S a întors Alexandru, cu tolba plină şi cu acel aer de "îmi dau demisia. am lucruri mai importante de făcut în viaţă" pe care i l admirăm deseori atât eu cât şi frati su. După ce intru pe uşă şi îl pup, urându i bun venit şi minunându mă de cât e de înalt, frumos şi bronzat, după care:
eu: Mama voastră nu i acasă?
el: Nu. Dar stai liniştită, că nici a ta nu e!
Despre Argentina şi Brazilia, nu numai de bine. Locurile sunt superbe, e adevărat, şi încă n am văzut fotografii. Dar argentinienii au sute de şcoli de tango (sloganul uneia de cartier era, " nici mai bună, nici mai read, doar diferită") şi în orice colţ al oraşului are loc câte o milonga (întâlnire organizată, unde oamenii vin să danseze tango). În Buenos Aires, toate cele pe care aici le am numi " fete", au acolo atârnat de gât câte un copil sau sunt în aşteptarea imediată a unuia... Probabil că au şi milongile un rol în asta, căci tot oraşul pare să colcăie de dorinţă.
Argentinienii sunt aceia care ştiu de România după un scor nefericit la fotbal. De altfel, aşa se şi prezenta alecu: sunt din românia...ştiţi, 3 la 2... Şi tot argentinienii, spre exasperarea mea, ştiu de Cluj. De CFR Cluj. De Fabiani, de la CFR Cluj. Nu ştiu dacă l au împrumutat încă sau îl vor, n am intrat în amănunte.
La Crist Redentor, în Brazilia, era tabăra generală de turişti, nici n au zăbovit prea mult pe acolo. "Brazilienii nu prea sunt cu strânsul mâinii, ei doar zâmbesc rânjit şi ţi arată semnul ăla cu degetul mare în sus, de ok. Toată lumea stă cu degetele pe sus, gen OK. Mă mir că nu au făcut şi statuia aşa!", râde alecu. Dar când e vorba de aventurat prin favele, nu mai e de râs. Mor oameni aşa, într o clipită. O prietenă din Brazilia le a spus că, în noaptea de Anul Nou, a filmat de la geam artificiile. După câteva minute, filma focuri de armă.Dacă tot era mediul gălăgios, luminos şi propice, măcar să mai plătim nişte poliţe... Doar la înţelegerea cu cei din favele se poate organiza un fel de turism pe acolo. Probabil reciproc avantajoasă. În schimb, unor norvegieni care s au aventurat pe acolo singuri, le a fost mitraliată maşina. Ei au scăpat cu viaţă. Ăsta e momentul în care mama (venită între timp) a făcut ochii mari şi a pus o întrebare logică, pentru cineva cu copii:
-Bine, mamă, dar dacă e aşa periculos, de ce să te mai duci?!
Am râs. Aproape că am reuşit să mă amuz şi când fratele călător a povestit cum el însuşi a fost jefuit în Buenos Aires. Stătea la stop (pieton) iar stopurile sunt foarte lungi. "Inima mea bună m a pierdut. După ce mi a cerut un tip vreo 2 minute ceva de pomană, am scos banii, să i dau 2 pesos. Atunci el mi a arătat pe cineva puţin mai încolo şi mi a spus că are o armă pe care abia aşteaptă s o folosească pe mine. M am gândit eu că e o cacealma, dar la 12.000 de km de casă n am vrut să fiu viteaz. Ca un făcut, aveam mai mulţi bani la mine, i pod, paşaport, luasem tot din cameră, că urma să vină femeia de serviciu...aşa se întâmplă! Totuşi, am scăpat cu 90 pesos şi 20 de euro...Telefonul meu hârbuit m a salvat de alte cerinţe...când au văzut ăia ce telefon am, nu le a mai trebuit nimic...". În timpul sumarei conversaţii cu tâlharul, acesta l a întrebat de unde e:
- România.
- aha... Welcome to Argentina!
L a supărat remarca voit cowboysh, iar oamenii de pe stradă au încetat să i se mai pară, toţi, simpatici. Mama, răsfoind aparent nepăsătoare un ziar, plângea deja.
- La întoarcere, pe aeroport, am văzut pe unu' mic, care semăna cu Maradona. M am uitat mai bine, era chiar Maradona! Am zburat cu selecţionata Argentinei până la Madrid.
-Păi şi nu te ai dus să vorbeşti cu el, îl întreb eu, imaginându mi că aşa aş fi făcut dacă la mijloc era vreun Robert Plant.
- Ah, sor meo, făcu alecu ochii mari, şi tu eşti o visătoare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu