Nu ştiu dacă Berlinul mi a capturat jumătate de inimă datorită multelor perechi de ochi albaştri de pe stradă, a parcurilor imense, a faptului că în poienile parcurilor se face nudism şi aşa mai departe.
Am o îndoială legată de Germania, mereu am plecat greu înspre acolo, că nemţii sunt aşa şi pe dincolo, că totul e prea ordonat, că limba lor e "lătrată", că fir de iarbă nu creşte fără aprobare şi câte şi mai câte.
Totuşi, Munchen-ul a căpătat aprecierea mea fiindcă l a primit pe David cu braţele deschise, iar Berlinul chiar m a vrăjit. Spaţiile lui largi, aerisite, curate, clădirile care înconjoară cu grijă un copac secular, pieţele multe, pline de punkeri jegoşi, alăturarea plină de bun simţ a noului lângă vechi şi foarte vechi, şi încă o dată verdele nesfârşit al parcurilor (care se văd din avion, la fel ca şi turnul televiziunii) mi au dat o senzaţie de linşte, largheţe, uşurinţă şi uşurare.
E adorabil faptul că dacă vorbeşti cu un berlinez îţi va spune că programul lui începe la 8 am şi se termină la 9pm, dar dacă te uiţi la mai mulţi, pare că nici unul nu munceşte. Zac prin pieţe, la soare, mănâncă sendviciuri sau îngheţată, vârstnici ţinându se de mână trec pragul grădinii zoologice... Nimeni nu pare a fi în goană, deşi probabil că, totuşi, mulţi sunt. Goana lor este, însă, mai lentă, mai plăcută, mai leneşă. Eu merg în general repede, dar la berlin m am târât, parte pentru faptul că s ar fi uitat după mine ca după o bombă cu ceas...şi pentru că nu mă mai ţineau picioarele, de atâta frumuseţe după care am gonit neîncetat, căci se ascundea în fiecare colţ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu