Sebastian says

(…) eşti un om ostenit. Opreşte-te, stai un ceas locului.Priveşte. Pune mâna pe asta şi vezi că e o piatră, ia în mână asta şi vezi că e o bucată de lemn. Uite aici un cal, uite aici o masă, uite o pălărie.
Crede în lucrurile acestea, trăieşte cu ele, deprinde-te să le priveşti cumsecade, fără să cauţi dincolo de ele tremurătoare fantome. Întoarce-te la aceste lucruri simple, sigure, resemnează-te să vieţuieşti cu ele, în orizontul lor scăzut, în familia lor modestă. Şi priveşte în afară, lasă-te pe tine în grija anotimpurilor, a foamei a setei: viaţa se va descurca cu tine, cum se descurcă liniştit cu un pom, cu un animal”.

Dar cine îmi va spune mie însumi aceleaşi lucruri ? Şi cine mă va învăţa cum să le învăţ eu cel dintâi ?

(Mihail Sebastian / De două mii de ani)