O mare vină

Eu am scris pe blogul meu (un weblog - prescurtat blog- este o publicaţie web ce conţine articole periodice, ce au de obicei caracter personal - asemenea unui jurnal, fiind afişate în ordine cronologică inversă, zice Wikipedia) o părere mai puţin favorabilă despre noul single al grupului pe care îl iubesc, subiectiv şi uneori obiectiv, cel mai mult în România. Trec câteva zile şi mă trezesc cu sms de la prietenul meu P din formaţie, care mă atenţionează că cei de la casa lor de discuri sunt puţin cam deranjaţi de părerea exprimată de mine pe blog, acum, când piesa e în promovare. „Şi tocmai eu am făcut asta, care sunt o persoană apropiată de formaţie”. Că părerea mea pică prost şi e cam drastică. P, care e un om întreg la cap, zice „ mie nu-mi pasă, îţi respect opinia”. Eu, care sunt cam lipsită de cojones atunci când sentimentele îmi întunecă judecata, şterg post-ul respectiv de pe net. Acum, la 4 zile după întâmplare, văd că blogul meu e căutat de o mulţime de oameni exact după cuvintele cheie titlul piesei, textul piesei, şamd. Ceea ce înseamnă publicitate pentru blog (chestie de care nu-mi pasă). Dar, mai important, înseamnă ceva publicitate pentru trupă, pentru piesă. Publicitate rea, i-adevărat. Dar la cum se cumpără tabloidele în toată lumea, parcă publicitatea asta negativă e mai bună decât aia pozitivă. Aşa că, se pare, am greşit că m-am enervat şi am şters acel post, pe care nici nu-l mai am salvat nicăieri, că l-am cam scris spontan. E foarte posibil ca cei care ar fi citit povestea respectivă să fi vrut ulterior să asculte piesa la radio şi să cumpere albumul care a iscat această mică busculadă. Asta una la mână. A doua este că nu-mi amintesc ca acea casă de discuri sau alta să-mi mulţumească vreodată pentru articolele (atenţie, articole publicate în reviste pe hârtie) de SUSŢINERE pe care le-am scris despre această formaţie sau despre alta. De fapt, nu ţin minte să-mi fi zis vreun mersi nimeni, în afară de grupul Kumm, la cronica celui mai recent album, şi de Dan Teodorescu, de la Taxi, recent ( şi nu prea avea de ce, că jumătate din textul articolului era din versurile sale, aşa că eu n-am făcut aproape nimic). În plus, pe foarte multe dintre albumele despre care scriu mi le cumpăr singură, din banii cu care mă plăteşte Şapte Seri ca să umplu acest colţ. Aşa că, dragă casă de discuri, nu mă mai necăji pe mine, via prietenii mei, cu părerile tale. Cum probabil ai citit, în locul post-ului meu deletat scrie acum că eu iubesc formaţia asta cam orice ar face. Dar este rolul meu de „prieten apropiat” să-i zic şi când MI SE PARE MIE că mai dă cu piciorul pe lângă minge. Tu joacă pe postul tău, adică ai grijă să nu le faci videoclipuri din sărăcie, să nu-i promovezi pe la emisiuni gen Teo, la care nu se uită nici un rocker, şi să scrii corect numele membrilor grupului, în comunicatele pe care le trimiţi presei, care oricum preferă să publice, negativ, un articol despre cu cine se mai culcă regina r&b.
P.S. Acest articol este o greşeală antrenată de greşeala mea de a îmi şterge post-ul de pe blog. Deci, eu sunt de vină, nu casele de discuri. Şi ca să n-am senzaţia că sunt chiar degeaba aici, vă mai scriu că spectacolul Diva’s Night, din 16 aprilie, s-a amânat pentru o dată ulterioară.

PS2 blog/poza e cu mine şi îi aparţine lui KIKO.