Gândul meu

Gata, plec la mare, mi-am zis miercuri, cu o zi înaintea veşnicului 1 Mai. M-a făcut să mă hotărăsc o greşeală, pe care probabil am făcut-o intenţionat, aceea de a pune Vama Veche – “Vino să dansăm sub apă”. M-am gândit ce influenţă poate avea câteodată muzica, o trupă sau măcar o piesă asupra deciziilor cuiva. Da’ nu m-am gândit prea mult, pentru că am redevenit superficială şi am plecat la mare. Chiar dacă ştiam că e frig, de la antemergătorii mei. Chiar dacă rudele apropiate, binevoitoare, mi-au zis că plouă cu clăbuci exact în zilele următoare. „Iau doi blugi cu mine şi-ţi zâmbesc” aşa, ca metaforă, pentru că n-am avut decât una, de zâmbit n-am avut cui, iar albumul din maşină era altul, „Fericire în rate”. Pe drum, pe o autostradă moderat de aglomerată, am ascultat noul album pe care Berti Barbera l-a înregistrat cu Nicu Patoi, care mi s-a părut tare frumos. Multe piese senzaţionale, tratate cu linişte, bunăcuviinţă şi nişte coarde. Preferatele repetate au fost „ A Perfect Day” şi „ Wish YouWere Here”.Ele m-au ajutat să conduc calm. Când am intrat pe drumul vechi care se face din Medgidia, am înlocuit cu discul Vama Veche, ca să nu uit unde-am plecat. Încă o dată mi-a părut rău după trupa asta, după ce-mi transmitea ea, o stare de libertate şi senzaţia că se poate trăi frumos atât de uşor. „Fericire” s-a potrivit bine cu câmpul galben de rapiţă, peste care apunea un soare blând.
Seara, o escală amuzantă în Vama Veche, locul. Mi-a luat mai mult decât am străbătut autostrada să intru şi să ies din ea. Era populată de mii de rockeri dedicaţi, care vibrau la unison pe „It’s My Life”, a lui Bon Jovi. De gustibus.
Acasă, în 2 Mai, m-am întâlnit după cam mult timp cu prieteni vechi. Sunt neschimbaţi, chiar dacă le-a mai apărut câte un rid, câte un fir de păr alb sau câte un pui. S-a comis o audiţie direct din maşină, cu Lună Amară şi Paraziţii. Atitudine! Dimineaţa, cu ochii scoşi, o altă amică ne povestea că n-a putut dormi din cauza „ gherţoilor care au ascultat Paraziţii”. Zâmbete complice, nu mai e cu noi... Într-una din pauzele de tequila am citit un articol în care o doamnă care are vreo 2 cărţi scria despre Londra. Citez aproximativ: “Eu şi prinţesa Diana ce mai folosim merţane negre conduse de arabi”. Am oscilat o clipă în a cosidera că e vorba de umor negru sau de o enormitate. M-am decis petru ultima. Din maşina de ieri se aude Viţa de Vie. Cineva cere piesa 4. Glume şi stropi de ploaie rece sar de pretutindeni. Aflu că un dj de radio aflat la început a citit trupa Gândul Matei, „din lipsă de diacritice în playlist”, s-a scuzat. Acum a devenit un dj bun. Puţin tristă devin eu. Vreau demult să lucrez la radio, dar n-am reuşit până acum mai mult de câteva intervenţii. Poate după ce mă întorc la Bucureşti, ascultând pe drum Tom Petty. Brazzaville nu s-a putut, că n-are maşina mp3. Ne vedem la concert.
Ana M. Călin