Adăpostiţi-vă de muzică (?)

Se apropie o perioadă a anului frumoasă, dar cumplită, în care din toate boxele magazinelor, de pe la toate radiourile şi teveurile, din toată oferta de spectacole şi concerte va răsuna, vibra şi reverbera în mintea noastră obosită de peste an sunetul clopoţeilor. De aceea, am decis să folosesc spaţiul cu cap şi să-l citez pe dr. Oliver Sacks, (profesor de neurologie şi psihiatrie în cadrul Universităţii Columbia) care explică în cartea sa, „Muzicofilia”, cum e cu obsesiile de ordin muzical.
„E posibil ca, într-o oarecare măsură, obsesiile sonore să fie un fenomen modern sau în orice caz nu doar mai clar recunoscut, dar şi mult mai frecvent acum decât în trecut? Deşi au existat fără îndoială încă de când strămoşii noştri au scos prima melodie din fluiere de os sau au bătut darabana pe buşteni doborâţi, e un fapt important că termenul a intrat în uzul comun de-abia în ultimele patru decenii. Când Mark Twain îşi scria nuvela prin anii 1870, exista un volum mare de muzică, dar nu peste tot. Oamenii trebuia să se adune laolaltă ca să asculte cântece – la biserică, la întrunirile familiale, la petreceri. Dacă nu aveai acasă un pian sau alt instrument, pentru a asculta muzică instrumentală trebuia să mergi la biserică sau la concerte. Situaţia s-a schimbat radical o dată cu apariţia înregistrărilor, a emisiunilor şi a filmelor. Dintr-o dată, muzica a ajuns peste tot, iar fenomenul s-a amplificat exponenţial în ultimele câteva decenii, astfel încât acum, vrând-nevrând, ne înconjoară un bombardament muzical neîncetat. (...) Barajul acesta muzical ne solicită într-o oarecare măsură sistemele auditive extrem de sensibile, iar supraîncărcarea lor duce la consecinţe grave. Una din consecinţe este frecvenţa tot mai mare a scăderii acuităţii auditive, chiar şi printre tineri şi mai ales printre muzicieni. O alta este omniprezenţa melodiilor enervante, „care prind”, a obsesiilor auditive care sosesc nechemate şi pleacă doar când vor – melodii obsesive care, de fapt, pot fi simple reclame pentru pastă de dinţi, dar care din punct de vedere neurologic , sunt de-a dreptul irezistibile.
Editura Humanitas – traducerea Anca Bărbulescu