Aseară(sâmbătă) pe la 11, în timp ce mă rodea gândul obişnuit "aş vrea să fac ceva frumos într o zi liberă", Liviu says ceva despre Veliko Tîrnovo. Cum dintr o povestire anterioară ştiam că e la aproximativ 200km de Bucureşti, m a trăsnit: păi hai până acolo mâine !
Mişa a marşat, Liviu a înviat, îngrijorându mă. Nu e un om cu care să faci glume de genul ăsta, pentru ca duminică dimineaţa să i spui " mi e somn, hai c o lăsăm pe altă data". Aşa că am grăbit plecarea de la bar şi am reuşit să adorm pe la 1. Poate, totuşi, d aia i am şi propus lui Liviu, ca să fiu obligată să mi respect promisiunea. Că dacă era Mişa, care se trezeşte greu sau deloc, nu era nici o problemă, poate chiar s ar fi bucurat la telefonul matinal care ar fi anunţat o că se amână, iar dumneaei s ar fi întors satisfăcută pe cealaltă parte, în patu i călduţ.
Dar aşa, eu m am trezit la 7:40, Mişa la 8:00, (am sunat o în urma mesajului "te ai trezit ?", rămas, evident, fără răspuns) în vreme ce Liviu (prefer să cred că de emoţia plecării) ar fi fost în picioare de la 5:30. Ce papară mi ar fi tras dacă mă răzgândeam ! Sau... ?
După o aiurare prin oraş, datorată Ştirbeiului închis, cu schimbat bani la Universitate, am luat o spre Giurgiu, cu inima strânsă. N aveam rovignietă. "Las' că găsim sigur la benzinării" e o vorbă pe care o ştiu foarte bine şi s a adeverit. Nici o benzinărie nu avea. Până la cea dintre Jilava şi 1 Decembrie, din care am ieşit făcându mi cruce, am încercat la toate.
La aceea, însă, povestea a fost peste aşteptări:
eu: bună ziua, rovigniete aveţi ?
nenea: avem, dar nu vă putem da decât de luni.
eu (disperată şi gândindu mă că mai bine demonstrez bună credinţă cumpărând una care se eliberează începând cu data de luni): păi...daţi mi de luni, măcar să se vadă că eu am vrut să iau !
nenea: n aţi înţeles. noi suntem simpli angajaţi, doamnă. şeful staţiei nu vine sâmbăta şi dumineca, iar nouă ne e teamă să nu greşim ceva, că e belea cu rovignietele astea, aşa că până vine dânsul, nu vindem.
eu: bine, dar...
nenea: doamnă, ne pare rău, dar nu vă putem ajuta...
graţie angajaţilor P. am circulat în ilegalitate până la giurgiu, la ieşirea din ţară, unde am cumpărat în sfârşit dreptul de a circula prin ea pentru o lună...
Uşor,ca o pană albă, graţie îngrijirilor primite de la "doctorul" Pascal, supernova MOM s a strecurat în bulgaria, cu preţul a 25 ron pentru podul prieteniei şi a încă 5 euro pentru buvignietă.
În Russe era o zi de toamnă plăcută, cu râurile de frunze galbene care mi plac atât de mult, şi cu foarte puţine hârtii pe jos. Şi cu un exchange pe care l am găsit deschis înainte de cel la care şi propusese Liviu - un ghid cam drastic de data asta!* - să ne ducă. Trebuia să schimbăm euro cumpăraţi din Bucureşti pe leva bulgarilor, fiindcă România nu vinde încă valuta surorii drăguţe din UE.
Post scriptum pentru prieten !
Terminasem de scris această povestire partea uno şi verificam dintr un obicei creat tot de el (!) intrările pe blog...mă amuză în general prin ce căutări ajung oamenii aici, nu pe toţi ? Şi dau peste una : Led Zeppelin / Baby I'm Gonna liviu :)Am ai zic că eu când o să mor, o să mor de râs...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu