originalul...

Kumm – o iarnă caldă

Grupul Kumm lansează pe 30 octombrie , la clubul Silver Church,al cincilea album din carieră, intitulat „Far From Telescopes”. Iată,deci, o bună ocazie de a discuta cu patru dintre membrii grupului despre cum a evoluat muzica Kumm de-a lungul timpului.


A.C. Tradiţia e că, atunci când un grup lansează un disc nou, trebuie să compară în faţa media şi să arate ce copil frumos a făcut. Vi se pare obositor acest lucru?

Kovacs Andras (clape): Deloc.Ne place sa ne lăudăm cu ceva nou.
Eugen Nuţescu (chitară): Poate că sună aberant, dar dat fiind că, până acum, am crezut cu maximă sinceritate că fiecare nou album al nostrum este cel mai bun, am jucat acest rol destul de sincer. Cred că aşa simţim şi legat de “Far From Telescopes"

A.C. Dar cum e să explici mereu la ce te-ai gândit, cum s-a desfăşurat procesul de creaţie?
M.I. Cred că cel mai bine nu explici. Poţi să spui nişte lucruri, dar nu poţi oricum să înlocuieşti muzica în sine, aşa că...

Cătălin Mocan(voce) Trebuie să laşi loc fiecăruia care ascultă să-şi facă propria impresie.

E.N. Arhitectul Frank Gehry a fost întrebat odată, la conferinţa de presă prin care s-a inaugurat o clădire de-ale sale, la ce s-a gândit când a construit-o. Şi el a răspuns :„ Întrebaţi-l pe psihologul meu.” Cred că un artist, dacă simte nevoia să adauge ceva, verbal, la muzica pe care a făcut-o, o face singur.

C.M. Asta pe lângă faptul că e mult mai fermecător să-şi facă fiecare părerea, când ascultă. Dacă tu spui că o piesă este despre ceva anume, poţi să produci chiar confuzie, pentru că cel care ascultă acasă încearcă automat să facă legătura cu ce ai spus tu. Asta înseamnă să-ţi pui ascultătorul pe un făgaş care, poate, nu e neapărat cel mai bun. Eu am păţit ceva asemănător cu o piesă de la Velvet Underground, „ Candy Says”. Îmi imaginam că e vorba în ea de o fată bogată şi plictisită. Când am văzut un documentar despte trupă, în care au spus că piesa este despre un travestit sătul de corpul lui, mi s-a stricat filmul, fără să am ceva împotriva travestiţilor.

E.N: E ca atunci când cineva face un film care nu ţi-a plăcut, după o carte care-ţi place. De fiecare dată când vei reciti cartea, o să-l vezi numai pe actorul ăla din rol. Unul pe care, eventual, nu-l poţi suferi.

A.C. Există o cotitură stilistică pe „Far From Telescopes”. Cum aţi descrie-o?
C.M. Cum zic americanii, „Thanks God” că există această cotitură de stil. Dacă nu este mereu ceva nou, te plafonezi. În plus, nu mi se pare că e nimic brutal în această schimbare.

M.I. Am aruncat o parte din piese în concert, înainte de lansare, şi atunci poate diferenţa nu mai pare atât de mare. În momentul în care asculţi albumul, ai avut o şansă să te obişnuieşti cu unele dintre piese.

E.N. Eu cred că diferenţa vine mai ales din orchestraţie, chestie care sare în ochi, pentru că e mai simplă, mai rock’n’roll. Poate dacă am cânta piese de pe albumul anterior cu orchestraţiile pe care le-am folosit acum, distanţa n-ar mai fi percepută atât de intens. Este, într-adevăr, o diferenţă şi de sound, care ţine de experienţa noastră ca muzicieni, de inginerul de sunet cu care am tras, de studioul de sunet în care am tras, toate astea contribuie la faptul că totul sună altfel .

A.C. Este „Far From Telescopes” un album mai happy?
E.N. Mie nu mi se pare un album foarte happy. Aş fi vrut să fie mai happy şi chiar este mai luminos decât „Different Parties”, dar nu într-o atât de mare măsură.
M.I. Faţă de „Different...” în special, este totuşi mai vesel. Albumul din urmă era mai întunecat,aşa.
C.M. E un album care spune chiar şi lucrurile triste cu un surâs în colţul gurii. Sunt piese care sunt vesele sau în prima fază aşa par, dar sunt şi piese care aduc aminte de atmosfera albumului anterior. Vorba unui Beatles, acuma nu-mi vine care: “Dacă vrei s-ajungi la sufletul publicului trebuie să ai priceperea de a combina comedia cu drama sau invers”. Astfel, toată lumea se va regăsi, cumva, în cele spuse de tine. Lucrul ăsta cred că ne-a ieşit cu acest album.

