Autor poveste, caut final

Poveştile au un final.
Cel mai evaziv e ăla cu "au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi", care cre' că i bullshit.
Pe urmă mai e ăla cu el care pleacă cu avionul, vaporul, trenul sau fata. Îl găsim mai mult prin filme şi se mai apropie de realitate, tăind şansele lui fericiţi până la adânci bătrâneţi la 25%. Mai fair.

Şi mai e ăla cu prâslea cel voinic care reuşeşte să aducă merele de aur întru salvarea împărăţiei şi cucerirea vreunei toante. De notat, merele de aur.

A, păi în povestea pe care am scris o eu e plin de finaluri din astea, puţin prost plasate şi uneori răsucite. Sau prost scrise. Sau prost citite.

Pe scurt, fata mea cunoaşte un băiat, face amor cu el şi crede (final 1) că s ar putea să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţi. Cred că la prostia cronică a eroinei, a înghiţit fără clipeală bullshit-ul. Pe urmă, bizar (final2) tot fata pleacă, cu fata, dar şi cu trenul, dar fără băiat. Băiatul urmează să plece separat( final 3), după merele de aur dar autorul şi personajul habar n au dacă se mai întoarce cu ele.
Ştiu, povestea pare compusă numai din finaluri. Dar parcă trebuie unul definitiv, GREU, scris, nu tăcut, curajos, nu pieziş, un final care să se lupte, nu să se târâie de prost pe pământ. Un autor şi personajul său (ilf!) s au plictisit de poveste şi şi au luat tălpăşiţa, uite aşa! Am rămas eu cu personajul meu, cam nedumerite, cam dezorientate, întrebându ne una pe alta de câteva zile, ce ne facem de final. Azi ne am gândit să punem mâna pe pix şi, oricât de neterminată NI SE pare povestea acum, să scriem totuşi, adânc şi subliniat. (Mă scuzaţi, aş mai adăuga propoziţii gen " Dorina merge mai departe/ M am răcorit/ Mi am revenit" înainte de final, că altfel n ar mai fi final)

FINAL