5.6.09

Doctor Glas

nu e dr. house, e o cărticică a unui suedez cu nume greu de scris. Prima cunoştinţă cu Sodeberg am făcut o datorită năzăritului de frate meu, care mi a dat Jocul serios, şi sper că nu încurc autorii, că eu sunt cam varză aşa.
N are rost să dezvălui subiectul cărţii, că iniţial o să fugă lumea de plictiseală, iar dup aia nu ştiu dacă se mai întâmplă ceva. Adică după ce fuge lumea.
De ajuns să vă spun că, între paginile de conspectare riguroasă a sentimentelor bunului doctor de 33 de ani - pe vremea când nu existau blogurile, se ţineau jurnale- îşi fac loc păreri splendid scrise despre una sau alta. Sunt locurile unde autorul devine palpabil, dar asta mă deranjează foarte puţin...
"Vreau să-ţi spun ceva: există trei feluri de oameni: gânditorii, jurnaliştii şi turma. Desigur că în secret îi consider jurnalişti pe cei mai mulţi dintre cei care îşi spun gânditori şi autori, iar cei mai mulţi jurnalişti intră în categoria turmă, dar acum nu de asta e vorba.
Treaba gânditorilor este să scoată la iveală adevărul. Dar e ceva misterios cu adevărul ăsta, lucru care, oricât de ciudat ar fi, e foarte puţin cunoscut, cu toate că ar trebui să sară-n ochi - şi anume că adevărul e ca soarele: valoarea lui pentru noi depinde de menţinerea distanţei optime. Dac-ar fi după ei, gânditorii ar cârmi pământul direct în soare şi n-ar rămâne din noi altceva decât cenuşa. Nici nu prea e de mirare că uneori activitatea lor bagă în sperieţi turma, care strigă: stingeţi soarele, ce dracu, stingeţi-l! Datoria noastră, a jurnaliştilor, e să păstrăm distanţa potrivită, cea de folos, faţă de adevăr. Un jurnalist într-adevăr bun - nu-s foarte mulţi!- gândeşte ca gânditorul şi simte ca turma. E obligaţia noastră să-i apărăm pe gânditori de furia turmei, şi turma de prea mari doze de adevăr. Dar sunt de acord că treaba din urmă e cea mai uşoară, cea pe care în munca de zi cu zi o şi facem cel mai bine; mai admit şi faptul că în munca noastră primim ajutor preţios de la o mulţime de gânditori falşi şi indivizi mai ageri la minte ai turmei"
Doctor Glas- Hjalmar Sodeberg - Ed. Humanitas - traducere de Liliana Donose Samuelsson

2 comentarii:

Mihai spunea...

intr-adevar, citatul cel mai memorabil..o carte mica, dar densa; alaturi de "jocul serios", merita chiar si cate o recitire.

Ana spunea...

da, asa este.