acum câteva zile la şcoala "internaţională" de rock, ne a adus un cursant grec măsline şi uzo, din ţara lui. dacă de uzo n am putut să mă ating, explicându le cât am putut eu de politicos că băutura aia mi se pare înfiorătoare, - în plus, îmi aduce aminte de nişte picături sau medicamente ale bunicului, care trăzneau a anason - am aşteptat oarecum agitată desfacerea măslinelor, una din bucuriile mele în viaţă. trebuie să recunosc că originalele kalamata sunt atât de deosebite de "măslinele" pe care le mâncăm noi în mod obişnuit aici, încât prima măslină aproape că nu mi a plăcut. abia la a doua a treia m am minunat de gustul rafinat, de aroma de ierburi pe care încă o mai simţeam în cerul gurii jumătate de oră mai târziu, în maşină. aceeaşi surprindere şi acelaşi nesaţ le am simţit când am gustat ceva brânză feta din butoi grecesc. obiectiv grecia, pe lângă marea albastră, caprele zăpăcite şi peisajele calcaroase, vreau măsline.
am făcut pentru prima oară în viaţă, şi tocmai acum, când nu mai consum carne, şniţele! care mi au ieşit destul de şniţele chiar! cred că faza mi se trage de la un post mai vechi al lui zu, în care se văita că ei şniţelele nu i ies. am fost şi obligată de faptul că am vrut să i fac un piept de pui la grătar lui kiri, - premiu că a slăbit şi mănâncă boabe de 2 luni - dar cineva a îngheţat 3 piepţi de pui în aceeaşi punguţă. şi acu ce să faci cu încă 2, când n ai prea mult timp la dispoziţie. eu pot spune că mi au ieşit doar uitându mă la ele şi comparându le cu felul în care arată şniţelele delicioase ale bunicii. totuşi, am făcut totul ca la carte. am tăiat carnea în felii subţiri şi am bătut o bine, ca să nu risc - mai ales că nu le am gustat - să rămână carnea crudă pe dinăuntrul patului de ou şi făină. interesant, când stai cu nasu n ele, nu te mai deranjează aşa mirosul de prăjit...oricum, cu uleiul tot cam zgârcită am fost. am aerisit cât am putut de bine după, şi tot ce a mai rămas de făcut e să bag la spălat hainele în care am gătit şi să mă bag şi pe mine la un duş, dar după ce termin aici. o să socotească restul casei dacă şniţelele mele sunt într adevăr bune de ceva.
oricum, mă surprinde puţin faptul că am în ultimul timp apucături atât de casnice precum gătitul, dar mai ales că şi par să mi iasă mâncărurile. sunt o semi casnică, fără căsnicie. dar să remember minunata remarcă, " vai, ana, dar tu vrei să le ai pe toate?" păi da, ca să mi mănânce cineva -şi să nu moară, sper- şniţelele!
încep să văd, înspăimântată dar oarecum amuzată, că nu prea mai ţin minte ce citesc. sigur, reţin temele şi senzaţiile, mai ales la cărţile care pentru mine au fost mari. din păcate, alea sunt doar câteva. dar, uite, în disperare de cauză - audeguy cel nou se cam lasă rugat să mi placă, houellebecq cu măreaţa sa operă, aceea, mi a provocat coşmaruri, iar pe mica monografie sentimentală despre bucureştiul interbelic am terminat o demult, dar încă îmi mai zace la şi în cap - m am apucat să recitesc colecţia de articole ale lui cărtărescu, strânse în " de ce iubim femeile", titlu foarte lacunar, dar comercial, în opinia MI. mi am dat seama că e ca şi cum aş citi o pentru întâiaşi dată. în afară de premisa articolelor, nu mai ţineam minte nimic nimicuţa, lucru care se extinde - dintr o grozavă nefericire- asupra a tot ceea ce am citit de mircea cărtărescu, minus nostalgia, dacă n oi greşi până şi titluri! şi m a mai lovit ceva, chiar în prima poveste. cărtărescu susţine că folosea la greu citate din autorii iubiţi. Ei, aş! Eu mă străduiam să învăţ citate - şi alea, foarte mici, mai degrabă expemple - numai la teze şi examene. apoi le uitam imediat. mai ţin minte doar câteva strofe din Luceafărul şi Floare albastră, "graţie" nenumăratelor teze, olimpiade şi examene la care l am avut ca subiect pe minunatu poet de neam, chestie care mi l a şi scos pe nas de scârbă, ceea ce numai cu el mi s a întâmplat. mă gândesc să ofer poeziei lui eminescu o nouă şansă. cu proza lui n am nimic, că nu ne au terorizat atâta cu ea bănuiesc că dascălilor li s a părut aşa, mai neimportantă. revenind, eu fac parte dintre cei care au încercat să reţină pasaje din autorii iubiţi scriindu le într un caiet special, de care m am apucat oricum foarte greu. şi care e pe undeva, n am mai continuat să notez în el, abia după câteva pagini umplute de storii. continuu să ândoi cu sârg pagini în care mi place ceva, îmbărbătându mă că într o zi am să găsesc timp să le copiez în caiet. desigur, se iţeşte de undeva din cap - la care m am şi lovit aseară destul de rău, am o dâră roşie!- întrebarea " pentru ce, oare?", la care nu simt, e drept, nevoia să răspund eu chiar acum. fapt cert este că, dacă voi continua să uit lucrurile cel puţin cu graţia din prezent, voi fi dintre cei care uită unde au pus sticla, din minunatul banc de râs cu beţivii.
mda, păi m am gândit să fie şi ceva mai intelectual,aşa.
Un comentariu:
Ai zis snitele??? Acum mi s-a facut mie pofta... :-))))
Trimiteți un comentariu