Fratele meu ăla fără blog a găsit unul din videoclipurile mele preferate!
L-am "regizat" (adică mai mult gândit, că asta cu regizatul mi se pare aşa...ceva prea greu pentru mintea mea, pusă mereu numai pe joacă) şi lucrat împreună cu echipa lui Lulu Hillerin, prin...nu mai ştiu...2000? Habar n am. În orice caz, mi se pare un clip viu şi sincer. Enjoy.
30.11.09
26.11.09
păi la mulţi ani!!!
MIE.
şi dacă tot e vorba despre mine, (ca n toată săptămâna mea de naştere, pe care mi am aprobat o, semnat o şi luat o şi ca, în definitiv, oricând)să vă zic că am şi eu, că nu putea să mi lipsească, plăcerea nebună a shopping-ului. şi nici măcar a shopping-ului, ci al căscatului gurii şi sucitului prin magazine. aci, prietenele şi greu încercaţii vreo doi prieteni - care stau în magazine de un anumit fel mai dihai decât 10 femei- vor ridica sprânceana bănuitori. Iar mama - care m a rugat de câteva ori s o însoţesc la market în scopul practic de a cumpăra de ale gurii- va fremăta din nări, desigur, dacă tata, stăpânul computerului, îi va citi din blog. toate aceste semne de mirare şi nelinişte se datorează unei atitudini pe care cei apropiaţi mi o cunosc: nu suport umblatul prin magazine.
aglomeraţia mă sufocă, iar zgomotul foşnitor de multă lume printre rafturi, mă paralizează. în locurile cu mâncare, detergenţi, electrocasnice, jucării, plante, cauciucuri şi cioburi suport să mă duc într un singur loc. la galantarele cu cărţi. acolo e întotdeauna liber, ca să nu zic aproape gol. fără umbră de ironie am remarcat asta, că doar cine naiba se duce să ia cărţi de la carrefour?! nici măcar eu, pentru că au titluri proaste, un fel de - mă scuzaţi- hârtie de nvelit parizerul.
pentru magazinele de ţoale, iar nu s făcută. o lungă perioadă de timp n am făcut decât să probez, să transpir, să mă enervez că nu mi vine bine sau nu mi vine deloc. amabilitatea acră a vânzătoarelor care mi spuneau " păi număru dumneavoastrăăăă n aaaavem" pe un ton care nu făcea decât să dezvăluie şi mai clar părerea pe care o aveau de fapt despre numărul meu, mi a provocat traume. ca orice bleagă nehotărâtă şi, în fond, nemulţumită de felul în care a crescut în kilograme, mă întorceam - da,mă, încă mai puteam!- pe călcâie şi plecam rumegând lacrimi şi scrâşnind din dinţi " las că mă duc eu în germania şi să vezi că mi găsesc blugi". nu, nu sunt iubitoare de shopping în străinătate. departe de mine. ÎNSĂ acolo găsesc haine care să se potrivească bine şi pe fundul meu mare, cum se găsesc şi din cele care să meargă cu fundurile lor mici sau foarte mici. între timp, faza asta cu musai din străinătate s a mai schimbat, acum îmi găsesc relativ uşorhaine de îmbrăcat, însă pur şi simplu nu sunt o mare iubitoare de haine. mereu mi am dorit să arăt bine într o pereche de jeansi şi un tricou şi atât. ăsta e stilul meu şi n am ce i face. iar pentru măsuri ca 26- 28 la blugi, nu am decât milă. eu arăt ca o femeie şi n am ce să vă fac:)
dacă pantofii nu intră în categoria ţoale, atunci să vă spun că nici pe la magazinele de profil n am ce căuta. în ultimii ani nu m am mai putut încălţa decât în chestii sport, fără cusături, modele decupate sau te miri mai ce. mă bate, mă strânge, mă roade aproape orice. asta dacă am noroc şi totuşi încălţările ÎMI VIN. nu de alta, dar în ultima vreme mi am cumpărat vreo 6 perechi de pantofi adidaşi sandale care mi au fost mici. dar mici. nu ştiu cum am putut să le aleg... cert e că acum bunica are reebok, strămătuşa gaz it şi tot aşa. am păstrat, totuşi, şi purtat chiar, o pereche de sandale mici, luate de la cluj. de la cluj totu i mai fain,mda. dacă stau să mă gândesc, până şi o excursie la magazinul alimentar sora non stop a fost frumoasă la cluj. până şi un mall nenorocit a avut un farmec nebun.noroc că nu stau să mă gândesc.
ia să mă uit, e destul de lungă introducerea? de unde am plecat, mai ştie cineva? eu, da. îmi place să casc gura în două feluri de magazine.
primul fel, doamne şi domni, este...magazinul de muzică - nu mă dau eu rotundă, dar vreau să păstrez surpriza la final. În magazinele de muzică uit de timp. Nu în alea de la noi, alea mari, de lanţ, care au muzică tembelă, aşezată prost, în care prefer să întreb - şi să caute el!- vânzătorul dacă are sua n are un anume titlu.Nu. Cea mai lungă şedere a mea într un magazin de muzică s a petrecut la Londra şi a fost de 4 ore. ORE. Când am intrat, m am uitat instinctiv la ceas. Când am ieşit, omul cu care trebuia să mă întâlnesc mă aştepta afară de 2 ore. Englez calm. 4 ORE??? E jalea lumii câte titluri sunt într un magazin adevărat de muzicî. E jale pentru că printre sutele de nume pe care nu le ştii se ascund cel puţin zeci de grupuri valoroase, probabil. M am gândit fugar, la Londra, de cât timp, câţi bani şi ce limită de bagaje ar trebui să dispun, ca să pot lua toată muzica pe care o miros că mi ar plăcea. JALE, ce mai.
Daaaar, şi mai fascinată sunt deeee magazinele tip plafar. Mda. Nu ştiu cum se face, dar mă duc după câte ceva, cu ţintă: ulei de cătină. Bon Sau şampon Hofigal regenerator. Bon. Şi stau o oră sau o oră jumătate într un spaţiu cât garsoniera mea. Prietenii o ştiu, nu e vreun cf 1, e aproape cf 3. Dar pe mine zici că m a lovit cu leuca. Aşa mi place să mă holbez la mugurii de pin uscaţi, la migdalele crude, la lintea verde, la polen, la flaconaşele cu calciu, echinaceea, arnică, la siropurile de măceş, struguri, coacăze, afine, mentă, struguri târzii sau timpurii, la cremele, unguentele, loţiunile şi poţiunile de tot felul. pe toate le aş lua acasă, le aş mirosi, mânca,m aş unge şi dezmierda cu ele pe rând! Nu fiindcă aş iubi gagicăreala, căci am stabilit, fix dimpotrivă. Dar fiecare din extractele alea de plăntuţă face ceva, presupun eu, sănătos. Iar eu, cea neiubitoare de sănătate la pastilă, aţ fi dispusă să înghit mai degrabă ujntură de peşte cu sirop de cătină şi solzi, să mă ung cu cremă de coada şoricelului şi să mi dau cu extract de sunătoare şi rododendron(astea s inventate) pe la cearcăne. Nu ştiu, cred că sunt un mic aspirant de Asclepios, aşa.
D aia zic, aşa cum, când eram mici, ne întreba câte unul ce vrem să ne facem când om fi mari, şi răspundeam diverse bazaconii care stârneau râsul sau, după caz, stupoarea aparţinătorilor, acum dacă m ar întreba cineva ce vreau să fac când va fi cazul s o las puţin mai moale, asta mi aş dori. Să am un Plafar.
şi dacă tot e vorba despre mine, (ca n toată săptămâna mea de naştere, pe care mi am aprobat o, semnat o şi luat o şi ca, în definitiv, oricând)să vă zic că am şi eu, că nu putea să mi lipsească, plăcerea nebună a shopping-ului. şi nici măcar a shopping-ului, ci al căscatului gurii şi sucitului prin magazine. aci, prietenele şi greu încercaţii vreo doi prieteni - care stau în magazine de un anumit fel mai dihai decât 10 femei- vor ridica sprânceana bănuitori. Iar mama - care m a rugat de câteva ori s o însoţesc la market în scopul practic de a cumpăra de ale gurii- va fremăta din nări, desigur, dacă tata, stăpânul computerului, îi va citi din blog. toate aceste semne de mirare şi nelinişte se datorează unei atitudini pe care cei apropiaţi mi o cunosc: nu suport umblatul prin magazine.
aglomeraţia mă sufocă, iar zgomotul foşnitor de multă lume printre rafturi, mă paralizează. în locurile cu mâncare, detergenţi, electrocasnice, jucării, plante, cauciucuri şi cioburi suport să mă duc într un singur loc. la galantarele cu cărţi. acolo e întotdeauna liber, ca să nu zic aproape gol. fără umbră de ironie am remarcat asta, că doar cine naiba se duce să ia cărţi de la carrefour?! nici măcar eu, pentru că au titluri proaste, un fel de - mă scuzaţi- hârtie de nvelit parizerul.
pentru magazinele de ţoale, iar nu s făcută. o lungă perioadă de timp n am făcut decât să probez, să transpir, să mă enervez că nu mi vine bine sau nu mi vine deloc. amabilitatea acră a vânzătoarelor care mi spuneau " păi număru dumneavoastrăăăă n aaaavem" pe un ton care nu făcea decât să dezvăluie şi mai clar părerea pe care o aveau de fapt despre numărul meu, mi a provocat traume. ca orice bleagă nehotărâtă şi, în fond, nemulţumită de felul în care a crescut în kilograme, mă întorceam - da,mă, încă mai puteam!- pe călcâie şi plecam rumegând lacrimi şi scrâşnind din dinţi " las că mă duc eu în germania şi să vezi că mi găsesc blugi". nu, nu sunt iubitoare de shopping în străinătate. departe de mine. ÎNSĂ acolo găsesc haine care să se potrivească bine şi pe fundul meu mare, cum se găsesc şi din cele care să meargă cu fundurile lor mici sau foarte mici. între timp, faza asta cu musai din străinătate s a mai schimbat, acum îmi găsesc relativ uşorhaine de îmbrăcat, însă pur şi simplu nu sunt o mare iubitoare de haine. mereu mi am dorit să arăt bine într o pereche de jeansi şi un tricou şi atât. ăsta e stilul meu şi n am ce i face. iar pentru măsuri ca 26- 28 la blugi, nu am decât milă. eu arăt ca o femeie şi n am ce să vă fac:)
dacă pantofii nu intră în categoria ţoale, atunci să vă spun că nici pe la magazinele de profil n am ce căuta. în ultimii ani nu m am mai putut încălţa decât în chestii sport, fără cusături, modele decupate sau te miri mai ce. mă bate, mă strânge, mă roade aproape orice. asta dacă am noroc şi totuşi încălţările ÎMI VIN. nu de alta, dar în ultima vreme mi am cumpărat vreo 6 perechi de pantofi adidaşi sandale care mi au fost mici. dar mici. nu ştiu cum am putut să le aleg... cert e că acum bunica are reebok, strămătuşa gaz it şi tot aşa. am păstrat, totuşi, şi purtat chiar, o pereche de sandale mici, luate de la cluj. de la cluj totu i mai fain,mda. dacă stau să mă gândesc, până şi o excursie la magazinul alimentar sora non stop a fost frumoasă la cluj. până şi un mall nenorocit a avut un farmec nebun.noroc că nu stau să mă gândesc.
ia să mă uit, e destul de lungă introducerea? de unde am plecat, mai ştie cineva? eu, da. îmi place să casc gura în două feluri de magazine.
primul fel, doamne şi domni, este...magazinul de muzică - nu mă dau eu rotundă, dar vreau să păstrez surpriza la final. În magazinele de muzică uit de timp. Nu în alea de la noi, alea mari, de lanţ, care au muzică tembelă, aşezată prost, în care prefer să întreb - şi să caute el!- vânzătorul dacă are sua n are un anume titlu.Nu. Cea mai lungă şedere a mea într un magazin de muzică s a petrecut la Londra şi a fost de 4 ore. ORE. Când am intrat, m am uitat instinctiv la ceas. Când am ieşit, omul cu care trebuia să mă întâlnesc mă aştepta afară de 2 ore. Englez calm. 4 ORE??? E jalea lumii câte titluri sunt într un magazin adevărat de muzicî. E jale pentru că printre sutele de nume pe care nu le ştii se ascund cel puţin zeci de grupuri valoroase, probabil. M am gândit fugar, la Londra, de cât timp, câţi bani şi ce limită de bagaje ar trebui să dispun, ca să pot lua toată muzica pe care o miros că mi ar plăcea. JALE, ce mai.
Daaaar, şi mai fascinată sunt deeee magazinele tip plafar. Mda. Nu ştiu cum se face, dar mă duc după câte ceva, cu ţintă: ulei de cătină. Bon Sau şampon Hofigal regenerator. Bon. Şi stau o oră sau o oră jumătate într un spaţiu cât garsoniera mea. Prietenii o ştiu, nu e vreun cf 1, e aproape cf 3. Dar pe mine zici că m a lovit cu leuca. Aşa mi place să mă holbez la mugurii de pin uscaţi, la migdalele crude, la lintea verde, la polen, la flaconaşele cu calciu, echinaceea, arnică, la siropurile de măceş, struguri, coacăze, afine, mentă, struguri târzii sau timpurii, la cremele, unguentele, loţiunile şi poţiunile de tot felul. pe toate le aş lua acasă, le aş mirosi, mânca,m aş unge şi dezmierda cu ele pe rând! Nu fiindcă aş iubi gagicăreala, căci am stabilit, fix dimpotrivă. Dar fiecare din extractele alea de plăntuţă face ceva, presupun eu, sănătos. Iar eu, cea neiubitoare de sănătate la pastilă, aţ fi dispusă să înghit mai degrabă ujntură de peşte cu sirop de cătină şi solzi, să mă ung cu cremă de coada şoricelului şi să mi dau cu extract de sunătoare şi rododendron(astea s inventate) pe la cearcăne. Nu ştiu, cred că sunt un mic aspirant de Asclepios, aşa.
D aia zic, aşa cum, când eram mici, ne întreba câte unul ce vrem să ne facem când om fi mari, şi răspundeam diverse bazaconii care stârneau râsul sau, după caz, stupoarea aparţinătorilor, acum dacă m ar întreba cineva ce vreau să fac când va fi cazul s o las puţin mai moale, asta mi aş dori. Să am un Plafar.
25.11.09
Adăpostiţi-vă de muzică (?)
Se apropie o perioadă a anului frumoasă, dar cumplită, în care din toate boxele magazinelor, de pe la toate radiourile şi teveurile, din toată oferta de spectacole şi concerte va răsuna, vibra şi reverbera în mintea noastră obosită de peste an sunetul clopoţeilor. De aceea, am decis să folosesc spaţiul cu cap şi să-l citez pe dr. Oliver Sacks, (profesor de neurologie şi psihiatrie în cadrul Universităţii Columbia) care explică în cartea sa, „Muzicofilia”, cum e cu obsesiile de ordin muzical.
„E posibil ca, într-o oarecare măsură, obsesiile sonore să fie un fenomen modern sau în orice caz nu doar mai clar recunoscut, dar şi mult mai frecvent acum decât în trecut? Deşi au existat fără îndoială încă de când strămoşii noştri au scos prima melodie din fluiere de os sau au bătut darabana pe buşteni doborâţi, e un fapt important că termenul a intrat în uzul comun de-abia în ultimele patru decenii. Când Mark Twain îşi scria nuvela prin anii 1870, exista un volum mare de muzică, dar nu peste tot. Oamenii trebuia să se adune laolaltă ca să asculte cântece – la biserică, la întrunirile familiale, la petreceri. Dacă nu aveai acasă un pian sau alt instrument, pentru a asculta muzică instrumentală trebuia să mergi la biserică sau la concerte. Situaţia s-a schimbat radical o dată cu apariţia înregistrărilor, a emisiunilor şi a filmelor. Dintr-o dată, muzica a ajuns peste tot, iar fenomenul s-a amplificat exponenţial în ultimele câteva decenii, astfel încât acum, vrând-nevrând, ne înconjoară un bombardament muzical neîncetat. (...) Barajul acesta muzical ne solicită într-o oarecare măsură sistemele auditive extrem de sensibile, iar supraîncărcarea lor duce la consecinţe grave. Una din consecinţe este frecvenţa tot mai mare a scăderii acuităţii auditive, chiar şi printre tineri şi mai ales printre muzicieni. O alta este omniprezenţa melodiilor enervante, „care prind”, a obsesiilor auditive care sosesc nechemate şi pleacă doar când vor – melodii obsesive care, de fapt, pot fi simple reclame pentru pastă de dinţi, dar care din punct de vedere neurologic , sunt de-a dreptul irezistibile.
Editura Humanitas – traducerea Anca Bărbulescu
„E posibil ca, într-o oarecare măsură, obsesiile sonore să fie un fenomen modern sau în orice caz nu doar mai clar recunoscut, dar şi mult mai frecvent acum decât în trecut? Deşi au existat fără îndoială încă de când strămoşii noştri au scos prima melodie din fluiere de os sau au bătut darabana pe buşteni doborâţi, e un fapt important că termenul a intrat în uzul comun de-abia în ultimele patru decenii. Când Mark Twain îşi scria nuvela prin anii 1870, exista un volum mare de muzică, dar nu peste tot. Oamenii trebuia să se adune laolaltă ca să asculte cântece – la biserică, la întrunirile familiale, la petreceri. Dacă nu aveai acasă un pian sau alt instrument, pentru a asculta muzică instrumentală trebuia să mergi la biserică sau la concerte. Situaţia s-a schimbat radical o dată cu apariţia înregistrărilor, a emisiunilor şi a filmelor. Dintr-o dată, muzica a ajuns peste tot, iar fenomenul s-a amplificat exponenţial în ultimele câteva decenii, astfel încât acum, vrând-nevrând, ne înconjoară un bombardament muzical neîncetat. (...) Barajul acesta muzical ne solicită într-o oarecare măsură sistemele auditive extrem de sensibile, iar supraîncărcarea lor duce la consecinţe grave. Una din consecinţe este frecvenţa tot mai mare a scăderii acuităţii auditive, chiar şi printre tineri şi mai ales printre muzicieni. O alta este omniprezenţa melodiilor enervante, „care prind”, a obsesiilor auditive care sosesc nechemate şi pleacă doar când vor – melodii obsesive care, de fapt, pot fi simple reclame pentru pastă de dinţi, dar care din punct de vedere neurologic , sunt de-a dreptul irezistibile.
Editura Humanitas – traducerea Anca Bărbulescu
23.11.09
felicitări
fratelui meu cu blog, care a câştigat un concurs interesant, de scris. este talentatul anului, în opinia celor care au jurizat. Bravo!
23-29 noiembrie
am călcat, slavă Domnului, IAR, în săptămâna mea de naştere.
afară, la noi, e tare tare frumos, dar dacă ar fi să mă respecte, ziua mea de naştere ar trebui să fie o autentică vântoasă,ploioasă şi întunecată, să ţi dea senzaţia aia de "oriunde e mai bine ca afară. chiar şi n braţele tale". Numai că eu o să fiu AFARĂ.
Mama mi face tortul de casă al copilăriei noastre extraordinare, iar mie mi vine să ţopăi de bucurie în fotoliu, de pe acum! N o să uit nici de pastila de după, cum m a sfătuit un înţelept. sigur, o s o iau şi o să mă uit la ea, pentru că ar fi trist să ţi fie rău după un dulce bun, în viaţă. mie până acum nu mi s a întâmplat. ha.
afară, la noi, e tare tare frumos, dar dacă ar fi să mă respecte, ziua mea de naştere ar trebui să fie o autentică vântoasă,ploioasă şi întunecată, să ţi dea senzaţia aia de "oriunde e mai bine ca afară. chiar şi n braţele tale". Numai că eu o să fiu AFARĂ.
Mama mi face tortul de casă al copilăriei noastre extraordinare, iar mie mi vine să ţopăi de bucurie în fotoliu, de pe acum! N o să uit nici de pastila de după, cum m a sfătuit un înţelept. sigur, o s o iau şi o să mă uit la ea, pentru că ar fi trist să ţi fie rău după un dulce bun, în viaţă. mie până acum nu mi s a întâmplat. ha.
19.11.09
Daţi-mi o fată cu ochelari...
Şi n-am fost singura, acolo. Dar cred c-am fost cea mai zâmbăreaţă şi fericită să văd din nou împreună un duet al cărui nume a depăşit, probabil, limita culturii generale a căutătorilor puberi prin site-uri. M-am uitat eu. N-au site, doar ceva pagină cu texte şi 6 vorbe. Despre Poesis.
Eu nu sunt prea folkistăde fel , ceva din felul în care merge muzica unei chitare cu o voce m-a făcut mereu să rămân rece sau, în cel mai bun caz, să mă scurg un pic într-o linişte rău prevestitoare. Au existat şi excepţii. Una e Valeriu Sterian. Alta, parţială, e Alexandru Andrieş. Dar dacă te apuci de Poesis, atunci ai două chitare, două voci care creează un duo perfect, şi totul devine aşa bogat, încât ai aproape de-a face cu o formaţie. Aşa mai vin şi eu de acasă.
Am venit mereu de acasă, de la serviciu sau de oriunde m-aş fi aflat, în fugă şi cu nerăbdare, ca să ascult Poesis în vreun club bucureştean sau pe o scenă mai mare. În ultimii ani, foarte scumpă la vedere, Poesis a devenit pentru mine un fel de delicatesă. Unde aceasta vine de la delicat. Cântecele, vocile, felul în care pun pe note versuri binecunoscute sau obscure rimează inimii mele şi mă fac să mă simt scăldată într-o stare de fericire delicată.
Spuneam de scumpete şi lungi aşteptări, chiar dacă nu le simţi. La Poesis asta se întâmplă fiindcă Eugen, unul din membri, a ales Canada, în vreme ce celălalt, Marius, a rămas la noi şi şi-a făcut drum prin Holograf şi Pasărea Colibri, punând la dispoziţia oricui a fost dispus să o aprecieze, o voce minunată şi un bun simţ artistic greu de depăşit. Din Poesis, la plecarea lui Eugen, ne-a rămas un disc (Cântec şoptit) pe care probabil toţi iubitorii de frumos şi clar l-au ascultat măcar în momentele în care au vrut să se înaripeze.
Peste mări şi ţări şi distanţe greu de îndurat, prietenia celor două voci şi chitare a continuat şi - acum câte timp, nu ştiu, fiindcă Poesis nu îmi pare temporal – a mai apărut un disc, Babylon, pe care l-am auzit prea rar cântat.
Părţi mici din el am auzit marţi seara, într-un club (Crossroads) care-mi devine drag numai şi pentru faptul că acolo i-am văzut anul acesta. Un public mic, dar semănând cu un cuib trainic, s-a bucurat de fiecare cântec. A primit tare frumos şi o folkistă mai nouă, pe Cătălina Beţa (& Jules Baldovin), a cărei voce m-a făcut să zâmbesc toată seara.
N-am chef acuma să dau exemple de titluri şi n-am învăţat destule să pot da numele vrăjii pe care-am simţit-o marţi. Dar dacă tot veţi fi nimerit pe aici, uitaţi-vă după Poesis şi o fată cu ochelari. Nu are vise prea mari.
