Simt o nevoie nebună să mă protejez de urât, dar nu ştiu dacă efortul pe care l fac mă va aduce la alienare sau la nesimţire. Parcă i mai bună ultima, dar mai nobilă prima.
Nu mă uit la televizor, în nici un caz la ştiri. Ocolesc toate subiectele neplăcute, nu le enumăr, ştiţi voi care. Strâng după căţelul meu pe stradă, uneori şi după alţi căţei, iar în rest privesc senină pe sus şi până acum am fpst păzită de surprize din acelea care se lasă cu mirosuri grele şi câştiguri nesperate la loto. N aş putea spune că am nevoie nici de unele, nici de altele.
Rareori, când aflu câte o ştire neplăcută -mai discută prietenii - cad atât de rău în cap " adică cum ne a vândut bordurile ???", încât risc să mor de nervi şi nefericire şi n am chef. Mi s or buşi mie 4-6 ani din viaţă din cauza stresului şi nervilor pe care mi le provoacă noroiul, funcţionarele de la administraţia financiară, claxoanele, videanu, cardurile, risipa oribilă de hârtie şi furnizorii, dar n am de gând să simt fiecare secundă din aceşti ani pe piele, în dureri de inimă şi morţi mici de neuroni.
Când e coadă cu îmbrânceli scot cartea şi citesc.
Când e noroi mă uit la stele.
Când pute, îmi bag nasul în tricou.
Când prietenii vorbesc de corupţie şi birocraţie îmi pun mâinile la urechi şi cânt tare lalala.
Când mi se pare prea de tot, încerc să transform în ceva frumos.
Azi, de de exemplu, am văzut o coajă de banană pe capota unui jeep negru strălucitor şi m am gândit " ce frumos contrast face !". Sau am fost la poştă şi am citit la coadă, percepând intens privirile unui domn care căuta să se convingă dacă sunt întreagă la cap. Am început sp citesc tare povestea cu mătuşa săracă de pe umărul tânărului, de Murakami. În poştă s a făcut linişte şi el s a convins. Şi am mai trecut printr o intersecţie în care veneam cu automobilul de pe cedează şi nu mă lăsa nimeni, luând mâinile de pe volan şi punându le ostentativ la ochi.
Nu văd, nu aud...când o să încetez să mai vorbesc ?
p.s sper ca prietena andreanum, al cărei post din 6 februarie l a inspirat pe al meu, să nu se supere prea tare. Eu m am supărat niţel, pentru că după ce am început să citesc acest post despre noroi, am rămas prosită pe pagină şi nu m am oprit până când nu am terminat de citit. Cam exact aşa cum rămân când văd un anumit program de lab1 (scuze!) şi mi se deschide gura, lăsând să iasă un firicel... mă simt de parcă am băut cucută !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu