Simpatii de gerberă

Am primit nişte gerbere splendide sâmbătă. 7 ciclame şi una portocalie. Am ajuns cu ele acasă într moment care nu mai poate fi apreciat ca „târziu”, pentru că trecuse cu mult peste limita lui. Le am pus grijulie în vas cu apă, pe toate 8, hlizindu mă la superstiţii şi mai ales la pocneala cromatică. Nuca ar fi pălit în perete !

Le am pus şi îngrăşământ pentru plante cu frunze (!) că altceva mai bun n am găsit de făcut. Le am aşezat pe unul din ochiurile plitei electrice, că alt loc mai nimerit în momentul ăla n am găsit (!).

A doua zi, de fapt în aceeaşi zi, dar după 3 ore jumătate, le am găsit într o stare relativ jalnică. Cele ciclam îşi lăsaseră petalele în jos, cu nişte mutre de căţel speriat sau de prinţesă căzută fără suflare pe undeva (cum vă place). Portocalia se îndoise de mijloc, semănând a beţiv dormind în picioare sau ostal rămas înfipt cumva în baionetă. Iarăşi,de gustibus.

Am plecat amărâtă şi am lipsit o zi şi un pic. Când m am întors, le am găsit într o stare foarte asemănătoare, dar fiind târziu, de această dată, nu le am aruncat.
Ieri n am avut timp să le arunc prea multe priviri, dar nu mi amintesc să fi arătat grozav.
Acum câteva minute intru în casă şi imediat şi în bucătărie (unde credeaţi că ţin plita ?). Am un şoc. Alea ciclame şi au recăpătat suflarea şi sunt îmbujorate ca domniţa după ce a scuipat mărul otrăvit învoalte, toate petalele şi le au ridicat,. Portocalia s a trezit din mahmureală şi stă ţanţoşă cu nasul pe sus, vorba aceea, nici gura nu i miroase ! Mă minunez şi zău dacă pricep ceva !
Şi sunt ale mele... şi alea ciclame, ş a portocalie !