Poveşti cu taxi

E nasol să fumezi, e nasol să bei. Dacă fumezi, poţi aştepta minute bune o masă la raionul fumători, în vreme ce secţiunile de ne- stau goale şi nemângâiate în faţa ochiului şi a darabanei degetelor tale pe tejghea.
Dacă bei, ar fi de preferat să nu conduci. Pentru că începi să vezi clopoţei şi ghirlande de Crăciun prin pieţe, şi n loc să ţi dai seama fie că eşti băut, fie, şi mai straşnic, că aceasta este o campanie de prevenire lansată de Poliţie cu sprijinul unor ghiduşi din creaţie, te înfigi Doamne fereşte în primul magazin doldora de mărfuri şi începi să cumperi de toate, trecând cu delicateţe de la chiloţii de dantelă -pentru iubit!- 2 rafturi mai încolo, până la cele cu salam Potcoava - pentru mama- că şi un cadou comestibil e bun în aste vremuri grele.

Dar ce să ne mai încurcăm, eu de fumat beau, iar aseară aveam întâlnire cu avocatul întru discutarea unor chestiuni legale, care constau în punctul de pensie pe care l voi acumula peste încă 10 ani, punct ce trebuia stropit, să crească.

M am simţit ca ntr o metropolă, una adevărată. Rătăceam fără ţintă între cele două noi blocuri plaze, care lăsau între ele o stradă strâmtă care, odinoară, când m am mutat eu în zonă, mi se părea covârşitor de bulevard. Şi nu găseam taxi. După 2-3 apeluri la firmele locale, am ajuns să formez combinaţii de cifre oarecum nepotrivite, aşa încât am fost silită să mi cer şi scuze o dată. Sunasem la Salvare.

Fără treabă, băiatul care vinde flori, a început să mă ajute. Îmi indica, stând pe scaun, orice taxi care apărea, luminând verde, în lungul stradelei Titulescu. Unul voia înspre Rahova, altul a respins cursa prea scurtă. Parola "Docenţilor" n a funcţionat. Trebuia să folosesc una mai complicată " Şoseaua Olteniţei. Via Docenţilor". Nu mi a trecut prin cap.
După vreun sfert de oră, am schimbat trotuarul. Nu eram eu îmbrăcată ca şi cum aş fi căutat un taxi, iar cu plasa de la supermarket şi cu telefonul devenit neputincios în mână, nici nu ofeream prea multe alte gânduri. M am salutat politicos cu vânzătoarea de la magazinul de pantofi scumpi, de unde cumpăr 3 perechi de încălţâminte o dată la 2 ani şi care, uimire, căuta tot un taxi. A traversat ea, ca să nu mi spulbere şansele.
Încă 5 minute. Era gata gata să renunţ la taxi şi s o iau pe jos, gândindu mă, cu mustrări de conştiinţă, că până acum aş fi fost în colţ la Clucerului, faţă de care Docenţilor şi Ghandi sunt la doi paşi. Dar gândurile de la ora 21.00 ale unui om trezit la 6.00 nu mai vin nici în ordinea, nici în ritmul pe care ni le am dori.
Şi acum brusc m am plictisit. Mă duc la serviciu şi continuu mai încolo.

###
La un moment dat a apărut pe o bandă absolut nepotrivită, din punct de vedere al colţului pe care stăteam eu, o maşină galbenă. Mi am zis că n o să traverseze niciodată 2 benzi spre trotuarul meu, nu pentru că n ar fi putut, dar m am gândit că n o să vrea. Nu cred că părea că merg foarte departe. Nu las impresia unei persoane care să plece într un cartier îndepărtat al Bucureştiului îmbrăcată în cămaşă albastră şi ţinând zdravăn o pungă. Surpriză, taximetristul a oprit, nu a reacţionat defel neplăcut la comanda de 1km şi un pic. În maşină mirosea frumos, dar când a văzut că întind mâna după centură, m a întrebat, totuşi:
-La ce o mai puneţi?

Aveam să aflu mai târziu, în noapte, din lecţia particulară, că manifest un soi de agresivitate care sperie şi enervează oamenii. Dar şi un anumit tip de atenţie, atât de profundă şi sporită, încât îi gonesc de a binelea. Aşa că bine că nu i am răspuns "îmi place sunetul pe care l provoacă închizătoarea " sau " Am citit undeva că maşina dvs e proiectată să reziste la 80.000 de pusuri şi scosuri de centuri, aşa că ce mai contează un set în plus?" sau cine ştie ce altă obrăznicie... De altfel, merg pe principiul nu enerva niciodată un şofer, iar taximetriştii intră în această categorie, deşi mulţi preferă să i strige pe alte nume în trafic.
Fără ca măcar să adulmece potenţialul conflict, domnul, tânăr şi relativ dichisit, a răspuns la un apel pe telefonul mobil. Cu o voce relaxată, a strigat, aproape:
-Ce faci, nevastă?
Contrar oricăror aşteptări, atunci am început să mi aranjez, cum fac femeile cochete, părul. Cochetă, cred, eşti oricând şi în prezenţa oricui. Orice mamifer de sex opus ar trebui tratat în virtutea acelei nemuritoare posibilităţi a seducţiei.
Din păcate, eu sunt absolut convinsă de lipsa cochetăriei din profilul meu. Îmi plac anumite culori, dar port aproape orice formă, indiferent de dezavantajele aduse siluetei mele. Detest carourile şi aproape orice fel de imprimeu nu pentru că mă îngraşă. ci fiindcă încarcă, fără a servi expresivitatea hainei. Iar capsele şi fermoarele sunt pur şi simplu ineficiente. În acelaşi timp, însă, un parfum bine ales - maximum două- purtat în permanenţă, face ca o o persoană să fie prezentă, chiar şi n lipsa sa dintr o anumită cameră. Ţin minte cât de bucuroasă am fost când mi s a spus pentru prima oară "Ştiam c ai venit. Ţi am simţit parfumul". Probabil sensibil la parfumul soţiei lui, taximetristul a continuat discuţia:
-Medicamentele ţi le ai luat?

După un minut, a expediat o. Cu un ton fericit, mi a spus:
- Face nevastă mea salată berlineză!
-Chiar am vrut să vă întreb ce salată vă pregăteşte , dar n am vrut să par indiscretă.
Anumiţi prieteni ai mei cunosc această abilitate a mea de a intra în frecvenţă cu toate felurile de persoane care prestează servicii. Nu numai că încerc să nu enervez aceşti oameni care vând, încasează, conduc, ştampilează, eliberează acte, uneori iau carnete sau măsoară tensiunea, toarnă cafeaua şi întorc friptura pe grătar. Dar încerc, cred, să le fac, cumva, o impresie bună. Mă străduiesc să fiu acel client din ziua respectivă pe care, dacă s ar gândi vreodată la asta, l ar alege drept cel mai simpatic. Să spunem doar că nu sunt deloc obsedată şi, de cele mai multe ori, nici conştientă de eforturile mele. Dacă aş fi fost, n aş mai fi ajuns în poziţia de a i intimida, speria, agresa pe alţii, nu? Rămân, în orice caz, un prieten devotat şi necunoscut al paznicilor, taximetriştilor şi vânzătoarelor de pretutindeni. Le adresez , oriunde ar fi, unul din cele mai duioase zâmbete.
Fără să am nevoie de el, am aflat reţeta salatei berlineze cu care doamna îşi aştepta eroul în această vineri seara. Conţine, după spusele lui, carne de vită fiartă, castraveţi muraţi, ceapă, usturoi, maioneză şi ketch up. Nu ştiu de ce, dar fără nişte adăugiri gen mazăre, morcov şi cartof, parcă n aş fi dispusă s o încerc.
Am obosit. Pe mâine.