19.12.10

cine a zis că eu sunt şaten deschis?

mă paşte timpul liber şi atâta mă bucur şi jubilez, încât m a prins din nou cheful de scris. şi pentru că pe mine m a amuzat teribil, -bine, pe mine mă amuză multe teribil - găsesc de povestit ziua de joi. Joia trecută, mă.

Miercuri seara fuserăm la concert la Viţa de vie, eu şi cele 3 graţii plus încă una, masculină, cam ambetată şi nevorbăreaţă, cel puţin în prima parte a serii. Concertul de la Kulturhaus m a convins să mă mut cu arme şi bagaje şi Kiri la Universitate, ca să bem şi noi ceva la cântare.

Joi m am trezit cu un frig mare în oase, cu nasul rece şi uscat şi cu o vagă durere de cap, motiv pentru care am decis că am răcit, nu mă duc la serviciu şi nu scot nasul afară...decât pe la 2. Trebuia să mi iau nişte beţe de tobe (am rupt şi eu a doua pereche, în sfârşit, prin subţiere drastică) şi apoi să plec la tincuţa, întru blonzire. Mi a fost tare greu să mă smulg din păturici şi, neavând hainele civilizate de la mine de acasă - oha - m am îmbrăcat şi cu pijamalele pe dedesubt, dar tot frig mi a fost.

Bon. Dau eu să plec spre Tineretului coafor şi mi aduc aminte dintr o dată că micile, aproape neînsemnatele, dar drăgălaşele cadouri de Crăciun, destinate tincuţei şi şerbetului viorica sunt...în casa de la gară, adică aia care e a mea. Timp mai era, aşa că hai la metrou, să le recuperez. mi am făcut eu puţină gălăgie că mereu uit să fac lucrurile în ordine şi pormă alerg de căpiez, dar repede mi am revenit.
Am ajuns la staţia gara de nord. Şi deodata, fără să mă caut prin buzunare, fără să clipesc, fără să mă întreb, am ştiut. Cheile de la casa mea nu erau cu mine. Mi a cam căzut faţa, cred că mai cu nervi decât zilele trecute când am luat, visătoare, trenul către Universitate în loc de Pipera... Unde s cheile? Simplu, ca să nu cărăm la concert obiecte ce ar putea cădea din buzunarele hainei, le am pus frumos pe raft la Universitate şi acolo au rămas. Am înghiţit în sec, m am uitat la ceas, deja nu mai era timp pentru întors la Universitate, urcat, luat chei, întors la gara de nord, întors la Tineretului. Mă luase şi ameţeala, orişicât. M am îndreptat pocăită spre Tineretului, după un sms de recunoaştere a imbecilităţii proprii şi un răspuns pe măsură ("să nu mai râzi de alţii...").
La Tineretului nu ies bine din metrou şi mă acostează un tinerel:
- Vreţi să participaţi la un sondaj de opinie pt ciocolata x?
...mie mereu mi a fost oarecum milă de oamenii cu job uri d astea, de trebe să sune şi să i întrebe pe tot felul de morocănoşi de una sau alta...aşa că zic... DA, bine,fie.

- Aţi mai participat, zice, la cercetări de piaţă, în ultimele 6 luni?
-Da, zic, cu cinste.
- Aoleu, nu e bine, nu puteţi să ziceţi că nu, doamnă?
- Ba...pot, zic eu, decisă să l ajut, dar ştiind şi ce alte lovituri urmează să i dau... Şi pe cuvântul meu că nu m a impresionat pachetul de cafea promis dacă duc la capăt osânda, aveam cafea acasă.
- Ce vârstă aveţi, continuă.
- 36 zic, şi n aud comentarii. Vârsta era bună.
- Aveţi rude care lucrează în media, marketing...
- Am şi rude cât şi eu, rînjesc.
Faţa tinerelului cade. Pe jos.
- Haideţi, doamnă, ce mi faceţi? Păi, unde lucraţi?
Îi zic. Ripostează:
- Şiiiii, altceva nu ştiţi să faceţi? E criză, abia găsim respondenţi...
- Ştiu să fiu învăţător, zic.
- Aşa e bine, zice, şi mă bagă la căldură, la operator.

Gust io acolo 2 ciocolate, cam infecte amândouă, lucru pe care m am străduit să li l comunic pe un ton decent. Dau să plec fără cafea, dar nu scap. Mă gândeam acuma ce fac eu cu pacheţelul ăla câştigat prin fraudă. Că eu nu pot s o beau şi nici bunicii nu i o dau. Intru la farmacie să i iau tincuţei oscilotralala.
Acolo sună telefonul şi vorbesc cu flama. Îi spun ce m am mai distrat, de fapt, când sunt bine dispusă se ştie că totul pentru mine e o distracţie. La un moment dat, când voiam să schimb 2 vorbe cu farmacista, îi zic flamei "Stai aşa", iar farmacista înţelege că vreau să i dau personajul de la telefon, să i explice ce fel de oscilo vrea, şi întinde mâna după aparat. Eu, de ce să mă las? Zic:

-Auzi, flamă, nu vrei să vorbeşti cu cineva mult mai frumoasă decât mine???
- Nu, zice flama sec şi adaugă lasă oamenii în pace, aşa talent ai să te iei de ei!
Aici intră în joc farmacista care, arborând un zîmbet splendid (dinţi albi, perlaţi, periaţi, poate înălbiţi!) zice spre mieros:
- Să ştiţi că frumuseţea nu e un atribut...
- Ştiu, zic, în primul rând e un substantiv!
- Buei, lasă femeia în pace, ţipă flama intempestiv în urechea mea...
- Să ştiţi că frumuseţea vine din interior, e despre cum ne simţim noi, insistă angelic făcătoarea de bine de la ghişeu, iar eu mă agit:
- Doamnă, dar nu mă simt nicicum rău că sunteţi mai frumoasă decât mine. Pentru că, de exemplu, eu sunt mai înaltă decât dvs! Şi plec.
- Nu eşti sănătoasă, conchide flama, şi nu scapi nebătută până la Crăciun, adaugă rânjind, mi s a părut mie.

Pe jos, spre Palatul copiilor, mă gândeam ce fac cu cafeaua. N aş fi dat o cuiva apropiat, poate unui necunoscut. Şi, ce coincidenţă, am luat o printr o staţie ca să mi sting ţigara la coş şi văd un bătrânel cu aer de om sărac, dar nu de cerşetor, inspectând din priviri, cu sfială, locurile în care se aruncă lucruri. L am întrebat dacă bea cafea, mi a răspuns că da. Am scos pachetul, i am zis că l am primit, dar că eu am cafea acasă şi că i o dau dânsului. M am uitat în urmă şi l am văzut inspectând timid pachetul. Oare n o fi rupt, oare o avea cafea, oare o fi fost o glumă...

Termin spunând că am aflat cea mai grozavă veste de la tincuţa. În urma unei discuţii aprinse despre ce culoare i fiecare, a (re)devenit oficial. Conform nomenclatorului de culori şi nuanţe, sunt BLONDĂ!!!! Sunt blondă, sunt blondă, am sunat flama. Ştiam, a răspuns ea, senină, mestecând un corn.

Un comentariu:

Mihai spunea...

intr-o vreme si parerile despre mine erau impartite, blond vs saten. intre timp, nu prea-mi mai pasa :)