război

am declarat război ferm şi deschis oricărui fel de regim de slăbire. nu mai pot. viaţa mea e terorizată de kilogramele în plus încă din adolescenţă, când nu le aveam şi când în urma unei remarce (îh, ce urât sună corect) nesăbuite a profesoarei de engleză,(pe care o adoram, mi se părea o mostră de stil şi aristocraţie - ei, bine, doamnă, puştoaicele sunt puştoaice, aşa că acum pot să discern că eraţi uscată ca o scoabă şi rea ca o scobitoare înfiptă în gingie) m am crezut iremediabil grasă şi de atunci nu mi a mai trecut. Aveam înălţimea de azi, 166 cm şi 56 de kg.
De atunci am tot fost înspăimântată de kilograme. nefiind o fire sportivă, m am tot apucat, la fel ca alte miliarde de femei din lumea asta, de regimuri. M a păzit mintea de înfometare şi de pastile. La ultimele m am gândit ca la un joc Caritas, cum să slăbeşti înghiţind un pliculeţ?! La prima n am rezistat din motive fizice, deoarece eu dacă mănânc trei mere într o zi, leşin în a doua.

Ei bine, mă uit în urmă, la poze. Am fost şi grasă tare, am fost şi aproape slabă, am avut mereu o poziţie proastă, am stat strâmbă şi cu umerii aduşi în faţă şi, nefiind pasionată nici de haine, m am îmbrăcat cu ce a dat Dumnezeu, de obicei pantaloni şi ceva de la tricou până la jachetă, în sus. La ora actuală port un 40-42la tricouri şi cămăşi la hainele astfel etichetate şi un XXL la hainele astfel etichetate, ceea ce, fie vorba între noi, mi se pare un abuz. Dosul îl am mai mare, probabil de vreun 48-50, dar beleaua e că nu găsesc pantaloni cu talie care să mi încapă aripioarele şi de aia arăt mereu ca un cilindru butucănos la picioare. În România nu se fabrică haine pentru femei cu constituţia orientată naturalmente spre a face copii, sfânta constituţie amforă, cu ţâţe mici şi fundul mare. Nu. Aici se fac ţoale pentru femei care sunt de sus până jos drepte şi, implacabil, foarte slabe. În România eu, femeia de 30+ nu găseşte un jeans măsaura ei peste tot, aşa că e silită să apeleze la odioşii stretch sau să poarte prostii cu talie joasă, în care să i îngheţe toate cele (aşa sunt din adolescenţă. mi a fost mereu cumplită senzaţia de frig şi mereu m am adăpostit sub căciuli, fulare, mănuşi, ştrampi, pulovere şi pantaloni cu talie înaltă, din nefericire eu am şi talia foarte sus...auzi, din nefericire!!!). M am enervat, unde rămăsesem?

Aşa, deci. Nu mai sunt dispusă să mă chinui ca să slăbesc. Nu mănân carne, nu mănânc pâine decât sporadic şi prăjită, nu mănânc aproape niciodată fasole, mazăre, cartofi, (şi mor după cartofii prăjiţi) nu exagerez cu dulciurile şi totuşi, sunt plinuţă - dacă se mai spune în preajma mea cuvântul gras, şi fac o criză de nervi . Ei bine, da, beau alcool şi deseori mănânc cam târziu. Singura treabă foarte calorică pe care o bag în mine e humusul. Toate astea nu mi se par aşa grave şi gata, stop, nu mai pot.

O să mă străduiesc să nu depăşesc ora 18.00 cu cina. N o să mai beau decât o dată pe săptămână, oricum moderat, probabil într o zi de weekend, iar a doua zi o să fiu mai atentă şi mai zgârcită cu ce mănânc. O să încerc să fac cât de multă mişcare pot, la tobe, pe scări, pe stepper, pe izopren, iar când se va face din nou cald îmi iau picioarele la spinare şi o să alerg (din nou, da!). Îmi place grozav să folosesc bicicleta, dar am casa prea mică şi pur şi simplu nu am unde s o ţin, iar de pe cea mică şi pliabilă am căzut atât de rău, încât pur şi simplu mi e frică de ea. Aşa că no bike for the moment.
Am o perioadă excelentă, în care mă simt sănătoasă, plăcută - poate nu pot spune iubită - şi aşa cum sunt, cu fundul mare şi celulită, aşa că refuz să mă mai las amărâtă de nişte nici măcar prea multe kilograme în plus fără de care, cine ştie, nici n aş mai fi chiar EU.
S a înţeles, DA?

(asta nu e jurnal, this is pure rage)