Calm cu playlistul

Ca să fie treaba clară şi să nu mai aud, naibii, nimic din trafic, ascult muzică la telefon, cu căşti (dacă citeşte tata: nu, că de fapt ascult încet, ăsta era doar aşa, un efect, să le iau ochii la ăştia!).

Să vă zic cu ce-mi păstrez calmul şi reflecţiile rutiere:
păi, în primul rând am un album întreg pink floyd, evident wish you were here, pentru că mie tot timpul îmi lipseşte ceva, de exemplu, acum, extinctorul obligatoriu, despre care vom afla că nu e obligatoriu, probabil după ce ne vom fi luat toţi, cum am păţit şi cu vesta. Este un album de ascultat în ambuteiaje şi cozi de maşini cum găsesc eu când mă dc după amiezele la antrenament, de fac 45 de minute din duca pân la lizeanu. În rest, e bun la drumuri mai lungi, că altfel n apuc să l ascult pe tot şi mă frustrez.
ca să nu rămân niciodată cu tartina nemestecată, mai am O piesă pink floyd, care însumează căldura unui album întreg, comfortably numb. Hello, is there anybody out there ? cânt şi oamenii de prin tramvaie se holbează deconcertaţi. Deci un floyd lung şi un floyd scurt, pentru orice situaţie.

Mai am o piesă pentru finalul de câte o zi, când îmi vine să mi plâng de milă, când ştiu ce am fost şi văd ce am ajuns, bad day a lu' unu daniel nu ştiu cum, care se leagă de minune cu carrie a lui europe. astea sunt de plâns la volan, numai că la mine au exact efectul invers, mă buşeşte râsul de atâta dulcegărie tristă.
Dar, mă rog, pe mine mă buşeşte râsul din aproape orice.