Băi, ce mi place

Kumm.
Am fost astăseară să i văd, într un loc în care felul în care sună o trupă nu contează, pentru că acustica nu există, nu s a inventat. Cu toate astea trupa a reuşit SĂ SUNE şi, dacă n am fost eu prea obosită sau ambetată - I don t think so! - a sunat puţin mai bine dintr o parte - o boxă adică - decât din faţă -suma clasică, adică.
Ce mi place la trupa asta e că vrea cu tot dinadinsul să nu se plictisească atunci când cântă live. Îşi schimbă în proporţie de 30% repertoriul, dar se şi lasă purtată de vânt, reacţii şi instincte în multe dintre cazuri.
Astă seară am avut onoarea să ascult din nou piesa care m ar trimite la analize cu luat de sânge cu ochii închişi: Red Coffee. Piesa asta mă termină, mă face să mă pierd într un vârtej, să mi donez fără jenă sentimentele, să sufăr până mă taie instinctul de conservare, care pune o gheară în prag: Până aici!
Kumm propune piese noi, dintre care una, pe care habar n am cum o cheamă, îmi place grav. Oh, no, sir, oh, no sir, I couldn't get much closer...aia! E single ul primăverii, e ceva care se opune stării de apatie forţată, imprimată de criză, grijă, astenie, nefericire generală, cum ne şade nouă bine. Pentru neatenţi, are o nuanţă suficientă de superficialitate cât să i facă să se bălăngăne pe picioare fără sens. Pentru trend ul muzical actual are corect de mult tendinţă disco, cât să se impună pe posturile de radio. DAR peste toate astea şi încă ceva, e o piesă foarte bună, foarte melodică, foarte frumoasă, foarte cantabilă, foarte care se imprimă pe retină şi în disciplina jucăuşă a orei de vară.
Sunt convinsă că o să citesc rândurile astea mâine şi o să roşesc. Dar sper că, în cinstea autenticităţii sentimentelor mele, n o să şterg postarea asta.