Un artist nu cântă tot timpul pe stadion sau în săli de mare capacitate. Din când în când, mai des sau mai rar, artiştii cântă în cluburi de câîteva sute de locuri. Sunt, printre iubitorii de muzică live, mulţi care chiar preferă să vadă trupa la lucru într-un club. Sunt mai aproape de preferatul lor, atmosfera e mai destinsă şi mai intimă.
Din păcate, în România, nu multe sunt cluburile care pot organiza concerte live în condiţii cât de cât bune pentru public şi artist. Instalaţia de sunet e slabă, acustica e proastă (dacă nu inexistentă!), locul mic sau înghesuit de mese, scena meschină - ca să fie loc de mese.
Faptul că instalaţia de sunet e neperformantă sau (şi ) sunetistul pus la dispoziţie de organizatori e un pafarist se reflectă direct în starea celor mai importante două categorii ale serii: publicul şi artistul. Pe de o parte, oamenii, aflaţi în faţa scenei, au parte de un sunet incorect, care îi poate deranja fizic (în sensul propriu al lui " sparge urechile" sau "bubuie pieptul"). Nu aud corect toate instrumentele, vocea e prea tare sau prea încet ş.a.m.d De cealaltă parte, pentru artist un sunet prost înseamnă o monitorizare incorectă a ceea ce el însuşi sau colegii săi cântă pe scenă. Şi cum o trupă funcţionează ca un organism şi fiecare membru al său trebuie să audă cam ce cântă celălalt, dacă acest lucru nu se întâmplă, recitalul va suna defectuos, inegal şi uneori chiar incorect.
Am avut nenorocul ca sâmbăta trecută să asist la un astfel de concert dezastruos, din vina condiţiilor pe care clubul a înţeles să le ofere artistului şi, implicit, publicului. Nefericita protagonistă af fost o trupă dragă mie, şi cu muzica, şi cu oamul. Locul - o destul de bine aşezată terasă din Parcul Tineretului. Trupa a venit la probe la ora 19.00. Da, s-au făcut probe de sunet! I-adevărat, s-au făcut târziu (şi inutil, după cum s-a văzut ulterior) şi cu oameni în "sală". De fapt, merge sală, că era sală de mese... După ce au terminat probele - la care fiecare e atent cum aude în monitoare, deci nu există " starea de show" - artiştii au fost invitaţi să rămână pe scenă şi să înceapă concertul. Prost lucru, e ca şi cum ţi-ar veni cineva în vizită mai devreme şi te-ar găsi în pijama, din care nu mai ieşi, pentru că nu e politicos să-ţi laşi oaspetele singur... Încet şi greu, show-ul s-a urnit totuşi. Un sunet îngrozitor, cu porţiuni în care abundau mediile- înalte, care mi-au dat timpane dureroase şi umflate, gata să pocnească. Cu alte porţiuni în care vocea era neinteligibilă, nu se auzea deloc un instrument sau altul. Un public cam nepotrivit şi pestriţ. Mai puţin de jumătate fani, cei care au reuşit să treacă peste preţul exorbitant ( 50 ron de consumaţie, că noi vrem să facem bani din concerte, mă băieţi) şi sunetul masacrat, au aplaudat şi şi-au susţinut trupa. Ceilalţi...oameni veniţi la terasă să mănânce, şi care ridicau nasul din farfurie cât să nu le curgă pe bărbie, ca să se uite - cam lung - la "trupa de acompaniament", cam zgomotoasă, e drept, din seara aceea. Abia pe final - când au decis să-şi facă o siestă activă - oamenii s-au ridicat de la mese şi au început să răspundă la muzica trupei.
Oamenii n-au, desigur, nici o vină. Poate doar cârciumarii, care judecă doar în termeni de lovele. Şi condiţia artistului fără prea multe cântări în scumpa şi eleganta prostituţie electorală, care n-are încotro şi trebuie să accepte un număr ieftind, de la orice client jegos.Mă rog, tot un drac...
Ana M.Călin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu