păreri

Ştiu că n-am mai scris de mult timp...să trecem peste.

Am fost cu Tudor la un spectacol de improvizaţie, Little Impro îi zice, e foarte fain, vi-l recomand.
Acolo, printre altele, cei 4 actori au vrut să facă pe loc " Imnul improvizatorului" şi i-au întrebat pe copii ce vor să se facă atunci când vor fi mari.
Unul a zis doctor, altul cercetător, o fetiţă balerină. Tudor a zis " ăăăă, poştaş".
Cei 4 s-au amuzat şi au compus pe loc imnul despre meseria de poştaş.
La sfârşit, una dintre actriţe m-a felicitat că "am un copil extraordinar".
Am fist niţel uimită (articolul ăsta nu e despre cât de tare e fi-miu, eu cred că e tare, dar e doar treaba mea, avcorz).
Am stat şi m-am gândit de ce i s-a părut că ar fi aşa extraordinar, deşi cumva m-a lămurit chiar ea, că "toţi vor meserii din astea big, numai asta au în cap" (nu cred că a zis chiar aşa).
Tocmai, mie mi s-a părut că băieţelul meu e profund normal, încă.
De ce n-ar fi frumoasă sau foarte frumoasă o meserie în care faci mişcare, duci şi aduci veşti (e drept, şi facturi) şi pui zâmbete pe faţa băbuţelor care aşteaptă pensia?
Poştaşul este o figură importantă, încă, în micile noastre comunităţi de bloc. Întotdeauna poştaşul salută. Deseori întreabă de sănătate şi primeşte răspuns entuziast. Poştaşul e unul dintre oamenii cu care un dialog e aproape obligatoriu.
Ce frumos, nu?

Băiatul meu e fascinat de trenuri. De obicei el vrea să se facă mecanic de tren, dar atunci la teatru o fi fost luat prin surprindere, de a zis poştaş:) Dar el, el priveşte cu dragoste trenurile. În lungile şi desele noastre călătorii la Gara de Nord, priveşte fascinat locomotivele, roţile, şinele, osiile. Pentru el, aceea e frumuseţe.

Iar eu  re- învăţ multe de la el. Foarte multe. Re-învăţ să văd lumea frumoasa şi meseriile mici, aducătoare de fericire.
Poate înainte de Tudor nu m-aş fi oprit să salut croitoreasa din colţ. Poate, deşi mereu am fost atrasă de oamenii care fac meserii mici şi migăloase, care ajută comunitatea chiar şi să fie mai econoamă. Micul atelier de electronice, para (aşa se cheamă?) remaieurului şi calapodul cizmarului mi s-au părut mereu fascinante.

Cred că dacă în ţara mea vor fi mai mulţi oameni fericiţi să facă meserii mici, dar să le facă bine, vom fi mai fericiţi. Şi treaba va merge infinit mai bine.