11.3.08

febrile

am o săptămână plină.
Sâmbătă seară am fost la operetă, la Cabaret. Spectacol mediu, cu motoarele cam la jumătate. Poate asta e, nu se poate mai mult. Oricum, oamenii ăştia de la Operetă n ar trebui să aibă nişte voci mai serioase aşa, de cântat cu ele ? Că de la vreo 2 interpretări am ajuns să mi pun întrebarea. Mi s a părut distractiv prezenţa în sală a 7-8 puştoaice care veniseră să l vadă pe frumuşelul Adrian Ştefan, ăla din telenovele şi reclamă. Zic şi eu, frumuşel băiat, dar parcă nu prea mişcă pe rol. Rolul principal( Sally Bowles) îl face una din fetele care au concurat la Megastar,prima ediie, de fapt actriţa Oana Rusu. Mult curaj, dar cam puţin succes.

Duminică seara m fost la film. Michael Clayton. Eu sunt mulţumită, l am văzut pe Clooney din toate poziţiile şi unghiurile, şi din toate luminile. El în filmul ăsta e cam Die Hard intelectual aşa, îi distruge pe bieţii reprezentanţi ai compniei de seminţe care cresc mari cu chimicale de omoară oamenii pe capete. Actriţa de Oscar eu n am ştiut c a luat Oscarul. Mai bine, că poate mi plăcea brusc. Totuşi, Clooney are haz mai mare în Ocean-uri sau în filmul ăla de mă înnebunesc eu după el, One Fine Day. Superficialitatea mea m ar fac face să întreb ce naiba îi mai trebuie când e aşa frumos, dar noroc că mi revin, şi eu mă încăpăţânez mereu cpă pot mai mult, iar în O Brother Where Art You (Thee? că naiba mai ştie) Clooney chiar a putut. Şi cică e Thou

Astăseară a fost mirosit drept spectacol interesant ( nu de mine, eu nu miros nici reducerile, darămite...) Requiem în regia lui Alexandru Hausvater, la Nottar (ceva companie în turneu, mi se transmite din off că actorii teatrului Mria Filotti, din Brăila). Un spectacol foarte bun, pe care n am apucat să l diger în întregime, dar simt c a fost aşa. Multe metode de a transmite mesajul ( mie mi sa părut că unul din ele e "ai grijă cum îţi trăieşti viaţa, n o trăi chiar degeaba" - vezi replica " viaţa a trecut pe lângă noi fără beneficii") şi de a sugera mai multe faţete ale aceluiaşi lucru în aceeaşi scenă. Aplauze. Dacă mai este, duceţi văsă l vedeţi.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Nici You, nici Thee, ci Thou. Da, ala film...

manu spunea...

hai sa mergem la opera sa il vedem pe talentatul vlad miritza!

Ana spunea...

du te tu si zi mi si mie cum e.