zilele mele sunt atât de lungi şi imprevizibile, încât, nefiind un om prea stabil, în fiecare secundă risc să mă prăbuşesc într un abis de supărare, deprimare sau nervi, când doar cu o clipire de ochi înainte eram sus de tot, pe culmea unui val de ocean.
Astăzi, ce lucru îmbucurător - dacă nu cumva se mai întâmplă ceva care să mă scoată din sărite până când voi pune capul pe pernă - succesiunea a fost inversă.
Nu mai plictisesc enunţând toate inepţiile şi problemele de serviciu, nu face, că toţi le avem. Dar, după serviciu, m am dus la deja celebra tincuţă, să mi coloreze aura de vară într un blond mai generos decât bietul meu şaten cenuşiu.
Flecăream eu pe acolo cu ea de o perie din aceea care mai dă volum - eu, da, eu!, am început să mă fac fată când sunt pe cale să devin babă!- şi eu mă plângeeam, în lumina noilor balanţe financiare, că ui' ce scumpă i una la hiper-, e 40 de ron o perie, ce naiba. Aoleo, zice ea, da' am io, fetiţo, un braţ, ia de aici una nouă...despre banii pe lucrarea de pe capul meu - acum, blond mai generos!- nici vorbă să mai discutăm de vreo 3 ani, mă iubeşte - dar recunosc că şi eu o ador- femeia aceasta atât de mult, încât e aproape jignită când încerc să plătesc. ne iubim atât de mult încât ne simţim prost:) Oricum, peria aceasta îşi va face loc printre obiectele mele de preţ, lângă pieptenul via bunicul... e un obiect care mi va fi şi de folos şi mi va aduce mereu în minte pe tincuţa, cu draga ei meserie.
plec veselă, ajung la fel la locuinţa mea de vară. colega de apartament a prietenei a avut însă grijă să mă enerveze la os. Condiţiile date sunt următoarele: frigider comun, alimente claie peste grămadă, eu care mănânc numai anumite chestii şi mă bazez pe ele, că există, fizic, în frigider... Iar când nu ştiu a cui e brânza aia, întreb. Ei bine, întreb la cele două salate, care i a ta? Aia de jos, zice, dar din greşeală am luat puţin din aia de sus! Bon, zic. Mă uit la salata mea...era jupuită peste jumătate, şi nu frumos, rotund, cum se curăşă, frunză cu frunză, ci direct în mijloc, că de, acolo e mai bună, mai fragedă, nuuuu? Mă înfurii o linie şi vreau să iau şi eu...puţin din salata de jos...Era, bineînţeles, foarte trecută şi nu se prea mai putea mânca...
Apoi, dau să mi torn o ceşcuţă din cafeaua de dimineaţă, să mai rezist puţin...lăsasem ibricul jumătate, acum mai era o dâră...o torn pe aia, ferind zaţul, o gust...îi pusese şi zahăr fata, că mno, ea aşa bea restul de la alţii. Mă enervez încă o line juma'.
Pe urmă, vine, mănâncă, lasă, confortabil, farfuria, s o spele cine "nu suportă vasele să zacă în chiuvetă întru nemurire", adică eu, care, dacă e ceva de curăţat, spălat, aranjat, o fac deasupra chiuvetei GOALE, nu cu vase supurând în ea, că n am chef să curăţ de două ori, logic.
Ştiu, o să se zică c am înnebunit. Nu i exclus, nu-nu. Totuşi, evenimentele astea se repetă de mult timp, şi eram ca tărtăcuţa, gata să explodez... CÂND, sjună telefonul:
- Ce faci? Ete ce m a făcut să te sun! şi dă tare...probabil radioul din maşină
- Aaaa, e soloul de chitară de la Is This Love!
- Ei, vezi? De aia!:)
M am luminat. E aşa frumos spre minunat să te sune cineva pentru că şi a adus aminte de tine de la o piesă, de la un artist de care cine mă cunoaşte mă lipeşte, e adevărat:)
Mi a curăţat nervii într o secundă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu