Vrăjitorul

Nu-mi prea vine să scriu despre întâlnirea secretă la care am participat duminică seara, când întunericul cobora încet peste oraşul meu, secătuit de atâta zgomot de maşini şi urâţit de prea multa larmă a lumii urbane. Într-un spaţiu puţin potrivit pentru aşa o adunare liniştită, (un stadion!) ne-am întâlnit cu un vrăjitor. El a apărut ca prin miracol la vreo 5 minute după ora anunţată, când oamenii, prost învăţaţi cu întârzierile anterioare, încă nu-şi găsiseră locul şi nu se pregătiseră foarte bine pentru întâmplarea ce avea să înceapă. A apărut pe nesimţite şi a început să-şi facă vraja pe un ton grav şi atât de limpede şi calm, încât am avut senzaţia că am îngheţat cu toţii în poziţiile (Various Positions) în care ne-a surprins “Dance Me To The End Of Love”. Leonard Cohen şi-a început numărul de magie cu una dintre cele mai puternice vrăji ale sale, o piesă care a traversat o lume şi înapoi, lăsând-o pe toată în visare. Au urmat încă 2 ore şi jumătate de magic, întrerupte de o foarte bine venită pauză, pentru cei care doreau să-şi poată odihni picioarele mişcându-le, pentru cei care au simţit nevoia să scoată un cuvânt şi nu puteau, pentru cei care n-au produs nici un zgomot, deşi trăiesc într-o lume creată de zgomote.
Leonard Cohen a fost însoţit în călătoria spre fiecare dintre noi de un ansamblu de muzicieni excepţionali. Un senior de sorginte hispanică, cu mandolină nervoasă, un trompetist amintind de vremea în care jazz-ul domina America şi două voci de înger, deşi feminine, au încadrat minunat vocea bas, voalată de fumul fosatelor excese, a lui Cohen. Spectacolul a reuşit să mă uimească şi cu un sunet fin, limpede, clar şi de un bun gust cum nu credeam că s-ar putea obţine într-un loc deschis. Dar iată că s-a putut.
Vraja lui Cohen ne-a pătruns cu fermitate de-a lungul unui recital care a conţinut cam tot ceea ce-şi putea dori un spectator mediu pregătit în muzica artistului. De la “The Future” până la “Suzanne”, de la “Tower Of Song” până la “So Long Marianne”, de la “In My Secret Life” până la “Bird On Wire” , “Hallelujah” şi “Closing Time” ,concertul a traversat toată opera sa târziu apreciată.
Am două mici regrete: că acest concert nu a putut avea parte de o sală şi că nu cred că se găseşte încă o culegere cu cântecele lui Leonard Cohen reorchestrate în felul pe care l-am auzit duminică seara. Dar poate că mai este timp pentru amândouă.

Ana M. Călin