13.3.07

ROMANTICA



Sunt o admiratoare veche şi constantă a umorului de tip Dan Teodorescu, în toate formele lui. Ironic, cinic, critic, autocritic, tandru sau crud, de-a râsul plânsul sau făcând haz de necaz, îmi place umorul care se desprinde din textele lui. Albumul Romantica nu putea face excepţie de la umor, chiar dacă , citez, „ judecând după conţinutul său, acest album ar fi trebuit să se numească Deprimantica”. Am văzut asta pe coperta interioară şi am râs, ce naiba era să mai fac.Când un tip care tocmai a trecut prin momente personale dificile e în stare să articuleze limpede, cântat şi fermecător până la urmă, „Am senzaţia c-am fost un disc de vinil,/ Rătăcit în colecţia ta de cd-uri (...)/Şi după ce c-am fost vechi, am mai fost şi stricat/N-am făcut nimic altceva decât să-ţi spun întruna te iubesc/ Cred şi eu că pân’ la urmă te-ai săturat” nu mai poţi decât să zâmbeşti, puţin amar, propriului tău trecut, şi poate să închizi mai uşor un anumit capitol. Iar când aude vorbele citite foarte “în rol” de Mihaela Rădulescu, la finalul lui “Pe bune”, – “Poţi să iubeşti o singură dată în viaţă în felul acesta şi ştiu că dup-aşa o dragoste, nu mai rămâne nimic (pauză). Uite, au mai rămas nişte alune acolo, dacă vrei”- o inimă zdrobită n-are cum să nu se adune un pic, să pompeze ceva sânge, cât să strângă pentru un râs sănătos, chiar dacă necăjit.
Sunt o admiratoare veche şi constantă a sentimentului de tip Dan Teodorescu, în toate formele lui. Sensibil, tandru, delicat ca o acuarelă sau ca o sculptură într-un bob de orez, îmi place sentimentul care se desprinde din textele lui. Când un tip care tocmai a trecut prin momente personale dificile e în stare să admită limpede, cântat şi sfâşietor „ De-asta nici n-a mers, n-avea cum; ar fi fost chiar păcat/ Am înţeles că s-au pus foarte multe pariuri”, nu poţi decât să simţi cum îţi pare rău, un rău din acela neputincios, de tradus uşor printr-o ridicare de umeri sau, cum am spune noi, oamenii obişnuiţi, printr-un „ asta e”. Iar când aude că scoate aşa simplu vorbe ca „Dacă nu-ţi mai trebuie dragostea mea, dacă nu mai ai nevoie de ea/ N-o arunca aşa, mai bine aşeaz-o undeva ”, o inimă zdrobită n-are cum să nu se facă şi mai praf.
Sunt o admiratoare veche şi constantă a melodiei de tip Dan Teodorescu, uşoară, învăluitoare, surprinzătoare pe alocuri, caldă şi de un bun simţ rar întâlnit prin muzica noastră. Tot felul său de a compune pe acest disc, ocolind cu discreţie pateticul în forma lui nasoală, urâtă şi tristă, m-a cucerit. Şi, ca să continuu cu simplitate vorbele sale din „ E timpul să iubeşti”, în care ne asigură, frumos, că e un timp pentru toate, unul pentru când trebuie să ceri, altul pentru când trebuie să speri, o să îi spun că există sigur un timp pentru el, în toate cele.

Ana M. Călin
ce_stii_tu@yahoo.com

5 comentarii:

Javrette spunea...

misto ai scris, misto scrie si el. coperta albumului e insa nasoala, adica ideea e frumoasa, realizarea - ba.

ana spunea...

felul pt care o copertă de disc arată aşa are foarte multe motive, resonuri şi explicaţii.
o copertă de disc în zilele noastre, de multe ori trebuie să arate ca o cutie de bomboane pt a atrage privirile

vio spunea...

hm, mi-a venit pe alocuri sa pling. hm!
nu de cum ai scris, ci de continut. oare ma exprim destul de clar?:)

ps asta e nenea ala de la taxi? pardon, nu cunosc.

ana spunea...

nu:)
care nenea?

vio spunea...

despre care era vorba asa frumos in postu tau, na.
io-s mai inculta asa si ma si fac benevol de ris in comentarii:D