Mic eseu despre muzica tare

Joia trecută mi-a trecut pentru prima oară prin cap că „ Bagă sunetul mai tare dacă vrei să te combini/ Bagă-ţi capu-n difuzoare, bagă-ţi capul în vecini/Sunetul mai tare, să se-audă peste tot/ Să se-audă din maşină, dacă stai la stop” al Viţei de Vie s-ar putea să fie la mişto. Adică nu la mişto, dar să fie aşa, un deget care bate grav obrazul celor care ascultă în public muzică tare. Nu iau acum la rând tot textul, că nu de analiză e vorba aici, dar mi-am dat seama deodată că s-ar putea ca ceea ce eu m-am bucurat să consider un îndemn – vezi butonul care zace?- este de fapt un reproş, o remarcă muzicală asupra unui gest de om prost crescut.
De multe ori m-am uitat urât pe stradă la puşti sclipicioşi, (pune-ţi hainele de plastic) care ascultau manele tare, la mobilul din mână, ( orice muzică îţi place...) fără să mă întreb vreodată dacă ei n-ar fi îndreptăţiţi să se uite la fel de urât atunci când eu trec cu maşina urlând „Take A Look At Yourself”. Cu manele nu e voie tare. Dar cu rock e voie tare, aşa m-am gândit eu. Volumul muzicii mele nu mă deranja. Al lor da! ( orice muzică îţi place...)
De la o vreme însă, merg cu geamul deschis (pentru că fumez) şi cu muzica aşa cum e şi când e geamul închis, adică tare, şi observ priviri întâi curioase, apoi nemulţumite. Şi chiar dacă imaginea e a unei tipe care dansează veselă în maşină, cântând, de exemplu, „Misterious Ways” sau dând din cap pe „ 2 Minutes To Midnight”, adică muzică bună ,(orice muzică îţi place..) oamenii întorc capul, deranjaţi, şi-şi închid geamul. La cei care-şi dau house-ul din maşina lor mai tare, am înţeles demult. Nu le place muzica mea (suntem chit, nici mie a lor). Dar la cei care pur şi simplu ridică geamul şi se uită urât ? Sunt silită să recunosc că nu le place volumul.
Joi seara mi-am dat seama, dintr-o dată, că poate le fac altora răul şi nervii pe care mi i-am făcut şi înghiţit ani de zile prin ratb-uri pustii, la vreme de seară, când şoferii îşi aranjau mileurile şi-şi scoteau minunile. Îi învăţ pe alţii mica privire dezgustată pe care o aruncam, din staţii, bemvanurilor negre din care se revărsau triluri de salam.
De joi seara parcă mă uit la butonul care zace şi mă întreb, oare Chopin aş avea voie să dau tare? Dar dacă vecinului îi place Bach? Sau poate că Viţa de Vie a vrut să spună totuşi altceva?

Ana M. Călin