21.12.09

părere

Nu sunt acasă. Sunt în tabără. În tabără faci lucruri pe care nu le faci acasă. Unele bune (leneveşti, citeşti, bei cafeau făcută de altcineva, iar căţelul Kiri iese în frig cu altcineva, spre bucuria stăpânului care a făcut asta 9 ani de frig). Altele rele (mănânci pâine, salată de vinete sau a la rusee, dulciuri, adică tot ce ar cam trebui să nu mănânci). Altele şi mai rele - pentru că te au prins alegerile în casa străină, pentru că şi somnul te prinde într o casă în care nu eşti obişnuit să dormi, încerci s adormi cum acasă nu o faci niciodată: te uiţi la televizor.
Ei bine, eu nu mă uit niciodată la televizor şi de aia sunt mai fericită. Ultimele două săptămâni de holbat la certurile şi măgăriile electorale şi pe urmă de numărat trenurile anulate, de aflat despre femei care nasc fără asistenţă, în vreme ce primul ministru face glume la masa negocierilor - dejunul de taină al nelegiuiţilor - în costumul lui, care probabil depăşeşte valoarea unei jumătăţi din gospodăria femeii gravide de la ţară, autostrăzile închise şi starea de disperare indusă populaţiei de surpriza ninsorii, toate astea mi au dat şi mie - biet cobai relativ imunizat la mijloacele de manipulare în masă - o stare relativ mizerabilă. Asta, împreună cu alte două poveşti care insistă să nu mă lase n pace peste timp, a contribuit la prăbuşirea stării mele generale şi native, de bună dispoziţie şi veselie pe alocuri, recunosc, cretină.
Zilele trecute, înspăimântată de avalanşa de veşti albe, dar proaste, de la teveu, am lăsat maşina în mormanul de zăpadă. Şi am pornit o cu metroul, mâncându mi de dinainte unghiile de nervi: să vezi ce naşpa o să fie.Ei bine, a fost bine. Drumurile mai lungi m au scutit - ţi apoi obosit - de uitatul la teve. Acum câteva seri un coleg s a oferit să mă lase la Minerva şi de acolo am pornit o pe jos spre Universitate. Din seara aia mi a revenit culoarea în obraji şi credinţa mea - neîmpărtăşită şi de către mulţi metafizici contestată, dar şi invidiată - că lucrurile sunt bune (notaţi că nu am scris că lucrurile nu sunt atât de rele pe cât par a fi) aşa cum sunt, cu zăpada. Pe drumul cu nasul roşu am remarcat că aerul e mai curat şi că a dispărut duşmanul number 1 al Bucureştilor: praful. Am văzut cu ochii mei, dar s a şi povestit pe bloguri despre asta, oameni ţopăind cu veselie în ninsoare, oameni aruncându se în zăpada necălcată, oameni făcând bulgări sau doar zâmbind. Dacă o urgenţă sau o tristeţe nu ţi reclamă prezenţa undeva - caz în care te ai simţi oricum apăsat de ceva stringent sau cuprins de tristeţe, deci zăpada n are nici o vină - poţi să nu călătoreşti, poţi să stai liniştit în oraşul tău cu zăpadă, poţi să laşi maşina în garsoniera de gheaţă şi să te plimbi pe jos sau să iei - ca la Bucureşti - metroul, care te va duce fără drăcuieli şi claxoane aproape oriunde. Poţi să alegi să nu stai cu orele amorţit în trafic, ci să ţi simţi pulpele furnicând plăcut de efortul cel nou, al mersului pe jos. Şi poţi, cu siguranţă, ca, o dată ajuns acasă, să bei uo cană de vin fiert sau o ceşcuţă de ţuică, să îţi întinzi cu plăcere şi răsfăţ picioarele ude şi să faci o baie caldă. Poţi să rememorezi figurile zilei,- eu am călătorit cu metroul într o zi, într un vagon în care eram doar 3 blonduţe, iar una sigur nu era naturală! de unde am tras concluzia că românii nu sunt blonzi, mda sunt inteligentă ca şerbetul, ce să zic,da-mi place să zic- poţi să citeşi câteva pagini, poţi să te hlizeşti cu un prieten bun, să asculţi eels ( a se completa cu orice după caz- şi să vezi un film bun sau măcar simpatic. PE DVD. Numai să nu deschizi teveul.
p.s. am citit că n cluj Moş Crăciun merge cu tramvaiul. Aş vrea şi eu o bomboană.
p.s.2 bradul din Cişmigiu e tare frumos. E singurul motiv pentru care mi aş dori, acum, o casă mare.
p.s.3 nu mi au venit fazele astea în text, d aia.

pup.

2 comentarii:

Mihai spunea...

hmm..sunt curios cum ti s-ar parea bradul din cismigu pe zi..eu il gasesc naspa rau..

ana spunea...

pai n are nici un farmec sa vezi pe zi... majoritatea bradutilor arata frumos seara...