23.5.10

sau ce mă mai prostesc eu în weekend

acest post este o glumă şi trebuie citit astfel, este exact în maniera sentimentelor mele pentru... uzzi, desigur.

zilele astea am fost aşa fru flu că m apucă spaima. m am întins de la umbră la soare, din pat pe fotoliu, de lângă câine pe lângă câine, iar singura chestie cât de cât utilă pe care am făcut o, cel puţin pentru o parte din mine- aia prea mare!!- a fost că m am dat cu bicicleta, rezonabil de moderat că e cam tare şaua.

am mai făcut ceva relativ plăcut, am reuşit să vorbesc- pe mess!- după ani de zile cu o febleţe de a mea (mele) de am ţinut o pe tăcute câteva luni prin 99-2000 până când au dat alte tramvaie peste mine şi am uitat o. a fost drăguţ, pe alocuri mi s a părut că m am comportat de parcă aş fi băut prea mult - ceea ce nu e adevărat, da? - dar, mă rog, mă consolez cu ideea că suntem oameni mari, putem scoate pe gură oricâte tâmpenii, tot noi plătim pentru ele oricum. din vorbă n vorbă ajunserăm habar n am cum şi la una din febleţile mele puternic artistice, uzzi! da? uzzi. şi la 6 luni după ce m am bucurat eu tare să l văd pe scenă la polivalentă, încă relativ întreg, m pocnit din nou cât de tare îmi place mie de uzzi şi tot tacâmul.
aşa că azi, că tot o flenduresc iarăşi prin patul de la Universitate, şi nefiind aproape nimeni pe mess care să mi acorde atenţie - fetele nu se pun, îs fete- m am apucat să l caut pe uzzi pe net.
întâi am găsit că săracu a mâncat bătaie la începutul anului trecut, ceea ce eu habar n am avut şi, ca un discipol latent - era să scriu lantern - ce sunt, ar fi trebuit s o simt. visceral, aşa, trebuia să ştiu că uzzi a fost caftit la timişoara, eu l am revăzut la polivalentă aproape la sfârşitul anului în care a fost caftit şi nici atunci n am tresărit. eee,păi mi am zis eu amărâtă, atunci nu e combinaţie cu mine şi cu uzzi şi, ca să mă dezamăgesc total, mi am făcut un test din ăla de compatibilitate pe bază de date de naştere şi la rezultat era să scap laptopul pe iarbă, - aia din capul lui - că mi a ieşit 82,05% dintr un maximum de 87,13%, că nu (se) există 100% la cupluri, orşicât. Acum, ăia de pe site, ca să nu te înflamezi prea tare zic ei că e o chestie excepţională, dar să nu o luăm aşa ca şi cum toate lucrurile între noi ar fi rezolvate şi merg unse, că astrele propun şi oamenii dispun sau ceva de genul. chestie cu care am fost relativ de acord, mai ales având în vedere că eu nici nu prea îl cunosc pe uzzi. de fapt. dar oricum un asemenea număr la % mi se pare...covârşitor, dacă vreţi să ştiţi aproape adunate toate compatibilităţile mele de la toate relaţiile avute în realitate nu dau cât am face u cu uzzi ăsta. adică dacă stai să aduni 17,59% cu...mă rog. it surely doesn t look good.
înflăcărată fiind, am mai văzut şi vreo 15 interviuri în care uzzi ba nu scoate nici un cuvânt, ba zice ceva gen " să ştii" şi atât. am dat şi de o filmare a unor fani, în care, deşi cam "atins" uzzi se comportă foarte frumos - aşa mi place, artiştii să se comporte frumos cu fanii!- până când îi mormăie unuia, prietenos altminteri " vezi că mi ai luat şapca dă pă cap de 2 x, frate, dacă mi o mai iei şi a treia oară e rău". haha.
luându mă după obsesia mea - nejustificată prin nimic, dar aşa mi a căşunat - că uzzi este un fel de rhett butler modern, m am uitat şi la ţinuta lui din clipuri şi m am lăsat fermecată şi de vorbele sale intangibil de urâte, dar adevărate. şi, surpriză, când mă obişnuisem eu mai dihai cu organele, dau peste o mândreţe de filmare - este şi pe facebook, vai, am postat o - de la tvr, cu smiley care cântă piesa aia cu în lipsa lui şi apare şi guest star uzzi, cu binecunoscuta " da chiar în patu tău şi pe muzica ta...hai dă o mă n...", îmbrăcat de seară!!!! adică în costum frumos, cu cămaşă albă, o frumuseţe de treabă, deci eu am dreptate cu uzzi ăsta vă spun.
acum problema ar fi că el are concert în 3 zile şi eu trebe să slăbesc 25 de kg şi probabil şi 25 de ani - e nu chiar- şi să mă duc să i pun piedică. mda,da.

5 comentarii:

catalina naftanaila spunea...

imi place postul si starea ta de spirit

rock on Ana...

mary spunea...

cine este uzzi?

Anonim spunea...

cine este uzzi?

Ana spunea...

aha, aici erau comentariile.
pai ti am zis, da? te ai lamurit.

Ana spunea...

si rusine!