28.1.12

Pro şi contra

N-am ajuns niciodată în sală la vreunul din concertele de Crăciun ale lui Ştefan Bănică . În ciuda publicităţii turbate, a promisiunilor unui show cum nu s-a mai văzut şi a simpatiei mele sincere pentru actorul „Liceenilor”, îndrăgostit de rock’n’roll, ceva m-a ţinut departe. Am vrut de câteva ori să mă duc, dar n-am prins bilet, iar relaţia proastă pe care Bănică o are cu presa –fie ea şi muzicală- mi-a descurajat eventualele încercări de a obţine o acreditare. Nu-mi place să cer nimic de la oameni ostili.
Totuşi, am văzut, în lipsă de alt entertainment în zilele de sărbătoare, mai multe din concertele sale, varianta televizată. Şi am remarcat că-s din ce în ce mai încărcate şi mai lipsite de unitate, toate culminând cu show-ul de anul acesta, cel mai cel, al zecelea, aniversare mare, ce mai. Disperarea de a aduce ceva şi mai nou, şi mai strălucitor, şi mai cu moţ în faţa aceluiaşi public – căci eu cred că sunt aceiaşi oameni, cei care vin, tradiţional, an de an, la concertul de Crăciun al lui Ştefan Bănică – a condus spre un spectacol mamut pe o scenă (deja cam) mică. Din toate a fost mult: mulţi dansatori, mulţi instrumentişti, multe voci de backing, mulţi invitaţi, multe (multe!) lumini . Numai bietul Bănică nu s-a putut multiplica, căci sunt sigură că, pentru spectaculozitatea show-ului ar fi făcut-o!
Uitându-mă la acest animal de entertainment, gras şi strălucitor, dar cam fără cap şi coadă, am ajuns la concluzia că ceva bine, dar şi mult rău face televiziunea în zilele noastre. Ştefan Bănică a ajuns ultracunoscut publicului datorită show-ului dansator. Astfel, mica sa întreprindere de Crăciun a crescut şi s-a umflat an de an, de la unul la 5-6 spectacole în care artistul e silit să arate CEVA. În vreme ce la televizor cazurile pe care le prezintă sunt din ce în ce mai dramatice, iar obiceiul de a smulge lacrimi din ochii competitorilor e din ce în ce mai brutal, pe scenă, ce naiba mai poţi să faci? Rock’n’roll-ul e acelaşi bătrânel cumsecade, dătător de bună dispoziţie decentă. Cum să-i aduci pe oameni la paroxismul distracţiei? Neavând fani în adevăratul sens al cuvântului, Bănică trebuie să-şi hrănească publicul flămând de distracţie cu ceva. Şi pare s-o facă mereu cu ceva mai mult, dar nu neapărat mai bun. Unde se ajunge, poate vedem în anul 11. A, de unde ştiu că Ştefan Bănică nu are fani dedicaţi? Păi, de câte alte show-uri de ale sale mai auziţi în restul anului?! “Te iubesc, femeie” de 8 Martie şi punct.
O vedetă care se îndreaptă – bănuiesc, nu cu aceeaşi putere- spre acelaşi tip de consacrare este Horia Brenciu. Care mie-mi place mult, mi se pare de departe o voce mult mai bună şi un entertainer mai de nădejde decât mai sus menţionatul. Sala Palatului e sold out în martie, pentru două concerte. Caruselul s-a pornit şi pentru charismaticul jurat de la Vocea României. Slavă Pro-ului.
Şi, ca să-i dăm cezarului ce-i al lui, mai scriu trei rânduri , alea „de bine” şi v-am lăsat. „Libretul” muzical de la Pariu cu viaţa mi se pare foarte bun pentru educaţia muzicală a tinerilor noştri. Producătorii serialului au mizat pe muzică bună şi tare bine au făcut. Măcar aşa, în interpretarea Lala Band, să mai audă şi puştii zilei de azi nişte Queen şi nişte Nirvana.
Ana M. Călin
articol publicat de revista Explore

4 comentarii:

amelie spunea...

Pune si tu un amarat de buton de like si mai pune si share pe social media. Nu de alta, dar e mai simplu sa dau oamenilor sa citeasca lucrurile pe care eu le apreciez. Si sunt convinsa ca multi ar vrea sa citeasca!
Sarut mana! :)

ana spunea...

nu stiu sa pun. daca vrei iti dau parolele si pune tu.

Valentina spunea...

Mie una nu imi place deloc Banica,nu mi se pare ca are ceva de spus in nici un fel ca artist...parerea mea:)),am fost si la teatru(speram sa nu joace el in piesa de la Comedie,dar nu am avut noroc)si a intarziat la spectacol,asta asa...doar ca o constatare,insa e bun pentru piata coafezelor si alte categorii de acest gen,fara rautate,doar realist vorbind

Cristina spunea...

Frumos, frumos!