20.11.07

Babilonul lui Poesis






Poesis este un grup de folk pe care mulţi l-am iubit şi care a stat pe bară ani buni de zile. De fapt, nici nu mai credeam că o să se mai dea jos de acolo, cu un Eugen Baboi emigrat în Canada (hăis) şi un Marius Baţu cântând în ţară când cu Holograf, când cu Pasărea Colibri, Mircea Baniciu sau Ducu Bertzi (cea). M-am bucurat grozav când am auzit că, după 11 ani de la lansarea frumosului "Cântec şoptit", mai scot un album. Graţie minunilor tehnice -iată că pe unele merită să le aplaudăm !- unul a înregistrat în Canada, celălalt în România şi a apărut Babilon, un disc cu zece piese compuse în bunul, dulcele stil Poesis.
Mi-e greu să comentez albumul, fiindcă cei doi compun într-un fel unic, aruncând pe fiecare ascultător în alt soi de reverie. Armoniile sunt gingaşe, picurate, vocile celor doi la fel de vibrante, iar textele sunt aceleaşi mici bucăţele de frumuseţe în rime. Nu prea înţeleg atracţia faţă de social demonstrată de piesa Babilon, chiar dacă mascată în fabulă (" La palat maimuţe viclene chefuiesc cu curvele lor/ Şi-o echipă filmează pentru televizor"). Da, ştiu şi eu că este folk, dar parcă realitatea noastră e prea schimonosită ca s-o mai cântăm. Înţeleg, în schimb, şi mă lupt de multe ori cu sentimentul Sfinxului: "La capătul lumii-am ajuns, unde nu-i nici un pod/ Şi-acum vreau să mă întorc acasă...".
Cu "Babilon" am rămas în braţe şi pot să-l ascult când vreau, dar dacă nu le-aş fi văzut şi concertul de la Casa Eliad, n-ar fi fost acelaşi lucru. În cârciuma aceea în care artiştii se simţeau mai demult acasă, şi care nu s-a schimbat nici o secundă de pe vremea folkului cu Vali Sterian, Poesis şi-a cântat albumul prietenilor. Unul din membri era emoţionat peste măsură, ("N-am mai cântat de 8 ani!" ) celălalt afişa o mască de calm. E greu când sunt numai doi ! După ce au urcat pe scena mică am închis într-un fel ochii, deşi nu mi i-am luat de la ei. Am ştiut fiecare cântec şi fiecare vers din "Cântec şoptit", deşi nu l-am mai ascultat de cel puţin 6 ani. Emoţia vocilor lor, un cuplu demult despărţit şi temporar refăcut, a sunat magic în sala micului club. Cu cântecele lui frumoase, grupul a creat o atmosferă amăgitoare, în care toţi am retrăit amintiri preţioase, am alunecat din nou în braţele iubirilor trecute şi ne-am întors acum nişte ani... al căror număr începe să-mi fie greu să-l socotesc.
Ana M. Călin
later edit: m-am gândit cum să scap de nodul din gât de la Poesis... şi am găsit. O să scutur puternic din cap la concertul din 30 noiembrie al Katatonia, Subscribe şi Abigail. La Preoteasa...

2 comentarii:

MeSSeR spunea...

Mă uit la poză şi, dintr-o dată, mă simt util :)
Îmi amintesc totuşi că nici măcar n-am schiţat gestul de a băga CD-ul în player şi, la fel de brusc, mă simt un ticălos. Au demolat stadioanele pe care am fredonat cîntecele lor...

ana spunea...

da,da, da, trebuie sa i multumiti lu Messer ca vedeti poza.....EEEEl a scanat o :D
merci:)