(foto Cătălin Pavel)
17.11.09
16.11.09
Eels
graţie călătoriei cu duba am aflat de trupa Eels. Bine, am aflat şi de Block Party, Biffy Clyro, British Sea Power şi MGMT (pe care ascultându i în mod organizat acasă, am aflat că de fapt îi ştiam). Dar cel mai tare mi s au lipit de suflet aceşti Eels, care ei sunt vechi de 13 ani, dar eu acum i am auzit cu un album întreg - cel mai recent. Persoana provideră de muzică de pe net - recunosc că acum, înainte de a cumpăra, mă informez cu download, dar pe care nu sunt în stare să l fac eu, aşa că rog pe alţii - a găsit doar un essential 96-2001, arhisuficient, însă, ca să mă îndrăgostesc permanent de Eels.
13.11.09
poziţionare
Azi dimineaţă pe scară o tinerică m a salutat cu "Sărumâna".
Când am coborât, administratorul, spre pensionar, mi a zis " Bună ziua, domnişoară".
Acum, eu ce să mai cred?:)
Când am coborât, administratorul, spre pensionar, mi a zis " Bună ziua, domnişoară".
Acum, eu ce să mai cred?:)
12.11.09
stenograme
ca de obicei joia dimineaţa la 5 eu nu pot să dorm, aşa că să mi completez paginile albe - deşi sunt pline - din jurnal. deci...
sunt bine. foarte bine. ca studenţii, fără bani, dar în aceeaşi stare de graţie. am fost plecată. am stat 12 ore pe drum. am mâncat ciorbă de peşte cu paste pe vapor la drobeta. am pierdut ce era mai frumos din drum, fiindcă era noapte. am stricat un joc. am ajuns într un oraş pe care l plac tare mult, spre miez de noapte. timişoara. am stat la cei mai buni oameni din lume şi mai ales la cea mai bună nina din lume. am mâncat clătite cu ciuperci până la epuizare şi ce a rămas, am primit la pachet pentru cluj. am stat la poveşti toată joia. aceea a fost timişoara mea. ŞI mai frumoasă. cu vin roşu şi flecăreală caldă. tanti nina e o pată luminoasă pe călătoria mea. am mai aflat o dată că tobarul nepereche e pentru mine ceva. a împrumutat formaţiei proaspăt ăăăăăăaaaaaaaaadoptate (cumva) nişte tobe, "că eşti tu cu ei". sunt buni oamenii, iar când sunt buni cu tine, e şi mai şi. tanti nina a fost şi pata salvatoare pentru o viroză intestinală sau ce o fi fost, de a transformat o figură veselă în The Mask. s a intervenit cu ceai de mentă, pat şi căldură şi odihnă de urgenţă pentru un alt om, străin ei, fără o clipire. pe urmă tanti nina a vrut veşti tot drumul despre ce mai face. închei, că nu are fan club. încă.
am bătut 5 minute la tobe, că mai mult chinuiam lumea.eh.
am condus duba. asta da fază.nu m aş fi atins nici moartă de ea, fiind ea mare şi plină ochi de artişti. dar un şofer era leşinat, iar cel din tură relativ adorabil de obosit. am condus duba vreo 150 km, din care mulţi pe noapte -prietena mioapei - şi ceva ploaie bonus. asigurări că am condus bine. not. am condus ca o cizmă. am înţepenit la volan de grijă şi de teamă că aia s ar putea duce undeva unde nu vreau eu, într o curbă. am condus prost prost. ca fetele cu duba!
am respirat clujul ca pe un drog. am fost la ceamaifrumoasăpensiunemaxdin nou unde mi au dat iarăşi o cameră tare tare frumoasă. dacă mi ar mai trece prin cap să mi fac vreodată tricouri cu scrisuri înţelese doar de mine mi aş face cu I inimă tanti Nina şi I inimă max cj, unde max e o pensiune. am fost în irish. m am întâlnit cu cel mai bun amic din cj, am jucat cea mai proastă scenetă şi am întâlnit doar fulgurant cea mai mare speranţă a nopţii, oyeah.am fost la dans. cineva a cam vrut să smulgă un sărut. bleah. alţcineva mi a zis că s unguroaică pentru că nu dansez cu el. recunosc c am scos telefonul de vreo 10 ori. speranţa n a sunat. m am ofticat vreo 5 minute. astea 5 minute egalează deja cu un insucces răsunător la. ei, asta e. m am întors în pub. am speriat pe cineva rău, m am scuturat de altcineva, tot rău. am primit un compliment profesional, cum altfel. şi o cerere. profesională, cum altfel. şi o insistenţă neprofesională, nepotrivită, nedorită. am dormit lung, greu, cu tot ce aveam şi tot ce n aveam.
sâmbătă de dimineaţă am prins spre 3 ore de plimbare splendidă
prin cluj şi mi am dezamintit tot felul. cu calm, n am înghiţit în sec, nu m am dat cu capul de pereţi, al naibii miracol şi ăsta. am stat într o odaie mare, dar aglomerată de râsete şi m am uitat cum se mănâncă ciorbă cu afumătură. am mâncat salată de vinete acceptabilă. am părăsit clujul cu mari speranţe de reîntoarcere în 3 decembrie, altfel n aş fi reuşit să l las în urmă fără să bocesc în dubă. m am întors acasă şi până am făcut căldură şi m am iar obişnuit cu delicata mea cămăruţă, am lăsat ca de obicei bagajele nedesfăcute. apoi au început să curgă din nou zilele -acestea- într un ritm relativ obişnuit*. acum, când mă întorceam din pipera, am văzut o ceată de câini care traversa în grabă - mi s a părut furioasă- strada. am încetinit, poate ca să intervin. dar căţeii traversau grăbiţi ca să salute cu prietenie doi bărbaţi, pasămite paznici, care veneau la 5 la muncă. cei doi îi mângâiau pe cap. e frumos în lume, zău.
*nu prea. nu chiar. pentru că da, ei bine, DA. Mi am luat set de tobe!!!
(we’ll never miss a movie, never miss a movie, c’mon, if you just listen to me, if you just listen to me, c’mon)
sunt bine. foarte bine. ca studenţii, fără bani, dar în aceeaşi stare de graţie. am fost plecată. am stat 12 ore pe drum. am mâncat ciorbă de peşte cu paste pe vapor la drobeta. am pierdut ce era mai frumos din drum, fiindcă era noapte. am stricat un joc. am ajuns într un oraş pe care l plac tare mult, spre miez de noapte. timişoara. am stat la cei mai buni oameni din lume şi mai ales la cea mai bună nina din lume. am mâncat clătite cu ciuperci până la epuizare şi ce a rămas, am primit la pachet pentru cluj. am stat la poveşti toată joia. aceea a fost timişoara mea. ŞI mai frumoasă. cu vin roşu şi flecăreală caldă. tanti nina e o pată luminoasă pe călătoria mea. am mai aflat o dată că tobarul nepereche e pentru mine ceva. a împrumutat formaţiei proaspăt ăăăăăăaaaaaaaaadoptate (cumva) nişte tobe, "că eşti tu cu ei". sunt buni oamenii, iar când sunt buni cu tine, e şi mai şi. tanti nina a fost şi pata salvatoare pentru o viroză intestinală sau ce o fi fost, de a transformat o figură veselă în The Mask. s a intervenit cu ceai de mentă, pat şi căldură şi odihnă de urgenţă pentru un alt om, străin ei, fără o clipire. pe urmă tanti nina a vrut veşti tot drumul despre ce mai face. închei, că nu are fan club. încă.
am bătut 5 minute la tobe, că mai mult chinuiam lumea.eh.
am condus duba. asta da fază.nu m aş fi atins nici moartă de ea, fiind ea mare şi plină ochi de artişti. dar un şofer era leşinat, iar cel din tură relativ adorabil de obosit. am condus duba vreo 150 km, din care mulţi pe noapte -prietena mioapei - şi ceva ploaie bonus. asigurări că am condus bine. not. am condus ca o cizmă. am înţepenit la volan de grijă şi de teamă că aia s ar putea duce undeva unde nu vreau eu, într o curbă. am condus prost prost. ca fetele cu duba!
am respirat clujul ca pe un drog. am fost la ceamaifrumoasăpensiunemaxdin nou unde mi au dat iarăşi o cameră tare tare frumoasă. dacă mi ar mai trece prin cap să mi fac vreodată tricouri cu scrisuri înţelese doar de mine mi aş face cu I inimă tanti Nina şi I inimă max cj, unde max e o pensiune. am fost în irish. m am întâlnit cu cel mai bun amic din cj, am jucat cea mai proastă scenetă şi am întâlnit doar fulgurant cea mai mare speranţă a nopţii, oyeah.am fost la dans. cineva a cam vrut să smulgă un sărut. bleah. alţcineva mi a zis că s unguroaică pentru că nu dansez cu el. recunosc c am scos telefonul de vreo 10 ori. speranţa n a sunat. m am ofticat vreo 5 minute. astea 5 minute egalează deja cu un insucces răsunător la. ei, asta e. m am întors în pub. am speriat pe cineva rău, m am scuturat de altcineva, tot rău. am primit un compliment profesional, cum altfel. şi o cerere. profesională, cum altfel. şi o insistenţă neprofesională, nepotrivită, nedorită. am dormit lung, greu, cu tot ce aveam şi tot ce n aveam.
sâmbătă de dimineaţă am prins spre 3 ore de plimbare splendidă
prin cluj şi mi am dezamintit tot felul. cu calm, n am înghiţit în sec, nu m am dat cu capul de pereţi, al naibii miracol şi ăsta. am stat într o odaie mare, dar aglomerată de râsete şi m am uitat cum se mănâncă ciorbă cu afumătură. am mâncat salată de vinete acceptabilă. am părăsit clujul cu mari speranţe de reîntoarcere în 3 decembrie, altfel n aş fi reuşit să l las în urmă fără să bocesc în dubă. m am întors acasă şi până am făcut căldură şi m am iar obişnuit cu delicata mea cămăruţă, am lăsat ca de obicei bagajele nedesfăcute. apoi au început să curgă din nou zilele -acestea- într un ritm relativ obişnuit*. acum, când mă întorceam din pipera, am văzut o ceată de câini care traversa în grabă - mi s a părut furioasă- strada. am încetinit, poate ca să intervin. dar căţeii traversau grăbiţi ca să salute cu prietenie doi bărbaţi, pasămite paznici, care veneau la 5 la muncă. cei doi îi mângâiau pe cap. e frumos în lume, zău.
*nu prea. nu chiar. pentru că da, ei bine, DA. Mi am luat set de tobe!!!
(we’ll never miss a movie, never miss a movie, c’mon, if you just listen to me, if you just listen to me, c’mon)
10.11.09
Funny haha
am primit acum ceva vreme prin poştă un calendar de la nuş ce marcă de ţigări, pe care nu o fumez eu. dar de calendar mi a fost milă, că era din ăla frumos care se lipeşte pe frigider, aşa că l am lipit mai într o parte.
nu l am mai băgat în seamă până azi dimineaţă, când, probabil graţie faptului că ne aflăm în luna mea de naştere, m am uitat la el. era la foaia lui august.
M am apucat să rup foile, şi dă i şi dă i, dau de noiembrie, dau să l aşez înapoi pe fridge, când fac ochii mari mari! Data naşterii mele era - deşi pică joi, dacă nu mă nşel - încercuită cu roşu! Un ditamai cercul roşu!
M am lăţit toată într un rânjet - că ăla nu mai era zâmbet - întrebându mă flatată de unde naiba ştiu ăia de la Winston când mi s născută eu, dar oricum eram foarte mândră şi năucită, gândindu mă ce de a calendare personalizate au făcut ei.
Încă 3 secunde de încântare vanitoasă şi privirea mi a alunecat în stânga paginii. Acolo se anunţa că în data de ...se strâng participanţii la cursa de yahturi a...
Ei, AŞA m a bufnit pe mine prima oară râsul azi! Un râs ha+ha. Fug, că iar am întârziat!
nu l am mai băgat în seamă până azi dimineaţă, când, probabil graţie faptului că ne aflăm în luna mea de naştere, m am uitat la el. era la foaia lui august.
M am apucat să rup foile, şi dă i şi dă i, dau de noiembrie, dau să l aşez înapoi pe fridge, când fac ochii mari mari! Data naşterii mele era - deşi pică joi, dacă nu mă nşel - încercuită cu roşu! Un ditamai cercul roşu!
M am lăţit toată într un rânjet - că ăla nu mai era zâmbet - întrebându mă flatată de unde naiba ştiu ăia de la Winston când mi s născută eu, dar oricum eram foarte mândră şi năucită, gândindu mă ce de a calendare personalizate au făcut ei.
Încă 3 secunde de încântare vanitoasă şi privirea mi a alunecat în stânga paginii. Acolo se anunţa că în data de ...se strâng participanţii la cursa de yahturi a...
Ei, AŞA m a bufnit pe mine prima oară râsul azi! Un râs ha+ha. Fug, că iar am întârziat!
4.11.09
pink
abia acum termin de lucrat. dar în câteva ore mă urc într o maşină mare care mă duce într o vacanţă mică de 4 zile, cu 2 concerte live, la timişoara şi cluj!
iar la întoarcere o să fie mai repede ziua mea şi o să găsesc un set de tobe Tama fusion,care sunt negre:)
invidiaţi mă numai dacă trebuie. hm.hm.
iar la întoarcere o să fie mai repede ziua mea şi o să găsesc un set de tobe Tama fusion,care sunt negre:)
invidiaţi mă numai dacă trebuie. hm.hm.
2.11.09
despre blog numai de bine
am fost prea prinsă de agitat beţele şi alergat încolo şi încoace, ca să mi mai exrpim sentimentele pe aici. faza e că mă simt atât de fericită, din nou, încât îmi îngădui să mă văd ca pe o suspendată într o stare de graţie.
mă pregătesc să existe un scop pentru care să plec la timişoara şi/ sau mă pregătesc să plec la cluj pur şi simplu pentru că mi propusesem aşa. mi e drag oraşul, aerul lui şi altele.
sunt bine, n am citit mai nimic şi n am ascultat decât un album. asta este.
mă pregătesc să existe un scop pentru care să plec la timişoara şi/ sau mă pregătesc să plec la cluj pur şi simplu pentru că mi propusesem aşa. mi e drag oraşul, aerul lui şi altele.
sunt bine, n am citit mai nimic şi n am ascultat decât un album. asta este.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)