I Still Haven’t Found What I’m Looking For

sau Lanţul amintirilor 2
Eram în liceu şi aveam o colegă de bancă pe care o admiram din cap până-n picioare. Şi numai bine într-o zi se pune asta să fredoneze (puţin fals, e drept) „ Trec ţiganii, cântecul lor ascult/Sparg paharul, vreau să te uit”. Amândouă eram împătimite de cuvinte şi potrivirea mi s-a părut frumoasă, iar izul etno-sârbesc al melodiei nu mă deranja câtuşi de puţin atunci. Cine-s ăştia ? Unii de la Timişoara, Cargo. Din ziua aia am iubit grupul ăsta cu putere, indiferent de ce a compus (deşi m-au umplut de nervi de câteva ori ). Pentru albumul acela, „Povestiri din gară „, producţie 1992, dar şi pentru următorul, („Destin” -1994) îmi scot şi astăzi pălăria în faţa grupului. Tot datorită lor am ajuns la rock-ul sârbesc, pe care nu s-au dat în lături să mi-l prezinte, chiar dacă la unele comparaţii Cargo – Bjelo Dugme, primii au ieşit puţin şifonaţi. Totuşi, când i-am văzut pentru prima oară live, la Rock ’91, m-au cucerit definitiv. Ca şi Celelalte Cuvinte pe care, pe care i-am cunoscut tot abia atunci.
Din ţară, mai ascultam doar Valeriu Sterian, un muzician pe care l-am iubit pur şi simplu. Primul disc pe care l-am avut cu el este „Nimic fără oameni” şi a apărut înainte de ’90. “Fericire”, “Sunt vinovat”, „Zori de zi” şi piesa titlu mi-au rămas acolo, undeva, în suflet, pentru totdeauna sper. Pe urmă s-au depus vraf piesele lui Vali mai vechi şi mai noi, cu o menţiune foarte specială pentru „Pariu pe o lacrimă”, pe care ar trebui s-o găsiţi şi să o ascultaţi cu atenţie. Poate vă va ajuta să înţelegeţi câte ceva despre delicateţea flagrantă de care dădea dovadă acest muzician.
Scriu repejor că nu m-a atras niciodată Iris. Şi trec la tandra vară a lui 1994, când mi-am cumpărat la nimereală două casete de la Neptun şi le-am ascultat îndelung pe o verandă din 2 Mai. Una a fost U2, cu un album compus cu 10 ani în urmă, „ The Unforgettable Fire”. Poate nu cel mai de vârf LP al grupului irlandez, el conţine totuşi dominantul „Pride”. Piesă pe care, de câte ori o ascult – deşi ştiu că n-are nici o legătură – aud foşnetul valurilor...