de 3 x mamă

nu, nu prevestesc nimic:) şi nici nu scriu despre mama (mea).

vreau doar să rememorez cele (deocamdată?) trei momente în care am fost mândră de mine, ca mamă a lu' Tudor.

Primul, şi cel mai îndepărtat, este din 4-5 octombrie 2011 noaptea. Eram în rezerva de spital şi (pe atunci încă mai) dormeam. Poate şi pentru că Tudor era pe mâini bune, în salonul de nou născuţi ( nu, nu am dormit cu el, am preferat odihna o dată, apoi el a avut un icter destul de pronunţat, aşa că oricum îl ţineau non stop "la lampă"). Când deodată, buf, cutremur. M-am trezit instantaneu, m am ridicat în fund şi ţin minte că primul meu gând a fost " ce-o face Tudor?". Am tras cu urechea...pace. M-am mai foit puţin şi apoi am adormit din nou. Abia a doua zi m-am gândit la reacţia mea şi m-am felicitat. Eram pe calea cea bună.

Al doilea moment şi al treilea moment sunt mai apropiate în timp, dar riscă să se îndepărteze şi, poate, estompeze, dacă nu le redau.
În 30 decembrie 2012 aveam în plan microRevelionul fetelor. 3 dintre cele mai bune prietene ale mele puseseră la punct o întâlnire în barul nostru preferat din centru, very happy us. Şi, bineînţeles, Tudor, cumintele şi sănătosul meu băieţel, a răcit. Cu câteva zile înainte. Straşnic. Şi şi-a găsit zilele perfecte pentru asta. Zilele libere ale mamei lui. În dimineaţa de microRevelion, m-am uitat la el. Muci din belşug, tuse...stare generală bunicică, dar totuşi. M-am gândit că îi va fi greu îndatoritorului său bunic să-i extragă toate cele din nas, să-i dea jdemii de picături şi spray-uri. Şi am contramandat într-un minut ieşirea. N-am avut păreri de rău. Ba, din nou, am fost mândră de mine.

Al treilea moment a fost aseară. Când am primit 4 bucăţi frumuşele de dorada proaspătă, tot pentru cel mic. Necurăţate. mmmm. Mai curăţasem o singură dată-n viaţă un biet şalău. Care bine că era decedat dinainte de a începe eu să-l hăcuiesc. La sfîrşitul operaţiunii  arăta a orice altceva, dar nu a peşte. Am rămas cu o impresie atât de proastă despre curăţatul peştelui, încât aseară îmi venea să sun la 112. Şi totuşi... mi-am făcut curaj, cam în silă. Şi am tăiat peştii. Şi i-am curăţat. Şi le-am scos şi solzii. Foarte uşor.  Oricum, mi s-a părut că înţeleg de ce beau marinarii. Dar am fost a treia oară foaaarte mândră de mine.

Atât:)