4.3.08

Un agresor în limbi străine

O prietenă de a mea (conform cu gramatica cică e de ale mele, dar nu mă pot obişnui) plus nişte vecini de ai săi de bloc trăiesc zilele acestea sub teroarea unui agresor pritenos. Despre cum procedează ceilalţi vecini, Mişa nu mi a spus, dar ştiu că ea iese la fumat pe balcon înarmat cu un mop, ca să se ferească de agresor. Care are prostul obicei de a intra şi în casă, dacă nu eşti atent ! Acesta e un guguştiuc. Deunăzi, după vreo 2 dăţi de povestit despre nesuferitul care ciupeşte de unde apucă şi se năpusteşte asupra omului, Mişa a găsti şi explicaţia, la avizier.


E clar că e aceeaşi persoană, nu ?




Azi dimineaţă, la cafea, m am lipit şi eu de doi colegi. Veselă, prin excepţie, şi vorbăreaţă, ca de obicei, m am înfiinţat, aşteptând nerăbdătoare să care să mă pot zică ceva în care să mp bag şi eu. Ce am cules, incoerent, din conversaţia celor doi :
" Aseară am intrat în cara şi era linişte, frate..."
" Dacă eşti albastru aşa o să păţeşti"
Îmi pare rău că nu mi am notat pe loc câte ceva, că puteam reda mai mult...chiar şi aşa, fără sens, cum e pentru mine, jocul pe calculator de care vorbeau oamenii... asta mi aduce aminte tot de mine, când, într una din rarele călătorii cu metroul, am auzit doi tipi conversând aprins... L am vândut, că nu mai juca bine. Am luat doi fundaşi pe el şi am pus şi bani la ligă. Da, dar eu am un atacant cum Moreira al tău n o să fie prea curând... M am uitat la ei perplexă. Nimic nu părea să le trădeze bogăţia înspăimântătoare! Şi mai mergeau şi cu metroul ! Wow, aşa bogătani mai ziceam şi eu !

7 comentarii:

tib o spunea...

sa vezi ce frumos a fost cand colegele vorbeau extrem de serios despre furnici pufoase iar eu, pana sa ma prind, wink-wink, eram cu plombele pe jos!

Ana spunea...

asta n am prins o nici eu...

gyrovague spunea...

ano, tie de ce nu ti-e dor de mine niciodata?

Ana spunea...

:)

pai mie nu mi e dor in general decat de persoane pe care le am pierdut. Restul sunt ale mele si pot sa le ad oricand.
ar fi si ca trebuie sa gasesc nr de telefon:D

gyrovague spunea...

uf... cum te scoti tu, ano. ok. nu mai cauta nr. o sa te sun numai eu. mereu. redemption for a guilty start.

Ana spunea...

:)
omul mai pierde telefoanele, zuzo.

gyrovague spunea...

oda omului:) "omul (purusa) are o mie de capete/o mie de ochi, o mie de picioare/acoperind pamantul din toate partile/el l-a intrecut cu 10 degete."