A.C. Într-adevăr, la o ascultare mai atentă, textele nu susţin în mod deosebit impresia de album vesel...
M.I. Cu textele a fost haios că de data asta am scris mai mulţi din trupă şi se simte asta.
E.N.Unele au fost scrise chiar la masa asta, la bere.
M.I. Ba nu, la aia...

A.C. Ce ne facem totuşi cu fanii care se înnebuneau după deprimări la tavă, ca „Red Coffee”, de exemplu?

E.N. Au câteva piese care să-i mulţumească.

M.I. Dacă am sta să ne mai gândim şi la asta, nu ştiu dacă am mai avea timp să cântăm. Ar fi ca şi cum ne-am gândi care va fi rolul nostru în istoria muzicii. Egal, la fel de aberant.

K.A. Uite, a fost cineva pe forumul nostru, care a semi-desfiinţat albumul anterior imediat după ce apăruse. Apoi probabil că l-a ascultat şi s-a obişnuit cu ideea. Acum, după ce a ascultat cele câteva piese noi, pe care le-am cântat live, a zis că „nimic nu va mai fi ca Different Parties”.

E.N. : Totuşi, am avut mereu un nucleu dur de fani. Sunt oameni care au trecut peste toate furtunile stilistice şi de componenţă şi au rămas cu noi, pentru că într-adevăr există un filon care se păstrează în muzica noastră, evident în mod natural.

K.A.: . Oamenii totuşi aşteaptă mereu ceva nou. Poţi să cânţi anumite piese ani de zile, uite, de exemplu „Dictionary” are 12 ani. Dar e de preferat să le oferi mereu ceva nou.

E.N.: E o chestie foarte democratică, de fapt. Noi o propunem o cărare, un drum. Cine are chef, se ia după noi, cine nu, poate coborâ la prima.

A.C. Mi se pare că astfel de schimbări se petrec de câte ori apare cineva nou în formaţie. Venirea tobarului Paul Ballo a atras, parcă, după sine, nişte ritmuri mai dansante...

C.M. Piesele erau toate făcute înainte de venirea lui Paul El şi-a impus desigur, părerea, în tratarea ritmică a cântecelor, dar totuşi, ele erau gata înainte.

E.N. Dacă aducem în discuţie schimbarea care a avut loc atunci când a venit Cătă, e altceva. Când se schimbă solistul e ceva mai personal. E mai grav şi totodată mai puţin grav. Într-un fel e mai grav, pentru că mulţi oameni se ataşează mai mult de imaginea ta, decât de muzica ta.

M.I. Şi mulţi oameni se uită la solist!

A.C. La venirea lui Cătălin registrul s-a schimbat drastic...

C.M. S-a modificat contextul de fapt. Când am apărut eu, au apărut şi piesele care s-au potrivit mai mult cu mine. În acelaşi timp, puteam fi oarecum nepotrivit pentru piesele compuse în perioada Byron. Dacă Byron rămânea, albumele erau diferite de ceea ce am scos noi acum, normal.

E.N. Cred că muzica îi reflectă pe cei care suntem la acel moment în Kumm.

M.I. Tu de fapt te-ai prins de o chestie care la noi e o tradiţie. De câte ori a venit cineva nou, când s-a observat că omul poate să funcţioneze în contextul Kumm, s-a trecut imediat la a compune cu el, ca să vedem exact ce ar face el. Mereu li s-a dat frâu liber noilor membri, să vedem ce poate face fiecare, la nivel creativ.

C.M. Totul e ok, de fapt. Atâta vreme cât nu încerci să iei viaţa altuia...

A.C. Apropo, are un vocal actor nişte aşi în plus, în mânecă, datorită şcolii
absolvite?

C.M. De unde văd eu lucrurile, nu neapărat. Poate că şcoala de actorie ajută, în sensul că eşti obişnuit mai mult cu scena . Eşti acolo şi trebuie să exişti pe scenă şi poate nu trebuie să stai cu mâinile în buzunare. Personal, cred că e mai mult o problemă individuală.

E.N. Cred că există oricum o largă colaborare în zona asta. Sunt nişte actori care s-au făcut solişti rock şi sunt foarte mulţi solişti rock care s-au făcut actori.

C.M. Eu preţuiesc mai mult partea de actorie decât cea vocală, propriu zis. Partea vocală mie mi se pare o chestie mai tehnicistă, ori eu nu ţin să fiu tehnic. Aş putea să stau acasă să fac exerciţii non stop şi să cânt o linie de cristal, dar doar atât. Să nu intri niciodată în palatul de cristal....Prefer să cânt ceva care să spună ceva fiecăruia din public. Prefer să cânt în aşa fel încât să spun ceva despre viaţa mea.

A.C. Mie mi se pare că sunteţi oarecum suspendaţi între trupele bătrâne, consacrate demult şi stratul neconsistent de trupe noi, la care auzi o piesă, după care nu mai auzi de ea... Cred că lipseşte pătura medie, de trupe bune...

M.I. . Cine a avut ghinionul să prindă anii 70 - 80 în România, dacă nu a deschis urechile să vadă ce se mai întâmplă şi în afară – şi, după părerea mea, gusturile se opresc din formare la 25 de ani – a rămas cu 3 trupe, 5 actori şi cam atât. Pe vremea aceea, apariţia unui disc Iris era un eveniment în sine, aşa că sigur ţi-l luai. Nu avem cum să luptăm cu asta. E ca la prima dragoste...

E.N. Exact. A fost naşpa, dar a fost.

C.M. Eu cred totuşi că există un strat mediu. Eu aş spera să fim în zona aceea de Viţa de Vie, Omul cu Şobolani, Vank...

E.N. Eu sunt mai radical şi spun că nu există rock’ n’ roll în România. Există o sumă de oameni talentaţi, dar a căror mentalitate, la fel cu a celor mai mulţi români, nu are nici o legătură cu rock’n’ roll- ul. Românul s-a născut folkist...

A.C. Oare de aceea a spus Cătălin la un moment dat, într-un concert la Vama Veche „ Vă mulţumim că vă place muzica noastră. Cred că sunteţi nişte extratereştri...”?

E.N. Eu nu empatizez deloc cu gusturile ţării ăsteia, în materie de muzică. Mă simt bine din punct de vedere uman şi social, dar artiştii care mie-mi plac şi sunt imenşi în State sau Anglia, aici n-ar umple Sala Palatului. Aşa că pot să-i înţeleg remarca. Nu are nimic de-a face cu ideea de „noi suntem buni, alţii sunt răi”. E exact ca la divorţ, nepotrivire de caracter. Vorbea Matei Florian despre asta, într-un articol. Între The Smiths şi Metallica, românul a ales Metallica. Asta e.

A.C. Poate prezenţa unui artist la un eveniment care susţine o cauză să-l afiliezepe artist la cauza respectivă? Că tot veni vorba de Vama Veche şi Stufstock-ul atât de hulit de unii…

C.M. Kumm a onorat o invitaţie la un festival muzical. E la mare, oamenii merg să se distreze la mare. Nu susţin faza cu salvaţi Vama Veche, pentru că pentru mine e ceva atât de abstract, nu sunt sigur că o pot înţelege.

E.N. Noi ne-am asociat imaginea doar cu Vier Pfoten,o organizaţie care protejează drepturile animalelor. Atât.

K.A. Cred că e o problemă şi cu media. La fiecare Stufstock, televiziunile au trimis echipe care să relateze „dezmăţul din Vamă”. Vămii i s-a făcut reclamă ca fiind genul de loc în care ai voie să faci orice. Ceea ce nu e adevărat. Şi, repet, e vorba de un festival de muzică şi atât, pentru noi.

M.I. Pentru zona politică, însă, nu am cântat şi nici n-o vom face vreodată.

A.C. Ce vă lipseşte pentru a deveni o trupă mainstream?

C.M. Nu cred că e o ţintă clară a noastră, să devenim mainstream. Dar nici nu ne ferim de asta. Dacă, ca o consecinţă a activităţii noastre şi fără să fim nevoiţi să facem mari compormisuri, apare mainstream-ul în jurul nostru, noi n-o să-l refuzăm.

A.C. Este acest album un pas spre mainstream? Piese mai scurte, poate mai uşoare…

E.N. Nu. Noi am cântat pur şi simplu ceea ce ne place nouă. Iar dacă există pe albumul ăsta piese de 2 minute jumătate, înseamnă că atâta le-a luat să spună ceea ce aveau de spus.

A.C. Apropo de asta, sunt 3 piese care sunt “trase în bucătărie”. Din textul uneia s-a extras chiar titlul albumului..

E.N. Pur şi simplu am vrut să facem şi altceva decât aia cu mersul în studio şi tras serios. Sunt nişte intermezzo -uri muzicale. Până la urmă, de fapt aşa cântăm noi. Asta cu zdrăngănitul la chitară e prima probă a unui cântec, dacă va rezista. This is the campfire test! Dacă nu funcţionează aşa, nu funcţionează altfel. Muzica trebuie redusă la minim... Aveam chiar un vis, să ajung la un foc pe plajă sau la munte şi să cânt o piesă de-ale noastre.

(Între timp, grupul a hotărât să ajungă, după lansare, în casele a 3 fani din Bucureşti, ca să le cânte live şi acustic piesele care au fost compuse în bucătărie...)

A.C. Şi la capitolul live cu toate instrumentele vă descurcaţi foarte bine, totuşi. Mă impresionează faptul că până acum n-am văzut 2 concerte Kumm la fel...

K.A.Asta fiindcă nu ştim să cântăm! Greşim piesele! De-aia iese mereu altceva.

C.M. Dar trecând peste gluma asta, e bine dacă-i aşa. Am şi fost cotaţi drept cea mai bună trupă live, pe 2008. Sigur, habar n-am acum de către cine...

M.I. Îţi spun eu, de Actualitatea Muzicală, revista aia care vine o dată pe lună acasă, fără să o fi cerut!

E.N. Mihai, mi se pare mie sau eşti cam punk azi ?

A.C. La ce vă aşteptaţi şi la ce să ne aşteptăm de la lansarea lui „Far From Telescopes”? Va fi un succes?

E.N. Am un worst case scenario şi un best case scenario. Primul zice că, asta e, fiecare zi poate fi ultima, chiar dacă sună cam patetic. Pe de altă parte, ne-am produs albumul singuri, nu a intervenit absolut nimeni între munca noastră şi produsul final. Ne-am implicat toţi, cu cât am ştiut şi putut fiecare. Şi simţim că se sudează totul, într-un mod nou şi plăcut pentru toţi Cred că se naşte un nou Kumm, care se tot naşte de ceva vreme. Dar acum am făcut paşi mari, după ce am trecut printr-o perioadă de acumulări.

C.M. Eu vreau să zic ceva mai puţin major şi apocaliptic. E aş zice că de-abia aşteptăm să cântăm, să lansăm acest album, mai ales ca să putem cânta live nişte piese pe care le-am păstrat, ca să avem ce oferi proaspăt la lansare. Să vă aşteptaţi la un concert la care se va cânta cu mult entuziasm, nu că asta nu s-ar întâmpla de obicei, ba dimpotrivă, uneori cred că există prea mult entuziasm care alunecă aşa, spre circ, câteodată. Poate colegii nu sunt de acord, noi avem tendinţa de a ne contrazice foarte mult între noi...

K.A. Nu-i adevărat!

E.N. Haideţi, că e bine că e aşa. Atâta vreme cât putem sta împreună la o masă şi ne putem spune părerile, înseamnă că există toate uşile deschise de care e nevoie ca să fim cu toţii Kumm. Spuneai...

C.M. Că sper, deci, că procentul de circ va fi mai scăzut, deşi va fi. Vor fi invitaţi, pe placul tuturor, sper. Un concert bun este cel mai jos lucru la care vă puteţi aştepta. Şi, că tot sunt eu cu citatele azi, - nu ştiu ce am- să vă spun ce am citit eu despre succes. Succesul înseamnă să treci peste multe eşecuri fără să-ţi pierzi entuziasmul.

A.C. Hai să încheiem cu un mic joc, să vedem cum altfel s-ar mai putea traduce sau numi Kumm.
Dacă Kumm ar fi o culoare, ce culoare ar fi?

C.M. …magenta
E.N. Roşu.
A.K. Aţi zis că ne contrazicem mereu. Şi eu aş fi spus roşu...aşa că zic albastru.
M.I. Eu sincer aş fi zis verde. E complementar, nu?

Dacă Kumm ar fi un zgomot, ce zgomot ar fi?

C.M. Un zgomot de cizmă care striveşte o ţigară.
E.N. Un robinet stricat care picură într-un lighean plin.
A.K. Un avion la decolare.
M.I. Mă gândesc la sunetul valurilor.

Dacă ar fi un cuvânt?

E.N. Caracatiţă.
M.I. Dar e un cuvânt. Înseamnă nisip.
C.M. Zgomot...

Dacă ar fi o...temperatură?
A.K. 20 de grade. Pentru că nu-mi place nici frigul, nici căldura.
C.M. 37 cu 2 !
M.I. Ar fi 16 grade. Dar în aprilie, când te bucuri că sunt 16 grade.
E.N. Eu nu pot să mă gândesc la o temperatură. Eu văd Kumm aşa, ca o iarnă caldă.

Ana Călin

Interviu publicat în forma scurtă, în Dilema Veche