E clar, ungurii îmi poartă ghinion! Dând la o parte faptul că, în afară de cei din recepţii sau cei care vor să-ţi propună sight seeing tours cu bus-ul sau vaporaşul, nimeni nu e serviabil sau amabil, că nu zâmbesc decât între ei sau dacă vor să-ţi ceară ceva, (de pomană, adică) că nu se dau în lături de la a te claxona pe trecerea de pietoni, că se înghesuie sau chiar îmbulzesc pe stradă, că nu se sfiesc să te împingă într-un bar, că ei sunt în proporţie de 80% urâţei şi îmbrăcaţi urât, ( a se citit n-ai unde să-ţi arunci privirea) iar ele toate se îmbracă oribil, lovitor la ochi, cum s-ar spune, că un sutien costă de cinci ori mai mult decât o cină, iar un cuba libre de trei ori mai mult decât un prânz cu două feluri, că nu vorbesc în general pic de engleză sau franceză, că n-ai nici o şansă să afli ceva de la ei, că îţi răspund în grabă nem tudom şi fac stânga împrejur şi se cară, că nu-ţi aduc un blug o mărime mai mică sub pretext că nu înţeleg ce spui, că nu au jucat nici măcar mima în copilărie, aşa încât să priceapă ce naiba dai tu din mâini acolo până te ia cu transpiraţii, că habar n-au cât ar trebui să coste o carte poştală în România, că nici nu sunt siguri la ce ţară te referi când spui România, că n-ai decât să te descurci de capul tău şi să nu mai încerci să faci conversaţie cu ei, că oricum ei nu au chef să răspundă la curiozităţile tale de turist şi nici nu îi interesează cine eşti, de unde vii şi ce faci în capitala lor, că au afişe şi bilete de concert tâmpite, pe care nu scrie ora de începere şi, uneori, nici locul lui de desfăşurare, peste toate astea, zic, îmi mai poartă şi ghinion!
Acum doi ani, când li s-a anulat concertul Whitesnake din cauza furtunii mi-am zis, săracii unguri, ce ghinion AU. Acum, însă, când mă simt captivă şi fără sens în Budapesta, pentru că am venit la concertul lui Fish, (ex- Marillion) care trebuia să aibă loc în această seară (luni, 13 octombrie) şi care s-a anulat din cauză că trupei i s-ar fi stricat bus-ul de turneu, (cam des aud şi scuza asta, totuşi) am hotărât că nu ei au, ci îmi poartă mie ghinion. Noroc, până la urmă, cu afurisitul lor de bilet pe care nu scria ora de începere a concertului, aşa că a trebuit să mă uit pe internet, să văd ora, şi am rămas cu gura şi ochii căscate, we regretfully inform you that the concert is cancelled, că mă şi vedeam îmbrăcată frumos, relaxată, parfumată şi gata să mă las îmbrâncită de ei, în faţa vasului- club A 38 de pe Dunăre, lovită în plex de surpriză, diseară.
...şi mai bine închei aici, că parcă văd că fac ei ceva şi pierd avionul mâine. Curat ghinion...
Ana M. Călin
http:// ce-stii-tu.blogspot.com
4 comentarii:
Verifica-ti mesajele de pe calin@sapteseri.ro.
Ti-am scris ceva frumos. Daca nu-mi raspunzi, o sa-ti trimit si via blogg
mi au facut adresa, dar nu mi stiu parola:(
si nici server-ul de mail nu l stiu...
Buna Ana,
Am citit ultimul articolul (sau nici nu stiu cum sa definesc ce) din sapte seri, referitor la ....cum ungurii iti poarta tie ghinion.
Eu sunt o romanca din Bucuresti care am trait mult in Ungaria, respectiv Budapesta.
Am ajuns acolo fara sa vorbesc maghiara, si m-am descurcat minunat in engleza, germana cu ei pana am invatat si eu ceva in limba lor (de exemplu nem tudom).
Imi pare foarte rau ca ti-ai permis sa scrii un astfel de gunoi, tu, care pana acum aveai niste articole de calitate atat in sapte seri cat si pe blog-ul tau.
Vreau sa-ti propun ceva:
Fa-ti tu un sondaj la noi acasa in minunatul oras numit Bucuresti si sa vezi:
cat de amabili sunt cetatenii, daca intrebi o simpla intrebare, de ex. "cat e ceasul?'
cam cati stiu sa-ti raspunda la intrebarile tale puse in engleza sau franceza,
sa vezi cam cati sunt serviabili sau amabili, sa vezi cati zambesc (si chiar si intre ei), sa incerc sa treci pe o trecere de pietoni, sa vezi cam ce proportie sunt imbracati frumos, etc, etc, etc.
Referitor la blug mai mic, ai observat ca acolo daca intri intr-un magazin vanzatoarele te saluta, ca zambesc ca iti aduc daca vrei un blug mai mic sau mai mare..... iar la noi acasa nici nu te baga in seama.
Iar ceea ce priveste biletele, nu stiu cum te-ai uitat tu, dar scrie clar toate informatiile de care ai nevoie. (am fost la mai multe concerte, evenimente si m-am descurcat minunat).
Da, adevarul este ca nici Budapesta nu mai este asa cum a fost acum 2 ani cand stateam acolo, dar nici nu se compara cu capitala noastra. Trebuie sa recunosc (si tu la fel draga mea) ca ungurii sunt mult mai europeani decat noi.
In sfarsit, a-si putea continua sa te critic, dar vreau sa-ti propun ceva: take a look around you si dupa aceea sa critici/comentezi pe vecini.
Si, nu te supara dar imi pare foarte rau ca ai ajuns acasa si o sa mai scrii porcarii de genul aceasta.
Din pacate ziua de 13 ti-a fost de good luck si nu s-a prabusit avionul cu tine.
Apropo, cred ca nici nu esti din Bucuresti, numai ardelenii pot fi atat de prosti, asa cum se spune sovinismul este in sangele lor.
Concluzie: Ce se intampla cu intelectualitatea romana???????
Mada
*** am reusit sa ma loghez la webmail si am gasit e-mailul tau. Il redau aici, sper ca imi permiti.
Este fireasca reactia ta. Imi pare rau daca ai luat articolul mai in serios decat trebuie.
Mada, tu nu o sa te faci bine niciodata. Si asta e foarte trist... Dar stiu, tu nu ai cum sa iti dai seama. N-ai cu ce, pur si simplu....
Trimiteți un comentariu