Baloane de săpun

de când mă ştiu cu puterea de a gândi răspicat "asta mi place, asta nu", mi au plăcut 3 lucruri: baloanele de săpun, zmeiele şi curcubeiele (nu mi dau seama dacă ăsta e pluralul exact). habar n am de ce au toate legătură cu cerul, cu zborul, dar ştiu că şi eu mă simt foarte bine în aer - atât la propriu, cât şi la figurat.

La curcubeie m am uitat îndelung de câte ori a apărut vreunul. nu mă pot niciodată supăra pe ploile de vară, dimpotrivă, le aştept cu nerăbdare, poate poate va apărea un curcubeu. când mă mai sună câte un prieten şi, după ce se vaită că a plouat de a rupt, menţionează în treacăt că a ieşit apoi un curcubeu, pornesc fuga spre cartierul lui ( nu dacă e Mănăşturul din Cluj, though).

Zmeu n am avut, din câte ţin minte. Poate au avut freţii mei, în orice caz nu mai ştiu să fi înălţat vreunul. E unul din plăcutele motive pentru care aştept apariţia celui mic cu încântare. E una din jucăriile pe care am de gând să i le propun.

De baloanele de săpun mă leagă însă o adevărată, caldă, reală şi foarte palpabilă poveste de dragoste. De când mă ştiu îmi place să le văd şi să le fac. Smintita din mine e gata să smulgă din mâna unui copil- pe care nu l cred mai îndreptăţit să le facă!- recipientul fermecat, care ascunde bagheta magică, aceea cu două cerculeţe prin care ies, la suflat, baloane mai mici sau mai mari, colorate, perfecte, fragile şi diafane rotunjimi care se înalţă spre nori. În baie, când sunt eu mai distrată, încerc să fac baloane printre degete. Iar de câte ori am pus mâna pe "substanţa" bună, am făcut pe stradă baloane până m am săturat.
Cea mai frumoasă amintire a altruismului meu legat de baloane, e de când eram mai tânără. Veneam spre casă pe bd Dacia şi făceam baloane. La un moment dat a oprit lângă mine un autobuz de pe traseul 133. Şoferul a deschis uşa şi m a întrebat disperat de unde am cumpărat baloanele de săpun, că vrea şi el să i ia copilului. I am explicat, dar i am şi aruncat tubul cu capacul strâns. M am simţit apoi bine şi tristă.
Următoarea e dintr o dimineaţă de la Paris. Mă plimbam pe o străduţă, când am văzut că din fanta unei porţi grele ieşeau baloane de săpun care aglomerau strada. Cred că am stat vreo 10 minute să mă uit, iar când am plecat, exact precum copiii mici, mă tot întorceam, lungindu mi gâtul după baloane.
Zilele trecute am fost la o fetiţă de 3 ani, care avea un tub fermecat. Din păcate substanţa nu era cea originală şi, spre dezamăgirea mea, n am reuşit să scot mai mult de 2 balonaşe care au avut o viaţă tare scurtă.
Aşa că ieri, când am găsit baloane de săpun la un magazin cu " de toate" nemţesc, entuziasmul a fost uriaş. Îmi pare rău că n am cumpărat decât un tub. Totuşi, nu părea cea mai vândută marfă, o să trec eu să mi mai iau unul. Măcar unul.
Ieri toată ziua am făcut baloane în casă, iar Kiri a lătrat încercând să le prindă.
Azi am plecat la mama cu maşina şi, pe drum, la fiecare stop, am scos baloane prin geamul deschis de la portiera mea. La un moment dat am încercat şi şmecheria cu bagheta ţinută pe geam în timpul mersului. Nu ţine. Dacă nu pui un pic de suflet, cu care să le umpli, se sparg imediat.