26.3.08

Despre clubbing – părerea mea

Întâmplător, deşi nu fără voia mea, am ajuns sâmbăta trecută într-un club. Acolo avea loc o petrecere la care am fost invitată şi, iniţial, bucuroasă să particip. Lume multă, bine îmbrăcată, altă lume...de ce nu ? Chiar dacă sunt obişnuită mai degrabă să merg în cluburi cu scenă şi instalaţie de sunet, în săli de concert sau pe stadioane, am călcat pragul luxosului stabiliment, luminat cu spoturi ameţitoare, spunându-mi că trebuie să încetez odată cu prejudecăţile. Cât s-au foit invitaţii, la lumina plasmelor, căutându-şi locurile rezervate pe canapelele voluptoase, s-a auzit în boxe un chill out în surdină. Am întrebat, precaută, ce fel de muzică se va asculta în seara cu pricina. De dans, mi s-a zis. Există şi un dj vestit, dar vine după 2 a.m. Foarte bine, am zâmbit pe sub gene, la ora aia o să fiu în pat.
N-au trecut 5 minute de zâmbet încrezător. N-au trecut nici 2. Brusc, din boxele împrăştiate peste tot, s-a aruncat asupra noastră „muzica de club”. Başi infernali din toate direcţiile. Secvenţa aceea repetitivă de ritm pe care o aud foarte bine din unele maşini cu geamurile lăsate, la stop. Canapeaua se zguduia cu putere. M-am uitat în jur. Oamenii care până atunci stătuseră de vorbă despre una-alta, fuseseră îndepărtaţi deja de muzică. Majoritatea. Unii mai încercau, răcnind, să-şi ducă mai departe conversaţia. Priviţi din afară, arătau ca şi cum ar fi urlat într-un acvariu. Alţii, destui, stăteau ghemuiţi pe canapele, privind în gol, parcă încercând să se detaşeze cumva de sunetul monoton, dar asurzitor. Şi mai erau şi clubberii. Cei care se ridicaseră şi dansau. Poate mai bine zis repetau la nesfârşit o mişcare. Nu dansau între ei, ci de unii singuri, concentraţi asupra ritmului impus de dj. Încet- încet au rămas doar două tabere. Cei care mai vorbeau la început amuţiseră, adăugându-se grupului de pe canapele. Noi jos, ei sus. În acelaşi ritm.
Cineva mi-a zis cu tristeţe că muzica asta parcă „insularizează”. Fiecare stă pe locul lui, fără să comunice cu cei din jur, unii fiindcă nu vor, ceilalţi fiindcă nu mai pot. Şi dacă vă duceţi într-un club şi vă uitaţi cu atenţie, cât rezistaţi, veţi observa că, într-un fel sau altul, muzica aceasta este prima care reuşeşte să despartă oameni.
Ana M. Călin

2 comentarii:

Anonim spunea...

seems that you love freedom
love people with open brains
you erased me

ana spunea...

?!