piciul

Mamă, nu mă mai pupaaaa atâta.
Pot şi singur.
Nu mă mai ţine de mână, mi e ruşine de Luca.
De ce mă duci până în curtea şcolii, niciunul din părinţi nu face aşa!!!
Ce ştii tu, mamă?
Ah, nu mă înţelegi! Nu înţelegi nimic! (urmat de pocnetul uşii trântite)

Mă gândesc cu ochii deschişi la toate aceste replici, pe care e imposibil să nu le primesc, - poate doar dacă s o schimba complet limbajul până atunci!- şi deodată savurez ce se întâmplă acum.
Carpe diem, mami. Carpe diem.