Ultimele 3

Şi mă mâncau degetele să-i pun titlul „3, Doamne”,dar m-am abţinut fiindcă e din zona cu clişee. Aşadar, au apărut şi ultimele trei albume de interes, din punctul meu de vedere, pe anul 2007. În primul mă gândeam că voi găsi mai mult decât piesa care l-a făcut să iasă. Despre al doilea am sperat că îl va depăşi pe anteriorul. Iar la de la al treilea am avut aşteptări mari, fiind vorba de un, oarecum, debut. Am pariat în toate trei pe câte ceva şi am pierdut de 3 ori, aşa că fie trebuie să mă orientez spre altă carieră decât cea de ascultător de muzică, fie sunt atât de pretenţioasă încât nici eu nu mai ştiu ce m-ar mulţumi de fapt , fie sunt o femeie atât de adevărată încât trebuie ca şi atunci când pierd să pierd în stil mare, de 3 x.
Firma – Exit. Am început să-l ascult destul de entuziastă, am crezut că am de şi de ce, pentru că “Baby Is Crying” cea trimisă la premii mi s-a părut o piesă proaspătă, cu un sound interesant, chiar dacă uşor lipsit de joase.-am crezut că e un special edit. Am dat însă peste un album cântat cu totul aşa. Sunetul, tăios, subţire şi casant, dă aceeaşi senzaţie ca ascultarea unui post de radio firav, prins între două frecvenţe puternice. Înţeleg eventualul concept de înstrăinare prezentat astfel de Exit, dar zău că e păcat să sublimezi aşa o chitară electrică şi un set de tobe. În plus, în afară de încă o piesă, una instrumentală, nici una din (cam puţinele, pentru un LP !) creaţii de Firma, nu mi-a atras atenţia. “Baby Is Crying” “ La orbire” şi excelenta “Nimeni” rămân piesele care mă leagă de trupă şi, în ritmul ăsta, 10 ani sunt prea puţini ca să avem de un greatest hits.
Urma –Trend Off. Are ambalajul acela drăguţ şi elegant de carton, cu care ne-a obişnuit această gaşcă elitistă şi din cauza căruia şi costă ceva. Ar putea fi un cadou frumos, eventual pentru genul ăla de fete care sunt, vorba lu’ Vank, “pierdute în décor”, adică cu ochii daţi peste cap, într-o visare rătăcită. Pentru că zău dacă m-am putut gândi la alt tip de ascultător cât am ţinut în combină acest album. Texte pretenţioase şi o tehnică instrumentală ce supralicitează gros compoziţia, aceeaşi platitudine trendy (şi nu off, cum bravează aici) ca pe celelalte lucrări ale Urmei. O reverenţă către bass şi flaut, reţin single-ul pe care l-a dat City Fm şi deschiderea instrumentală, jazzy, a albumului, care m-a făcut să ciulesc urechea, pentru ca apoi să mă plictisesc teribil.
Trupa Veche -1907 km . E o greşeală să-ţi iei numele ăsta doar fiindcă Tudor a făcut Vama, iar restul trupei a rămas cu veche. Să pui titlul unui album 1907 km e ca şi cum ţi-ai roade unghiile în mormânt, măcar ca rezonanţă istorică. Am înţeles şi simpatizat cu supărarea trupei rămase de izbelişte după “trădarea” lui Chirilă, dar nu înţeleg ce disperare i-a făcut pe membrii săi să scoată acest fel de album. Le-au încercat pe toate: au luat doi solişti, băiat şi fată, care nu se pupă unul cu altul nici de frică. Ea are un tremolo enervant, el are un hard rock forţat în glas. Textele sunt uşor handicapate, fie de nuanţa fiziologică, (imaginaţi-vă fredonând „vreau la pipi/poate prea târziu”) de enervante dereglări gramaticale („deci, am 20 de ani, deci”) sau, pur şi simplu, de platitudinea cu pretenţii („dă-mi numărul lui Mitică” ?!). Un album fără cap şi fără coadă, care mă face să regret imens orice tâmpenie o fi stat la baza despărţirii Vămii de Veche.

Ana M. Călin