13.6.07

Însă dragostea de Cargo...




Mi-a zis un prieten pe mess că discul Cargo „XXII” sună de parcă „ Cargo s-a apucat să cânte cover-uri după Cargo”. În loc să-mi sune rău, mie chestia asta mi-a sunat foarte bine, dar îmi dau seama că trebuie să-mi încep articolul cu o somaţie: dacă eşti un fan de Cargo încremenit în proiect şi timp, care nu acceptă reinterpretări, dacă nu prea pricepi ideea de re.inventează-te, mai bine nu asculta acest album.
O să pierzi, totuşi, vreo 3 ani de muncă asiduă, în care se întrevăd foarte bine stările pe care le-a traversat fiecare din membrii grupului care a reuşit ca, dintr-un best of, să facă un disc nou în proporţie de 85%.
Nu-l asculta, fiindcă te vor şoca prelucrările după „Ana” ( aproape electronică) sau
„ Astăzi şi mâine”, (cea care ne-a plăcut tuturor atât de mult întotdeauna şi care acum e altă piesă! ) de la „Erata”, care s-a transformat, aparent, într-o glumă de studio, până la „Ploaia”. Ultima a schimbat sentimentul acela greu, dar simplu, de om care bea în birt ca să-şi uite supărarea, pe un sentiment mai uşor, de cântec despre o fostă iubită, pe care-l cânţi cu gaşca, cu chitarele, pe munte. Din punctul meu de vedere, cea mai şocantă transformare de pe disc. Şi cea mai intensă dovadă de (vai) maturitate, în general.
N-o să-ţi placă discul, fiindcă nu mai e atâta loc de dat din cap şi făcut pogo pe el. Sunt prea multe sincope şi întoarceri care-ţi rup ritmul şi prea multe coruri, care îndulcesc ascuţişurile pieselor. Dar o să pierzi ocazia de a observa evoluţia uriaşă de sound şi tehnică a secţiei ritmice, (Tavi Pilan/ tobe, Alin Achim/ bas) împletită cu autenticitatea pe care melosul Cargo a avut-o întotdeauna datorită acelui ton specific de chitară, promovat de Adrian Bărar. Şi o să ratezi vocea care poate să facă ce vrea , de la operă la reggae, a lui Adrian Igrişan.
Întru totul, e un disc pe care dacă nu-l asculţi sau dacă nu-l asculţi îndelung n-o să poţi să te gândeşti (îndelung şi serios) dacă-ţi place sau nu, de ce şi ce îţi place sau nu. Şi n-o să poţi avea acel sentiment care se iveşte din ce în ce mai rar în viaţa ta: acela de surprindere totală.

3 comentarii:

KIKO spunea...

Bună, Ana! Tu când te re.inventezi? Eu am facut-o deja. Era cazul. Şi mă simt al naibii de bine. :)

Acum ontopic: am ascultat albumul. Nu pot zice ca mi-a placut. Nu pot zice ca mi-a displacut. Am avut senzaţia unei trupe ai cărei membri şi-au tras scule noi şi erau infometaţi şi nerăbdători să le încerce noile posibilităţi. Şi aici ma refer în special la clapă, Cristi Pup parcă neştiind la ce efecte şi filtre să se oprească mai întâi pentru a colora mai mult orchestraţia. Nu ştiu să zic dacă a fost o alegere dictată exclusiv de propriile preferinţe sau dacă sunt şi influenţe din alte tendinţe mai mult sau mai puţn actuale (Rudess, Wakeman, Zawinul, Warman etc.).
N-aş putea spune că se şi potriveşte în cele mai multe din cazuri alegerea finală. E altceva într-adevăr şi asta e bine - că e schimbare, însă restul ţine şi de preferinţe.
Vizavi de maturizare, ce să spun, mă uit la marii muzicieni şi observ că toţi se îndreaptă spre un sound vintage, scule boutique, fineţuri şamd. La Cargo e fix invers, sunetul ăla procesat şi digital. Evident, este incorect să critic eu aşa ceva, e vorba de gusturi: dacă lui Bărar îi place sunetul ăla solid state în loc de un amp pe lampă şi efectele respective (e de înţeles confortul oferit de un procesor multi-efect în detrimentul unor scule de rack sau pedale analogice - nu şi sunetul mai ales la o formaţie cu blazon), este alegerea lui şi e de apreciat că stăruieşte cu acest sound de atâţia ani şi îi respect sincer devotamentul.
Ahh, ar mai fi ceva... îmi place tare mult de Igrişan, e o voce grozavă şi presupun că şi o persoană în prejma căreia e plăcut să te afli, însă nu îi înţeleg forţările alea din voce, cred cu toată tăria că poate mult mai mult decât arată. De ce nu o şi face oare?! Legat de secţia ritmică...:) da, Tavi munceşte la fel de mult, însă la Alin sincer nu văd unde e evoluţia uriaşă de tehnică de care aminteai, fără supărare. Dar poate că o spun eu din punctul de vedere al unui shredder... şi m-am obişnuit cu flik-flak-uri a la Wooten, Wimbish, Patitucci etc.

Poate revin cu poze de la Sibiu... că pe copertă văd că au pus una - pe interior ce-i drept, era frumos să mă întrebe cineva, aşa măcar de formă. E cu Richi şi nu am de ce să mă supăr.

În final, le doresc succes şi aştept să văd şi un album nou în următorii 3 ani. Aştept compoziţia. Şi versurile. Şi pe tine aştept să te văd ţopăind la concerte. Poate te fac un 29 Palms la Plant. :P

Ciau,
Kiko

ana spunea...

salut, kiko.
o sa rog pe cineva sa ti citeasca randurile. acesta este un articol pentru o revista, restul il intelegi tu :)

la robert plant lucrez, dar daca am timp, te fac un 29 palms, evident, daca il canta (ceea ce sper, dar ma indoiesc, la cat e de dement netrebnicul)

me! spunea...

cargo - un soi de pasarea phoenix (cea mitologica - si poate si putin din cea rock)se reinventeaza, numai ca, acesta pornire phoenix-ista, are cateva radacini usor deplasate - in sensul ca pasarea nu a renascut din cenusa ci din penele jumulite in urma intalnirii cu un tramvai sau alt mijloc greu de transport sau cu plecarea unui solist carismatic. Pe langa tehnica folosita excesiv si stilizarea electronica pana ce parca ajungi sa te umplii de bitzii sintetizatoarelor, aceasta reorchestrare iti da senzatia unei ruperi de trecut facuta cu orice pretz dar si cu zambetul pe buze. Este astfel un soi de contradictie, asemenea solistului care imi canta de "piele si ciocate" din papuci rosii si poate in viitor cercel in buric. Unele melodii intr-adevar au fost "eliberate' de accentele "grele" de rocker (sa placa si la popor) ale lui Ovidiu Ioncu si reformulate de Adrian Igrisan intr-o maniera in care fiecare sens al frazei este modulat si exprimat in concordanta cu sentimentul inscris, modulat de trilurile, ba dulci, ba indragostite , ba hotarate ale noului solist (sa se vada ca si tehnica vocala isi are rolul ei).Acest album este mai mult un tribut adus efortului solistului Igrisan, un "bai, la cat a muncit saracul, hai, facem ca el, sa se simta si el bine, ca e muncitor", - concomitent cu aceasta "invoire" mai izbucnind si cativa demoni muzicali ai trupetilor, uneori cu mici iesiri elucubrante (erata, intro doi pasi, ruperile din ziua vrajitoarelor etc). Desigur, resorturile in interiorul trupei pot fi altele, dar nu e exclus ca undeva sa se ascunda si lucrul acesta. Deci: din pdv-ul fanilor: schisma I - Kempes-Baciu, schizma doi: sound vechi - sound nou, plus combinatiile. Deci vor aparea fani noi, vanzari record - doar cargo devin de consum - (si concertele din bucuresti arata asta prin atitudinea publicului) , cresc incasarile si in ansamblu lucrurile merg. Dar..la o simpla cautare prin "file list-urile" oamenilor detinatori de mp3-uri arata ca: acum o vreme fisierul cu cargo era printre Iron Maiden, Nightwish, Accept, Phoenix, Wasp; acum e usor de gasit la diferiti useri printre Holograf, Accent, Talisman, Sile de Surplacesti, Voltaj. Ok, semn de intinerire, dar cand ai o varsta la care esti vazut ca matur si intineresti brusc, unii medici ar interpreta-o ca seni....na revenire in vizorul show-bizzului. Desigur este optiunea lor, afacerea lor, si in fond cine nu-si da cate un "refresh" la ceea ce a facut pana acum. Si pentru ca faceam la inceput referire la Phoenix, care si-au facut si ei un upgrade cu tipul tinerel si "nervos" de la chitara, nu pot sa nu vad ca atat timp cat Baniciu a lipsit, nu prea a mers treaba. Deci si Cargo au un sunet nou (pentru ei), cred ca si o revenire a vechiului solist ar "rupe tot" - si ca afacere si ca ceea ce a reprezentat Cargo. Nu cred ca o astfel de revenire este absolut imposibila decat in cazul in care orgoliile si-ar face treaba mult prea bine, pentru ca la un simplu search pe teme Cargo, Igrisan are inca statutul de tolerat si nu de prezenta carismatica. Pana una alta e bine ca inca mai canta si le-am cumparat si albumul, care are si unele parti bune. In fond a insemnat multa munca si baietii trebuie felicitati pentru efortul lor. Pentru rezultat insa - nu vanzarile sper sa fie un criteriu. Totusi e multa munca si e bine ca au energia sa faca acest lucru. Traiasca Cargo! Abia astept un concert!