui artist la un eveniment care susţine o cauză să-l afiliezepe artist la cauza respectivă? Că tot veni vorba de Vama Veche şi Stufstock-ul atât de hulit de unii…
C.M. Kumm a onorat o invitaţie la un festival muzical. E la mare, oamenii merg să se distreze la mare. Nu susţin faza cu salvaţi Vama Veche, pentru că pentru mine e ceva atât de abstract, nu sunt sigur că o pot înţelege.
E.N. Noi ne-am asociat imaginea doar cu Vier Pfoten,o organizaţie care protejează drepturile animalelor. Atât.
K.A. Cred că e o problemă şi cu media. La fiecare Stufstock, televiziunile au trimis echipe care să relateze „dezmăţul din Vamă”. Vămii i s-a făcut reclamă ca fiind genul de loc în care ai voie să faci orice. Ceea ce nu e adevărat. Şi, repet, e vorba de un festival de muzică şi atât, pentru noi.
M.I. Pentru zona politică, însă, nu am cântat şi nici n-o vom face vreodată.
A.C. Ce vă lipseşte pentru a deveni o trupă mainstream?
C.M. Nu cred că e o ţintă clară a noastră, să devenim mainstream. Dar nici nu ne ferim de asta. Dacă, ca o consecinţă a activităţii noastre şi fără să fim nevoiţi să facem mari compormisuri, apare mainstream-ul în jurul nostru, noi n-o să-l refuzăm.
A.C. Este acest album un pas spre mainstream? Piese mai scurte, poate mai uşoare…
E.N. Nu. Noi am cântat pur şi simplu ceea ce ne place nouă. Iar dacă există pe albumul ăsta piese de 2 minute jumătate, înseamnă că atâta le-a luat să spună ceea ce aveau de spus.
A.C. Apropo de asta, sunt 3 piese care sunt “trase în bucătărie”. Din textul uneia s-a extras chiar titlul albumului..
E.N. Pur şi simplu am vrut să facem şi altceva decât aia cu mersul în studio şi tras serios. Sunt nişte intermezzo -uri muzicale. Până la urmă, de fapt aşa cântăm noi. Asta cu zdrăngănitul la chitară e prima probă a unui cântec, dacă va rezista. This is the campfire test! Dacă nu funcţionează aşa, nu funcţionează altfel. Muzica trebuie redusă la minim... Aveam chiar un vis, să ajung la un foc pe plajă sau la munte şi să cânt o piesă de-ale noastre.
(Între timp, grupul a hotărât să ajungă, după lansare, în casele a 3 fani din Bucureşti, ca să le cânte live şi acustic piesele care au fost compuse în bucătărie...)
A.C. Şi la capitolul live cu toate instrumentele vă descurcaţi foarte bine, totuşi. Mă impresionează faptul că până acum n-am văzut 2 concerte Kumm la fel...
K.A.Asta fiindcă nu ştim să cântăm! Greşim piesele! De-aia iese mereu altceva.
C.M. Dar trecând peste gluma asta, e bine dacă-i aşa. Am şi fost cotaţi drept cea mai bună trupă live, pe 2008. Sigur, habar n-am acum de către cine...
M.I. Îţi spun eu, de Actualitatea Muzicală, revista aia care vine o dată pe lună acasă, fără să o fi cerut!
E.N. Mihai, mi se pare mie sau eşti cam punk azi ?
A.C. La ce vă aşteptaţi şi la ce să ne aşteptăm de la lansarea lui „Far From Telescopes”? Va fi un succes?
E.N. Am un worst case scenario şi un best case scenario. Primul zice că, asta e, fiecare zi poate fi ultima, chiar dacă sună cam patetic. Pe de altă parte, ne-am produs albumul singuri, nu a intervenit absolut nimeni între munca noastră şi produsul final. Ne-am implicat toţi, cu cât am ştiut şi putut fiecare. Şi simţim că se sudează totul, într-un mod nou şi plăcut pentru toţi Cred că se naşte un nou Kumm, care se tot naşte de ceva vreme. Dar acum am făcut paşi mari, după ce am trecut printr-o perioadă de acumulări.
C.M. Eu vreau să zic ceva mai puţin major şi apocaliptic. E aş zice că de-abia aşteptăm să cântăm, să lansăm acest album, mai ales ca să putem cânta live nişte piese pe care le-am păstrat, ca să avem ce oferi proaspăt la lansare. Să vă aşteptaţi la un concert la care se va cânta cu mult entuziasm, nu că asta nu s-ar întâmpla de obicei, ba dimpotrivă, uneori cred că există prea mult entuziasm care alunecă aşa, spre circ, câteodată. Poate colegii nu sunt de acord, noi avem tendinţa de a ne contrazice foarte mult între noi...
K.A. Nu-i adevărat!
E.N. Haideţi, că e bine că e aşa. Atâta vreme cât putem sta împreună la o masă şi ne putem spune părerile, înseamnă că există toate uşile deschise de care e nevoie ca să fim cu toţii Kumm. Spuneai...
C.M. Că sper, deci, că procentul de circ va fi mai scăzut, deşi va fi. Vor fi invitaţi, pe placul tuturor, sper. Un concert bun este cel mai jos lucru la care vă puteţi aştepta. Şi, că tot sunt eu cu citatele azi, - nu ştiu ce am- să vă spun ce am citit eu despre succes. Succesul înseamnă să treci peste multe eşecuri fără să-ţi pierzi entuziasmul.
A.C. Hai să încheiem cu un mic joc, să vedem cum altfel s-ar mai putea traduce sau numi Kumm.
Dacă Kumm ar fi o culoare, ce culoare ar fi?
C.M. …magenta
E.N. Roşu.
A.K. Aţi zis că ne contrazicem mereu. Şi eu aş fi spus roşu...aşa că zic albastru.
M.I. Eu sincer aş fi zis verde. E complementar, nu?
Dacă Kumm ar fi un zgomot, ce zgomot ar fi?
C.M. Un zgomot de cizmă care striveşte o ţigară.
E.N. Un robinet stricat care picură într-un lighean plin.
A.K. Un avion la decolare.
M.I. Mă gândesc la sunetul valurilor.
Dacă ar fi un cuvânt?
E.N. Caracatiţă.
M.I. Dar e un cuvânt. Înseamnă nisip.
C.M. Zgomot...
Dacă ar fi o...temperatură?
A.K. 20 de grade. Pentru că nu-mi place nici frigul, nici căldura.
C.M. 37 cu 2 !
M.I. Ar fi 16 grade. Dar în aprilie, când te bucuri că sunt 16 grade.
E.N. Eu nu pot să mă gândesc la o temperatură. Eu văd Kumm aşa, ca o iarnă caldă.
Ana Călin
Interviu publicat în forma scurtă, în Dilema Veche
Grupul Kumm lansează pe 30 octombrie , la clubul Silver Church,al cincilea album din carieră, intitulat „Far From Telescopes”. Iată,deci, o bună ocazie de a discuta cu patru dintre membrii grupului despre cum a evoluat muzica Kumm de-a lungul timpului.
A.C. Tradiţia e că, atunci când un grup lansează un disc nou, trebuie să compară în faţa media şi să arate ce copil frumos a făcut. Vi se pare obositor acest lucru?
Kovacs Andras (clape): Deloc.Ne place sa ne lăudăm cu ceva nou.
Eugen Nuţescu (chitară): Poate că sună aberant, dar dat fiind că, până acum, am crezut cu maximă sinceritate că fiecare nou album al nostrum este cel mai bun, am jucat acest rol destul de sincer. Cred că aşa simţim şi legat de “Far From Telescopes"
A.C. Dar cum e să explici mereu la ce te-ai gândit, cum s-a desfăşurat procesul de creaţie?
M.I. Cred că cel mai bine nu explici. Poţi să spui nişte lucruri, dar nu poţi oricum să înlocuieşti muzica în sine, aşa că...
Cătălin Mocan(voce) Trebuie să laşi loc fiecăruia care ascultă să-şi facă propria impresie.
E.N. Arhitectul Frank Gehry a fost întrebat odată, la conferinţa de presă prin care s-a inaugurat o clădire de-ale sale, la ce s-a gândit când a construit-o. Şi el a răspuns :„ Întrebaţi-l pe psihologul meu.” Cred că un artist, dacă simte nevoia să adauge ceva, verbal, la muzica pe care a făcut-o, o face singur.
C.M. Asta pe lângă faptul că e mult mai fermecător să-şi facă fiecare părerea, când ascultă. Dacă tu spui că o piesă este despre ceva anume, poţi să produci chiar confuzie, pentru că cel care ascultă acasă încearcă automat să facă legătura cu ce ai spus tu. Asta înseamnă să-ţi pui ascultătorul pe un făgaş care, poate, nu e neapărat cel mai bun. Eu am păţit ceva asemănător cu o piesă de la Velvet Underground, „ Candy Says”. Îmi imaginam că e vorba în ea de o fată bogată şi plictisită. Când am văzut un documentar despte trupă, în care au spus că piesa este despre un travestit sătul de corpul lui, mi s-a stricat filmul, fără să am ceva împotriva travestiţilor.
E.N: E ca atunci când cineva face un film care nu ţi-a plăcut, după o carte care-ţi place. De fiecare dată când vei reciti cartea, o să-l vezi numai pe actorul ăla din rol. Unul pe care, eventual, nu-l poţi suferi.
A.C. Există o cotitură stilistică pe „Far From Telescopes”. Cum aţi descrie-o?
C.M. Cum zic americanii, „Thanks God” că există această cotitură de stil. Dacă nu este mereu ceva nou, te plafonezi. În plus, nu mi se pare că e nimic brutal în această schimbare.
M.I. Am aruncat o parte din piese în concert, înainte de lansare, şi atunci poate diferenţa nu mai pare atât de mare. În momentul în care asculţi albumul, ai avut o şansă să te obişnuieşti cu unele dintre piese.
E.N. Eu cred că diferenţa vine mai ales din orchestraţie, chestie care sare în ochi, pentru că e mai simplă, mai rock’n’roll. Poate dacă am cânta piese de pe albumul anterior cu orchestraţiile pe care le-am folosit acum, distanţa n-ar mai fi percepută atât de intens. Este, într-adevăr, o diferenţă şi de sound, care ţine de experienţa noastră ca muzicieni, de inginerul de sunet cu care am tras, de studioul de sunet în care am tras, toate astea contribuie la faptul că totul sună altfel .
A.C. Este „Far From Telescopes” un album mai happy?
E.N. Mie nu mi se pare un album foarte happy. Aş fi vrut să fie mai happy şi chiar este mai luminos decât „Different Parties”, dar nu într-o atât de mare măsură.
M.I. Faţă de „Different...” în special, este totuşi mai vesel. Albumul din urmă era mai întunecat,aşa.
C.M. E un album care spune chiar şi lucrurile triste cu un surâs în colţul gurii. Sunt piese care sunt vesele sau în prima fază aşa par, dar sunt şi piese care aduc aminte de atmosfera albumului anterior. Vorba unui Beatles, acuma nu-mi vine care: “Dacă vrei s-ajungi la sufletul publicului trebuie să ai priceperea de a combina comedia cu drama sau invers”. Astfel, toată lumea se va regăsi, cumva, în cele spuse de tine. Lucrul ăsta cred că ne-a ieşit cu acest album.
A.C. Într-adevăr, la o ascultare mai atentă, textele nu susţin în mod deosebit impresia de album vesel...
M.I. Cu textele a fost haios că de data asta am scris mai mulţi din trupă şi se simte asta.
E.N.Unele au fost scrise chiar la masa asta, la bere.
M.I. Ba nu, la aia...
A.C. Ce ne facem totuşi cu fanii care se înnebuneau după deprimări la tavă, ca „Red Coffee”, de exemplu?
E.N. Au câteva piese care să-i mulţumească.
M.I. Dacă am sta să ne mai gândim şi la asta, nu ştiu dacă am mai avea timp să cântăm. Ar fi ca şi cum ne-am gândi care va fi rolul nostru în istoria muzicii. Egal, la fel de aberant.
K.A. Uite, a fost cineva pe forumul nostru, care a semi-desfiinţat albumul anterior imediat după ce apăruse. Apoi probabil că l-a ascultat şi s-a obişnuit cu ideea. Acum, după ce a ascultat cele câteva piese noi, pe care le-am cântat live, a zis că „nimic nu va mai fi ca Different Parties”.
E.N. : Totuşi, am avut mereu un nucleu dur de fani. Sunt oameni care au trecut peste toate furtunile stilistice şi de componenţă şi au rămas cu noi, pentru că într-adevăr există un filon care se păstrează în muzica noastră, evident în mod natural.
K.A.: . Oamenii totuşi aşteaptă mereu ceva nou. Poţi să cânţi anumite piese ani de zile, uite, de exemplu „Dictionary” are 12 ani. Dar e de preferat să le oferi mereu ceva nou.
E.N.: E o chestie foarte democratică, de fapt. Noi o propunem o cărare, un drum. Cine are chef, se ia după noi, cine nu, poate coborâ la prima.
A.C. Mi se pare că astfel de schimbări se petrec de câte ori apare cineva nou în formaţie. Venirea tobarului Paul Ballo a atras, parcă, după sine, nişte ritmuri mai dansante...
C.M. Piesele erau toate făcute înainte de venirea lui Paul El şi-a impus desigur, părerea, în tratarea ritmică a cântecelor, dar totuşi, ele erau gata înainte.
E.N. Dacă aducem în discuţie schimbarea care a avut loc atunci când a venit Cătă, e altceva. Când se schimbă solistul e ceva mai personal. E mai grav şi totodată mai puţin grav. Într-un fel e mai grav, pentru că mulţi oameni se ataşează mai mult de imaginea ta, decât de muzica ta.
M.I. Şi mulţi oameni se uită la solist!
A.C. La venirea lui Cătălin registrul s-a schimbat drastic...
C.M. S-a modificat contextul de fapt. Când am apărut eu, au apărut şi piesele care s-au potrivit mai mult cu mine. În acelaşi timp, puteam fi oarecum nepotrivit pentru piesele compuse în perioada Byron. Dacă Byron rămânea, albumele erau diferite de ceea ce am scos noi acum, normal.
E.N. Cred că muzica îi reflectă pe cei care suntem la acel moment în Kumm.
M.I. Tu de fapt te-ai prins de o chestie care la noi e o tradiţie. De câte ori a venit cineva nou, când s-a observat că omul poate să funcţioneze în contextul Kumm, s-a trecut imediat la a compune cu el, ca să vedem exact ce ar face el. Mereu li s-a dat frâu liber noilor membri, să vedem ce poate face fiecare, la nivel creativ.
C.M. Totul e ok, de fapt. Atâta vreme cât nu încerci să iei viaţa altuia...
A.C. Apropo, are un vocal actor nişte aşi în plus, în mânecă, datorită şcolii
absolvite?
C.M. De unde văd eu lucrurile, nu neapărat. Poate că şcoala de actorie ajută, în sensul că eşti obişnuit mai mult cu scena . Eşti acolo şi trebuie să exişti pe scenă şi poate nu trebuie să stai cu mâinile în buzunare. Personal, cred că e mai mult o problemă individuală.
E.N. Cred că există oricum o largă colaborare în zona asta. Sunt nişte actori care s-au făcut solişti rock şi sunt foarte mulţi solişti rock care s-au făcut actori.
C.M. Eu preţuiesc mai mult partea de actorie decât cea vocală, propriu zis. Partea vocală mie mi se pare o chestie mai tehnicistă, ori eu nu ţin să fiu tehnic. Aş putea să stau acasă să fac exerciţii non stop şi să cânt o linie de cristal, dar doar atât. Să nu intri niciodată în palatul de cristal....Prefer să cânt ceva care să spună ceva fiecăruia din public. Prefer să cânt în aşa fel încât să spun ceva despre viaţa mea.
A.C. Mie mi se pare că sunteţi oarecum suspendaţi între trupele bătrâne, consacrate demult şi stratul neconsistent de trupe noi, la care auzi o piesă, după care nu mai auzi de ea... Cred că lipseşte pătura medie, de trupe bune...
M.I. . Cine a avut ghinionul să prindă anii 70 - 80 în România, dacă nu a deschis urechile să vadă ce se mai întâmplă şi în afară – şi, după părerea mea, gusturile se opresc din formare la 25 de ani – a rămas cu 3 trupe, 5 actori şi cam atât. Pe vremea aceea, apariţia unui disc Iris era un eveniment în sine, aşa că sigur ţi-l luai. Nu avem cum să luptăm cu asta. E ca la prima dragoste...
E.N. Exact. A fost naşpa, dar a fost.
C.M. Eu cred totuşi că există un strat mediu. Eu aş spera să fim în zona aceea de Viţa de Vie, Omul cu Şobolani, Vank...
E.N. Eu sunt mai radical şi spun că nu există rock’ n’ roll în România. Există o sumă de oameni talentaţi, dar a căror mentalitate, la fel cu a celor mai mulţi români, nu are nici o legătură cu rock’n’ roll- ul. Românul s-a născut folkist...
A.C. Oare de aceea a spus Cătălin la un moment dat, într-un concert la Vama Veche „ Vă mulţumim că vă place muzica noastră. Cred că sunteţi nişte extratereştri...”?
E.N. Eu nu empatizez deloc cu gusturile ţării ăsteia, în materie de muzică. Mă simt bine din punct de vedere uman şi social, dar artiştii care mie-mi plac şi sunt imenşi în State sau Anglia, aici n-ar umple Sala Palatului. Aşa că pot să-i înţeleg remarca. Nu are nimic de-a face cu ideea de „noi suntem buni, alţii sunt răi”. E exact ca la divorţ, nepotrivire de caracter. Vorbea Matei Florian despre asta, într-un articol. Între The Smiths şi Metallica, românul a ales Metallica. Asta e.
A.C. Poate prezenţa unui artist la un eveniment care susţine o cauză să-l afiliezepe artist la cauza respectivă? Că tot veni vorba de Vama Veche şi Stufstock-ul atât de hulit de unii…
C.M. Kumm a onorat o invitaţie la un festival muzical. E la mare, oamenii merg să se distreze la mare. Nu susţin faza cu salvaţi Vama Veche, pentru că pentru mine e ceva atât de abstract, nu sunt sigur că o pot înţelege.
E.N. Noi ne-am asociat imaginea doar cu Vier Pfoten,o organizaţie care protejează drepturile animalelor. Atât.
K.A. Cred că e o problemă şi cu media. La fiecare Stufstock, televiziunile au trimis echipe care să relateze „dezmăţul din Vamă”. Vămii i s-a făcut reclamă ca fiind genul de loc în care ai voie să faci orice. Ceea ce nu e adevărat. Şi, repet, e vorba de un festival de muzică şi atât, pentru noi.
M.I. Pentru zona politică, însă, nu am cântat şi nici n-o vom face vreodată.
A.C. Ce vă lipseşte pentru a deveni o trupă mainstream?
C.M. Nu cred că e o ţintă clară a noastră, să devenim mainstream. Dar nici nu ne ferim de asta. Dacă, ca o consecinţă a activităţii noastre şi fără să fim nevoiţi să facem mari compormisuri, apare mainstream-ul în jurul nostru, noi n-o să-l refuzăm.
A.C. Este acest album un pas spre mainstream? Piese mai scurte, poate mai uşoare…
E.N. Nu. Noi am cântat pur şi simplu ceea ce ne place nouă. Iar dacă există pe albumul ăsta piese de 2 minute jumătate, înseamnă că atâta le-a luat să spună ceea ce aveau de spus.
A.C. Apropo de asta, sunt 3 piese care sunt “trase în bucătărie”. Din textul uneia s-a extras chiar titlul albumului..
E.N. Pur şi simplu am vrut să facem şi altceva decât aia cu mersul în studio şi tras serios. Sunt nişte intermezzo -uri muzicale. Până la urmă, de fapt aşa cântăm noi. Asta cu zdrăngănitul la chitară e prima probă a unui cântec, dacă va rezista. This is the campfire test! Dacă nu funcţionează aşa, nu funcţionează altfel. Muzica trebuie redusă la minim... Aveam chiar un vis, să ajung la un foc pe plajă sau la munte şi să cânt o piesă de-ale noastre.
(Între timp, grupul a hotărât să ajungă, după lansare, în casele a 3 fani din Bucureşti, ca să le cânte live şi acustic piesele care au fost compuse în bucătărie...)
A.C. Şi la capitolul live cu toate instrumentele vă descurcaţi foarte bine, totuşi. Mă impresionează faptul că până acum n-am văzut 2 concerte Kumm la fel...
K.A.Asta fiindcă nu ştim să cântăm! Greşim piesele! De-aia iese mereu altceva.
C.M. Dar trecând peste gluma asta, e bine dacă-i aşa. Am şi fost cotaţi drept cea mai bună trupă live, pe 2008. Sigur, habar n-am acum de către cine...
M.I. Îţi spun eu, de Actualitatea Muzicală, revista aia care vine o dată pe lună acasă, fără să o fi cerut!
E.N. Mihai, mi se pare mie sau eşti cam punk azi ?
A.C. La ce vă aşteptaţi şi la ce să ne aşteptăm de la lansarea lui „Far From Telescopes”? Va fi un succes?
E.N. Am un worst case scenario şi un best case scenario. Primul zice că, asta e, fiecare zi poate fi ultima, chiar dacă sună cam patetic. Pe de altă parte, ne-am produs albumul singuri, nu a intervenit absolut nimeni între munca noastră şi produsul final. Ne-am implicat toţi, cu cât am ştiut şi putut fiecare. Şi simţim că se sudează totul, într-un mod nou şi plăcut pentru toţi Cred că se naşte un nou Kumm, care se tot naşte de ceva vreme. Dar acum am făcut paşi mari, după ce am trecut printr-o perioadă de acumulări.
C.M. Eu vreau să zic ceva mai puţin major şi apocaliptic. E aş zice că de-abia aşteptăm să cântăm, să lansăm acest album, mai ales ca să putem cânta live nişte piese pe care le-am păstrat, ca să avem ce oferi proaspăt la lansare. Să vă aşteptaţi la un concert la care se va cânta cu mult entuziasm, nu că asta nu s-ar întâmpla de obicei, ba dimpotrivă, uneori cred că există prea mult entuziasm care alunecă aşa, spre circ, câteodată. Poate colegii nu sunt de acord, noi avem tendinţa de a ne contrazice foarte mult între noi...
K.A. Nu-i adevărat!
E.N. Haideţi, că e bine că e aşa. Atâta vreme cât putem sta împreună la o masă şi ne putem spune părerile, înseamnă că există toate uşile deschise de care e nevoie ca să fim cu toţii Kumm. Spuneai...
C.M. Că sper, deci, că procentul de circ va fi mai scăzut, deşi va fi. Vor fi invitaţi, pe placul tuturor, sper. Un concert bun este cel mai jos lucru la care vă puteţi aştepta. Şi, că tot sunt eu cu citatele azi, - nu ştiu ce am- să vă spun ce am citit eu despre succes. Succesul înseamnă să treci peste multe eşecuri fără să-ţi pierzi entuziasmul.
A.C. Hai să încheiem cu un mic joc, să vedem cum altfel s-ar mai putea traduce sau numi Kumm.
Dacă Kumm ar fi o culoare, ce culoare ar fi?
C.M. …magenta
E.N. Roşu.
A.K. Aţi zis că ne contrazicem mereu. Şi eu aş fi spus roşu...aşa că zic albastru.
M.I. Eu sincer aş fi zis verde. E complementar, nu?
Dacă Kumm ar fi un zgomot, ce zgomot ar fi?
C.M. Un zgomot de cizmă care striveşte o ţigară.
E.N. Un robinet stricat care picură într-un lighean plin.
A.K. Un avion la decolare.
M.I. Mă gândesc la sunetul valurilor.
Dacă ar fi un cuvânt?
E.N. Caracatiţă.
M.I. Dar e un cuvânt. Înseamnă nisip.
C.M. Zgomot...
Dacă ar fi o...temperatură?
A.K. 20 de grade. Pentru că nu-mi place nici frigul, nici căldura.
C.M. 37 cu 2 !
M.I. Ar fi 16 grade. Dar în aprilie, când te bucuri că sunt 16 grade.
E.N. Eu nu pot să mă gândesc la o temperatură. Eu văd Kumm aşa, ca o iarnă caldă.
Ana Călin
Interviu publicat în forma scurtă, în Dilema Veche
22.10.09
in the sky with diamonds
n aş avea habar de ce tot pun titluri în engleză, în afară de că aşa mi vine. nu sunt o iubitoare a înlocuirii limbii mele cu o alta, fie ea cât de internaţională. doar că aşa mi vine. or fi de vină nesfârşitele texte n engleză ale unora şi altora, pe care nu le ascult oricum, doar ce mai prind câte o bucăţică - she s in and out of the ordinary, asta mi place grozav în ultimele zile, recunosc- în afară de alea cu baby baby şi is this love ale lui coverdale, pe care tre să fii chiar afon să nu le dibui.
faza e că noaptea asta e prima dintr un şir lung în care mă simt pur şi simplu foarte bine aşa cum e. cu tradiţionalul "mai punem o haină pe noi", cu perspectiva unui spargeri în baie - a nu se citi furt - în căutarea apei care a încetat să curgă, da, sunt un viitor căutător de puţuri moderne, la bloc, totuşi, mă simt al naibii de bine.
ştiu că trebe să mă trezesc peste 4ore, să mă recompun cât de cât şi să mai fac o excursie cu grupul magic pe la radio românia,unde promit să zâmbesc şi să nu vorbesc, căci când sunt nedormită spun prostii. ştiu că trebe să cumpăr robineţi şi saci de rafie şi poate chiar ŞTĂNGI de coloană de materialul vieţii...ştiu că dup aia ar trebui repede să mă transform într o extaziată a lansării noului album, deşi eu simt cum deja ar fi vechi şi vreau ceva nou...ştiu că ieri mestecam nişte ciuperci şi, după mulţimea de zîmbete şi îmbrăţişări de la ăia cu care te întâlneşti doar la chestii gen zztop- dar te întâlneşti cu cam toţi - m am simţit tot aşa ca ăla pe care nu l iubeşte de fapt nimeni, pentru că e prea ciudat, prea tâmpit, prea iscoditor, prea descreierat, prea voluntar, prea dur, prea pretenţios, prea neelegant, prea brut,prea frust, prea într un fel în care dă pe dinafară greu de suportat şi restul.
ştiu că mă doare gâtul de mor şi n ar trebui să mai petrec nici un minut pe scaunul ăsta, în poziţia asta, scriind prostii oricum. dar uite că, ghinonul meu, mă simt pur şi simplu foarte bine.
ah ah realizare. de ieri pot să spun că încerc să învăţ să bat la tobe. nu de alta, dar tobarul nepereche a aflat, i am zis eu, să spunem că reacţia cu ochii mari a fost prăjitura mea după 3 luni de tocat metronomul.azi a fost la şcoala de rock cu mine, a stat în sală şi mi a zis - şi dacă i politeţe, îmi pun viitorul set DIRECT în foc - că da, pot să ncerc mai departe, nu sunt varză.
aha, cred că de aia mă simt bine. mda? doar atât?
păi nu mă cred nici eu.
faza e că noaptea asta e prima dintr un şir lung în care mă simt pur şi simplu foarte bine aşa cum e. cu tradiţionalul "mai punem o haină pe noi", cu perspectiva unui spargeri în baie - a nu se citi furt - în căutarea apei care a încetat să curgă, da, sunt un viitor căutător de puţuri moderne, la bloc, totuşi, mă simt al naibii de bine.
ştiu că trebe să mă trezesc peste 4ore, să mă recompun cât de cât şi să mai fac o excursie cu grupul magic pe la radio românia,unde promit să zâmbesc şi să nu vorbesc, căci când sunt nedormită spun prostii. ştiu că trebe să cumpăr robineţi şi saci de rafie şi poate chiar ŞTĂNGI de coloană de materialul vieţii...ştiu că dup aia ar trebui repede să mă transform într o extaziată a lansării noului album, deşi eu simt cum deja ar fi vechi şi vreau ceva nou...ştiu că ieri mestecam nişte ciuperci şi, după mulţimea de zîmbete şi îmbrăţişări de la ăia cu care te întâlneşti doar la chestii gen zztop- dar te întâlneşti cu cam toţi - m am simţit tot aşa ca ăla pe care nu l iubeşte de fapt nimeni, pentru că e prea ciudat, prea tâmpit, prea iscoditor, prea descreierat, prea voluntar, prea dur, prea pretenţios, prea neelegant, prea brut,prea frust, prea într un fel în care dă pe dinafară greu de suportat şi restul.
ştiu că mă doare gâtul de mor şi n ar trebui să mai petrec nici un minut pe scaunul ăsta, în poziţia asta, scriind prostii oricum. dar uite că, ghinonul meu, mă simt pur şi simplu foarte bine.
ah ah realizare. de ieri pot să spun că încerc să învăţ să bat la tobe. nu de alta, dar tobarul nepereche a aflat, i am zis eu, să spunem că reacţia cu ochii mari a fost prăjitura mea după 3 luni de tocat metronomul.azi a fost la şcoala de rock cu mine, a stat în sală şi mi a zis - şi dacă i politeţe, îmi pun viitorul set DIRECT în foc - că da, pot să ncerc mai departe, nu sunt varză.
aha, cred că de aia mă simt bine. mda? doar atât?
păi nu mă cred nici eu.
21.10.09
new front - no army
să spun că n ultimele zile prefer să mă aflu oriunde în altă parte, făcând orice altceva, decât acasă, făcând nimic sau ce se face prin casă.
păi la mine în casă nu mai este aproape nimic - bat în lemn, de fapt, încă mai am curent electric. ascult kumm noul album şi mă doare la başcheţi, dar numai la ăia spirituali, pentru că ăia fizici, dimpreună cu toate celelalte ţoale acoperitoare sunt murdare. ele nu pot fi spălate întrucât nu există apă acolo de unde maşina de spălat se încăpăţânează să şi o tragă. deşteapta a mai şi pus şi rufe la spălat şi numai după ce s a opintit aia de câteva ori şi a dat seama că de fapt nema apă. deşteapta nu e menajera. n am menajeră. deşteptei i a şi fost frică să se uite în cuvă, să vadă dacă o fi intrat vreun PIC de apă, cât să putrezească juma de ţoale liniştite. adică juma de ţoalele ei.ale deşteptei.
apă nu este nici la bucătărie, unde omul care are încă pretenţia să nu mănânce gogoşi de carton încălzite la microunde în ambalaj de plastic, mai spală câte ceva, mai rade un morcov, mai curăţă un cartof sau mai face mâncare la câine. vasele se transportă, astfel, pentru spălare, în baie.
mai nou, a cedat şi bietul arctic mic şi care nu i vechi.uşa de la congelator nu etanşează, totu ngheaţă, inclusiv uşiţa, când tragi de ea s o deschizi în forţă - că am zis că soluţia extremă, cu foehnul, o las pentru mai încolo - se rupe şurubul de la uşită, ea nu se mai închide deloc, ca de altfel tot frigiderul, deci.
acum în bucărătia devenită inutilizabilă, cu excepţia făcutului de cafea, stau înşirate frumos toate alimentele din frigider. numai bine dădu şi soarele drăguţul, să le găsesc borşite pe toate, căci cât fuse frig merse şi frigiderul...
poze nu postez dintr o minimă decenţă şi pentru că mama nu ia încă medicamente de inimă şi faza asta ar putea rămâne aşa:)
în schimb vă ofer cu drag un bonus. descrierea zgomotului de bormaşină and co, pe care l am auzit eu azi dimineaţă, începând regulamentar cu ora 8.01.
Mă gândesc că, după amplitudinea zgomotului, am să ies pe uşă şi am să observ că din blocul meu s a dăltuit o...ciupercă uriaşă. Păi, să fiu atentă pe unde calc. Şi o zi bună tuturor:)
păi la mine în casă nu mai este aproape nimic - bat în lemn, de fapt, încă mai am curent electric. ascult kumm noul album şi mă doare la başcheţi, dar numai la ăia spirituali, pentru că ăia fizici, dimpreună cu toate celelalte ţoale acoperitoare sunt murdare. ele nu pot fi spălate întrucât nu există apă acolo de unde maşina de spălat se încăpăţânează să şi o tragă. deşteapta a mai şi pus şi rufe la spălat şi numai după ce s a opintit aia de câteva ori şi a dat seama că de fapt nema apă. deşteapta nu e menajera. n am menajeră. deşteptei i a şi fost frică să se uite în cuvă, să vadă dacă o fi intrat vreun PIC de apă, cât să putrezească juma de ţoale liniştite. adică juma de ţoalele ei.ale deşteptei.
apă nu este nici la bucătărie, unde omul care are încă pretenţia să nu mănânce gogoşi de carton încălzite la microunde în ambalaj de plastic, mai spală câte ceva, mai rade un morcov, mai curăţă un cartof sau mai face mâncare la câine. vasele se transportă, astfel, pentru spălare, în baie.
mai nou, a cedat şi bietul arctic mic şi care nu i vechi.uşa de la congelator nu etanşează, totu ngheaţă, inclusiv uşiţa, când tragi de ea s o deschizi în forţă - că am zis că soluţia extremă, cu foehnul, o las pentru mai încolo - se rupe şurubul de la uşită, ea nu se mai închide deloc, ca de altfel tot frigiderul, deci.
acum în bucărătia devenită inutilizabilă, cu excepţia făcutului de cafea, stau înşirate frumos toate alimentele din frigider. numai bine dădu şi soarele drăguţul, să le găsesc borşite pe toate, căci cât fuse frig merse şi frigiderul...
poze nu postez dintr o minimă decenţă şi pentru că mama nu ia încă medicamente de inimă şi faza asta ar putea rămâne aşa:)
în schimb vă ofer cu drag un bonus. descrierea zgomotului de bormaşină and co, pe care l am auzit eu azi dimineaţă, începând regulamentar cu ora 8.01.
Mă gândesc că, după amplitudinea zgomotului, am să ies pe uşă şi am să observ că din blocul meu s a dăltuit o...ciupercă uriaşă. Păi, să fiu atentă pe unde calc. Şi o zi bună tuturor:)
20.10.09
18.10.09
în cel mai bun caz...
joi va apărea în Dilema Veche interviul pe care l am înregistrat vineri seara cu Kumm. După ce va apărea şi l veţi citi, am să postez aici varianta lungă, adică tot ce n a mai încăput în pagina oferită cu generozitate de Marius Chivu, prietenul meu de la Dilema Veche.
17.10.09
un fel de zen*
am avut o zi oarecum dramatică azi, şi tind s o leg altfel decât se leagă o zi obişnuită. adică de aseară de la ora 10 până acum, oarecum.
a trebuti să montez până n 4.30 azi dimineaţă, din motive care nu interesează aici, eventual pentru că sunt eu o iresponsabilă. iniţial m a rănit vorba (aruncată la nervi, desigur, de către un coleg) dar apoi m am eliberat. vorba înseamnă pur şi simplu că nu ştii ce s alea responsabilităţi. good for me.
la 5 eram acasă şi scriam, pradă unei inspiraşii de genul " sunt obosit, deci nu mi mai pasă", întrebările pentru un interviu pe care l am luat astăseară, pe trezie, obosită,i adevărat. la 5.30 am zâmbit mulţumită şi am zis ok. astă seară, după interviu, m am simţit prea proastă ca să iau un interviu. mă rog.
dramatismul zilei a început cu faptul că a trebuit să mă trezesc la 4 ore şi jumătate după ce am reuşit să închid ochii, măcinată de emoţiile unui interviu la care eu nu voi fi reuşit să fiu la înălţime. nu ştiu de ce mă pun eu mereu sub alţi oameni,de ce consider că ei sunt mai mereu mult mai deştepţi, dăruiţi, fermecători,frumoşi, dar e prea târziu ca să mai deal with it. aşa s eu.
sunt un om care are nevoie să doarmă mai mult, cel puţin în ultimul timp, iar perspectiva unui somn de 4 h mă înfricoşează atât de tare încât nici nu reuşesc să mă odihesc câte de puţin în ele. mă culc cu gândul că, vai, câte de puţin o să dorm, şi mă trezesc ca atare.
noroc că la serviciu a urmat o zi calmă, cu râsetele şi voia bună şi prietenia aia - genul care transpare prin pori- care mă fac să mă simt norocoasă că sunt acolo zilnic.
din păcate a fost frig, iar peste bucureşti a venit frigul atît de brusc, încât m a marcat. am venit de la amsterdam fericită, spre temperaturile noastre de 20 de grade. la o zi a nins la cluj. o zi dup aia, la bucureşti a fost cancer. ceva în mine s a rupt şi n o să mai revină până spre primăvara lui Mai viitor.
dar frigul nu e numai cel dinafară, pe care l aş accepta. ăsta e anotimpul. vorbim mai încolo despre frigul celălalt.
deocamdată să revin la faptul că n basmele mele am crezut c o să am şi timp de 2h de somn de refrişare înainte de interviu. dar au urmat 2h 10 de trafic. într o parte a fost bucurie. am ascultat de 4 ori Far From Telescopes, aşa fac eu, mă îmbib de un album care mi place. Copiii mănâncă pepene sau îngheţată până li se face rău. Oamenilor mari li se face rău altfel:) }n orice caz, eu dacă aş putea să înghit un album care mi place, aş face o.
să ne întoarcem la ziua dramatică, pe care trebuie că am temperatură, de o povestesc aşa fragmentat. a urmat un stat în trafic de 2h, l am acceptat fără nervi. asta e.
DAR
am ajuns acasă. oamenii acasă sunt...mai liberi, fiindcă sunt în cuşca lor:)
doar că eu am ajuns acasă şi, luându mi oricum adio de la somn, m am gândit la o baie caldă. de cum mi a intrat nasu n casă, mi am dat seama că n o să fie (baia) prea plăcută. în casă era frig.ÎN CASĂ frig pentru mine e o blasfemie. obişnuiesc să mă înconjor de aeroterme şi radiatoare, doar că frigul bruscf din bucureşti m a prins nepregătită, şi l am mai şi luat în glumă -ei, o să treacă. doar că el n a mai trecut.
al doilea punct a fost că, din maşină, încă, am simţit cum răcesc - un polonez zicea, când răcea, că SE răceşte, ceea ce ne a provocat hohote de râs şi fiori de groază. dar azi am simţit şi eu că răcesc şi, când am intrat în casă, că MĂ răcesc. luasem de jos invenţia oribilă, pentru că dă dependenţă, pilula. ibalgin şi un fel de strepsils.
a urmat lipsirea de linişte. pentru că în bloc s a stricat ceva şi a pornit un pickhammer. care revenea cât să facă Kiri să latre şi să gîdile creierii mei obosiţi.
am înghiţit de emoţia aceea uscată, rea, a unei situaţii care va urma prost, şi m am dus să fac un duş.
apa. din camera de baie mică, ca pentru copii. ca pentru păpuşi apa era la superlativ călduţă. toată speranţa mea de prospeţime şi odihnă împrumutate de curgerea apei calde s au dus.
dacă aş fi fost suficient de odihnită ca să mi fac nervi, aş fi aruncat, rând pe rând, toate obiectele din casă, sfârşind cu mine. m am simţit aşa, ca un obiect. care nu are nevoie de căldură în casă, de apă caldă, dezmorţitoare şi dez -amorsatoare de răceli şi deprimări. m am simţit ca şi cum, după toate sforţările mele de a fi un cetăţean corect, care nu aruncă hârtii pe jos, care plăteşte impozitele şi respectă orele de linişte, colectează gunoi separat, n aş merita decât să mi mai trag un pulover pe mine, o pereche de şosete şi aş zice şi merci că le am.
am început să mă neliniştesc, să mă revolt, să mă nemulţumesc, să mi vină să scâncesc şi apoi să plâng şi apoi să urlu. doar că aveam prea puţină energie ca să le fac pe toate, iar gândul că voi strica vorbele cu trupa magică fiind tracasată şi isterică din cauza singurătăţii care mă face să nu pot uita de frig, m a făcut să mă abţin.
nu am habar ce să zic despre felul cum ne a ieşit interviul. o să l citească lumea singură şi va vedea. eu am rămas cu trei imagini.
kumm este magenta. sau o iarnă caldă. sau o temperatură de 16 grade, dar în aprilie, când simţi că va fi bine.
altfel, am avut o zi dramatică.
* un prieten coleg mi a zis odată că mă vede ZEN. eu m am mirat, că mă ştiu roasă pe la cusături. q.e.d.?
a trebuti să montez până n 4.30 azi dimineaţă, din motive care nu interesează aici, eventual pentru că sunt eu o iresponsabilă. iniţial m a rănit vorba (aruncată la nervi, desigur, de către un coleg) dar apoi m am eliberat. vorba înseamnă pur şi simplu că nu ştii ce s alea responsabilităţi. good for me.
la 5 eram acasă şi scriam, pradă unei inspiraşii de genul " sunt obosit, deci nu mi mai pasă", întrebările pentru un interviu pe care l am luat astăseară, pe trezie, obosită,i adevărat. la 5.30 am zâmbit mulţumită şi am zis ok. astă seară, după interviu, m am simţit prea proastă ca să iau un interviu. mă rog.
dramatismul zilei a început cu faptul că a trebuit să mă trezesc la 4 ore şi jumătate după ce am reuşit să închid ochii, măcinată de emoţiile unui interviu la care eu nu voi fi reuşit să fiu la înălţime. nu ştiu de ce mă pun eu mereu sub alţi oameni,de ce consider că ei sunt mai mereu mult mai deştepţi, dăruiţi, fermecători,frumoşi, dar e prea târziu ca să mai deal with it. aşa s eu.
sunt un om care are nevoie să doarmă mai mult, cel puţin în ultimul timp, iar perspectiva unui somn de 4 h mă înfricoşează atât de tare încât nici nu reuşesc să mă odihesc câte de puţin în ele. mă culc cu gândul că, vai, câte de puţin o să dorm, şi mă trezesc ca atare.
noroc că la serviciu a urmat o zi calmă, cu râsetele şi voia bună şi prietenia aia - genul care transpare prin pori- care mă fac să mă simt norocoasă că sunt acolo zilnic.
din păcate a fost frig, iar peste bucureşti a venit frigul atît de brusc, încât m a marcat. am venit de la amsterdam fericită, spre temperaturile noastre de 20 de grade. la o zi a nins la cluj. o zi dup aia, la bucureşti a fost cancer. ceva în mine s a rupt şi n o să mai revină până spre primăvara lui Mai viitor.
dar frigul nu e numai cel dinafară, pe care l aş accepta. ăsta e anotimpul. vorbim mai încolo despre frigul celălalt.
deocamdată să revin la faptul că n basmele mele am crezut c o să am şi timp de 2h de somn de refrişare înainte de interviu. dar au urmat 2h 10 de trafic. într o parte a fost bucurie. am ascultat de 4 ori Far From Telescopes, aşa fac eu, mă îmbib de un album care mi place. Copiii mănâncă pepene sau îngheţată până li se face rău. Oamenilor mari li se face rău altfel:) }n orice caz, eu dacă aş putea să înghit un album care mi place, aş face o.
să ne întoarcem la ziua dramatică, pe care trebuie că am temperatură, de o povestesc aşa fragmentat. a urmat un stat în trafic de 2h, l am acceptat fără nervi. asta e.
DAR
am ajuns acasă. oamenii acasă sunt...mai liberi, fiindcă sunt în cuşca lor:)
doar că eu am ajuns acasă şi, luându mi oricum adio de la somn, m am gândit la o baie caldă. de cum mi a intrat nasu n casă, mi am dat seama că n o să fie (baia) prea plăcută. în casă era frig.ÎN CASĂ frig pentru mine e o blasfemie. obişnuiesc să mă înconjor de aeroterme şi radiatoare, doar că frigul bruscf din bucureşti m a prins nepregătită, şi l am mai şi luat în glumă -ei, o să treacă. doar că el n a mai trecut.
al doilea punct a fost că, din maşină, încă, am simţit cum răcesc - un polonez zicea, când răcea, că SE răceşte, ceea ce ne a provocat hohote de râs şi fiori de groază. dar azi am simţit şi eu că răcesc şi, când am intrat în casă, că MĂ răcesc. luasem de jos invenţia oribilă, pentru că dă dependenţă, pilula. ibalgin şi un fel de strepsils.
a urmat lipsirea de linişte. pentru că în bloc s a stricat ceva şi a pornit un pickhammer. care revenea cât să facă Kiri să latre şi să gîdile creierii mei obosiţi.
am înghiţit de emoţia aceea uscată, rea, a unei situaţii care va urma prost, şi m am dus să fac un duş.
apa. din camera de baie mică, ca pentru copii. ca pentru păpuşi apa era la superlativ călduţă. toată speranţa mea de prospeţime şi odihnă împrumutate de curgerea apei calde s au dus.
dacă aş fi fost suficient de odihnită ca să mi fac nervi, aş fi aruncat, rând pe rând, toate obiectele din casă, sfârşind cu mine. m am simţit aşa, ca un obiect. care nu are nevoie de căldură în casă, de apă caldă, dezmorţitoare şi dez -amorsatoare de răceli şi deprimări. m am simţit ca şi cum, după toate sforţările mele de a fi un cetăţean corect, care nu aruncă hârtii pe jos, care plăteşte impozitele şi respectă orele de linişte, colectează gunoi separat, n aş merita decât să mi mai trag un pulover pe mine, o pereche de şosete şi aş zice şi merci că le am.
am început să mă neliniştesc, să mă revolt, să mă nemulţumesc, să mi vină să scâncesc şi apoi să plâng şi apoi să urlu. doar că aveam prea puţină energie ca să le fac pe toate, iar gândul că voi strica vorbele cu trupa magică fiind tracasată şi isterică din cauza singurătăţii care mă face să nu pot uita de frig, m a făcut să mă abţin.
nu am habar ce să zic despre felul cum ne a ieşit interviul. o să l citească lumea singură şi va vedea. eu am rămas cu trei imagini.
kumm este magenta. sau o iarnă caldă. sau o temperatură de 16 grade, dar în aprilie, când simţi că va fi bine.
altfel, am avut o zi dramatică.
* un prieten coleg mi a zis odată că mă vede ZEN. eu m am mirat, că mă ştiu roasă pe la cusături. q.e.d.?
14.10.09
adevăr sau provocare
în jurul lor s au strâns o grămadă de intenţii bune, dar puţină putere. nimeni nu şi a imaginat vreodată că e nevoie de putere, de pile, de aranjamente şi învârteli ca să scoţi la suprafaţă (să promovezi) un lucru care se vede cu ochiul liber că e fain, frumos, de calitate, simplu, făcut cu pasiune şi talent. poate să ţi placă sau nu muzica lor, dar trebuie să recunoşti -cum cineva a făcut o tare simpatic în e mailul meu - că munca lor e adevărată, că dăruirea e totală, că sunt roase coatele de muncă, degetele de instrument, nopţile de gândurile kumm să facem.
aşa fiind lumea, înarmată cu piese bune, cu stare şi chef, dă piept cu industria.
dă piept cu nu scriem de piese româneşti, că nu citeşte nimeni. cu nu ne interesează, nu e în target. nu, nu putem să încercăm. cu dă mi piesa, că o dau. ah, nu, am glumit, voiam s o ascult eu în maşină. şi, cel mai rău din toate, cu răspunsul "sigur, îţi dau eu un semn". şi te uiţi la telefon şi semnul nu mai vine niciodată. cel mai rău e când nu vine de la necunoscuţi sau de la oameni care şi au făcut un scop în viaţă din a strânge bani promovând prostii, spre îndobitocirea altora. vine de la foşti colegi, oameni în care crezi, uneori îi admiri, de cele mai multe ori doar îi respecţi şi le urezi drum bun oriunde s ar duce. oameni cu care te ai zbânţuit pe aceleaşi ritmuri, aţi purtat aceleaşi tricouri, aţi împărţit aceeaşi cameră rece, doar că ei acum pur şi simplu nu mai sunt. sau nu mai sunt aşa cum crezi tu.
avem de luptat cu propriile prejudecăţi şi propriile limite în materie de bun simţ. l am sunat de două ori, m a amânat, nu mai sun. BA sună l. ăla ne înjură, nu vrem la el. de ce nu? trebuie să putem rezista unor înjurături fără fond, cu atât mai mare va fisatisfacţia dacă vom fi reuşit să ne băgăm pe gîtul cui ne a înjurat. acoolo să nu mergem, că ne facem imagine proastă. iamginea proastă nu ne o face altul, ne o facem noi. el e doar transportul, autobuzul spre eventualele sensibilităţi ale unora.
nouă, celor de bun simţ, prea ne e ruşine de tot şi de toate, şi ne sfiim şi ne încurcăm, şi ne retragem înainte de a avea obstacolul în faţă, uneori. asta pentru că lucrul bun n ar trebui să aibă în faţă obstacole.
habar n am cine citeşte blogul ăsta, şi puţin mă interesează, pentru că ştiu că oamenii sunt de tot felul şi nu am de ce să cer nici mult sau puţin de la ei.
dar acum e vorba de asta: hai să facem un efort mic să sprijinim cum putem apariţia unui nou album, care e prea orgolios să se lase pe mâinile versate de numărat bani, dar prea sărac ca să se poată susţine cu bannere în evenimentul zilei şi spoturi pe pro tv. atâta vreme cât n am câştigat la loto, vă cer ajutorul, tuturor internauţilor. Un mass pe mess, un mesaj pe facebook, un banner sau afiş pe site, o postare, un mail, o idee, orice e bun şi nimic nu e de desconsiderat sau aruncat.
DOAR dacă vă place munca lor. SAU dacă o respectaţi.
Se numesc Kumm şi anunţul lansării lor se află deasupra.
