depeche din ploaie

sau ce vrăji am mai făcut de Paşte...
păi, am avut timp! 3 zile întregi, numai pentru mine, căţelul meu şi familia mea.
scăderea -destul de drastică- a bugetului personal aduce în schimb mult mai mult timp liber şi o perspectivă mai înţeleaptă asupra vieţii de consum.

ieri am terminat de citit ultima carte nouă pe care mi o voi cumpăra de aici încolo, cel puţin pentru o perioadă. şi aşa cum, visător mi aduc aminte că spuneam acum câteva luni, mă uit prin bibliotecă să mi pescuiesc titlurile de recitit...şi mă bucur deja de ce am de recitit...

cartea lui zola...aşa şi aşa. mă surprinde atenţia - şi probabil timpul lung de documentare- acordată unui domeniu prin excelenţă feminin, acela al pânzeturilor, danteleleor, albiturilor, compoziţiei de culoare şi formă din La Paradisul femeilor.
M a dezamăgit descrierea slabă - dar care se doreşte puternică!- a personajului principal feminin, care răstoarnă lumea şi dragostea, deşi apare toată cartea caracterizată prin 4 cuvinte mari şi late: curajoasă, blândă, blondă şi firavă/plăpândă. de puţin dialog şi de puţine vorbe de duh cu adevărat are parte această denise...pe când personajele evil sau cele care într adevăr găsesc ceva de spus în carte se relevă cu mult mai mare forţă, vezi bourras sau madame desforges. o carte doar pe alocuri uimitoare. vreo 10 pagini din 400... mă rog.

crazy heart are asemănări izbitor de mari cu the wrestler ul lui micky rourke. deşi îl iubesc pe jeff bridges, care face bine şi cântă bine în film, parcă m a cam plictisit povestea cântăreţului de folk american, ajuns la zenit, nedreptăţit de pupila sa celebră, îndrăgostit de o tinerică, bătând drumurile în lung şi n lat - şi america e lungă şi lată, slava cerului!- şi cântând ba într o sală de bowling, ba într un club mititel, între 2 beţii şi 150 de ţigări, cred c a nnebunit holliwudu de cât se fumează în filmul ăsta. poate dacă vedeam CH înaintea lui the wrestler nu eram aşa sastisită...

the messenger, ăsta da. mă rog, aproape da. e o idee să faci un film în care să te ocupi de ofiţerii înştiinţaţi cu notificările de deces... dacă n o stricau americăneşte, la sfârşit - buscemi, care şi cere scuze pentru ieşirea lui - povestea era tare bună.

în rest bine, bat la tobe şi mi e din ce în ce mai greu:)