Eu şi cu Tudor

Pro şi contra

2012-01-28T12:33:00.000+02:00

N-am ajuns niciodată în sală la vreunul din concertele de Crăciun ale lui Ştefan Bănică . În ciuda publicităţii turbate, a promisiunilor unui show cum nu s-a mai văzut şi a simpatiei mele sincere pentru actorul „Liceenilor”, îndrăgostit de rock’n’roll, ceva m-a ţinut departe. Am vrut de câteva ori să mă duc, dar n-am prins bilet, iar relaţia proastă pe care Bănică o are cu presa –fie ea şi muzicală- mi-a descurajat eventualele încercări de a obţine o acreditare. Nu-mi place să cer nimic de la oameni ostili.
Totuşi, am văzut, în lipsă de alt entertainment în zilele de sărbătoare, mai multe din concertele sale, varianta televizată. Şi am remarcat că-s din ce în ce mai încărcate şi mai lipsite de unitate, toate culminând cu show-ul de anul acesta, cel mai cel, al zecelea, aniversare mare, ce mai. Disperarea de a aduce ceva şi mai nou, şi mai strălucitor, şi mai cu moţ în faţa aceluiaşi public – căci eu cred că sunt aceiaşi oameni, cei care vin, tradiţional, an de an, la concertul de Crăciun al lui Ştefan Bănică – a condus spre un spectacol mamut pe o scenă (deja cam) mică. Din toate a fost mult: mulţi dansatori, mulţi instrumentişti, multe voci de backing, mulţi invitaţi, multe (multe!) lumini . Numai bietul Bănică nu s-a putut multiplica, căci sunt sigură că, pentru spectaculozitatea show-ului ar fi făcut-o!
Uitându-mă la acest animal de entertainment, gras şi strălucitor, dar cam fără cap şi coadă, am ajuns la concluzia că ceva bine, dar şi mult rău face televiziunea în zilele noastre. Ştefan Bănică a ajuns ultracunoscut publicului datorită show-ului dansator. Astfel, mica sa întreprindere de Crăciun a crescut şi s-a umflat an de an, de la unul la 5-6 spectacole în care artistul e silit să arate CEVA. În vreme ce la televizor cazurile pe care le prezintă sunt din ce în ce mai dramatice, iar obiceiul de a smulge lacrimi din ochii competitorilor e din ce în ce mai brutal, pe scenă, ce naiba mai poţi să faci? Rock’n’roll-ul e acelaşi bătrânel cumsecade, dătător de bună dispoziţie decentă. Cum să-i aduci pe oameni la paroxismul distracţiei? Neavând fani în adevăratul sens al cuvântului, Bănică trebuie să-şi hrănească publicul flămând de distracţie cu ceva. Şi pare s-o facă mereu cu ceva mai mult, dar nu neapărat mai bun. Unde se ajunge, poate vedem în anul 11. A, de unde ştiu că Ştefan Bănică nu are fani dedicaţi? Păi, de câte alte show-uri de ale sale mai auziţi în restul anului?! “Te iubesc, femeie” de 8 Martie şi punct.
O vedetă care se îndreaptă – bănuiesc, nu cu aceeaşi putere- spre acelaşi tip de consacrare este Horia Brenciu. Care mie-mi place mult, mi se pare de departe o voce mult mai bună şi un entertainer mai de nădejde decât mai sus menţionatul. Sala Palatului e sold out în martie, pentru două concerte. Caruselul s-a pornit şi pentru charismaticul jurat de la Vocea României. Slavă Pro-ului.
Şi, ca să-i dăm cezarului ce-i al lui, mai scriu trei rânduri , alea „de bine” şi v-am lăsat. „Libretul” muzical de la Pariu cu viaţa mi se pare foarte bun pentru educaţia muzicală a tinerilor noştri. Producătorii serialului au mizat pe muzică bună şi tare bine au făcut. Măcar aşa, în interpretarea Lala Band, să mai audă şi puştii zilei de azi nişte Queen şi nişte Nirvana.
Ana M. Călin
articol publicat de revista Explore

din maternitate (ca să nu uit...)

2012-01-26T11:26:00.004+02:00

când am născut aveam ceea ce pentru mine e un păr foarte lung. mătăsos, subţire şi uşor cum e, ca de pisică, îmi intra tot timpul în ochi. unde mai pui că, atunci când luam bebeluşul în braţe transpiram instantaneu şi mă li8peam toată. Inclusiv părul.Îl ţineam aşadar ridicat de pe frunte cu o bandana cu elastic. Eram şi singura care respecta regulile impuse de neonatoloagă, când ne apropiam de copii. Îmi puneam mască, mă pricopsisem cu un guturai din cauza diferenţelor mari de temperatură dintre rezerva mea (unde era cald de leşinai ) şi restul locurilor, unde, în octombrie, era încă o vară indiană.
astfel echipată, "jeleam" pe lângă copilul cu icter, care stătea "la lampă" non stop.

În a patra zi de maternitate şi spălat pe bucăţele la chiuveta din rezervă, am luat hotărârea istorică de a face duş. m am străduit să mă ating cât mai puţin de tot ce presupunea duşul de la maternitate. dar m am spălat bine şi a fost reconfortant să am din nou părul moale, mătăsos, plăcut. Îmi trecuse şi nasul...

Şi mă duc la uşă la copii şi sun. Şi vine o asistentă:
- Ce doriţi?
- Am venit să l iau şi eu un pic pe Călin, zic eu, deja dând în lacrimi ( ca în fiecare zi la maternitate, ba chiar şi acum rememorând zilele acelea, mi se umezesc puţin ochii).
La care doamna se uită lung la mine şi spune, circumspectă:
- Bine, dar...cine sunteţi dumneavoastră?!
-... mama lui!

-...
-...
- Vai, doamna Călin, nu v am recunoscut!!!

:)

2012-01-21T16:38:00.000+02:00

ce frumos e să te plimbi prin zăpadă cu copilul dormind la piept. şi ce bine e să ajungi acasă la căldură, să miroasă a ceai cu lămâie, să fie cald, să asculţi un disc cu sting şi pe fundal un gângurit de bebelush cuminte.

ca să nu uit

2012-01-14T10:18:00.001+02:00

îi place să se joace cu păturica. i o vântur pe desupra capului, apoi o arunc pe el. e foaaaaarte încântat.

măsurători

2012-01-07T17:00:00.000+02:00

3 luni= 6230gr şi 63cm. Vorba Adei, ceva am făcut bine:)

la 3 luni...

2012-01-02T11:23:00.002+02:00

T. împlineşte azi la 18.40 3 luni. Doamne, când au trecut 3 luni?!
E un copil cuminte şi zâmbitor, mai ales, mai ales dacă şi face toate orele de somn de care are nevoie - nu m am prins încă câte, dar am descoperit că, cu cât doarme mai mult, cu atât doarme mai mult şi mai bine - iar când dau drumul la muzichiile lui de la jucării, nu mai poate de încântare. Uguieşte şi oftează, iar când se trezeşte, se întinde lung lung (ca mă sa). Plânge rar şi puţin, mai ales fiindcă mami nu prea l lasă. la baie e serios şi concentrat în primele minute, apoi se distrează dând din picioare şi scoţând dopul. Îl sperie zgomotul de eliminare a apei din cădiţă şi, în general, orice zgomot mai puternic, survenit pe neaşteptate. E foarte atent la orice dispozitiv din mâna mamei, că i mobil, telecomandă sau aparat de fotografiat. E vesel, imbujorat şi plin de lapte pe la botic, când îl demufez.
E un copil lung, 63-64cm şi voinic ( probabil are spre 6500gr) şi eu, eu...îl iubesc.

Crăciun fericit!

2011-12-24T15:23:00.005+02:00

tuturor celor care ne iubesc şi sunt alături de noi.
tuturor celor pe care îi iubim şi nu sunt alături de noi.
tuturor prietenilor şi mai puţin prieteni.
şi,mai ales, tuturor copiilor.

vă salută cu drag,
ana şi tudor

piciul

2011-12-22T09:47:00.002+02:00

Mamă, nu mă mai pupaaaa atâta.
Pot şi singur.
Nu mă mai ţine de mână, mi e ruşine de Luca.
De ce mă duci până în curtea şcolii, niciunul din părinţi nu face aşa!!!
Ce ştii tu, mamă?
Ah, nu mă înţelegi! Nu înţelegi nimic! (urmat de pocnetul uşii trântite)

Mă gândesc cu ochii deschişi la toate aceste replici, pe care e imposibil să nu le primesc, - poate doar dacă s o schimba complet limbajul până atunci!- şi deodată savurez ce se întâmplă acum.
Carpe diem, mami. Carpe diem.

ce departe e aproape

2011-12-21T18:38:00.003+02:00

am reuşit să mai deschid computerul. şi am fost atrasă iremediabil de folderul "bebelush". uitasem ce am pus acolo. zeci de documente. 4 din ele, doar cu liste cu "ce ţi trebuie la maternitate şi acasă când vii cu bebe". le am primit de la 4 prietene şi, la vremea respectivă, le am comparat şi compilat cum m am priceput. multe documente reproduc conversaţii pe mess, în special cu Ada. Mereu îmi zic zâmbind că nu ştiu ce mă făceam fără Ada. Ea mi a răspuns cu -destulă - răbdare la toate întrebările de pre-mamî cam oligofrenă. O parte din faptul că T. e bine i se datorează. Discuţiile au fost despre de toate. Somn, hrană, jucării, cadouri, haine (sg lucru care mă stresează şi acum e "oare îmbrac copilul destul de bine afară???"). De fapt, am ajuns azi în folderul bebelush fiindcă Ada a scris cum să tratăm răceala la bblushi. Fetiţa ei cea mică a răcit prima oară, azi. Poate, să sperăm, şi ultima. Iar eu am copiat linkul, ca să n o mai terorizez " sapă după aia cu răcealaaa...."
Mai era un doc cu costurile naşterii (nu le am depăşit prea mult) şi altul cu întrebări. Toate întrebările care mi treceau rin cap.
Am zâmbit şi - pfoaaaa- am lăcrimat când le am citit. T. are deja 2 luni 1/2, se îndreaptă spre 3. Ce departe e drumul spre maternitate...

prin simpatie

2011-12-08T07:26:00.003+02:00

cred că sunt o mami adevărat conectată cu copilul ei. când strănută el, strănut şi eu. când i se usucă lui pielea de la sprâncene, mă mănâncă acolo şi pe mine. când copilul face pârţ, aşijderea şi mama. iar când copilul nu face caca...ei, atunci viaţa e mai complicată:)

şi a venit Moş Nicolae...

2011-12-07T09:59:00.002+02:00

prima sărbătoare cu primit cadouri a copilului meu a fost Moş Nicolae. Mie mi place că a fost aşa, mai "minor". Dar cadourile nu au fost deloc minore. A primit cărucior de la bunici. În rest, the usual stuff, şoseţele, bluziţe, baveţele, pantaloni, zornăitoare şi dulciuri (pt mă sa). Cel mai mult a apreciat zornăitoarele, până când l am luat cu una cam prin surprindere, a început să plângă, iar eu m am simţit ultimu' om de pe lume. Ba nu, penultimul, Iliescu e mai rău:)
În rest, 5800gr şi 59,5cm. E de bine.

la vaccin...

2011-12-06T12:37:00.003+02:00

ieri a fost ziua vaccinurilor de 2 luni. până azi, ieri a fost ziua în care copchilul meu a fost cel mai liniştit şi cel mai dulce copil, de când l am făcut. a râs, a gângurit, a vorbit cu doctorul îndelung (uguiala...) fiindcă nu ştia ce l aşteaptă.
mă sa şi a frământat mâinile toată dimineaţa... iar când doamna asistentă mi a zis că ea va avea mâinile ocupate şi va trebui ca eu să l anestezieiz, m am înverzit. Cum adică să l anesteziez EU??? Ce e asta???
În fine, s a dovedit că anestezia era "suflaţi i un pic uşor în nas, că atunci când trage aer, simte mai puţin...". A plâns. Zdravăn. Asistenta a dansat cu el prin cabinet. Mă sa alerga după asistentă, să şi recupereze odorul urlător.

Acasă s a craonit până la 22.30. Adormea câte un sfert de oră, iar craonea. Apoi a adormit. Lemn, Până la 5.30.
Ăsta a fost vaccinul de două luni. Vă mulţumim.

la 2 luni...

2011-12-02T10:52:00.000+02:00

T. zâmbeşte o grămadă şi uguieşte (un predecesor al gângurelii) de zor. Are un fel de a râde, parcă i un şoricel stricat, de jucărie. Face ochii mari şi pare surprins de câte ori îi vorbeşte bunicul. La mama în braţe stă de parcă s ar ascunde şi nu zice nici pâs, de teamă să nu fie dat jos. E puţin speculant, îi place în braţe şi, când îl pui jos, parcă l pui pe mărăcini. Dar când doarme bine, - are zile în care somnul i se întinde până la 10- stă liniştit şi priveşte visător şi binedispus toată lumea imensă din jurul lui.
T. împlineşte astăzi 2 luni, iar eu mă tot minunez căutându mi le prin buzunare: oare când au trecut?

Ciorapul cu vechituri

2011-11-28T11:57:00.000+02:00

Şi anul acesta luna decembrie abundă de concerte. Mai că-i ziua şi concertul, parcă-mi vine să zic că biata Sala Palatului îi păstrează câte o zi în plus doar lui Ştefan Bănică. Nu de alta, dar în fiecare an – 2011 nefăcând excepţie- pe afişele starului care dansează pentru noi apare pompos o bandă lipită deasupra: “la cererea publicului, spectacolul va avea loc şi în data de...”. Anul acesta, şi pe 17 decembrie, în plus faţă de 14,15,16. Mă rog, eu zic că e o chestie de marketing, omul reţine sala pentru 4-5 date consecutive, vinde tras-împins 2-3, apoi ne-o prezintă pe ultima ca fiind o mare favoare. Dar hai că v-am dezvăluit destul din culisele showbiz-ului, să trecem în revistă celelalte concerte.
Moş Crăciun scoate de la ciorap în acest decembrie numai piese vechi (sau de colecţie, ca să nu fim răi) sau de tradiţie, în ceea ce priveşte oferta concertistică. Bieţii muzicieni şi balerini din Viena cred că nu mai au timp să evolueze şi pe scenele locale, căci au 2-3 formule de spectacol în Bucureşti- cântă şi dansează şi cu rezervele, probabil. Oferta de colinde, în schimb, rămâne stabilă şi plată. Magic Gospel la Timişoara, Ştefan Hruşcă-n toată ţara (pe 7 la Bucureşti). Bietul Fuego n-a avut loc să-mpodobească mama bradul decât la Sibiu.
De Moş Nicolae, Alexandru Andrieş îşi continuă frumosul obicei , concertul cadou pentru ascultătorii săi cei mai fideli. Care trebuie, an de an, să se grăbească în a lua bilete, deoarece, contrar trendului stabilit de Bănică, domnul profesor arhitect Andrieş îşi ţine spectacolele în săli din ce în ce mai mici. Anul acesta la proaspăt redatul în funcţiune teatru Excelsior, pe 5 decembrie.
Pe 8 decembrie, tot la Sala Palatului, orădenii de la Celelalte cuvinte aniversează, pare-mi-se, 30 de ani de carieră, din care, e drept, în ultimii 15 s-au cam pus la păstrare, cântând foarte rar şi numai rugaţi. În ritmul ăsta, îi prinde şi fi-miu, când s-o situa în perioada marilor iubiri hippioate.
Pe 19,20 şi 21 decembrie are loc Gala folk Om Bun, care îi reuneşte pe aproape toţi cântăreţii de gen din ţară. Acuma, gala era odată încununarea unui concurs de folk, dar, în ultimii ani, evenimentul s-a spart în două. Concursul cândva, în timpul anului, când se nimereşte. Strugurii (sau ţurţurii) se culeg iarna, la final de an.
Ei, şi până aici cu gingăşia. Din toate puterile şi toate colţurile lumii, aduşi, parcă, de primarii de sectoare întru bucuria pensionarilor din raza lor, vin la Bucureşti, în avalanşă, Nana Mouskouri pe 4 decembrie, Demis Roussos pe 20, (el revine a nu mai ştiu câta oară pe scena Sălii Palatului) Salvatore Adamo pe 10 decembrie şiiiii, atenţie, Engelbert Humperdinck pe 3, tot în bătrâna, unica sală civilizată a Bucureştiului. Toate, nume demult (de tot) apuse, vin cu banda la spinare să petreacă Crăciunul cu românii. Îmi şi imaginez o scenă haioasă. La telefon. Organizatorul român sună: “ Alo, familia Humperdinck? Haideţi, domnu’ Engelbert, în concert la Bucureşti! Dumneavoastră care cântaţi piesa aia aşa frumos...Haideţi, zău, că de băbătiile alea de la Aerosmith ne-am săturat...şi nici nu le seamănă numele aşa de mult cu punci-ul de Ctrăciun!”

ana m.călin
articol publicat de revista Explore

la mulţi ani mie (şi dânsului)

2011-11-26T09:14:00.002+02:00

e prima mea zi de naştere cu copil şi la mulţi ani nouă.

well...

2011-11-20T22:36:00.002+02:00

de când s a născut, am reuşit să citesc 150 de pagini din jurnalul lui marin preda şi 8 articole din dilema veche. mă oarecum stupefiază că nu mai am timp să citesc. cărţi. încet încet, însă, învăţ să mi "citesc" copilul.
tot e bine...

să nu uit 2...

2011-11-16T14:14:00.002+02:00

astă noapte am dormit cu copilul meu...până la 11.14. menţionez şi că al meu copil a dormit fără oprire de aseară de la 21.15 până la ora 4.53. şi că, de când s a trezit, este un copil binedispus şi care gângureşte frumos şi întoarce capul după mami, ca floarea soarelui. Adicătelea...sunt soarele lui =))

să nu uit...

2011-11-12T20:43:00.002+02:00

astăzi l am lăsat să plângă. l am ascultat din altă camera, cu febră la inimă, dar l am lăsat pur şi simplu să plângă. era tare obosit. a plâns 23 de minute pe etaje ( miorlaul, ridicat volumul cu jumate, ridicat cu încă 1, apoi plâns resemnat de "eu plâng aici ca un fraier şi nu se întâmplă nimic") plus pauze şi variaţiuni pe temele din paranteze. Ultimele 10 minute le am vorbit la telefon, din camera de lângă, cu cel mai iubit tobar. Copilul a adormit şi a dormit 3 ore şi un pic.
Mamă rea cu copil care doarme. N o fi rău...

să ai copil (mic) e...

2011-11-10T20:32:00.004+02:00

în primul rând de necrezut. era bine, te obişnuiseşi cu burta, cu faptul că te mişcai puţin mai greu şi oboseai mult mai repede. dar tranziţia dintre burtă şi copil în braţe e neînchipuit de scurtă. nu trec 6 săptămâni, că ai şi uitat complet de toate durerile din timpul facerii, de văitatul travaliului, de imposibilitatea de a şedea pe scaun... toate dispar, însă el rămâne. copilul. o chestie mică, pe care ţi ai dorit o, dar cu care, atunci când asistentele ţi o pun în braţe şi ţi dau foaia de externare, habar n ai ce să faci. şi se încăpăţânează să rămână acolo. nu vreau să mi o ia nimeni în nume de rău, dar, uite, de exemplu, trecuseră doi ani şi eu încă mă mai minunam dimineaţa în faţa blocului, că am maşină. şi maşina nu se schimbă. copilul parcă se schimbă de la o zi la alta...oare cât o să te mai miri că l ai.

apoi e zguduitor. întoarce totul, absolut totul din viaţa ta pe dos. înainte te întindeai în pat, mai zăboveai pentru un gălbenuş de somn. acum sari ca ars, aproape că trebuie să l "aştepţi" până se trezeşte definitiv, hotărându se că îi e foame. înainte călcai apăsat. astăzi pluteşti, chiar dacă el doarme la 3 camere distanţă. înainte nu ştiai ce să faci cu timpul. astăzi n ai timp de nimic. uneori, nici să faci pipi. copilul îţi schimbă prietenii. dacă nu faci eforturi mari, rămâi fără prietenii tăi şi îţi faci prieteni dintr ai lui. adică oameni cu copii, ca să poţi discuta la nesfârşit despre ei. şi problemele lor. şi progresele lor. te tâmpeşti oarecum. nu mai ai timp să citeşti mai mult de jumătate de articol sau două pagini de carte. apoi uiţi tot ce ai citit, la primul plâns. înainte aveai mulţi neuroni. acuma mai ai câteva perechi, cam toate ocupate cu el. în rarele ocazii când ieşi pe stradă, la o plimbare fără el, te simţi străin, lumea din jurul tău pare departe, zgomotele ei sunt filtrate, estompate de zumzetul unui singur gând din capul tău. oare ce o face. fără tine. când ai copil şi eşti fără el, te simţi fără rost.

nu în ultimul rând, e înfricoşător. îţi tremură sufletul pentru fiecare zgaibă sau bubiţă, fiecare hohot de plâns, fiecare oră nedormită de el, când ştii că " creşte în somn". când nu ia în greutate, de ce nu ia, când ia prea bine, oare n o fi prea mult. când doarme 5 ore te repezi să i prinzi respiraţia cu ciobul, când nu doarme nici 20 de minute, nu mai zic. când mănâncă, nu ştii niciodată dacă a mâncat suficient, când nu are scaun preţ de 3 scutece, faci rugăciuni.

şi toate astea, care te enervează, te obosesc, te scot de pe foaie, te schimbă în cineva irascibil şi oarecum la marginea puterilor, dispar de parcă o zână cu bagheta s ar fi apropiat o secundă. secunda în care copilul tău foarte mic s a uitat clar la tine, a zâmbit şi ţi a tras un început de gângurit.

o lună!

2011-11-02T13:50:00.002+02:00

tudor împlineşte o lună astăzi la ora 18.40. A luat 1060gr în greutate şi 6cm (!) în lungime. a început să pună ochii pe noi, să sesizeze mişcările din cameră şi, evident, în ciuda tuturor avertismentelor, l am cam învăţat în braţe. seara după baie are program de chirăit cam 2h. în schimb, când adoarme, targe nişte zâmbete de toată frumuseţea. se zice că l gâdilă un îngeraş:)
astăzi l am scos afară într un marsupiu şi a dormit toată deplasarea. Iar eu am transpirat ca un cal. Mda.
La mulţi ani, băieţelul meu:)

Împrumut (permanent?)

2011-11-01T13:27:00.002+02:00

pentru că el ocupă cam toate gândurile mele şi cam toate spaţiile dintre gândurile mele, o să i împrumut blogul ăsta lui Tudor. O să scriu des sau rar despre el, din punctul lui sau al meu de vedere.
Deocamdată, din al meu, vreau să nu uit că am plecat pe drumul de a l avea într o perioadă în care mi am vopsit unghiile în roşu (ce m o fi apucat pe mine, blonda spălăcită, nencochetă?) şi cam la începutul perioadei în care am purtat o pereche de cercei puţin curgători, sub formă de gărgăriţe, primită de la prietena mea Misha. Unghiile nu mi le am mai vopsit, dar cereceii i am purtat, din superstiţie roşie toată sarcina. Astăzi îl am pe Tudor lângă mine şi în urechi o altă pereche de gărgăriţe, bumbi, primite de la celălalt băiat din viaţa mea.

Din punctul lui de vedere, mâine Tudor împlineşte o lună. Dar despre asta,mâine:)

două degete

2011-10-23T21:24:00.001+02:00

victorie. după 3 seri de chiaunit, Tudor doarme. Yay.

a şaptişpea noapte de dragoste, prima noapte de război

2011-10-20T11:03:00.003+02:00

m am şi s a trezit la 12, la 1,la 2, la 3, la 4, la 5 şi, avcorz, la 6:)

pentru că o să uit altfel...

2011-10-19T10:43:00.002+02:00

patul travaliu -21; rezerva -13; patul-4
ştiu că n o să uit, dar să fie : 3400g, 49 cm, 34 circumferinţa craniană.

lista lui T.

2011-10-10T10:41:00.006+02:00

pentru această încercare reuşită, trebe să mulţumim unor oameni fără de care ori nu se putea, ori n ar fi fost la fel, ori nici una, nici alta:) Aşadar, mulţumiri cu toată dragostea noastră, pentru:

B., dr. Şerban Nastasia, Alecu-fratelefărăblog, Ioana G., Cristina P., Maria C., Ada D., Alina F. (Zu),Misha (pentru prima echo), Claudia, mama, tata, toate femeile de la secţia de nou născuţi a maternităţii Cantacuzino, dr. Sorina Dumitru, Ana Naie.

Mulţumim din suflet, inimi bune:)
Iată răsplata voastră.

comunicat

2011-10-08T10:52:00.002+02:00

pe 2 octombrie la ora 18:40 s-a născut Tudor. Este un băieţel de 3400 gr, 49 de cm lungime, s-a născut sănătos şi mi-a adus în dar propria mea familie:)

:)

2011-10-01T19:58:00.000+02:00

mâine ar putea fi prima zi din restul vieţii lui

necunoscute

2011-09-28T10:57:00.002+02:00

pe cuvântul meu dacă ştiu cum ar trebui să se îmbrace un bebeluş, în afară de pampers.
daţi mi nişte variante. io singură m am gândit că pentru marea ieşeală ar trebui body mânecă lungă, pantalon, salopetă, fes şi botoşi şi înveleala în păturica de rigoare.
dar tranzitul din spital în maşină şi din maşină în casă va dura în total vreo 5 min, deci nu mi fac griji. însă, la o plimbare ulterioară, pe vreme frumoasă şi răcorică de octombrie, ajunge?

Eleganţă marca Bryan Ferry

2011-09-26T13:27:00.002+02:00

Nu, nu m-am reprofilat pe urmărit catwalk-uri, rămânem în sfera muzicală încă o tură, şi asta pentru că burtica (în creştere pe ultima sută de metri) mi-a mai permis un concert în seara de 18 septembrie, la Arenele Romane din Bucureşti.
Primul anunţ al unui concert Bryan Ferry în Bucureşti a fost pentru 1 mai a.c., dar atunci parcă am ştiut eu ce-am ştiut şi nu m-am zbătut prea tare să mă duc să-mi iau bilet. S-a dovedit că (destul de vârstnicul) fostul membru al Roxy Music a avut probleme de sănătate, iar concertul a fost amânat pentru o dată nedefinită. La a doua strigare, cea din septembrie, am început să mă agit. Deşi mutat din Sala Palatului în aer liber, mişcare de la care m-am temut de probleme în sunetul artistului, (nu mi se părea un cadru bun pentru pop-ul leneşo-lasciv al acestuia) m-am dus, graţie prietenilor de la Caţavencii, aferim. Preţul biletelor , variind între 210 şi 260 de lei mi s-a părut (orişicât) exorbitant.
Totuşi, şi dacă ar fi trebuit să cumpăr un bilet, ar fi meritat. Gusturile sunt gusturi şi nu se cade să le disputăm. La invitaţia mea de a mă însoţi, frate-meu (basist talentat în timpul liber) mi-a replicat că dacă ar avea bilete la un asemenea concert, i le-ar face cadou celui mai mare duşman, în ziua nunţii. Trebuie să spun că, atât înainte, cât şi în timpul şi (mai ales) după concert, remarca lui mi s-a părut de o ironie nemeritată.
Şi asta pentru că am văzut un concert foarte bine pus la punct şi plin de eleganţă. Artistul s-a prezentat în acelaşi dress code exemplar cu care ne-a obişnuit încă de la sfârşitul anilor 70. Şi însoţit nu de o trupă, ci de o întreagă orchestră. Orice spectacol live care beneficiază de prezenţa a trei chitarişti ,(de generaţii şi sound-uri sensibil diferite, dar foarte potrivite împreună) două clape , sax şi sax tenor, 4 voci feminine de backing plus diverse instrumente de percuţie, în afară de clasicul set de tobe...zău, nu are cum să fie rău. Numărul instrumentelor a făcut ca atmosfera îndeobşte săracă, golaşă a Arenelor Romane, să se umple ca prin farmec. Concertul s-a încadrat între două mari piese, „I Put A Spell On You” şi „ Jealous Guy” interpretate în maniera discretă şi rezonantă a lui Ferry. Între acestea şi-au găsit locul piese mai noi şi mai vechi, hit-urile „ Avalon”, Slave To Love” şi „Don’t Stop The Dance”, dar şi primul single de pe albumul Olympia, „Alphaville” (piesa care m-a făcut să-mi trebuiască la concert).
Frumuseţii muzicale i s-au adăugat proiecţiile în acelaşi binecunoscut ton Ferry, înfăţişând femei de o frumuseţe răpitoare – aici o putem include şi pe femeia cu saxofonul, frumoasă şi ea, pe scenă. Dansul a la cabaret prezentat, episodic, de cele două balerine de pe scenă, a întregit imaginea unui show – a câta oară zic?- elegant, de bun gust şi cu acea mică, fină, dar pulsatilă nuanţă erotică a muzicii lui Bryan Ferry.
Ana M. Călin
Foto: iconcert.ro

lucrurile

2011-09-10T10:47:00.001+02:00

se cam apropie. mi e puţin frică.

Miss Amy?

2011-08-30T00:47:00.001+02:00

Nefericita, în fond, moarte a tinerei Amy Winehouse, m-a făcut din nou să mă gândesc la subiectul meu preferat, dar obsedant, care mi-a mâncat zile şi nopţi, ani de zile şi nenumărate relaţii, fără a-i putea vedea vreodată un capăt măcar convenabil: natura umană.
O dată cu agitaţia imensă creată de regretabila dispariţie, o dată cu avalanşa de tribute-uri şi concerte în memoria ei, o dată cu miile de pagini scrise şi fotografii publicate şi declaraţii luate sau smulse părinţilor, prietenilor, doctorilor,administratorului clădirii în locuia artista şi, probabil, şi paparazzo-ului care-i scotocea zilnic prin gunoaie, mi-a redevenit foarte clar faptul că prea multora dintre noi ni se pare mai importantă o moarte celebră, decât o viaţă de orice fel.
Mass media ne asasinează cu detaliile oculte şi oribile ale fiecărei astfel de întâmplări. În cazul lui Winehouse, ocultă a fost deja obositoarea relaţie de vârstă ( a morţii) cu celebrii săi predecesori (îi ştiţi sigur).Pe carere s-au repezit s-o analizeze şi să şi-o dispute grămezi de analişti, din cei care-şi câştigă pâinea atârnând de un glob de cristal. Publicul larg a devorat toate detaliile legate de felul în care fata şi-a dat ultima suflare, românii nefăcând excepţie. În schimb, întrebaţi, cu ocazia tribute-ului bucureştean pentru artistă, dacă-i cunosc piesele şi activitatea, cei mai mulţi au recunoscut cu seninătate, că nu. Că doar la mort te duci pentru colivă, nu ca să mai faci cunoştinţă!
Morţii autohtoni nu fac excepţie. Presa înnebunită uită pe loc semnificaţia cuvintelor decent sau sobru, azvârlindu-se, cu manifestări de hienă, asupra oricărui iz de formaldehidă pe care-l simte venind dinspre cineva cît de cât cunoscut. Mi-aduc aminte cu o tristeţe care depăşeşte orice am trăit până acum, de seara în care am primit veşti proaste despre colegul Şerban Huidu. În studioul unei televiziuni era invitată o duducă ce se autoprezenta drept ziaristă de monden, dar şi o persoană foarte aporpiată a familiei rănitului. Şi care susţinea că moderatorul se află într-o stare foarte gravă, cu prea puţine şanse de reuşită. Când altă sursă a îndrăznit să intervină telefonic aducând, din partea familiei prezente la Viena, veşti mai îmbucurătoare, domnişoara s-a ofuscat îngrozitor şi s-a bătut cu pumnu-n piept că informaţia ei e mai corectă, că „ omu’ e rău-rău, dom’le”. Goana după duhoare începuse.
Ieri l-am pupat pe obraz pe Huidu. Credeţi-mă, mirosea mult mai bine viu.
p.s. Pentru o vreme, cu tot respectul, subiectul rubricii mele se va schimba. Sunt pe cale să primesc în viaţa mea un subiect mult, mult mai larg. De aceea, vă propun o schimbare de macaz, ca-n viaţă. La bună vedere

articol publicat de revista Explore

Dacă...

2011-08-28T11:32:00.002+02:00

veţi vrea să i faceţi un cadou şi nu veţi şti ce, uitaţi. dar mai întâi întrebaţi. Idei, aici

schimbări macazul

2011-08-07T11:12:00.004+02:00

e duminică lap prânz, pe la ferestre vine o boare care aduce un val de căldură, am băut cafeaua şi am mâncat un pepene galben,(întreg!) iar acum şedeam cu faţa la facebook când m a apucat filosofarea sau poate nu tocmai.
mă găsesc în etapa concediului (sau vacanţei, că firea mea refuză şi la anii ăştia termenul de concediu care mă asociază cu cel de om al muncii..) de odihnă, care prefaţează prenatalul. alternez pase de îngrijorare extremă, (care închid ochii diplomatic asupra unor probleme înfricoşătoare despre cum va fi naşterea sau cum vor fi primele zile acasă cu cel mic) în care mă pierd printre insule misterioase de informaţii despre suzete, vaccinuri, hrană raw, (wtf) colici, ţipete şi diaree, ba chiar activităţi de recreere pentru vârstele de la 0 la 3 luni, cu stările (mai lungi şi mai relaxante) de visare, în care pur şi simplu mă limitez la a lăsa pruncu' să se dezvolte în cuibul lui, de unde mai aruncă nişte şuturi care mă fac -deocamdată- să zâmbesc.
în majoritatea timpului - care şi a schimbat substanţa în aceste ultime zile, de când sunt liberă şi nu mai fac nimic - mă simt ca rătăcind printr un edificiu al lentorii, în care simt schimbări majore, deşi nu văd deocamdata mai nimic schimbat - doar pe mine, grasă, mai greoaie şi cu burta mare, deşi nu cea mai mare. în orice caz, reflectez fără puterea unei opinii la aceeaşi zi a anului trecut, când dacă cineva mi ar fi zis că la un an distanţă o să mă pregătesc să întâmpin unul mic, i aş fi râs straşnic în nas. mă simţeam foarte departe de asta şi în 7 februarie, când am aflat că port pe cineva. mî gândeam la zilele astea de stat acasă şi mi se păreau atât e departe...şi iată le. acum mi se pare că octombrie este atât de departe şi, probabil, va fi hop şi el imediat. şi pe urmă (vezi cum se închid diplomatic ochii?) cel mic. lumea va fi atunci făcută din el, părinţi, bunici şi străbunică şi unchi şi mătuşi. şi pentru el va fi lumea de acadea.

eu mă găsesc în mijlocul unor lucruri pe care mi le am dorit, poate fără să mi dau prea bine seama că aşa mi le doresc. o relaţie deschisă, care respectă neputinţa mea de a sta alături de un bărbat zi de zi, noapte de noapte, teama de plictis şi deranj şi discuţii nervoase şi - probabil de evitat, dar nu din ce am văzut eu - vorbe grele şi despărţiri. prefer micile (ca timp) dar marile (ca intensitate) oaze de tandreţe, bucurie, zâmbet, alint şi dragoste pe care ni le oferim unul altuia, chiar dacă suntem legaţi în echilibrul fragil dintre dracii mei -că nu pot dispune de el când vreau - şi temerile lui -un copil, o nouă complicaţie - şi spaima comună că mica apariţie ne va îndepărta. Totuşi, cred până şi tipul relaţiei noastre ne va ajuta să ne regăsim cu drag şi dragoste, o dată ce orgoliile convenienţelor vor fi depăşite de ambele părţi. cred cu putere că oamenii trebuie să încerce să fie fericiţi, aşa că trebuie să şi ia fericirea sub forma în care ea doreşte să vină, atenţi doar să nu le provoace nefericire altora.
Familia mea, la care ţin imens de mult - dar care, prin membrii săi, pe rând, nu face excepţie de la principiul auto-aplicat al sufocării - e destul de bine. Membrii săi mai vârstnici au acceptat, în grade felurite de bucurie sau resemnare, mica apariţie. Cum nu ştiu deocamdată decât vag ce vasăzică să fie cineva părinte, nu mi pot imagina nici pe departe ce va fi însemnând pentru ei să fie bunici şi străbunici. Cei tineri acceptă fără mare farfuzeală rolul de unchi, deşi au mici nemulţumiri şi firave speranţe cu privire la sexul viitorului lor nepot:) A fost, în orice caz, o adevărată distracţie să mi văd fraţii la acele cursuri Lamaze la care mă încăpăţânez să mă duc, ca să mă simt eu mai liniştită şi poate un sfert mai pregătită. Unul din ei, maestrul vorbelor de duh şi al uşurinţei aparente în purtare în societate, a încremenit, cu gura închisă, cu ochii beliţi şi speriaţi aţintiţi asupra a ceea ce se petrecea acolo. Celălalt, foarte calm, tăcut şi empatic, m a mângâiat, mi a făcut masaj, m a pupat pe mâini şi pe obraz, făcând probabil grupul să i confunde rolul.
Prietenii mei sunt drăguţi cu mine şi uimiţi. Cunoscuţii mi au tras, câţiva, scatoalca aia cu "erai ultima persoană la care mă aşteptam să facă un copil". La majoritatea, am asistat la această replică fără replică, doar clipind des. Câtorva le am cerut explicaţii şi am aflat că le e greu să creadă că o persoană atât de liberă şi nonşalantă va face faţă noilor cerinţe. Habar n am, n am să încerc să fac faţă...cred că am să încerc doar să mă descurc cu paşi mici, informându mă şi făcând mici greşeli, disperând din orice şi calmându mă cu un zâmbet nepreţuit. La vârsta asta, nu văd într o aşa schimbare o lipsire de libertate, ci un soi mai întortocheat şi condimentat al său. Sigur că a fi părinte aproape singur va dubla obstacolele, dar cine ştie dacă voi fi chiar singură mereu? Şi cine ştie dacă nu s au inventat armuri şi arme noi ca să lupţi cu aceste obstacole? Şi variantă "fără" ce mi ar fi adus?
În ultima parte, aş vrea să notez aici valul de simpatie şi amintiri pe care le stârneşte o burtică. N au existat multe doamne cu care să am o relaţie cât de cât aşezată, care să se poată abţine de la a povesti cum au fost la ele sarcina şi naşterea. La unele au trecut câteva luni, la altele câţiva ani. La vara mea 15, La Cătă un majorat,la doamna cu magazinul din colţ 20 şi, la mama între 29 şi 36, iar la bunica 60! Şi pentru toate parcă a fost ieri. Toate îţi pot reda cu lux de amănunte şi ochii vii cum şi au aşteptat şi cum le au venit pe lume copiii, ce zâmbet aveau cei mici în primele clipe, apoi în următoarele clipe, apoi în următoarele clipe... Mi e pare fermecat şi fascinant cum o burtică nouă readuce în amintirea imediată trăiri depărtate. Mi se pare, de asemenea, fascinant cum eu, un om până mai de curând lipsit de răbdare şi permanent cuprins de neastâmpăr, stau şi ascult cu pacienţă şi interes aceste poveşti, speriindu mă mai puţin sau mai mult, după cum o cere firul istorisirii.
Poate, cine ştie, de fapt, cel mai mult m am schimbat eu.

am

2011-07-25T09:45:00.000+02:00

intrat oficial în 7 luni. ultimul trimestru. să mi ţin pumnii, ştiu.

m... ţie şi celor care scriu ca tine

2011-07-13T09:51:00.005+02:00

Ieri la Tincuţa am avut, ca de fiecare dată la două săptămâni, ocazia să mi trag doza de can can. E un coafor, şi la coafor femeile aduc sau li se pun la dispoziţie reviste light - acum mă gândesc să duc şi eu, o dată la două săptămâni, exemplarul meu din Dilema Veche, oare ar avea succes? Sunt snoabă, je sais.

Revista asta de can can era un Ciao din 25 mai şi în ea am dat de un articol care m a revoltat. Veţi spune că are mare legătură cu faptul că sunt eu gravidă. Are, dar nu aşa mare. Sunt o fire obiectivă, îmi dau seama că nu s prima care cloceşte un ou, ba, dimpotrivă, printre ultimele ale generaţiei mele.

Ei bine, în articolul respectiv era surprinsă în ipostaze civile (nemachiată, căscând şi strâmbându se) o Nicoleta Luciu cu tripleta din burtică, ceva mai mică pe atunci. Într un medalion, o poză Luciu în costum de baie, etalându şi frumoşii nuri, anterioară, evident, sarcinii. Comentariul din subtitlu era (citez aproximativ) " Dintr un sex simbol, Nicoleta Luciu, fiind însărcinată cu tripleţi, s a transformat într o femeie banală şi care nu mai atrage pe nimeni".

Prima reacţie a fost să mă uit la numele semnatarului articolului, (deşi, şi asta ştiu, câteodată titlurile şi subtitlurile sunt date de un SGR, adică o altă persoană decât cea care a scris corpul articolului) ca să înjur pe nume, să mă răcoresc. Faptul că articolul era nesemnat m a înfuriat de a binelea.

La fel ca atunci când m am înfuriat şi mi am declarat că nu mai ţin în viaţa mea o cură de slăbire, aşa clocotesc şi acum. Oamenii ăştia, care nu s din cer căzuţi, ci tot născuţi de vreo biată amărâtă, înnebunesc femeile epocii cu textele lor. Acum, toate încearcă, disperate, să ducă la termen o sarcină fără a se îngrăşa un gram. Sau, mai bine, nu fac copii, că se fac urâte. Şi nu mai sunt atractive pentru nimeni.

Eu i aş dori acefalului (sau -ei) care a scris un asemenea text doar atât: să ţină în braţe o singură zi 3 copii de câte 4kg. Nu să i poarte 9 luni (în cazul fetei de mai sus, probabil mai puţine) în burtică, nu să i nască frumoşi, sănătoşi, frumoşi, întregi şi iubiţi. Nu. Să i ţină în braţe o zi. Atâta tot.

De ce ne-am face rău?

2011-07-09T16:58:00.005+02:00

Tata îmi spune de câţiva ani de zile că nu sunt o persoană prea discretă. S ar părea că mi place să mi expun viaţa cu tot atâta entuziasm cu care îşi scriu proştii numele pe garduri. De când am început blogul, părintele meu drag e de nemângâiat. I se pare de neimaginat că odrasla lui scrie îşi recunoaşte cu atâta nonşalanţă trăirile, între care cele îmbibate de tristeţe au predominat, de a lungul timpului. Din dezaprobarea lui pare să se desprindă şi opusul motto-ului (ironic, de altfel, dar pe care eu l am tratat întotdeauna cu respect) lui Borchert: "Oamenii sunt buni". Trecut prin mai multe încercări în viaţă el suspectează că "lumea" râde de răul tău, ba chiar bate din palme, uneori.

Am astăzi mai mult din jumătatea vârstei tatălui meu şi, cel puţin din perspectiva personală, nu mă pot declara de acord cu el. Sigur că am trăit pe pielea mea unele "beneficii" pe care le poate avea o aşa zisă gură spartă. Mesaje înţelese greşit, transmise trunchiat sau păreri nu deosebit de onorabile legate de discreţia şi delicateţea mea. M am rafinat şi eu în timp, am înţeles că uşurinţa cu care te expui pe tine nu se poate prelungi şi asupra terţilor care, în anumite situaţii, nu doresc să fie expuşi. Nimic nu m a deranjat mai mult decât situaţiile secrete, în care nevoia de a i proteja pe alţii - intraţi la fel de voluntar ca şi mine într-o poveste- a depăşit posibilitatea de a spune adevărul, măcar când eşti întrebat. Am ocolit cât am putut de mult astfel de întâmplări, convinsă fiind că ce trebuie să rămână ascuns sub covor nu mi va aduce bucurii. Chiar şi în poveşti de o secretomanie extremă mi am căutat confesori care să mă "izbăvească" de lipsa sufocantă de transparenţă.

Este foarte puţin adevărat că nu ştiu să păstrez un secret. Sunt posesoarea câtorva,din care doar unul e al meu şi pe care l apăr foarte palid. Asta pentru că eu cred că un om fără secrete e greu de atacat. Cred că dacă un om se dezbracă în faţa ta şi ţi se arată, cu bune, dar mai ales cu rele, nu mai poţi să l învingi. Iar dacă l arăţi cu degetul şi râzi de el, asta nu spune nimic despre el, ci, mai degrabă, despre tine.
Cu secretele celorlalţi, încerc să fiu atentă, pentru că, dacă le au, e clar că ţin la ele. De obicei, le uit. Dacă secretele lor, însă, mă implică în proporţie de 50% şi pe mine, situaţia se schimbă. E bine de ştiut că pot exista situaţii în care aş putea renunţa la procentele mele, fără să regret.

Iar celor care ar face rău unui om cu viaţa ca o cameră însorită, n am ce să le spun. Pentru mine, ei sunt departe de a exista.

Full weekend

2011-07-09T11:14:00.000+02:00

A fost un sfârşit de săptămână foarte aglomerat în concerte. După cum ştiaţi mai din vreme, în Bucureşti s-au desfăşurat simultan două festivaluri cu headlineri importanţi fie pe piaţă, fie (măcar) în inimile românilor. Pe de o parte, Rock The City în Piaţa Constituţiei, (mutat în ultimul moment de la Romexpo) cu Prodigy, Mike and the Mechanics, ( fără Papa Roach, amânat cu 3 zile înainte) Whitesnake şi Judas Priest. Pe de alta, B’estfest în varianta summer camp, la câţiva kilometri de Bucureşti, la „aer verde”, cu Skunk Anansie, Lamb, Asian Dub Foundation, Mika şi Pendulum. A mai fost şi Jamiroquai sâmbătă la Mamaia, dar cine să mai ajungă şi acolo... Eu am ales Skunk Anansie pentru vineri, Mika pentru sâmbătă, iar duminică gândeam că stau acasă, dar m-a ales pe mine Whitesnake, normal – adică am primit un bilet de favoare în ultimul moment.
Despre B’estfest numai de bine. Organizarea corectă ( aş spune europeană, dacă nu mi-ar fi teamă de penibil) a celor de la Emagic s-a menţinut „chiar” şi în câmp. Intrare civilizată, spaţiu mare, ghizi grijulii, atât în perimetrul festivalului cât şi în parcarea improvizată, multe posibilităţi de petrecere a timpului în afara concertelor, grupuri sanitare mobile îndestulătoare, grijă pentru mediu. Iar la scenă, foarte important, sunet impecabil, fie că a fost vorba de Omul cu Şobolani sau Skunk Anansie. Personal, deşi am ales să-mi petrec seara cu ei, cei de la Skunk Anansie nu mi-au dat fiori. Trebuie însă să le recunosc sunetul excepţional şi energia debordantă a solistei Skin, care a făcut adevărate (şi destul de periculoase, după părerea mea) băi de mulţime, lăsându-se purtată de câteva ori pe braţe de fani. Şi-a cântat hit-urile, fără să omită vreo două single-uri de albumul reunirii din 2010, Wonderlustre, (My Ugly Boy şi You Saved Me) dar lipsindu-ne de Squander, care a făcut carieră la al nostru City Fm. Sâmbătă m-am bucurat straşnic să-l văd pe Mika, după ce m-am încălzit încet-încet la A.D.F şi Lamb- ultimii, cu o schimbare de direcţie cu care nu eram la curent, nu mai ascultasem Lamb de cam multişor... Mika e un muzician foarte controversat, cu stilul lui lollypop gay, dar uite că mie-mi place la nebunie. Şi-a decorat scena cu un paravan de flori colorate, şi-a adus pe scenă nişte zâne vesele şi foarte fuchsia şi a impregnat atmosfera – destul de rece din perspectiva lui Celsius- cu o veselie spumoasă şi multicoloră. Sunetul a fost foarte bun, iar vocea neobişnuită a lui Mika a electrizat, de la început până la sfârşit. E un artist care, pentru felul în care cântă, pentru piesele care i-au fost compuse (mănuşă!) şi atmosfera veselă pe care o face, merită toată atenţia.
(va urma)
articol publicat în revista Explore

adevărul e

2011-07-04T23:45:00.003+02:00

că mă zbat să renunţ la tine nu pentru că sunt sensibilă la porunca tuturor felurilor de convenţii sociale, ci pentru că nu suport să ştiu că mă priveşti cu teamă şi neîncredere. în momentul de faţă, toate sentimentele mele devin lipsite de sens.

b or b

2011-07-04T23:41:00.005+02:00

blestemata memorie feminină e aia care ne face să ne supărăm şi să suferim pentru că el nu ţine minte data în care ne-am cunoscut sau cea în care-ntâi ne-am sărutat, ba nici chiar că trebuie să ia pâine sau lapte azi.
aceeaşi, binecuvântată, ne ajută să facem bucurii celor din jur. lui, ciocolata preferată, mamei, instrumentul de scos sâmburii din cireşe, vecinei, mult dorita carte de bucate, copilului, o nouă trusă de acuarele.

I can't sleep without his love

2011-06-29T23:42:00.001+02:00

dar ce să fac, aştept să mi treacă:)

o mămică fără praf de copt

2011-06-19T20:01:00.003+02:00

azi am vrut să fac nişte clătite- mă mai ia duhul gătitului din când în când - şi, pe lângă că nu ştiam ce se pune în aluat, când am aflat, am remarcat că n am lămâie, nici zahăr vanilat, nici praf de copt.
instantaneu, m au apucat grijile. oare o să mă învăţ să am mâncare în casă? oare o să am răbdare? oare o să mă descurc?
mă zbat între sute de noi informaţii, costumaşe, mese de înfăşat, pamperşi şi linguriţe pe care pui un pic de lămâie când sughiţă. lucruri care până acum nu mă interesau, drept pentru care, nu le ştiam. acum, o dată la trei minute, mă întreb " ce mă fac?"

l.e: cică nu s ar pune praf de copt în clătite:) corina, m ai expus unui scandal public:))

Baloane de săpun

2011-06-12T16:50:00.002+02:00

de când mă ştiu cu puterea de a gândi răspicat "asta mi place, asta nu", mi au plăcut 3 lucruri: baloanele de săpun, zmeiele şi curcubeiele (nu mi dau seama dacă ăsta e pluralul exact). habar n am de ce au toate legătură cu cerul, cu zborul, dar ştiu că şi eu mă simt foarte bine în aer - atât la propriu, cât şi la figurat.

La curcubeie m am uitat îndelung de câte ori a apărut vreunul. nu mă pot niciodată supăra pe ploile de vară, dimpotrivă, le aştept cu nerăbdare, poate poate va apărea un curcubeu. când mă mai sună câte un prieten şi, după ce se vaită că a plouat de a rupt, menţionează în treacăt că a ieşit apoi un curcubeu, pornesc fuga spre cartierul lui ( nu dacă e Mănăşturul din Cluj, though).

Zmeu n am avut, din câte ţin minte. Poate au avut freţii mei, în orice caz nu mai ştiu să fi înălţat vreunul. E unul din plăcutele motive pentru care aştept apariţia celui mic cu încântare. E una din jucăriile pe care am de gând să i le propun.

De baloanele de săpun mă leagă însă o adevărată, caldă, reală şi foarte palpabilă poveste de dragoste. De când mă ştiu îmi place să le văd şi să le fac. Smintita din mine e gata să smulgă din mâna unui copil- pe care nu l cred mai îndreptăţit să le facă!- recipientul fermecat, care ascunde bagheta magică, aceea cu două cerculeţe prin care ies, la suflat, baloane mai mici sau mai mari, colorate, perfecte, fragile şi diafane rotunjimi care se înalţă spre nori. În baie, când sunt eu mai distrată, încerc să fac baloane printre degete. Iar de câte ori am pus mâna pe "substanţa" bună, am făcut pe stradă baloane până m am săturat.
Cea mai frumoasă amintire a altruismului meu legat de baloane, e de când eram mai tânără. Veneam spre casă pe bd Dacia şi făceam baloane. La un moment dat a oprit lângă mine un autobuz de pe traseul 133. Şoferul a deschis uşa şi m a întrebat disperat de unde am cumpărat baloanele de săpun, că vrea şi el să i ia copilului. I am explicat, dar i am şi aruncat tubul cu capacul strâns. M am simţit apoi bine şi tristă.
Următoarea e dintr o dimineaţă de la Paris. Mă plimbam pe o străduţă, când am văzut că din fanta unei porţi grele ieşeau baloane de săpun care aglomerau strada. Cred că am stat vreo 10 minute să mă uit, iar când am plecat, exact precum copiii mici, mă tot întorceam, lungindu mi gâtul după baloane.
Zilele trecute am fost la o fetiţă de 3 ani, care avea un tub fermecat. Din păcate substanţa nu era cea originală şi, spre dezamăgirea mea, n am reuşit să scot mai mult de 2 balonaşe care au avut o viaţă tare scurtă.
Aşa că ieri, când am găsit baloane de săpun la un magazin cu " de toate" nemţesc, entuziasmul a fost uriaş. Îmi pare rău că n am cumpărat decât un tub. Totuşi, nu părea cea mai vândută marfă, o să trec eu să mi mai iau unul. Măcar unul.
Ieri toată ziua am făcut baloane în casă, iar Kiri a lătrat încercând să le prindă.
Azi am plecat la mama cu maşina şi, pe drum, la fiecare stop, am scos baloane prin geamul deschis de la portiera mea. La un moment dat am încercat şi şmecheria cu bagheta ţinută pe geam în timpul mersului. Nu ţine. Dacă nu pui un pic de suflet, cu care să le umpli, se sparg imediat.

I feel good

2011-06-12T09:17:00.001+02:00

atât:)

Cine n-are bătrâni?

2011-06-03T09:29:00.000+02:00

O dispută interesantă a încins, zilele acestea, spiritele organizatorilor de concerte din ţara noastră. Să vă spun de ce: Emagic a revenit, după un an de absenţă, cu festivalul B’Est Fest, anunţându-l pentru începutul lunii iulie, undeva la iarbă verde, lângă Bucureşti. La mică distanţă, firma lui Marcel Avram anunţă pentru 3 iulie concert Whitesnake şi Judas Priest, în Bucureşti la Romexpo. Reprezentanţii Emagic se revoltă, în virtutea deontologiei profesionale – o chestie, de altfel, nescrisă- care cere ca organizatorii să nu „suprapună” date în care se desfăşoară concerte de acelaşi gen, pentru a nu-şi fărâmiţa publicul. Marcel Avram se apără spunând că festivalul a lipsit de pe piaţă un an şi că, la numele anunţate, ( până acum reţin Pendulum , Mika şi Skunk Anansie) cu greu ar putea reprezenta un conflict de public suprapunerea de date. Reprezentanta Emagic revine şi spune că B’Est Fest e deja trecut în agenda marilor festivaluri internaţionale, adăugând că „Ni s-a spus de-a lungul anilor să nu mai aducem dinozauri, să nu mai aducem expiraţi, am avut astfel de comentarii şi la Santana, şi la Judas Priest. Am înţeles mesajul, iar acest festival se adresează unui public tânăr, cu o vârstă cuprinsă între 18- 35 de ani”.
Acest conflict deschide mai multe direcţii de discuţie. O dată, într-adevăr era frumos dacă firma lui Avram nu suprapunea data concertului Whitesnake/Priest. Pe lângă faptul că ştim cu toţii cât de încărcate sunt agendele artiştilor străini vara (ziua şi concertul aproape) sunt aproape convinsă că a existat intenţia de a „mătrăşi” B’Est Fest. Care, anul acesta, are un cadru de desfăşurare incomod (în afara Bucureştiului, cu transport pus la dispoziţie, dar probabil cu inevitabilele nereguli româneşti, care nici măcar nu ţin de organizatori, dar pot enerva o parte din public). Pe de altă parte, line-up-ul festivalului e considerat cam slăbuţ, aţi ghicit, exact de către cei care iubesc dinozaurii şi au şi putere să-şi cumpere bilet ca să-i vadă. Şi care se încadrează perfect în paranteza de vârstă numită de reprezentanta Emagic, Laura Coroianu. În măsura în care, din cele două posturi de radio rock existente în Bucureşti, unul face carieră cu clasic ( aţi auzit, da? CLASIC) rock, iar celălalt are cam 40% din playlist ocupat tot cu „dinozauri”,e destul de clar că aceştia sunt ceruţi în România şi că, deci, consumatorii de piese de muzeu nu trebuia jigniţi.
(va urma)
Ana M. Călin

Cine n-are bătrâni?
(continuare din numărul trecut)

De altfel, după ce reprezentanta Emagic şi-a jignit proprii invitaţi la festival, ( termenul de dinozauri a făcut referire, conform explicaţiilor, la Santana, Motorhead şi Alice Cooper) firma sa face un concert generos cu una din cele mai respectate, dar şi dezumflate formaţii pop ale anilor 80: Roxette! Un concert destul de bine primit, de altfel, şi care face parte cel puţin dintr-un turneu european al celor doi.
Ce să înţeleg din asta? Cel mai probabil că teşchereaua se umple exact datorită acestor „dinozauri” de sorginte pop sau rock. Sau că – aşa cum procedează multe agenţii de impresariat importante din lume – spre a căpăta un artist pe val în momentul acesta, ( Amy Winehouse, de pildă, deşi zău dacă înţeleg pentru ce se face atâta caz de ea) promoterul local trebuie să cumpere la pachet şi un artist care se vinde mai puţin, (DOAR să zicem, Roxette) pe principiul cunoscut de toată lumea „cine nu mănâncă bătăturică, nu capătă ochişor”. Motiv mai puţin probabil, mi se pare mie, de vreme ce organizatorul a ales pentru Roxette o arenă cu o capacitate de 15-20.000 de spectatori, şi nu vreun club ceva mai măricel, ca să controleze cât de cât „pagubele”. Concluzia rămâne cea de mai sus.
O altă direcţie, şi nu e lipsită de importanţă, este capacitatea acestor artişti mari de a lupta cu download-ul ilegal. De ani buni de zile se poate observa la nivel mondial revirimentul extraordinar al unor trupe ieşite din activitate sau despărţite de mai bine de 15 ani. Nu-mi spuneţi că Robert Plant şi Jimmy Page, Sting şi colegii de la Police sau chiar – deşi doar de câteva ori – David Gilmour şi Roger Waters ardeau de nerăbdare să se revadă şi să împartă scena, după ce s-au înjurat pe la colţuri mai bine de un deceniu. Nici că pe AC/DC sau Aerosmith i-a apucat dorul de public după ani buni de lipsă de activitate. Pur şi simplu nu cred. Cred că reprezentanţii marilor case de discuri s-au întâlnit şi s-au gândit cum ar putea să limiteze pagubele produse de download-ul fără bani. Cine scoate oamenii din casă? Mika, Pendulum şi Flagging Molly? Mai puţin. Police, Aerosmith, AC/DC? O, da! S-au născocit albume noi, de multe ori tare slăbuţe sau pur şi simplu câte un single sau o reeditare box best of. S-au dat banii, s-au îmbarcat băieţii pe aceeaşi arcă şi hai, la joacă. Din casă au ieşit cu milioanele de oameni, care au plătit bilete scumpe în amintirea tinereţii lor. Problem partially solved. Întrebarea e ce ne facem, când n-o să mai avem bătrânii rock’n’roll. De unde cumpărăm alţii? Nu de alta, dar nu prea cred ca Mika, Adele, Hillary Duff sau Amy Winehouse să îmbătrânească. Cel puţin, nu pe scenă.
Ana M. Călin
Articole publicate în revista Explore

19w3d

2011-05-27T09:21:00.002+02:00

2 mâini, 2 picioare,
5 degete la o mână,
un năsuc, o pxxx mare*,
pân-acuma, treaba i bună.
(n am găsit altă rimă)

mirări

2011-05-22T10:18:00.002+02:00

deşi nu sunt deloc atinsă de "poezia" perioadei de 9 luni (zece) din care 4 1/2 s au scurs deja, nu mi pot reţine nişte mirări. Întâi de toate am devenit iubitoare de îngheţată. În al doilea rând, am mare "poftă" de flori în vază. Eu, care mâncam îngheţată de două ori pe ani, iar flori tăiate n am mai cumpărat de ani de zile...

latest news

2011-05-16T12:45:00.001+02:00

am fost plecata si am vazut o barza la 10 metri si lacramioare la o lungime de brat, de cules. le am lasat acolo, impreuna cu inima mea. Da, si l am simtit pe 10 mai

simptome

2011-04-21T13:21:00.003+02:00

vorbesc cu prietenii. ma plimb cat pot de mult in soare. imi alint catelul. gatesc, dorm. am inceput sa dorm mai cu folos, de vreo doua zile. dupa 8 ore de somn ma simt odihnita, vreo 6... uneori ma simt scaldata in afectiune si liniste, alteori ma gasesc singura, dar zambitoare. vorbesc mult cu prietenii, dar nu am chef de scris. scuzele mele:)

6.04

2011-04-06T12:09:00.002+02:00

cel mai probabil, eu o sa am un baietel:)

În 4.04....

