Cine n-are bătrâni?

O dispută interesantă a încins, zilele acestea, spiritele organizatorilor de concerte din ţara noastră. Să vă spun de ce: Emagic a revenit, după un an de absenţă, cu festivalul B’Est Fest, anunţându-l pentru începutul lunii iulie, undeva la iarbă verde, lângă Bucureşti. La mică distanţă, firma lui Marcel Avram anunţă pentru 3 iulie concert Whitesnake şi Judas Priest, în Bucureşti la Romexpo. Reprezentanţii Emagic se revoltă, în virtutea deontologiei profesionale – o chestie, de altfel, nescrisă- care cere ca organizatorii să nu „suprapună” date în care se desfăşoară concerte de acelaşi gen, pentru a nu-şi fărâmiţa publicul. Marcel Avram se apără spunând că festivalul a lipsit de pe piaţă un an şi că, la numele anunţate, ( până acum reţin Pendulum , Mika şi Skunk Anansie) cu greu ar putea reprezenta un conflict de public suprapunerea de date. Reprezentanta Emagic revine şi spune că B’Est Fest e deja trecut în agenda marilor festivaluri internaţionale, adăugând că „Ni s-a spus de-a lungul anilor să nu mai aducem dinozauri, să nu mai aducem expiraţi, am avut astfel de comentarii şi la Santana, şi la Judas Priest. Am înţeles mesajul, iar acest festival se adresează unui public tânăr, cu o vârstă cuprinsă între 18- 35 de ani”.
Acest conflict deschide mai multe direcţii de discuţie. O dată, într-adevăr era frumos dacă firma lui Avram nu suprapunea data concertului Whitesnake/Priest. Pe lângă faptul că ştim cu toţii cât de încărcate sunt agendele artiştilor străini vara (ziua şi concertul aproape) sunt aproape convinsă că a existat intenţia de a „mătrăşi” B’Est Fest. Care, anul acesta, are un cadru de desfăşurare incomod (în afara Bucureştiului, cu transport pus la dispoziţie, dar probabil cu inevitabilele nereguli româneşti, care nici măcar nu ţin de organizatori, dar pot enerva o parte din public). Pe de altă parte, line-up-ul festivalului e considerat cam slăbuţ, aţi ghicit, exact de către cei care iubesc dinozaurii şi au şi putere să-şi cumpere bilet ca să-i vadă. Şi care se încadrează perfect în paranteza de vârstă numită de reprezentanta Emagic, Laura Coroianu. În măsura în care, din cele două posturi de radio rock existente în Bucureşti, unul face carieră cu clasic ( aţi auzit, da? CLASIC) rock, iar celălalt are cam 40% din playlist ocupat tot cu „dinozauri”,e destul de clar că aceştia sunt ceruţi în România şi că, deci, consumatorii de piese de muzeu nu trebuia jigniţi.
(va urma)
Ana M. Călin


Cine n-are bătrâni?
(continuare din numărul trecut)

De altfel, după ce reprezentanta Emagic şi-a jignit proprii invitaţi la festival, ( termenul de dinozauri a făcut referire, conform explicaţiilor, la Santana, Motorhead şi Alice Cooper) firma sa face un concert generos cu una din cele mai respectate, dar şi dezumflate formaţii pop ale anilor 80: Roxette! Un concert destul de bine primit, de altfel, şi care face parte cel puţin dintr-un turneu european al celor doi.
Ce să înţeleg din asta? Cel mai probabil că teşchereaua se umple exact datorită acestor „dinozauri” de sorginte pop sau rock. Sau că – aşa cum procedează multe agenţii de impresariat importante din lume – spre a căpăta un artist pe val în momentul acesta, ( Amy Winehouse, de pildă, deşi zău dacă înţeleg pentru ce se face atâta caz de ea) promoterul local trebuie să cumpere la pachet şi un artist care se vinde mai puţin, (DOAR să zicem, Roxette) pe principiul cunoscut de toată lumea „cine nu mănâncă bătăturică, nu capătă ochişor”. Motiv mai puţin probabil, mi se pare mie, de vreme ce organizatorul a ales pentru Roxette o arenă cu o capacitate de 15-20.000 de spectatori, şi nu vreun club ceva mai măricel, ca să controleze cât de cât „pagubele”. Concluzia rămâne cea de mai sus.
O altă direcţie, şi nu e lipsită de importanţă, este capacitatea acestor artişti mari de a lupta cu download-ul ilegal. De ani buni de zile se poate observa la nivel mondial revirimentul extraordinar al unor trupe ieşite din activitate sau despărţite de mai bine de 15 ani. Nu-mi spuneţi că Robert Plant şi Jimmy Page, Sting şi colegii de la Police sau chiar – deşi doar de câteva ori – David Gilmour şi Roger Waters ardeau de nerăbdare să se revadă şi să împartă scena, după ce s-au înjurat pe la colţuri mai bine de un deceniu. Nici că pe AC/DC sau Aerosmith i-a apucat dorul de public după ani buni de lipsă de activitate. Pur şi simplu nu cred. Cred că reprezentanţii marilor case de discuri s-au întâlnit şi s-au gândit cum ar putea să limiteze pagubele produse de download-ul fără bani. Cine scoate oamenii din casă? Mika, Pendulum şi Flagging Molly? Mai puţin. Police, Aerosmith, AC/DC? O, da! S-au născocit albume noi, de multe ori tare slăbuţe sau pur şi simplu câte un single sau o reeditare box best of. S-au dat banii, s-au îmbarcat băieţii pe aceeaşi arcă şi hai, la joacă. Din casă au ieşit cu milioanele de oameni, care au plătit bilete scumpe în amintirea tinereţii lor. Problem partially solved. Întrebarea e ce ne facem, când n-o să mai avem bătrânii rock’n’roll. De unde cumpărăm alţii? Nu de alta, dar nu prea cred ca Mika, Adele, Hillary Duff sau Amy Winehouse să îmbătrânească. Cel puţin, nu pe scenă.
Ana M. Călin
Articole publicate în revista Explore