Live@ Polivalentă

Marţi, 15 decembrie, şi miercuri, 16 decembrie, Sala Polivalentă din Capitală a îmbrăcat din nou haina cam peticită de sală pentru concerte. De fiecare dată în faţa unui public în număr modest- mediu, una din cele (bietele) două săli în care Bucureştiul poate găzdui c-cântări, a primit vizita britanicilor de la Simple Minds şi urările de bine („Să sară-n aer Polivalenta!”) ale autohtonilor B.U.G. Mafia.
Atât unii, cât şi ceilalţi au depăşit demult zona marelui succes la public şi a creaţiilor de top. Totuşi, trupele au făcut ce-au vrut cu publicul pe care l-au avut la dispoziţie în sală. Iar publicul a făcut ce-a vrut cu sala. În condiţiile în care peste tot stă afişat semnul fumatului interzis, s-a fumat peste tot. Oficialităţile concertelor au încercat, palid, să ameninţe cu amenzi. N-a ţinut. La B.U.G. s-a fumat chiar în sală, iar după ce trecea patrula cu „stingeţi ţigările”, acestea se aprindeau vesel, din nou. Oamenii fumează, iar Polivalenta nu are un spaţiu destinat fumătorilor. Dar ce zic eu sunt fiţe. Polivalenta are – afară- nişte trepte din gresie lucioasă care, la vreme de iarnă şi îngheţ, fac imposibilă intrarea în sală fără accidente. Aşa că, în lipsa bunului simţ, ultima verigă în relaţia reversibilă dintre organizator şi public, cercul slăbiciunilor rămâne căscat în toate direcţiile.
Despre concerte-n sine, numai de bine. Marţi, Simple Minds a reuşit să atragă public dintr-o categorie care nu prea mai iese pe afară decât la ocazii. Aflaţi în turneul de promovare a albumul Grafitti Soul, scoţienii au sunat fantastic, chiar dacă, pe alocuri, cam tare. Ne-au servit piese de pe noul album, între care single-ul „Rockets” a fost cel mai bine primit, dar şi piese de pe vremea când new wave-ul făcea furori şi scotea artişti al căror nume a rămas valabil peste timp. Punctez cu regret lipsa lui „She’s A River” (la Cerb au cântat-o...) şi cu bucurie prezenţa lui „Don’t You (Forget About Me)”, care de altfel era imposibil să lipsească. Apreciez ajutorul dat, spre bună dispoziţia întregului public, de către grupurile răzleţe de fani britanici, aflaţi cu cine ştie ce ocazii pe la Bucureşti.

Miercuri, un alt nume care a rămas valabil peste timp – dac-aş fi răutăcioasă, aş spune că fiecare grup de hip-hop de aici şi de aiurea îşi promovează atât de incisiv numele şi unicitatea, încât ar fi bizar să nu rămână – şi-a adunat publicul, exclusiv autohton şi rărit de ani. B.U.G. Mafia n-a cântat de 10 ani în Polivalentă şi, între timp, din cauza cenzurilor de tot felul, (cred ei) dar şi a scăderii apetenţei pentru genul muzical practicat, (cred eu) grupul a cam pierdut din fanii care ar fi putut umple sala. În ceea ce mă priveşte, a fost o bucurie şi o provocare să-i văd pe cei cărora le datorez amintiri vii din perioada Atomic Tv, când excesul era viaţa şi viaţa exces, ca să parafrazez o altă trupă exponent a genului. Pe B.U.G. nu i-am mai văzut în concert de 9 ani şi m-am bucurat să văd că „băieţii buni” nu-mi înşeală aşteptările.Dincolo de Tataee şi Caddy, mereu prezenţi şi atenţi la publicul lor, dincolo de vocile colaboratorilor de pe marile piese, dincolo de stridenţa dj-ului, m-am bucurat să-mi regăsesc (intactă) una din figurile rele preferate ale showbiz-ului românesc.Uzzi. Veşnic ameţit, absent, gata să se încurce din cauza tempoului, ba prea lent, ba prea rapid, Uzzy n-o arde aiurea şi „greşeşte sincer”. Între un fum, o duşcă de whisky şi 3 înjurături, Uzzi mai are timp să-şi expună glasul voalat, gutural, şi să-şi etaleze inconştient, dar din plin, farmecul de sorginte foarte joasă.

Foto: Cătălin Pavel (mai încolo, că nu vrea blogger...)
PS. Merci, Valy.