Democraţia lui Rose

La 10 ani după ce rămăşiţele trupei s-au strâns în studio, iar Axl a dat drumul la moara declaraţiilor, apariţia unui nou album Guns’N’Roses devenise deja o problemă de onoare a Americii. Mult mai iubit, dar la fel de ridiculizat ca preşedintele, Rose şi lansarea albumului său fantomă, de pe care apăreau şi dispăreau abracadabrant piese şi instrumentişti au ajuns obiectul unui pariu de marketing, făcut de Dr. Pepper cu cetăţenii S.U.A. Astfel, fiecare fan american al foştilor copii teribili a sorbit din suc atunci când a avut în sfârşit ocazia să asculte integral, nu furat cu ţârâita de pe net, Chinese Democracy. La noi albumul a ajuns în timpul gripei anuale, aşa că eu am băgat tone de ceai, în vreme ce gândeam, filosofic, că parcă nu merită să-ţi pierzi 10 ani din viaţă aşteptând un album vezi Doamne Guns, când între timp s-au inventat atâtea trupe cu sound bun, iar cele care s-au bazat pe fani, producţii uriaşe de spectacol, imagine şi scandaluri rezistă şi ele bine în continuare, deci ai de unde alege. Odată trecută febra, însă, găsesc că Chinese Democracy nu este un album rău, mai ales din punct de vedere al panopliei de posibilităţi tehnice pe care o expune. Mulţimea de muzicieni şi ingineri de sunet care şi-au băgat mâinile în frământare acestui material conferă forţă celor 14 piese, dar fac ca, per total, albumul să sune ca şi cum nimeni –poate cu excepţia lui Rose, în al cărui discernământ nu se mai poate avea mare încredere- n-ar mai şti de unde s-a pornit, ce s-a vrut şi unde s-a ajuns. De la funk până la progresiv şi de la metal la (pretenţii de) simfonic, albumul este un Babel al influenţelor aduse de toţi cei care s-au străduit la el, dar şi al cerinţelor implacabil ridicate, ale timpului prezent. Cu un Rose care sună puţin prea artificial de bine ca să-l crezi în stare de performanţă în live, şi cu 3-4 piese oricând în stare să concureze, ca pasaje instrumentale, cu vechile hituri, Chinese Democracy este în sfârşit pe piaţă şi, cică ar reprezenta prima parte dintr-o trilogie. Adică primul banc bun din 2009!

Ana M.Călin