De câteva săptămâni m am împrietenit cu miercuri noaptea. Azi am văzut în lumina farurilor asfaltul proaspăt ud de la prima ploaie a lui noiembrie, aşternut cu frunze abia căzute. Nişte forme mici, neregulate, pe careaproape că le auzeam din maşină strigând „ mă doare”. Iluzia vocilor mici, delirante, noaptea adâncă şi fumurie m au trimis din nou în spaţiile netemporale din Murakami.Acolo unde nu e viaţă, moarte sigur nu găseşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu