12.9.08

Colecţia de drum

Am ajuns la concluzia că tropăi de nerăbdare să plec oriunde, să fac călătorii scurte sau mai lungi la volan, numai ca să pot asculta muzică în maşină. Îmi place să călătoresc cu cineva, dar totodată devin nesuferită şi ursuză dacă persoana însoţitoare nu pricepe, eventual nici după ajustarea volumului, că vreau să ascult, în frumuseţea Văii Oltului, o anumită piesă sau că mă topesc, noaptea sub clar de lună, în drum spre mare, după o alta. Aproape că schimb cd-urile cu voluptate, în funcţie de peisaj, relief, timpul de când sunt la volan, oraşul şi scopul cu care mă îndrept spre acel oraş şi starea de spirit pe care mi-o creează traficul. Mai demult i-am ascultat la radio pe doi din puţinii meseriaşi ai dialogului despre muzică modernă, Berti Barbera ( apropo, el şi Nicu Patoi au scos de puţină vreme un album senzaţional pentru drum aglomerat, Stringasong) şi Lucian Moga, vorbind despre rolul şi efectul muzicii. Ei spuneau că-n traficul de coşmar din Bucureşti e mai puţin indicat să asculţi un Rammstein şi mai de preferat un Mozart. Frecvenţele sunetelor produse de anumite instrumente ar interfera şi accentua starea noastră de spirit care, date fiind condiţiile de circulat, n-ar putea fi decât una uşor agresivă. Ei bine, eu mi-am observat tendinţa –corectă- de a asculta la drum aglomerat muzici uşoare, calme, care să mă aşeze cum se cade la drum. Şi nu iau cu mine discuri care m-ar solicita atât de mult , încât să uit ce decizii am de luat în trafic. N-aş asculta niciodată anumite discuri Pink Floyd în maşină. În schimb au rămas lipite de mine primele două albume Celelalte Cuvinte, care au fost editate în sfârşit, şi pe cd. Pentru nopţile când pleci din impuls la mare, când luna abia a răsărit şi ţi se conturează, lumină clară şi limpede de drum, în faţă, Celelalte Cuvinte rămân prima mea alegere. Până să ies bine din aglomerarea urbană mi se potriveşte oricând şi spre orice direcţie vocea marcantă a lui David Coverdale. În diverse combinaţii, cu Deep Purple, cu Jimmy Page, ( cei doi au disc scos împreună în 1993, foarte puţin mediatizat atunci şi acum) solo sau cu Whitesnake, genul de muzică pe care-l face Coverdale e suficient de captivant cât să te ajute să ignori blocurile gri, dar şi îndeajuns de pronunţat cât să te menţină alert în trafic. Când verdele apare, iar câmpii nesfârşite sau dealuri blânde încep să mi se perinde prin faţă, eu apelez la Marillion, distribuind democratic câte un album fiecărui solist. Şi pentru condus le-am ales pe cele mai bine cotate: Misplaced Childhood din epoca Fish şi splendidul Season’s End, din actuala domnie a lui Steve Hogarth. Dacă mă împrietenesc cu un drum monoton, ascult piesele calde, neschimbate, de pe ultimul album lansat de Tom Petty – Highway Companion, iar atunci când obosesc puţin vine rândul pedantului Sting cu ale sale Songs From The Labyrinth. Cafelele mele sunt nişte best of-uri Aerosmith şi Bon Jovi, iar bună dispoziţia indusă, în caz de drum dificil, vine de la cel mai recent disc Def Leppard, Songs From The Sparkle Lounge. Pentru un finiş energic merg pe Boy şi October de la U2, iar când n-am încotro şi trebuie sa dorm în maşină, mi-i iau de pled pe Leonard Cohen, Johnny Cash, Robert Plant şi Alison Krauss.

Ana M. Călin
http://ce-stii-tu.blogspot.com

Un comentariu:

kite spunea...

vezi ca e luna-n crestere. fugi la mare!