Nu mai miroase a interzis !

Sâmbătă seară am avut zi de relache şi, vai mie, m-am apropiat de televizor. După ce cu o săptămână înainte, dar vineri, îl deschisesem la timp pentru a-l auzi pe dl. Bănică făcându-şi „mia culpa” pentru nuş’ ce chestie, pentru ca apoi să-şi facă mea culpa pentru „mia culpa”, sâmbăta asta l-am deschis din timp pentru Megastar. Cu o jumătate de oră mai devreme, adică exact cât să prind premiera lui „Pimp my bedroom”. Cu această ocazie, mare stupefacţie mare şi siguranţa că lui bietul Ralu Filip îi face de 6 luni: Paraziţii sunt la televizor !
Originalii Cheloo şi cu Ombladon plus un Freaka Da Disk prezintă şi aproape că fac acest show în care unui tânăr obişnuit i se modifică dormitorul în direcţia cool.
După 30 de secunde de auzit vorba lor dulce, amintiri vechi mi s-au activat. Primul contact cu Paraziţii l-am avut în 1996, când am ascultat LP-ul „Nimic normal”, în scopul de a-i face o cronică. Venită de pe plaiuri zeppeliniene şi familiarizată cu hip hop-ul doar din „Walk This Way” a lui Aerosmith şi Run DMC, am făcut o criză. Limbajul lor mi s-a părut insuportabil, inacceptabil, inadmisibil şi gata. Trei ani mai târziu, Bogdan Albu aducea la Atomic casetele de making of de la videoclipul „Bagabonţi 99”, urmând ca eu să pun cap la cap o emisiune, care trebuia să conţină şi interviuri cu cei 2. Mi-aduc aminte cum, la ora 10 dimineaţa, pe o terasă din Herăstrău, artiştii au deschis gura doar după câte o cinzeacă de rom, lucru care m-a îngreţoşat şi amuzat în egală măsură. Nu spuneau deloc prostii şi dădeau cu argument la cap industriei muzicale, care se afla pe atunci într-o stare parcă mai bună decât azi – era mai copil. „Alcoolul este viaţa şi viaţa e alcool” şi „Munca e frumoasă ca femeia, evident la vârsta treia” erau deja pe buzele tuturor, ca multe alte rime de-ale lor, inspirate, nu zic, dar imposibil de rostit de către mine. Asta nu m-a împiedicat să fiu revoltată când C.N.A-ul a început să-i urgisească. Am aplaudat din regie recitalul lor din casa Big Brother şi am huiduit amenda uriaşă primită de Prima. Mi-a plăcut videoclipul lui „Jos cenzura!” şi i-am dat dreptate lui Larry Flint: oamenii trebuie să aibă libertate de exprimare.
4 ani mai târziu, iată, Paraziţii intră la o oră de maximă audienţă, din nou la Prima. Într-o vreme în care ni se limitează dreptul la fumat şi ni se recomandă să nu bem sau consumăm zahăr sau grăsimi, fac şi ei un pas în spate şi acceptă să apară pe post, cu toate vorbele de duh cenzurate. Fac mişto de băiatul din Caracal, căruia îi recomandă cu cruzime mult sex şi puţin bun gust, râd de scenariu, de echipă şi chiar de ei înşişi, bip-uiţi de 3 ori în 2 cuvinte. Problema e că, păşind cu nonşalanţă în afara underground-ului, punându-se în lumina de „prime time” a reflectoarelor, cei 2 băieţi inteligenţi nu mai au farmec şi nici autenticitate. După cum există vorbe care sună apetisant şoptite în dormitor, dar arată groaznic scrise pe un zid din centrul Bucureştiului, tot aşa, prin expunerea la teve, Paraziţii pierd un ingredient necesar succesului lor de acum înainte - aroma de interzis.
Ana M. Călin
ce_stii_tu@yahoo.com