2011-04-06T07:04:00.000+02:00

s-a născut Lia

duminică

2011-04-03T08:36:00.002+02:00

e duminică dimineaţă, poate prea dimineaţă ca să fugă norii de pe cer. Sunt deja la cafea, pentru că aseară pe la 10 m a podidit somnul. E o dimineaţă liniştită, poate una din puţinele, în lungul şir de surprize, bucurii, amăreli şi încercări pe care le am avut rezervate în ultimele două luni.
Îmi vine să termin cafeaua şi să mă cuibăresc înapoi în pat până mai creşte temperatura cu un grad sau două.

this is my scenario

2011-03-16T05:22:00.002+02:00

mi a plăcut felul în care
Zu atrage atenţia asupra unui copil care creşte într un serial tv. Şi mi a plăcut şi comentariul meu la asta!

Fetiţa aceea va creşte şi va deveni acea Naomi Campbell (ca să menţin atuul pe culoare) pe care o vedem toate photoshopată prin reviste şi din cauza cărei ne vine să plângem că suntem obeze. Ea ne face să luăm acele pastile de slăbit, care ne pot omorî.

mustrări

2011-03-06T12:00:00.000+02:00

de fiecare dată când mă iau de tine mă simt ca un câine.

Byron – Perfect

2011-03-01T06:32:00.002+02:00

Cred că numai un anumit tip de sentiment poate îndemna un artist să facă un album cover. Byron a preferat să-şi justifice acest al treilea album şi în glumă, dar şi în serios. A promis un album în română (limbă din ce în ce mai ocolită de artiştii români din noile generaţii) şi a vrut să aducă un omagiu. Eu cred, însă, că mai e vorba de ceva. Cred că atunci când o trupă se sudează suficient, când stilul propriu şi aroma originală s-au instalat , când sensibilitatea depăşeşte forma în care artistul s-a obişnuit să-şi transmită sentimentele, apare nevoia de cover. Un album de acest fel nu prea poate fi protagonistul unor vânzări record şi, de obicei, e mai presus de orice comentarii critice, pentru că „ asta a vrut să spună autorul” şi n-ai ce face .( Altfel ar însemna că am putea ajunge să ne atacăm unii pe alţii pentru fiecare piesă ascultată sau carte citită de fiecare în alt fel). În cazul unui astfel de album, poţi doar să rămâi cu un gust bun sau amar.
Gustul meu legat de Byron şi Perfect este bun. Nu neapărat perfect, deşi apreciez marketing-ul inteligent al alegerii titlului ( parcă şi văd titlurile notelor de informaţie muzicală de pe net: “ Byron a scos un album perfect”). Piesa celor de la Timpuri Noi, aleasă ca prim single este, totuşi, cea mai reuşită şi ilustrează „perfect” toate criteriile enunţate mai sus – de ajuns să spun că am auzit-o o dată la radio şi am ştiut că e a lui Byron.
Albumul mai conţine încă 15 piese , transpuse de viziunea trupei Byron. Între ele, sunt două cântece originale ( de fapt, două texte originale pe aceleaşi armonii) şi uimitoare de Nae Caranfil şi două surprize de la două voci foarte mari ale scenei româneşti, – vă las să le descoperiţi singuri- a căror participare pe albumul Byron mi se pare mie un fel de certificat de calitate al acestui material.
Mi-au părut cuceritoare variantele propuse de Byron la „Ploaie în luna lui Marte”,„Mica ţiganiadă”, „Mă simt minunat”şi „Mierea”. Nu-mi convin „Exerciţiu” a lui Valeriu Sterian şi nici „Dacă vrei” de la Celelalte Cuvinte, dar asta probabil fiindcă aceste două nume nu admit variante în sufletul meu.
Albumul are şi o premieră, în opinia mea subiectivă, dar nu zgomotoasă. Byron a reuşit să „acopere” o piesă mai frumos decât e însuşi originalul. Dac-aş fi de la Luna Amară, aş cânta „Chihlimbar” ca Byron.
(articol apărut în revista Explore)

...

2011-02-27T13:45:00.002+02:00

m am săturat de crize de nervi şi convenienţe, de a fi simpatic şi abil şi răbdător şi blând şi bun şi corect şi ducle şi calm. m am săturat de a fi cel care trage, cel care scânceşte, cel care aşteaptă. m am săturat de meschinăria cantităţii, de ocupaţia gândurilor, de valul întrebărilor, de împărăţia nelămuririlor, de nesiguranţa trăirilor. până şi de mine m am cam săturat uneori.

what I wish for

2011-02-16T22:21:00.001+02:00

un BOX Pink Floyd, să asculte discurile ştiu eu cine. Cartea lui Steven Tyler, s o citesc eu.

ieri a fost 7

2011-02-08T21:12:00.002+02:00

azi e 8.
şi mâine e 9 februarie.

situations

2011-02-05T17:31:00.004+02:00

mă amuză grozav - şi mă indispune, într o măsură mult mai mică, dar totuşi - faptul că exită astăzi un cerc în care nu exist. e plin de oameni care mă cunosc, unii îmi sunt chiar prieteni şi totuşi, într un anumit cerc din viaţa asta simpatică, ei îmi neagă existenţa mai uşor sau mai greu, mai cu graţie sau cu poticneli... dar totuşi mă şterg. O fi greu să ştergi cu radiera nevoii de a proteja o persoană? O fi greu să te supui măsurii tacite de a extermina existenţa cuiva?
Mă gândesc, tot amuzată, dar şi cu o oarecare ciudă, că unul chiar capătă totul, iar celălalt, iată, nici măcar nu există de fapt. I am vanished. Mă duc să mă bag într un cerc în care mi simt respiraţia. Ta-ta

depeches

2011-02-01T09:47:00.002+02:00

coverdale (cel de alături, dar vă atrag atenţia că poza e din 2006!) vine în concert cu (o mereu întotdeauna altfel formulă de) whitesnake la bucureşti, în 3 iulie anul acesta.

trupa noastra

2011-01-31T12:56:00.001+02:00

incep sa fiu fericita in trupa noastra. un basist echilibrat, un chitarist talentat si o solista, mama, ce solista.
daca si tobosarul din mine ar fi mai evoluat, ce bine ar fi:)

astept sugestii de nume.

amuzant

2011-01-27T22:18:00.001+02:00

eu mai am 3 lei în buzunar, dar mi am făcut supă cremă de linte şi orez cu carne de scoică. ce am avut prin congelator şi dulapuri. life is nice. funny nice.

week 3

2011-01-22T20:34:00.002+02:00

am primit o pictură. m am simţit iubită. am făcut mâncare bună. am fost jignită. am dormit bine. am zis c am primit o pictură??? e splendidă. am citit o carte pe nerăsuflate. de fapt, am recitit o carte, pe nerăsuflate. am aflat că n unele domenii sunt aproape ignorantă. "tu. care citeşti atâta". şi a nins de ajuns cât să mă facă fericită. atât.

me, yeah, me:)

2011-01-19T23:11:00.002+02:00

în primu' rând sper sincer ca blogu' să nu se transforme într un loc de gătit.limitele fiind trasate şi rezervele formulate, băi, am gătit ceva care mie mi se pare foarteeeee buuuun!

bineînţeles că e o aiureală care a ieşit absolut întâmplător. mi a făcut acum câteva zile cu ochiu' din raftul de la megaimage (vă zic şi vouă, deşi nu voiam, dar oricum o să vă zic toată reţeta, aşa că măcar să fie fasolea bună) o fasole păstăi verde, brandul lor ăla, 365. arăta foarte bine şi brusc mi s a făcut poftă de fasole. iniţial de fasole cu usturoi şi maioneză.
da' zilele astea mi a fost cam rău şi mi s a dus pofta de maioneze.
aşa că n seara asta, m a apucat hărnicia oricum la capitolul curăţenie,(după juma de zi tembelă a fost fain că a venit juma de zi mai bună) aşa că am continuat cu ceva de mâncare.

am ras un morocv, am tocat o ceapă şi un ardei capia, că de ăla aveam, şi le am pus la călit. în timpul ăsta m am apucat să desfac borcanele cu fasole. unul a vrut, unul era să nu vrea nici cu poliţia - glumesc, evident că n am sunat poliţia. în cele din urmă, după două telefoane date la mama ( bagă i un cuţit pe unde e prins capacul, pune l în apă fiartă şi pormă desfă l) şi un tras cu urechea la 3 uşi de vecini cu bărbaţi vecini (părea că dorm toţi) am reuşit să l desfac. mi a trecut, da, prin cap, şi să l sparg, probabil că mâncarea ar fi ieşit la fel de bună, dar eu nu mai eram aici.
Bon. Dar spaima, dragă, spaima că n o să mi ajungă ingredientul fasole, a rămas înfiptă. aşa că m am gândit brusc să adaug nişte orez.
acum eu habar n am dacă cineva a făcut fasole cu orez, presupun că da, dar eu o trec la capitolul descoperiri personale. am călit uşor şi orezul, apoi am pus şi fasolea - care era deja fiartă, s a rupt, arată mâncarea cam ca un ghiveci sau o paella, dar aia e, poate fi făţuită la servire, I think - şi apoi am adăugat ce mai aveam şi ce mi place mie mult. Usturoi, boia dulce, boia iute, piper, CURRY. Fără jenă.
La final i am pus şi mărar, înfrăţind astfel diverse zone geografice culinare pe care nu le enumăr acum pe motiv că nu sunt prea sigură care sunt.

O tuşă finală, absolut neaşteptată, a fost dată, după ce am luat combinaţia de pe foc, de câteva feliuţe foarte subţiri de caşcaval luat de la sibieni. ăla s a înmuiat şi a legat toată combinaţia.

habar n am câte calorii o avea şi cât e de grea - în faza 1 n am călit nimic prea tare sua în prea mult ulei, că v am zis că mi s greţoasă de la o vreme- dar mâncarea a ieşit ATÂT e bună, încât sper sincer să mai rămână ceva de postat şi pe net. poză, adică.

ştiţi

2011-01-11T11:27:00.002+02:00

cum e la mine acasă când nu e curent? Linişte. Totală. Nu funcţionează device urile de muzică sau film, nu bâzâie frigiderul, maşina de spălat sau liftul vecin. Nici măcar zogomot de bolboroci de apă fiartă nu se aude. Iar eu nu beau apă minerală şi nu am ceasuri cu tic tac.

omg

2011-01-09T11:14:00.001+02:00

Am citit adineauri ce a gătit Demiurgian la prânzu' pentru soacra (mă rog) şi m am speriat atât de tare încât m am ascuns sub pat. După 5 minute de cugetat la întuneric, mi am dat seama că eu nu mănânc carne, aşa că mai răruţă posibilitatea să gătesc ce a făcut ea acolo. Am ieşit de sub pat, aşadar. Plină de praf. Bună dimineaţa, duminică!

fain

2011-01-08T16:58:00.004+02:00

mi se pare excepţional să iasă ceva din mâinile tale. eu nu am experienţă în gătit şi cu atât mai puţin în făcut dulciuri, aşa că pentru mine e o adevărată minunăţie. am făcut un tort de mere, care e dulcele meu nefestiv preferat. arată aşa şi nu l am gustat, că mi e frică să nu l stric:)) (faza 1 şi faza 2)

happy happy me.

război

2011-01-05T18:07:00.007+02:00

am declarat război ferm şi deschis oricărui fel de regim de slăbire. nu mai pot. viaţa mea e terorizată de kilogramele în plus încă din adolescenţă, când nu le aveam şi când în urma unei remarce (îh, ce urât sună corect) nesăbuite a profesoarei de engleză,(pe care o adoram, mi se părea o mostră de stil şi aristocraţie - ei, bine, doamnă, puştoaicele sunt puştoaice, aşa că acum pot să discern că eraţi uscată ca o scoabă şi rea ca o scobitoare înfiptă în gingie) m am crezut iremediabil grasă şi de atunci nu mi a mai trecut. Aveam înălţimea de azi, 166 cm şi 56 de kg.
De atunci am tot fost înspăimântată de kilograme. nefiind o fire sportivă, m am tot apucat, la fel ca alte miliarde de femei din lumea asta, de regimuri. M a păzit mintea de înfometare şi de pastile. La ultimele m am gândit ca la un joc Caritas, cum să slăbeşti înghiţind un pliculeţ?! La prima n am rezistat din motive fizice, deoarece eu dacă mănânc trei mere într o zi, leşin în a doua.

Ei bine, mă uit în urmă, la poze. Am fost şi grasă tare, am fost şi aproape slabă, am avut mereu o poziţie proastă, am stat strâmbă şi cu umerii aduşi în faţă şi, nefiind pasionată nici de haine, m am îmbrăcat cu ce a dat Dumnezeu, de obicei pantaloni şi ceva de la tricou până la jachetă, în sus. La ora actuală port un 40-42la tricouri şi cămăşi la hainele astfel etichetate şi un XXL la hainele astfel etichetate, ceea ce, fie vorba între noi, mi se pare un abuz. Dosul îl am mai mare, probabil de vreun 48-50, dar beleaua e că nu găsesc pantaloni cu talie care să mi încapă aripioarele şi de aia arăt mereu ca un cilindru butucănos la picioare. În România nu se fabrică haine pentru femei cu constituţia orientată naturalmente spre a face copii, sfânta constituţie amforă, cu ţâţe mici şi fundul mare. Nu. Aici se fac ţoale pentru femei care sunt de sus până jos drepte şi, implacabil, foarte slabe. În România eu, femeia de 30+ nu găseşte un jeans măsaura ei peste tot, aşa că e silită să apeleze la odioşii stretch sau să poarte prostii cu talie joasă, în care să i îngheţe toate cele (aşa sunt din adolescenţă. mi a fost mereu cumplită senzaţia de frig şi mereu m am adăpostit sub căciuli, fulare, mănuşi, ştrampi, pulovere şi pantaloni cu talie înaltă, din nefericire eu am şi talia foarte sus...auzi, din nefericire!!!). M am enervat, unde rămăsesem?

Aşa, deci. Nu mai sunt dispusă să mă chinui ca să slăbesc. Nu mănân carne, nu mănânc pâine decât sporadic şi prăjită, nu mănânc aproape niciodată fasole, mazăre, cartofi, (şi mor după cartofii prăjiţi) nu exagerez cu dulciurile şi totuşi, sunt plinuţă - dacă se mai spune în preajma mea cuvântul gras, şi fac o criză de nervi . Ei bine, da, beau alcool şi deseori mănânc cam târziu. Singura treabă foarte calorică pe care o bag în mine e humusul. Toate astea nu mi se par aşa grave şi gata, stop, nu mai pot.

O să mă străduiesc să nu depăşesc ora 18.00 cu cina. N o să mai beau decât o dată pe săptămână, oricum moderat, probabil într o zi de weekend, iar a doua zi o să fiu mai atentă şi mai zgârcită cu ce mănânc. O să încerc să fac cât de multă mişcare pot, la tobe, pe scări, pe stepper, pe izopren, iar când se va face din nou cald îmi iau picioarele la spinare şi o să alerg (din nou, da!). Îmi place grozav să folosesc bicicleta, dar am casa prea mică şi pur şi simplu nu am unde s o ţin, iar de pe cea mică şi pliabilă am căzut atât de rău, încât pur şi simplu mi e frică de ea. Aşa că no bike for the moment.
Am o perioadă excelentă, în care mă simt sănătoasă, plăcută - poate nu pot spune iubită - şi aşa cum sunt, cu fundul mare şi celulită, aşa că refuz să mă mai las amărâtă de nişte nici măcar prea multe kilograme în plus fără de care, cine ştie, nici n aş mai fi chiar EU.
S a înţeles, DA?

(asta nu e jurnal, this is pure rage)

azi

2011-01-04T21:31:00.003+02:00

am făcut şi mi s a întâmplat o treabă aşa interesantă şi bulversantă încît m am decis să deschid un jurnal. din păcate, pereţii blogului au ochi, (de tată şi alţi comentatori curioşi şi foarte dispuşi să se repeadă a juca în picioare viaţa mea) aşa că nu va fi aici. nu daţi căutări, că nu va fi nici pe net.

:(

2011-01-02T19:22:00.001+02:00

Rudolph,Dasher, Dancer, Donner, Vixen, Comet, Cupid, Prancer, Blitzen...all gone til next year...

2010

2010-12-31T10:19:00.003+02:00

eu nu mă pricep să spun neapărat dacă un an a fost bun sau rău. cred că anii sunt cum sunt, dar nu trebuie să uităm că trecem peste ei.în rest, mi a zis mie tata, viaţa e plină de suişuri şi coborâşuri. aşa că nu trebuie să uităm de pământul de sub picioare, dar nici să disperăm straşnic. graţie, mai multă graţie.

aş zice că mie mi s a părut relativ ok anul ăsta. l am început la viscri, cu prietenii. mi am aniversat fratele cel mic, apoi mi am scos femeile la plimbare, de 8 martie. mi am aniversat fratele mai mare, plimbându ne îndelung pe străzile oraşului în care am copilărit. ne am îngrijorat puţin pentru papa, de fapt unii mai mult, alţii mai puţin, eu am avut tot timpul un beculeţ care clipea -aş spune vesel- parcă vrând să mi atragă atenţia că nu e ceva grav. am rămas cu jumătate din câştiguri. apoi m a ameţit de cap cineva cu 10 ani mai mic, o experienţă sucrtă şi mirată, care s a terminat mai puţin prost decât se putea. minunea anului a fost clipirea veneţiană, una din cele mai fericite întâmplări ale mele. acolo m am bucurat cât pentru tot anul. apoi m am întors, am plecat la capătul lumii, unde am văzut stelele şi am cunoscut liniştea şi o mare bucurie. de atunci, parcă nimic n a mai contat atât de mult, nimic nu mi a mai apăsat prea tare sufletul, aproape nimic nu m a întristat rău. anul a dansat mai departe printre apele şi pădurile din mintea mea, lovindu se de trunchiuri sau înotând vesel mai departe, lăsându se tras de curentul liniştit. m am bucurat de drumuri, de prietenii noi, m am bucurat de ziua mea de naştere, m am bucurat de Sărbători, am suferit un pic în ultimele zile, atinsă de vorbe rele. Diseară mă pregătesc să mă văd cu Noul An, nu ştiu dacă în solitudine sau în mulţime, încă nu m am hotărât.

Pentru 2011 vreau, foarte plat, sănătate pentru mine şi ai mei, mai ales bunica. îmi doresc ca toate cele din jurul meu să continue cel puţin aşa cum sunt acum. vreau o vacanţă la sulina şi la sfîntu gheorghe. vreau să bat la tobe mai bine decât acum, la final de 2010. vreau să am mai multă răbdare şi, dacă se poate, mai multe bucurii. mai încerc o dată să le fac pe toate şi să le am pe toate.
Iac aşa:)

o zi mai bună

2010-12-30T16:35:00.002+02:00

ieri n a fost o zi tocmai reuşită pentru colegul şi amicul Şerban. Dar astăzi e o nouă zi, care a dat drumul la speranţă şi o nouă etapă. Şerban a făcut o boroboaţă, iar acum trage, ajutat din toate părţile, să şi revină. Eu una mă bucur că există întrebarea glumeaţă " ai văzut tu drac mort?" şi promit să nu mă mai iau de el că numai gura lui s aude.

mia una

2010-12-29T17:17:00.003+02:00

şi cu asta mă opresc, nu, nu cu scrisul,(deşi ar fi interesant, am ajuns la 1001 postări, ca n şeherezada, "decât" că mie mi a luat mai mult) ci cu numitul postărilor în felul acesta. ieri trebuie să recunosc că mi s a părut fascinant că am atins mia de postări, dar şi mai mult, că am atins o într o zi proastă, ca să nu zic foarte proastă.

prin comparaţie, ziua de azi străluceşte de fericire, e limpede şi albă ca o lumânare de botez încă neaprinsă, veselă şi vorbăreaţă ca o vrabie vara şi mă opresc cu comparaţiile astea slabe, azi nu s în mână, clar.

Mi ar plăcea acum să povestesc cât de frumos a fost Crăciunul pentru mine şi ce mi a adus Moşul, care a umplut sacul, dar parcă i mai bine să laşi treaba asta blogurilor de maximum 14 years old, nu de alta, dar aş părea cam tembelă şi oricum mi am făcut plinul de tembelism, în zilele astea i am întrebat pe toţi dacă s au întâlnit cu Moşul, că am auzit eu că e prin zona cutare şi ţara cutare şi tu l ai văzuuuut?

M am gândit - exact acum! - să adaug o notă de originalitate ceva de speriate blogului şi să mi postez, în fiecare zi, cumpărăturile. Lista de cumpărături, mai exact, asta în afară de ziua aia - care nu ştiu când e, dar o să aflu de pe net - ziua mondială în care nu cumpărăm nimic. Ţin minte că anul trecut chiar mi am cumpărat ţigări cu o zi mai devreme, ca să o celebrez!

I adevărat, ultimele mele luni, sărăcite de bani, au conţinut multe zile în care n am cumpărat nimic, iar zilele astea o să continue cel puţin un an, dar asta e, bine. fie.

Azi n am cumpărat decât ţigări, aşa că mâine, oho, dau iama în vârtejul cumpărăturilor de sfârşit de an:)
Adică am nevoie de nişte roşii şi de o veioză...

mia

2010-12-28T22:35:00.005+02:00

a mia mea postare mă găseşte la finalul unei zile mai puţin bune. toată ziua am avut o stare cam proastă, pe care am pus o pe seama mahmurelii post ştefan. e posibil ca îndelungata, deşi decenta întâlnire cu alcoolul şi ţigările de aseară să fi adaugat o tuşă în plus de neumulţumire zilei mele de azi.
totuşi, starea mea proastă s a accentuat până la a fi rea şi tăioasă, lucruri care n au rămas fără urmări. am fost acroşată, lovită cu vorbe şi stări reciproce de supărare, pe care le am provocat unei alte persoane, căreia îi admir competenţa, inteligenţa şi spiritul. nu ştiu cât de tare am lovit eu înainte, de am fost pleznită aşa.
mi s au reproşat ipocrizii, gesturi de negativism, reacţii nervoase, bârfe şi comentarii pe alături, o atitudine generală imposibilă, care i face pe cei din jurul meu să se simtă rău.
la o oră după avalanşă încă zăceam la metrou şi mi era cu neputinţă să mă opresc din scâncit sau să mi dau seama ce făceam acolo şi încotro să mă îndrept. a fost ca şi cum nu m aş fi putut recunoaşte, a fost prima oară când m am simţit umblând de colo colo fără sens, un om lipsit de identitate şi direcţie.
bucurii mari şi răsturnări greu de imaginat de situaţie mi s au întâmplat în acest an. m am pierdut în păreri şi iluzii, m am recuperat, am sărăcit, m am afundt în datorii, am petrecut zile minunate şi am ajuns aproape să înţeleg cum miroase în jurul tău când te simţi iubit, dorit, apreciat. nu m am putut deznăra de suspiciuni, am fost în centrul unor bârfe care mi au tăiat respiraţia şi mi au adus într o clipită lacrimi în ochi, am trăit încercând să combin o fericire liniştită şi limitată cu împăcarea lucrurilor care sunt aşa cum probabil trebuie să fie. am încercat să nu mă cramponez, mi a părut rău ori de câte ori am pleznit pe cel care merita mai puţin o vorbă rea, am reuşit să mi dau seama că numai nesiguranţa, suspiciunile şi proasta mea stare personală au făcut o să răsară pe buzele mele şi să lovească aiurea.
am fost fericită cu micile mele aventuri de călătorie, am câştigat o prietenie nouă şi preţioasă, am fost citită mult şi înţeleasă prost, am fost jignită, am fost lădaută, iar cei care cred în mine încă nu m au părăsit.
am în continuare zile întregi în care mă întreb dacă sunt un om suficient de bun pentru bucuriile pe care le primesc, în care mă întreb ce aş putea face mai mult ca să devin un om mai bun.
am scurte străfulgerări de înţelepciune în care îmi spun că pur şi simplu nu mai trebuie să mă străduiesc atât, că ar fi bine să iau lucrurile mai uşor şi figurile geometrice ar trebui să capete contururi mai moi. îmi dau seama că mi ar folosi mult dacă aş înceta să judec totul după echerele mele, dar mă întreb cu spaimă unde m aş situa dacă aş accepta totul aşa cum vine, fără nici o opinie, fără implicare, fără să mă opun şi fără să lupt cu tot ce mi se pare mie că e strâmb în jur şi la mine.
îmi place să cred că mai am timp să le cer scuze tuturor celor pe care i am supărat, brutalizat sua ofuscat cu vorbele mele prea tăioase, să le spun că ele nu vin din răutate ci dintr o profundă neînţelegere a situaţiilor nedrepte, a muncii fără sens, a eforturilor galopante fără rezultat, a tăbliilor pe care nu scrie niciodată numele tău când faci bine, dar se lăfăie când greşeşti.
N am reuşit nici anul acesta să mă depăşesc decât, poate, într un singur sens. Nu mi ar fi reuşit de una singură, căci n aş fi avut cui să mă abandonez. Pentru asta mulţumesc în primul rînd unui om, apoi tuturor celorlalţi care mi au făcut bine sau nu.
Aşteptăm veşti de la 2011.

dragostele mele toate...

2010-12-26T22:18:00.004+02:00

da,păi am reuşit să termin şi curăţenia, am împodobit şi cei doi brăduţi, unul joi seara, ca să mă premiez -şi oricum, la cât mă sucesc până pun fiecare globuleţ, mă îndepărtez, îl studiez, fac în culori, pe urmă îl despoi de culori şamd , nu apucam să împodobesc pe amândoi vineri seara - după ce am terminat holul,baia şi bucătăria.am împodobit bradu' adică molidu' care nu e al meu, că am decis că e al lui, oricare o fi ăla. e cel din ghiveci, argintiu cu o tuşă de roşu. frumos foc, numai bun de aşezat pe noptieră. are sub el un îngeraş de turtă dulce, dacă nu l o fi mâncat kiri azi, cât am lipsit eu, căci de la o vreme câinele meu ar mânca orice, şi la mine se uită cam ciudat din când în când.
vineri, după ce m am rupt în paişpe într un ritm destul de susţinut, care a exclus sertarele dulapurilor şi bibliotecilor - urmează, săptămâna asta - l am împodobit şi pe al meu, cel cumpărat de mama, care pur şi simplu a ieşit o dulceaţă de brad. Anul ăsta, pentru că îmi simt eu sfletul mai îmbunat şi pentru că nici nu mai e pe aproape Grinch ăla care voia ca bradul să fie albastru - să îngheţi în casă, nu alta - am renunţat la orice fel de glob albastru sau indigo- din care, din păcate, am o grămadă MARE, că aşa e când te laşi influenţat - şi l am făcut roşu cu touch de argintiu şi cu luminiţe verzi. Doar vârful e auriu, că aşa e la mine, ca la neoameni - a se citi nu am altul.

Au urmat zilele astea în care am funcţionat fără maşină şi mi a prins tare bine. Am văzut luminiţele altora, am apreciat căkdura din tramvaie, am mai tras aer pe nas, m am plimbat, ce mai.
Vineri seara, după tradiţionala întâlnire de Ajun la părinţi, m am retras printre una din cele două grupări foarte dragi de prieteni, cealaltă fiind oricum răspândită prin ţară, salutăm pe astă cale Timişoara şi lângă Bacăul, unde au migrat, pentru sărbători prietenele mele la părinţii lor.
La Remus ne am îmbătat ca marinarii,- adicătelea cu rom - eu una am băut cu încăpăţânare până am reuşit să înţeleg chiar şi ce cântă Gabi Luncă, că de vibrat nexam. Mi s a zis că trebe să mă prindă într un moment anume asta cu Gabi Luncă, dar eu una cam strâmb neîncrezătoare din sprâncene. Abia ce înghit nişe Nelu Ploieşteanu.
S au hotărât şi activităţile de Revelion, mie una îmi sunt pe plac.

Mă mai chinuie doar un singur lucru, de fapt, o întrebare. Cum naiba s o putea să ţii foarte mult al doi oameni în acelaşi timp? Că eu, zău, nu nţeleg. Pentru mine ori e albă, ori neagră, ori veselă, ori tristă, ori am prea puţin loc în inimă, ori nu l poate acoperi nimeni oricum. Stau, mă sucesc şi fac scheme pe hârtie şi tot nu mi iese, oricât m aş strădui. XYZău aşa.

şi altele...

2010-12-22T00:07:00.006+02:00

e bine când se apropie omul vertiginos de 40 de ani şi mai ajunge la câte o vorbă a părinţilor. cândva o consideram pe maică mea, hai, nu chiar meschină, dar în or' ce caz insensibilă, pentru că mi recomanda cu căldură să nu mă mai reped să bag omului bine pe gât cu polonicu'. să nu mai sar aşa într ajutor, să nu mă mai ofer, să nu... Bunicul avea şi o vorbă mai ticluită, în care zicea să i faci altuia bine dacă nu ţi faci ţie rău şi am ajuns şi lui să i dau, într o oarecare măsură, dreptate.
So, deci, credeţi mă, faptele bune nu rămân nerăsplătite, dar nu mai ştiu nici eu exact în ce sens. Cert e că vreo 2 zile am avut un car de draci şi o grămadă de vorbe tăioase în cap, în gură, în voce şi n sms uri. Eu am ajuns la concluzia mai dârză şi mai prost crescută că facerea de bine i tralala de mamă, închid povestea că n am chef s o spun pe îndelete şi am plecat spre Crăciun, fii mai bun...grrrr

Cineva a fost totuşi tare bun cu mine în contul Crăciunului acesta. Îl cheamă Pupe şi mi a împrumutat un stativ de premier, pe care trebuie să l ridic de la mama lui mâine dimineaţă. Vrea să mi mai dea încă 2 chestii pentru tobe, dar dacă nu l am sunat, le a uitat acasă, iar eu i am explicat că, dragă Pupe, n o să te sun niciodată să ţi amintesc că vrei să mi dai ceva gratis:) Totuşi intenţia unui tobar mişto de a da ceva, orice, unui tobar cel puţin incipient ca mine, m a încălzit şi mi a tăiat pofta de scandal. A fost ca un foc d ala făcut într o pubelă de nişte vagabonzi americani. Mulţumesc, Pupe.

Aştept ţopăind ca n casa asta să fie curat de Crăciun, cu geamurile spălate şi perdelele proaspăt puse, cu cei 2 brazi împodobiţi...a, da, povestea celor 2 brazi.
Păi cea mai mare bucurie a mea de peste an este, nu, nu ziua de naştere, ci bradul de Crăciun. De vreo 2 ani însă n am mai făcut brad, căci o prietenă simpatică s a înfipt cu atâta aplomb în mine spunându mi că sunt egoistă şi din cauza mea se taie copaci, încât mi am înghiţit lacrimile şi explicaţiile -posibil argumentate - şi n am mai făcut brad, dar am suferit groaznic. Între timp, în locul de brad a apărut un ditamai computerul, adio.
Ei, anul ăsta n am mai rezistat şi după îndelungi consfătuiri telefonice, m am dus la magazinul de supermarket unde văzusem eu o chestie verde în giveci, de vre...hai 50 de cm. Brad cică. Mă sucesc, mă învrâtesc - mă mai învârtisem în două seri, cred c au zis megaimajii că vreau să l fur - pe lângă el în a treia seară... NU trag de el să văd dacă are într adevăr rădăcini, cum mă sfătuise spiriduşu Grinch... mă duc şi zic:
- Aş vrea un brăduţ ca ăla, îmi prezentaţi, vă rog, altul?
- Ne pare rău, dar e singurul.
Vai, aşa o disperare de jale m a cuprins. Brăduţul ăsta sper că nu ştie să citească şi mai ales să deschidă computere, fiindcă am de gând să zic că e spre urâţel, cam chel în spate, parcă i făcut cumva din două bucăţi, piramida aia care ar trebui să crească frumos în jos e cam inegală şi strâmbă... Mă rog. L am luat, că mi a fost milă de el, vorba unui banc. 50 de ron.
Până acasă a simţit el ceva pârdalnicul, că m a înţepat de m a luat cu călduri. Era să l dau uneia din cele 3 persoane care m au întrebat despre el.
Bun bine fie. Ajung cu el acasă, descopăr în doi că e molid, că poate o să se prindă undeva într un loc cu soare, îi pun o fundiţă roşie şi m am pus pe aşteptat ziua cînd o să l împodobesc, fericită nevoie mare că l văd dimineaţa şi că îngheţ de frig în bucătărie din cauza lui, să nu stea bradu prea la cald să i cadă acele. Eh, măcar cafeaua se răcea mai repede.

Bun. Nu trec 2 zile şi mă sună mama, care e într o frenezie şi dărnicie extreme cu minutele ei Vodafone, zici că i Crăciunul nu al'ceva.
- Mamă, zice, ţi am luat un brăduţ.
- Ua, ce bine, zic eu, din tonul meu splendid de încântat neputându se cumva vreodată bănui că eu am deja.
- Dar să ştii că e mic...
- Foarte bine, fac eu.
- Mamă, dar am dat doar 9 lei pe el...şi e aşa frumuşel... M a văzut domnul ăla că nu mai aveam decât fix 9 lei şi mi l a dat aşa...

- Bravo, ai făcut o afacere, mustăcesc eu.
- Păi, da,mamă, reia ea victorioasă, ce, ca toţi smintiţii de dau cître juma de milion pe brazi d ăia mici mici în ghiveci, care nici nu se prind şi sunt şi molizi???

notaţi

2010-12-20T21:06:00.000+02:00

mi se pare impresionant ce face omu' ăsta şi sunt mândră că s născută în aceeaşi zi cu el.

cine a zis că eu sunt şaten deschis?

2010-12-19T10:09:00.007+02:00

mă paşte timpul liber şi atâta mă bucur şi jubilez, încât m a prins din nou cheful de scris. şi pentru că pe mine m a amuzat teribil, -bine, pe mine mă amuză multe teribil - găsesc de povestit ziua de joi. Joia trecută, mă.

Miercuri seara fuserăm la concert la Viţa de vie, eu şi cele 3 graţii plus încă una, masculină, cam ambetată şi nevorbăreaţă, cel puţin în prima parte a serii. Concertul de la Kulturhaus m a convins să mă mut cu arme şi bagaje şi Kiri la Universitate, ca să bem şi noi ceva la cântare.

Joi m am trezit cu un frig mare în oase, cu nasul rece şi uscat şi cu o vagă durere de cap, motiv pentru care am decis că am răcit, nu mă duc la serviciu şi nu scot nasul afară...decât pe la 2. Trebuia să mi iau nişte beţe de tobe (am rupt şi eu a doua pereche, în sfârşit, prin subţiere drastică) şi apoi să plec la tincuţa, întru blonzire. Mi a fost tare greu să mă smulg din păturici şi, neavând hainele civilizate de la mine de acasă - oha - m am îmbrăcat şi cu pijamalele pe dedesubt, dar tot frig mi a fost.

Bon. Dau eu să plec spre Tineretului coafor şi mi aduc aminte dintr o dată că micile, aproape neînsemnatele, dar drăgălaşele cadouri de Crăciun, destinate tincuţei şi şerbetului viorica sunt...în casa de la gară, adică aia care e a mea. Timp mai era, aşa că hai la metrou, să le recuperez. mi am făcut eu puţină gălăgie că mereu uit să fac lucrurile în ordine şi pormă alerg de căpiez, dar repede mi am revenit.
Am ajuns la staţia gara de nord. Şi deodata, fără să mă caut prin buzunare, fără să clipesc, fără să mă întreb, am ştiut. Cheile de la casa mea nu erau cu mine. Mi a cam căzut faţa, cred că mai cu nervi decât zilele trecute când am luat, visătoare, trenul către Universitate în loc de Pipera... Unde s cheile? Simplu, ca să nu cărăm la concert obiecte ce ar putea cădea din buzunarele hainei, le am pus frumos pe raft la Universitate şi acolo au rămas. Am înghiţit în sec, m am uitat la ceas, deja nu mai era timp pentru întors la Universitate, urcat, luat chei, întors la gara de nord, întors la Tineretului. Mă luase şi ameţeala, orişicât. M am îndreptat pocăită spre Tineretului, după un sms de recunoaştere a imbecilităţii proprii şi un răspuns pe măsură ("să nu mai râzi de alţii...").
La Tineretului nu ies bine din metrou şi mă acostează un tinerel:
- Vreţi să participaţi la un sondaj de opinie pt ciocolata x?
...mie mereu mi a fost oarecum milă de oamenii cu job uri d astea, de trebe să sune şi să i întrebe pe tot felul de morocănoşi de una sau alta...aşa că zic... DA, bine,fie.

- Aţi mai participat, zice, la cercetări de piaţă, în ultimele 6 luni?
-Da, zic, cu cinste.
- Aoleu, nu e bine, nu puteţi să ziceţi că nu, doamnă?
- Ba...pot, zic eu, decisă să l ajut, dar ştiind şi ce alte lovituri urmează să i dau... Şi pe cuvântul meu că nu m a impresionat pachetul de cafea promis dacă duc la capăt osânda, aveam cafea acasă.
- Ce vârstă aveţi, continuă.
- 36 zic, şi n aud comentarii. Vârsta era bună.
- Aveţi rude care lucrează în media, marketing...
- Am şi rude cât şi eu, rînjesc.
Faţa tinerelului cade. Pe jos.
- Haideţi, doamnă, ce mi faceţi? Păi, unde lucraţi?
Îi zic. Ripostează:
- Şiiiii, altceva nu ştiţi să faceţi? E criză, abia găsim respondenţi...
- Ştiu să fiu învăţător, zic.
- Aşa e bine, zice, şi mă bagă la căldură, la operator.

Gust io acolo 2 ciocolate, cam infecte amândouă, lucru pe care m am străduit să li l comunic pe un ton decent. Dau să plec fără cafea, dar nu scap. Mă gândeam acuma ce fac eu cu pacheţelul ăla câştigat prin fraudă. Că eu nu pot s o beau şi nici bunicii nu i o dau. Intru la farmacie să i iau tincuţei oscilotralala.
Acolo sună telefonul şi vorbesc cu flama. Îi spun ce m am mai distrat, de fapt, când sunt bine dispusă se ştie că totul pentru mine e o distracţie. La un moment dat, când voiam să schimb 2 vorbe cu farmacista, îi zic flamei "Stai aşa", iar farmacista înţelege că vreau să i dau personajul de la telefon, să i explice ce fel de oscilo vrea, şi întinde mâna după aparat. Eu, de ce să mă las? Zic:

-Auzi, flamă, nu vrei să vorbeşti cu cineva mult mai frumoasă decât mine???
- Nu, zice flama sec şi adaugă lasă oamenii în pace, aşa talent ai să te iei de ei!
Aici intră în joc farmacista care, arborând un zîmbet splendid (dinţi albi, perlaţi, periaţi, poate înălbiţi!) zice spre mieros:
- Să ştiţi că frumuseţea nu e un atribut...
- Ştiu, zic, în primul rând e un substantiv!
- Buei, lasă femeia în pace, ţipă flama intempestiv în urechea mea...
- Să ştiţi că frumuseţea vine din interior, e despre cum ne simţim noi, insistă angelic făcătoarea de bine de la ghişeu, iar eu mă agit:
- Doamnă, dar nu mă simt nicicum rău că sunteţi mai frumoasă decât mine. Pentru că, de exemplu, eu sunt mai înaltă decât dvs! Şi plec.
- Nu eşti sănătoasă, conchide flama, şi nu scapi nebătută până la Crăciun, adaugă rânjind, mi s a părut mie.

Pe jos, spre Palatul copiilor, mă gândeam ce fac cu cafeaua. N aş fi dat o cuiva apropiat, poate unui necunoscut. Şi, ce coincidenţă, am luat o printr o staţie ca să mi sting ţigara la coş şi văd un bătrânel cu aer de om sărac, dar nu de cerşetor, inspectând din priviri, cu sfială, locurile în care se aruncă lucruri. L am întrebat dacă bea cafea, mi a răspuns că da. Am scos pachetul, i am zis că l am primit, dar că eu am cafea acasă şi că i o dau dânsului. M am uitat în urmă şi l am văzut inspectând timid pachetul. Oare n o fi rupt, oare o avea cafea, oare o fi fost o glumă...

Termin spunând că am aflat cea mai grozavă veste de la tincuţa. În urma unei discuţii aprinse despre ce culoare i fiecare, a (re)devenit oficial. Conform nomenclatorului de culori şi nuanţe, sunt BLONDĂ!!!! Sunt blondă, sunt blondă, am sunat flama. Ştiam, a răspuns ea, senină, mestecând un corn.

realizări

2010-12-18T23:26:00.001+02:00

am mai găsit un model de cleştişori de Crăciun pentru unica mea colecţie. Happy me.

inspiră sau mergi mai departe

2010-12-16T14:56:00.003+02:00

ieri pentru că o frecam cu graţie pe la serviciu,( n o mai luaţi mot a mot, câteodată încarc materiale, sunt cu căştile la urechi şi ascult ce se întâmplă în ele, aşa că pot mai zburd cu privirea) m am apucat în prostia mea celestă să mă uit pe poze şi profiluri de pe fb, că aşa i omul când n are ce face, îşi bate singur cuie în talpă. la mine aş extinde şi cu CĂ îmi bat cuie în talpă şi când am ce face şi aş putea să nu mi le bat, dar dacă n o fac, n aş mai fi eu (fraza asta seamănă foarte mult cu stilul de scris al lui mirage, ştie ea).
şi mă uit eu pe profilul cuiva care nu mă prea interesează de altfel nicicum, dar voiam să văd cum mai arată, că trecea drept bunăciune de când eram noi tineri, sinceră să fiu n am înţeles niciodată de ce, dar oricum nu mă pricep aşa că mai bine tac.

şi între prietenii cuiva îl găsesc pe el. el unul de care am fost eu înfrăgostită în stilul meu, aproape de te iubesc dar n o să spun niciodată, oricum nu mai e nevoie, că se vede de la o poştă.

cum sunt uitucă, spre a nu zice senilă, nu mai ştiu de când e povestea asta, de undeva din zona lui 20 de ani, când eu purtam rochii lungi cu flori, aveam reportofon cu casetă mare şi - important - eram la fel de înnebunită după pink floyd.

mai ţin minte că la un moment dat - foarte proaspăt, de când îl cunoşteam şi eram complet, dar complet căzută în cap şi după el, dar şi în general, cred - l am băgat într o mică încurcătură de program, programul lui, destul de bine urmărit de agendă şi secretară:)

parcă mai ţin minte şi ceva despre o lună de pe cer, promisă metaforic la motoare şi un dans cam forţat, pe shine on zou crazy diamond. ce romantică eram, ce mai. şi ce naivă. şi ce am inspirat şi acum, după, probabil, vreo 15 ani.
Fain.

când mi e frig

2010-12-16T14:41:00.002+02:00

îmi vine să mă bag sub plapumă şi să nu mai ies până în vară. îmi amorţeşte mintea şi mă deprim. devin dependentă de un strop de băutură tare, în lipsa unor braţe multe, lungi şi fierbinţi. încep imediat să mi detest baia mică, fără loc de cadă mare. apreciez până la idolatrie apa fierbinte şi ceaiul, radiatorul şi soba, puloverul şi şuba. dacă aş putea mi aş face nişte labe mari, atât la mâini cât şi la picioare, obţinute din straturile multiple de mănuşi şi şosete groase.

fericirea e un lucru voinic

2010-12-11T16:13:00.002+02:00

fericirea e un lucru imbecilizant. e catalogul complet al lui "nu poţi să le ai pe toate". fericirea îţi fură cuvintele bine ticluite cu care înainte îţi exprimai nervii sau deznădejdea. fericirea te face nepăsător şi egoist. te face să auzi de răul altcuiva fără să te afecteze în mod direct. fericirea scade acuitatea şi netezeşte unele asperităţi ale sensibilităţii. trebuie să fiu atentă cu fericirea, pentru că, în doze aşa mari, e un drog. mă va prosti până când, în lipsa ei, nu voi mai fi fericită deloc. e o uscăciunea bucăţii de soia de dinainte de a fi pusă la fiert. dacă ai pus o la fiert (ul gândurilor) înseamnă, însă, că n o mai ai.
nu ţâstuiţi din buze şi nu daţi din cap a "nu e fericită nici când e". sunt doar atentă şi simt diferenţele de nuanţe (în minus) ale prezenţei fericirii, faţă de lipsa ei.
sau poate am luat o razna. nu neapărat de fericire. ea doar mă face un om foarte plicticos.

azi e ziua mea

2010-11-26T00:20:00.001+02:00

aşa că la mulţi ani mie:)

Graţie-flori de leac

2010-11-18T13:49:00.002+02:00

Marcel Lupşe expune în perioada 18 noiembrie -9 decembrie la Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti, din strada Academiei nr. 15.
Mergeţi:)

holograf

2010-11-11T20:16:00.001+02:00

sînt un diavol, sînt un înger, unii spun că sînt un sfânt, sînt mândria mamei mele, mă iubeşte...vrând nevrând.

aha!

2010-11-08T15:04:00.002+02:00

oscar wilde:
" Iar frumuseţea, adevărata frumuseţe, se termină acolo unde începe expresia intelectuală. Intelectul este o exagerare prin el însuşi şi distruge armonia oricărei feţe. În momentul în care cineva începe să gândească, el devine doar un nas, sau doar o frunte, e ceva oribil."

trad. Amuliu Mircea Proca

nice try!

2010-10-26T21:38:00.000+02:00

atât

cum stăm?

2010-10-12T00:52:00.002+02:00

ce mi doream pe 2010:

"Ca să nu mai am probleme la anu', în sensul că habar n am ce mi am dorit, în afară de pomelnicul despre sănătatea mea şi alor mei şi a încă vreo 2000 de persoane plus întreg Mapamondul, iaca pun aici:
- îmi doresc să fiu în stare să bat la tobe cu o formaţie. fără creaţie, măcar tuf taf fără să i încurc pe ăilalţi ar fi ok. sunt foarte specifică, după cum se vede, orice dă 2010 peste, e bine primit.
-îmi doresc să n am probleme financiare.
- şi, atenţie, 2010, că NU îmi mai doresc nici un suflet pereche, că basmele s au îngrămădit demult într un singur loc din care ar fi bine să nu mai iasă, că numa' la prostii duc. Ok? Ok. "

acum suntem în octombrie şi, evident, habar n am ce naiba o să fie până în ianuarie 2011,(şi, mai ales, dacă o să mai fie ceva?!) dar lucrurile stau aşa:

- cred că, dacă firea mea incredibil de " târşăloasă" (oribil cuvânt, dar nu vine altul!) nu şi ar spune cuvântul, aş putea să bat tuf taf pentru o formaţie. totuşi, lipsa de studiu din ultimul timp (like vreo 2 hai 3 luni!!!) şi firea mea (tot aia) hotărăsc că nu, această dorinţă ntz.

- am probleme financiare. mari.

-mda. păi când nu ţi doreşti se întâmplă, dacă nu chiar aşa, atunci întrucâtva. dar nu prea mult.

oricum, per total, aş fi varză, dar nu mă simt aşa.

e nasol

2010-10-12T00:03:00.003+02:00

în primul rând e nasol la bucureşi. gălăgie, agitaţie, oameni stresaţi, în vreme ce eu la jucăria mea de calendar care indică nivelul de stres ( am tot zis că e o prostie calendarul ăla de buzunar, lăsat în cutia poştală de suporterii psd işti, care are 4 coduri de culoare, albastru =relaxat, roşu = vigilent, verde = moderat şi negru = stresat şi un pătrăţel pe care trebe să l presezi cu de degetul timp de 10 sec)mi a ieşit că s albastră, când până mai ieri îmi ieşea că s neagră, mă rog, roşu nu mi a ieşit niciodată, deci vigilentă chiar nu sunt. Ăăăăă, aşa.
pe urmă e nasol că atunci când ai multe de scris e un talmeş balmeş în capul tău de nu ţi mai vine să scrii nimic, deci nu mai scrii, toate cele se strâng şi mai claie în capul tău, dar, după un timp le uiţi şi pe urmă stai şi te zgâieşti la o urmă de lucru fain pe care l ai fi scris, dar acuma nu l mai ştii.
cel mai comod şi ieftin mi e să amintesc în treacît de ultimele 4 cărţi citite, pe toate le recomand şi iubesc cu putere, ajungând la concluzia că frate meu e un alegător excelent de cărţi. ei bine, sunt două volume de povestiri de la raymond carver,(despre ce vorbim când vorbim despre iubire şi taci, te rog) jiri marek cu unchiul meu ulise şi, ultima, dar cea mai puternică acum în inima mea, anne tyler cu turist de ocazie.
apoi, sunt în starea aia excepţional de dobitoacă, de câştigător de Oscar, care nu mai poate fi dezlipit de microfon când începe - şi continuă pentru minute bune - să mulţumească tuturor. Ca să nu greşesc, pentru lunile astea frumoase de care mi a fost dat să mă bucur, eu aş apuca microfonul şi aş zice: Mulţumesc! Şi dacă am uitat pe cineva, nu e adevărat.

2010-10-10T18:40:00.001+02:00

mă simt puţin şchioapă, dar de fapt sunt bine.

21 septembrie

2010-09-21T19:01:00.002+03:00

am de spus mai multe lucruri, pentru că s au adunat. nu ştiu dacă o să am răbdare de toate, dar de buluc, dau buluc să fie spuse. am aflat că, atunci când călătoreşti cu un vapor, e mult mai bine să fii băiat. cel puţin aşa am aflat eu. ştiu că lipovenii îi zic vaporului parahod, - nu ştiu dacă aşa se scrie - iar când am citit într o povestire despre un bărbat care făcea cu mâna de pe chila unui vapor răsturnat, m a interesat imediat să aflu clar - deşi bănuiam - care e aia. ştiu că mămăliga cea mai bună se mănâncă tăiată în felii aspre, de pe grătarul făcut pe lemne. mi au plăcut povestirile lui raymond carver din " despre ce vorbim când vorbim despre iubire".
ştiu că azi nu am ajuns să te văd, dar tu eşti deja acolo unde ziua ta e în fiecare zi.
raportul lui el greco merge greu. e stufos, plin de accente de patimă cretană, cu foarte multe sondări, pe alocuri puţin sforăitoare şi sentimentale, în adâncul sufletului elen. îi mai dau câte o pauză de 2-3 zile, apoi revin la el.

sunt bucuroasă.

so happy it makes me nervous

2010-09-06T13:44:00.001+02:00

da. chiar aşa.

şi ţie

2010-08-29T01:26:00.002+02:00

care ţi ai lăsat maşina cât să trebuiască să mă chinui eu în viraj, să pot să intru pe alee. politeţea mea perplexă l a luat cu " nu credeţi să sunteţi cam obraznic?", el mi a răspuns cu " da' ce, nu te las io să treci?".

care te târai pe trecerea de pietoni şi mi ai zis mie c am trecut pe galben, şi cu înjurătură. n am trecut pe galben!

care m ai întrebat dacă aia i javra mea şi m ai somat să strâng un rahat pe care nu l făcuse ea.

care te ai umflat în piept că porţi uniformă de body guard la o barieră de spital. care ţi ai umflat obrajii, căci cum adică vreau să intru în curte cu maşina la ora aia, 21.18. pe tine chiar te aş fi bătut.

care m ai anunţat mestecând seminţe şi scuipând în mână coji că la 10 minute după ce i ai aprins lumânarea, gata, ptu, s a şi prăpădit. probabil varianta oficială.

2 degete ş un cozoroc de cowboy, dispăreţi din jurul meu.

grazzie

2010-08-25T23:03:00.002+02:00

e frumos. sunt răcită moartă, răguşeala de la maiden s a trasnformat într un guturai straşnic, cu muci moderaţi şi dureri de gât continue, cu dureri de cap şi ameţeli demne de alte găini împiedicate. dar m am şi împiedicat şi mi place.
mi a mai crescut un nou rând de aripi. rândul ăsta se numeşte corina şi are un râs cum numai o ardeleancă cinstită şi liniştită poate avea. scoate din ea cuvinte urâte şi expresii frumoase cu demnitatea unui degetar de argint, conduce femeieşte de prost şi se răzbună pe schimbătorul e viteze de parc ar fi tot soţul. îmi place corina de la cluj.
sunt dispusă să cred că n a fost el. că n a fost el cel care a scris urât şi, în sfârşit, că n a fost el cel pe care mi l doream. mă uit cu seninătate la hainele cu care l a îmbrăcat sentimentul meu prost şi mi dau seama că îi erau nepotrivite. toate ţoalele cu care l am încercat erau moi şi tardive şi aveau mâneci de cămăşi de forţă. l am chinuit pe el şi pe mine într un tablou sortit ratării. împreună n am fi fost armonioşi, poate doar foarte talentaţi. îi datorez întâlnirea cu unul dintre cele mai grozave săruturi din viaţa mea, stă acolo ascuns, gata să sară. îi datorez gândul de noapte, de pe podeaua de la baie.
sunt happy.

nu mai ţin minte

2010-08-11T08:30:00.000+02:00

cui voiam să i spun că l am uitat.

maţele-ncurcatele

2010-08-10T09:38:00.003+03:00

orice om, chiar în pragul falimentului, care vede cum arată conversii mei verzi în poza de mai jos, ar cumpăra înc o pereche. familia mea are acum 2 perechi, a doua e gri. îi aşez să doarmă unii lângă alţii, poate poate, deşi verdea e răpănoasă şi mai de la ţară, s au văzut mulţi seniori care au abuzat de ţărăncuţe, sper ca moştenitorii să aibă aceeaşi culoare (între ei).

în rest, toate s bune, în afară de ieri când, dragă jurnalule ţinut de un om fără preocupări şi ambiţii care se exhibă pe net, cred c am avut o cădere de Magne sau de B sau de 6. Brusc am redevenit răţuşca cea urâtă, grasă, neinteresantă şi de necultivat unless you re a very bored person. Poate că n Cenuşăreasa era miezul nopţii, la mine abia ce trecuse de miezul zilei, mă rog, bine nu mi a picat, ci ba chiar greu.
Aşa că m am culcat devreme, încercând să uit de şobolan (another story for who knows when) şi apărându mă de lumina lămpii cu o pernă pusă direct în cap. la miezul nopţii mele nişte disperaţi au început să claxoneze de parcă câştigase Steaua Campionatul Mondial 2010,(exact!!!) aşa că m au trezit şi m am postat cu ouă care puţeau pe balcon, în aşteptare. din păcate, nu au luat o pe sub geam, am rămas neconsolată.
Mărturisesc cu ruşine că vraja maimuţei se duce. Să mi recitesc amintirile şi ştiu că voi înfrânge.
We are golden

conversii merg

2010-08-02T08:52:00.004+03:00

acum de fapt nu merg, ci se odihnesc pe pervaz, puţin ameţiţi de centrifugă. dar ieri, pe vaporul care ne a îndepărtat cu părere de rău de Periprava, arătau aşa. Tot colbul zilelor şi nopţilor cu poezie, nămol şi balegi odihnea pe ei. puţin veseli, foarte trişti, stau acum la uscat. aer condiţionat, nu ghiol. străzi "pavate, asfaltate", nu poteci cu ariste şi petunii care cresc de capul lor în drum. cadă, nu duş din butoi. pedala tobei, nu darabana unui lighean. buza de jos, nu cea de sus. răsfrântă în afară a regret şi a bucurie.
sunt înapoi la a fi urbană. o să scriu poveşti pe taste, nu pe pielea mea.

disparate n

2010-07-23T00:40:00.002+03:00

nu mai ştiu nici eu de câte ori am pus titlul ăsta la o postare. aşa sunt eu, disparată. nu, nu mă simt ca şi cum aş trage dintr o acadea când zic asta, dar pur şi simplu n am ce să i fac. n am răbdare să mi adun gândurile în ceva frumos deosebitşi gata.

cea mai puternică dorinţă a mea acum ar fi să fiu roadie şi să leg eşarfe . în fapt, nişte bucăţi ordinare de material - de microfonul cuiva. pe lângă altele, desigur.

am descoperit că sunt o restless heart. da, sunt, şi tot aşa, n am ce i face. doar vârsta sau înaintarea în ea mă va salva.

am aflat că oamenii patetici îşi fac bloguri şi trăiesc în nimicurile lor. ghinion, n am jurnal. şi da, trăiesc din nimicuri. nimicurile din viaţa mea sunt un fel de oser sau aşa ceva, nu mai ştiu bine cum i ai zis.

îmi lipseşte cineva abia după ce pleacă.

cu o seară înainte de o plecare îmi doresc cu ardoare să nu mai plec nicăieri. de obicei îmi trece pe drum.

încă mă doare gâtul.

m am gândit că nu mi ar fi prea uşor să înşel pe cineva. hei, eu nu mi am înşelat nici fantomele, nici speranţele.

uneori mi e frică.

bine, fie. nu fi.

replici imaginare

2010-07-22T11:30:00.004+03:00

Plecăm de la faptul că mă doare gâtul.

Eu: mă doare gâtul.
Mama: Dacă nu stai dreaptă...

Tata: Când o să ai mai mult timp, o să ţi arăt nişte exerciţii pentru asta.

Frate 1: Vine o zi...

Frate2: Mmmhmmm...

Bunica: Mă rog mereu pentru tine, să te păzească D. de toate relele. Hai să ţi facă mamaia puţin masaj.

My best friend ( cronologic): Dacă te ai lăsat de aikido...

My best friend (care mă suportă acum): Ştiu, eu sunt de vină, e de la patul meu.

Tobarul nepereche: Îmbătrâneşti.

The one that made me shake once: Ştii, am citit într o carte de învăţături chineze că durerile de gât se pot trata...
The one who hates me most: Puneţi l în ştreang!

The priapist: Ooo, hai să facem una mică, să ţi treacă!

The boy I now like: Hai hai nu fii supărată.

Alţi prieteni bun sau colegi: Stăm prea mult la computer.

mâine dimineaţă devreme plec la apă 9 zile. bye.

prettiest monkey alive:)

2010-07-19T00:03:00.002+03:00

foto: Manuel Foglio

înţelepciunea

2010-07-17T15:07:00.005+03:00

nu e pentru oricine şi ajunge la unii dintre noi pe cele mai încurcate şi grele drumuri.
eu, spre exemplu, am devenit mai deşteaptă azi. am aflat că e indicat să nu laşi cumpărături între care se găseşte şi un dezodorizant gel de wc într o maşină care stă mai multe zile într un soare însumând între 35 şi 38 de grade.

acum sunt cu mult mai înţeleaptă în ceea ce priveşte subiectul. şi vă scriu cu nişe mâini foarte albastre, GEN Avatar.
=))