Cutia neagră e albastră

Deschid rar televizorul şi numai la ore în afara oricărui fel de monitorizare de rating. Dar nu există dată – din ce în ce mai rară- în care să-l deschid şi să nu rămân cu gura căscată, prostită de-a binelea, în faţa vreunei inepţii care frizează absurdul. Recunosc, o emisiune a postului B1 Tv – cum, care?- mi-a provocat cel mai des acest tip de reacţie. De data asta, am rămas cu postul, dar s-a schimbat emisiunea. Era un magazin muzical care rezistă de ani de zile în grila postului, şi bravo lui. E muncit, se fac interviuri, materiale de teren, top, mă rog, încearcă oamenii. Băi, dar în ediţia respectivă, o fostă glorie la dublu în muzica dance românească povestea acum despre cărţi. Titlul pe burtieră, generos. „X e pasionată de cărţi”. Opa! Lasă că vorbele prezentatoarei, prezentă în cadru, nu se auzeau deloc – lavaliera trebuie deschisă când filmăm, da? Oricum, ce am auzit din gura starletei mi-a fost mai mult decât de ajuns... Fata a recunoscut că, iniţial, nu i-a plăcut deloc să citească – mie mi-ar fi ruşine. Totuşi, în urma unei grele încercări, de care nimeni nu poate face caz sau haz, s-a apucat de cartea care i-a schimbat viaţa. Facem ca la Jeopardy? Răspunsul e „ Cine este Alchimistul de Paulo Coehlo?”. Ca aproape toate persoanele care au citit puţin şi prost – şi ca tehnică de citire, şi ca lucrări citite- vedeta noastră era absolut îndrăgostită de această carte. Învăţase din ea chiar sensul cuvântului întâmplător, pe care l-a tot repetat pe parcursul disertaţiei sale despre cărţi, punându-i ghilimele cu mâinile în aer, referinţă subtilă la replica marelui autor, aia cu nimic nu e întâmplător, cred, din câte îmi aduc aminte din alte povestiri tv.
În rest, de la ea am aflat că a nenorocit-o pasiunea pentru cărţi, pentru că ori de câte ori mergea la mall să-şi ia hăinuţe, intra în librăria stabilimentului şi absolut, dar absolut toţi banii îi dădea pe cărţi. Care cărţi erau acum împrăştiate prin toată camera şi le mai făcea operatorul cu ochiul, din inserturi. În proporţie de 90%, pasionata de citit avea înşirate pe masă şi pe jos cărţi de autocunoaştere. Genul ăla, cu „ Cum să ai succes la serviciu”, „ Cum să fii zmeoaică în pat”, „Cum să fii bun” (pardon, asta e o carte a lui Nick Hornby, e nasoală şi nu te învaţă nimic, să n-o citeşti). Ahaa, d-aia mă îngrijorasem eu că nu cunosc autorii enumeraţi de fată! Am mai aflat că vreo două persoane au sfătuit- o bineînţeles tot „întâmplător” să citească marea capodoperă a literaturii universale, (care de fapt a fost filmul) „ Pe aripile vântului”. Că o să se regăsească în ea. După vreo 200 de pagini rămăsese cu impresia că ea e superficială, egoistă, râzgâiată... Şi totuşi, nu s-a regăsit!?
Iar nu mai deschid televizorul un an…