Contact me.
aşa fiind lumea, înarmată cu piese bune, cu stare şi chef, dă piept cu industria.
dă piept cu nu scriem de piese româneşti, că nu citeşte nimeni. cu nu ne interesează, nu e în target. nu, nu putem să încercăm. cu dă mi piesa, că o dau. ah, nu, am glumit, voiam s o ascult eu în maşină. şi, cel mai rău din toate, cu răspunsul "sigur, îţi dau eu un semn". şi te uiţi la telefon şi semnul nu mai vine niciodată. cel mai rău e când nu vine de la necunoscuţi sau de la oameni care şi au făcut un scop în viaţă din a strânge bani promovând prostii, spre îndobitocirea altora. vine de la foşti colegi, oameni în care crezi, uneori îi admiri, de cele mai multe ori doar îi respecţi şi le urezi drum bun oriunde s ar duce. oameni cu care te ai zbânţuit pe aceleaşi ritmuri, aţi purtat aceleaşi tricouri, aţi împărţit aceeaşi cameră rece, doar că ei acum pur şi simplu nu mai sunt. sau nu mai sunt aşa cum crezi tu.
avem de luptat cu propriile prejudecăţi şi propriile limite în materie de bun simţ. l am sunat de două ori, m a amânat, nu mai sun. BA sună l. ăla ne înjură, nu vrem la el. de ce nu? trebuie să putem rezista unor înjurături fără fond, cu atât mai mare va fisatisfacţia dacă vom fi reuşit să ne băgăm pe gîtul cui ne a înjurat. acoolo să nu mergem, că ne facem imagine proastă. iamginea proastă nu ne o face altul, ne o facem noi. el e doar transportul, autobuzul spre eventualele sensibilităţi ale unora.
nouă, celor de bun simţ, prea ne e ruşine de tot şi de toate, şi ne sfiim şi ne încurcăm, şi ne retragem înainte de a avea obstacolul în faţă, uneori. asta pentru că lucrul bun n ar trebui să aibă în faţă obstacole.
habar n am cine citeşte blogul ăsta, şi puţin mă interesează, pentru că ştiu că oamenii sunt de tot felul şi nu am de ce să cer nici mult sau puţin de la ei.
dar acum e vorba de asta: hai să facem un efort mic să sprijinim cum putem apariţia unui nou album, care e prea orgolios să se lase pe mâinile versate de numărat bani, dar prea sărac ca să se poată susţine cu bannere în evenimentul zilei şi spoturi pe pro tv. atâta vreme cât n am câştigat la loto, vă cer ajutorul, tuturor internauţilor. Un mass pe mess, un mesaj pe facebook, un banner sau afiş pe site, o postare, un mail, o idee, orice e bun şi nimic nu e de desconsiderat sau aruncat.
DOAR dacă vă place munca lor. SAU dacă o respectaţi.
Se numesc Kumm şi anunţul lansării lor se află deasupra.
Contact me.
Şi lua-l-ar naiba pe cine a inventat telefonul mobil
Am - 1 motive ca să fiu încântată.
m am întors dintr o vacanţă în care a fost tare frumos, iar converşii au mers. Am fost într un sat uitat de lume, dar descoperit de prince Charles, unde paturile săseşti sunt înalte, dar în care o familie bine dezvoltată de multiplele E-uri ale societăţii moderne, n ar mai putea dormi toată. Paturi cu sertar. Am fost singură n cameră şi n am dormit la sertar, dar promit să cercetez. la viscri conversii mai mult s au îmbătat decât au mers, pentru că n fiecare casă de om bun ţi se pune vin în pahar sau pălincă n degetar. dimineaţa n auzi decât animalele satului plecând la păşunat, în rest e o linişte care parcă sună, sună îndelung şi amplu în singurătatea sufletului oricui e pregătit pentru frumuseţe.
am convins cu greu converşii verzi să părăsească stăzile pietruite inegal, înclinate cât să l facă să simtă pe fumător că şi a terminat cariera de montagniard. DEMULT.Dinainte de a o fi început. i am urcat în avion, un tarom plin de zâmbete şi servicii variate- mâncare vegetariană, ha. au stat cuminţi şi erau deja verzi la turbulenţele care ne au agitat restul deasupra amsterdamului. apoi, trei zile, converşii au mers. au avut prograqm de lux, s au trezit la 11, s au încălţat cu mine şi au umblat pe străzi curate, abia de ieri au aflat ce înseamnă din nou praful, iar azi, noroiul. am impresia că s au umflat. s au obişnuit pe străzile curate, ca de munte, ale amsterdamului, şi acum au făcut alergie. converşi străini.
s au mai educat puţin. i am plimbat la van gogh, în sfârşit deschis.
s au mai sensibilizat puţin. au mers în douăzile la piaţa de flori şi au simţit c ar putea trăi o viaţă în pavilioanele luxuriante, pline de flori şi plante verzi, frumoase, fără flori.
am îngheţat afară, într un oraş paradoxal, în care se fumează orice altceva, în afară de tutun, în interior. dar am dormit într un pat dublu, în care am putut să mă întind şi să mă alint cât vreau. am mâncat brânză bună, am băut iaurt cu aromă de vanilie - o aromă care pur şi simplu mă binedispune de tot- şi am cunoscut un român cumsecade în recepţie. am găsit o piaţă de buchinişti olandezi şi imediat am găsit de cumpărat şi două cărţi pentru acasă. nu, nu în olandeză. am găsit un magazin de instrumente acustice, iar vânzătorul m a lăsat în plata Domnului, să zdrăngănesc din ce vreau.
Am trăit din nou acea bucurie care fierbe, a întoarcerii acasă, unde cei mai dragi, apoi animalele, prietenii, străzile, băncile, dezordinea de acasă, te aşteaptă şi simt că le lipseşti, că le lipseşti cu adevărat, nu livresc.
am răsuflat uşurată auzind vocea familiară care mă striga uşurel şi rezervat.
am clipit mai apoi a mirare în faţa bucuriei de a mi revedea străzile pline de praf şi bucăţi, de la pasajul cel nou.
am simţit îmbrăţişarea de cozonac a bunicii mele iubite.
am suportat încântată lins de câini pe obraji şi am măsurat cu ochi neîncrezători creşterea pisicilor.
am primit cu o emoţie prostănacă vorbele " parcă era şcoala goală fără tine" şi " nu ţi mai lua concediu. a fost prea linişte aici".
m a îmbrăţişat o noapte patul părintesc. pe urmă am plecat în goană, pentru mai puţin de 24 de ore la Braşov, pentru râs, dormit la 5 stele, o bere bună şi o senzaţie de prietenie apropiată şi totuşi fără obligaţii.
Şi tocmai ce m am enervat. Un telefon care nu se mai deschide de la Viscri. Altul care s a descărcat. Iată mă ruptă de lume, uite mă simţindu mă de parcă cine ştie ce s ar întâmpla şi eu nu sunt de faţă. Acum am aruncat Nokia pe acoperiş, fără să sper că mi va aduce cioara altceva, şi încerc să deschid vechiuldar drăguţul telefon olandez, cât un tom degeţel. numai că habar n am de unde. manualul l am aruncat demult. vezi titlul.
Ps O bucurie mare. Lansarea de Kumm se apropie. Coverşii merg la lansare.Clar.
m am întors dintr o vacanţă în care a fost tare frumos, iar converşii au mers. Am fost într un sat uitat de lume, dar descoperit de prince Charles, unde paturile săseşti sunt înalte, dar în care o familie bine dezvoltată de multiplele E-uri ale societăţii moderne, n ar mai putea dormi toată. Paturi cu sertar. Am fost singură n cameră şi n am dormit la sertar, dar promit să cercetez. la viscri conversii mai mult s au îmbătat decât au mers, pentru că n fiecare casă de om bun ţi se pune vin în pahar sau pălincă n degetar. dimineaţa n auzi decât animalele satului plecând la păşunat, în rest e o linişte care parcă sună, sună îndelung şi amplu în singurătatea sufletului oricui e pregătit pentru frumuseţe.
am convins cu greu converşii verzi să părăsească stăzile pietruite inegal, înclinate cât să l facă să simtă pe fumător că şi a terminat cariera de montagniard. DEMULT.Dinainte de a o fi început. i am urcat în avion, un tarom plin de zâmbete şi servicii variate- mâncare vegetariană, ha. au stat cuminţi şi erau deja verzi la turbulenţele care ne au agitat restul deasupra amsterdamului. apoi, trei zile, converşii au mers. au avut prograqm de lux, s au trezit la 11, s au încălţat cu mine şi au umblat pe străzi curate, abia de ieri au aflat ce înseamnă din nou praful, iar azi, noroiul. am impresia că s au umflat. s au obişnuit pe străzile curate, ca de munte, ale amsterdamului, şi acum au făcut alergie. converşi străini.
s au mai educat puţin. i am plimbat la van gogh, în sfârşit deschis.
s au mai sensibilizat puţin. au mers în douăzile la piaţa de flori şi au simţit c ar putea trăi o viaţă în pavilioanele luxuriante, pline de flori şi plante verzi, frumoase, fără flori.
am îngheţat afară, într un oraş paradoxal, în care se fumează orice altceva, în afară de tutun, în interior. dar am dormit într un pat dublu, în care am putut să mă întind şi să mă alint cât vreau. am mâncat brânză bună, am băut iaurt cu aromă de vanilie - o aromă care pur şi simplu mă binedispune de tot- şi am cunoscut un român cumsecade în recepţie. am găsit o piaţă de buchinişti olandezi şi imediat am găsit de cumpărat şi două cărţi pentru acasă. nu, nu în olandeză. am găsit un magazin de instrumente acustice, iar vânzătorul m a lăsat în plata Domnului, să zdrăngănesc din ce vreau.
Am trăit din nou acea bucurie care fierbe, a întoarcerii acasă, unde cei mai dragi, apoi animalele, prietenii, străzile, băncile, dezordinea de acasă, te aşteaptă şi simt că le lipseşti, că le lipseşti cu adevărat, nu livresc.
am răsuflat uşurată auzind vocea familiară care mă striga uşurel şi rezervat.
am clipit mai apoi a mirare în faţa bucuriei de a mi revedea străzile pline de praf şi bucăţi, de la pasajul cel nou.
am simţit îmbrăţişarea de cozonac a bunicii mele iubite.
am suportat încântată lins de câini pe obraji şi am măsurat cu ochi neîncrezători creşterea pisicilor.
am primit cu o emoţie prostănacă vorbele " parcă era şcoala goală fără tine" şi " nu ţi mai lua concediu. a fost prea linişte aici".
m a îmbrăţişat o noapte patul părintesc. pe urmă am plecat în goană, pentru mai puţin de 24 de ore la Braşov, pentru râs, dormit la 5 stele, o bere bună şi o senzaţie de prietenie apropiată şi totuşi fără obligaţii.
Şi tocmai ce m am enervat. Un telefon care nu se mai deschide de la Viscri. Altul care s a descărcat. Iată mă ruptă de lume, uite mă simţindu mă de parcă cine ştie ce s ar întâmpla şi eu nu sunt de faţă. Acum am aruncat Nokia pe acoperiş, fără să sper că mi va aduce cioara altceva, şi încerc să deschid vechiuldar drăguţul telefon olandez, cât un tom degeţel. numai că habar n am de unde. manualul l am aruncat demult. vezi titlul.
Ps O bucurie mare. Lansarea de Kumm se apropie. Coverşii merg la lansare.Clar.
8.10.09
2.10.09
pa-pa
azi pe prânz o să mă şterg într o vacanţă de 8-9 zile, să mai plimb conversii verzi:)
o să fie frumos să ies puţin din oraşul acesta tare drag al meu, dar în care mi am putut face ultimele târguieli (brânză cu smântână, rovinietă, ţigări, presiune, metaxa) la ora 4 dimineaţa. nu, nu e aglomerat până la ora asta, dar am avut treabă şi acum e linişte. oamenii din servicii, adormiţi şi ei, sunt parcă mai îngăduitori cu clienţii păsărele de noapte.
nu mai forţez să contraatac un prieten din cluj, care mâine are treabă în băneasa şi şi a luat cazare la otopeni. de ce se mai treacă podul care roade nervii şoferilor, când maximele lui interese sunt la ikea?:) are dreptate...
fiindcă " tu, da eu ţi s prieten, şi nu scrii de mine pe blog?", am să zic că e şi cel cu care joc cele mai reuşite meciuri de jigniri în glumă, pe regiuni. eu, având un ghimpe otrăvit pe (în fond dragul de ) cluj, îl fac "varză a la cluj" şi provincial care nu ştie să vorbească, şi să stea acasă la el, că ne deranjează traficul şi ne încetineşte mintea. el, jucându se cu rana, zice că prost m am gândit eu să mi stabilesc iubit la cluj, că nici un clujean n ar fi atât de prost încât să umble cu o sudistă, oricum ar fi ea. că suntem bune numa de făcut colive. şi că, poate să mi găsesc vreo mândră din zonă, că femeile îs toate hoaţe şi n au aşa demnitate:)))) replicile arţăgoase sar din toate părţile, la mine cu viteza ziaristului obişnuit cu tastaturi, la el cu cea a căţelului ardelenesc, care dacă i musai, latră. dar recunosc că deşi îl înving deseori la cantitate, îi rămân în urmă uneori la calitate. după ce terminăm de vărsat draci reciproci, începem să ne întrebăm când ne mai vedem noi, ca prieteni de forţă majoră ce suntem. Iaca, el se opreşte la otopeni. eu când oi mere la cluj, pe 6 noiembrie, mă duc la kumm, în irish pub, şi te pomeneşti că nu dau de el, că iar umblă să se afume (cu mirosul de mâncare!!!) în casa vikingilor (bleah).mai încercăm, totuşi.
după acest luuung paragraf pe care ţi l dedic, dragă, m., mă duc să mi încarc sacul. plec puţin în ţara iubită de lalele, după ce trec prin ţara unde paturile înalte, cu ladă, ale saşilor, încă nu au dispărut.
în sacul meu o să pun şi o mică bucurie. stăm şi notăm că ieri am vorbit pentru prima oară cu solistul meu preferat din această lungă şi rece perioadă. ştiu sigur că unul dintre noi a fost foarte emoţionat. în astfel de ocazii, mă bucur mereu dacă e soare, că am nişte lentile negre negre, care ascund multe. şi o voce mai seacă, dăruită de ţigări, uniformă şi care nu mai vibrează chiar aşa cum şi când i se năzare inimii:)
o să fie frumos să ies puţin din oraşul acesta tare drag al meu, dar în care mi am putut face ultimele târguieli (brânză cu smântână, rovinietă, ţigări, presiune, metaxa) la ora 4 dimineaţa. nu, nu e aglomerat până la ora asta, dar am avut treabă şi acum e linişte. oamenii din servicii, adormiţi şi ei, sunt parcă mai îngăduitori cu clienţii păsărele de noapte.
nu mai forţez să contraatac un prieten din cluj, care mâine are treabă în băneasa şi şi a luat cazare la otopeni. de ce se mai treacă podul care roade nervii şoferilor, când maximele lui interese sunt la ikea?:) are dreptate...
fiindcă " tu, da eu ţi s prieten, şi nu scrii de mine pe blog?", am să zic că e şi cel cu care joc cele mai reuşite meciuri de jigniri în glumă, pe regiuni. eu, având un ghimpe otrăvit pe (în fond dragul de ) cluj, îl fac "varză a la cluj" şi provincial care nu ştie să vorbească, şi să stea acasă la el, că ne deranjează traficul şi ne încetineşte mintea. el, jucându se cu rana, zice că prost m am gândit eu să mi stabilesc iubit la cluj, că nici un clujean n ar fi atât de prost încât să umble cu o sudistă, oricum ar fi ea. că suntem bune numa de făcut colive. şi că, poate să mi găsesc vreo mândră din zonă, că femeile îs toate hoaţe şi n au aşa demnitate:)))) replicile arţăgoase sar din toate părţile, la mine cu viteza ziaristului obişnuit cu tastaturi, la el cu cea a căţelului ardelenesc, care dacă i musai, latră. dar recunosc că deşi îl înving deseori la cantitate, îi rămân în urmă uneori la calitate. după ce terminăm de vărsat draci reciproci, începem să ne întrebăm când ne mai vedem noi, ca prieteni de forţă majoră ce suntem. Iaca, el se opreşte la otopeni. eu când oi mere la cluj, pe 6 noiembrie, mă duc la kumm, în irish pub, şi te pomeneşti că nu dau de el, că iar umblă să se afume (cu mirosul de mâncare!!!) în casa vikingilor (bleah).mai încercăm, totuşi.
după acest luuung paragraf pe care ţi l dedic, dragă, m., mă duc să mi încarc sacul. plec puţin în ţara iubită de lalele, după ce trec prin ţara unde paturile înalte, cu ladă, ale saşilor, încă nu au dispărut.
în sacul meu o să pun şi o mică bucurie. stăm şi notăm că ieri am vorbit pentru prima oară cu solistul meu preferat din această lungă şi rece perioadă. ştiu sigur că unul dintre noi a fost foarte emoţionat. în astfel de ocazii, mă bucur mereu dacă e soare, că am nişte lentile negre negre, care ascund multe. şi o voce mai seacă, dăruită de ţigări, uniformă şi care nu mai vibrează chiar aşa cum şi când i se năzare inimii:)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)